Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
În rezultatul efectuării controlului de către inspecția financiară, la o entitate a fost depistat o majorare neargumentată a cheltuielilor prin acordarea unui premiu. Conform deciziei organului de control, entitatea urmează să înlăture acțiunea săvârșită prin returnarea premiului. Cum urmează de reflectat în rapoartele fiscale returul acestor mijloace bănești? Aspectul juridic privind reținerea din salariu Potrivit alin. (1) art. 148 din Codul muncii (CM), reţinerile din salariu se pot efectua doar în cazurile prevăzute
Veniturile obținute din activitatea agricolă de către micii producători în anul 2018 constituie, în medie, 5565 lei per gospodărie și 14 425 lei la 1 ha, potrivit datelor Biroului Național de Statistică cu referire la activitatea agricolă a micilor producători agricoli în anul 2018. Datele se referă la gospodăriile care dispun numai de loturi pe lângă casă. Totodată, costul materialelor și serviciilor procurate a fost, în medie, de 3381 lei pe o gospodărie, iar la 1 ha – de 8764 lei. În cazul gospodăriilor care dispun de loturi pe lângă casă și terenuri de fermier, veniturile obținute pe o gospodărie constituie 11 185 lei, iar la 1 ha – 9940 lei. Costul materialelor și serviciilor procurate în acest caz a fost de 5470 lei, iar la 1 ha – de 4861 lei.
Ținând cont de faptul că se apropie termenul de prezentare a Declarației cu privire la impozitul pe venit pentru agenții economici (forma VEN12) (în continuare Declarația VEN12), aprobată prin Ordinul ministrului Finanțelor nr. 153/2017, în continuare vom analiza și vom comenta modificările operate pe parcursul anului 2024 în Declarația vizată, de care urmează să ținem cont la completarea Declarației
Mărimea marjei maxime ce se aplică pentru contractele de credit încheiate în cadrul Programului de stat „Prima casă” va fi diminuată, de la 3% la 2%. Guvernul a aprobat ieri modificări în Regulamentul de implementare a Programului Prima Casă.
În cadrul Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului și entităților din subordine, controlul intern managerial fie nu a fost instituit, fie se regăsește la etapa de implementare, se menționează în Raportul auditului rapoartelor financiare consolidate ale Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului încheiate la 31 decembrie 2018. În Monitorul Oficial din 14 iunie curent a fost publicată Hotărârea Curții de Conturi nr. 32 din 24.04.2019 cu privire la raportul menționat. Potrivit documentului, concluzia este confirmată prin: neconstituirea grupurilor de lucru și nedesemnarea persoanelor responsabile în acest sens, neidentificarea și neinițierea descrierii proceselor operaționale, nedefinirea și nedescrierea unor proceduri, acțiuni de control, lipsa procedurilor formalizate, inclusiv a proceselor descrise ale activităților respective,
Sistemul actual de evidență și raportare a bunurilor imobile este defectuos și nu asigură prezentarea unor informații veridice privind patrimoniul public existent. Aceasta este una din concluziile echipei de audit a Curţii de Conturi, care a analizat conformitatea evidenței, înregistrării și gestionării patrimoniului public, precum și a impozitării bunurilor imobile. Hotărârea autorităţii a fost publicată în Monitorul Oficial din 6 aprilie curent. Procesul de administrare a impozitului pe bunurile imobile nu a asigurat echitatea și transparența fiscală,
Pandemia globală asociată COVID-19 (coronavirusului) este în plină desfășurare, iar efectele acesteia își găsesc reflecție nu doar în viața personală a oamenilor prin riscul asupra sănătății acestora, dar și asupra activității agenților economici. Fiind afectați direct sau indirect de restricțiile impuse de organele guvernamentale specializate, agenții economici traversează o perioadă extrem de dificilă, echivalentă unei crize economice de proporții la nivel național și internațional. În acest context, se cere luarea unor măsuri urgente de susținere a acestora, iar lecțiile altor state ar putea servi drept sursă de inspirație pentru autoritățile naționale.
Mărimea sprijinului financiar acordat producătorului agricol în cadrul unui an de subvenționare, cumulativ pe toate măsurile de sprijin, nu poate depăși suma de cinci mil. lei per beneficiar, iar pentru grupurile de producători valoarea se majorează cu 50% din valoarea subvenției autorizate. Anterior, mărimea suportului nu depășea trei mil. lei per beneficiar, iar pentru grupurile de producători – 4,5 mil. lei. În Monitorul Oficial din 3 mai 2019 a fost publicată Hotărârea Guvernului pentru modificarea Hotărârii nr. 455/2017 cu privire la modul de repartizare a mijloacelor Fondului Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural. Cuantumul maxim al subvenției se va stabili ținând cont de primele de asigurare calculate conform tarifelor prevăzute în condițiile speciale de asigurare
Compania noastră desfașoară urmatoarea activitate: închiriază apartamente de la persoane fizice pe lungă durată cu scopul de a le transmite ulterior în chirie la alte persoane fizice și/sau juridice pe scurtă durată (zile, săptamini). În acest scop, am primit notificare privind inițierea activității de comerț sub categoria Agentia imobiliară. Întreprinderea noastră activează corect sub genul de activitate Agenție imobiliară? Trebuie să achitam taxa pentru cazare?
Сбор на санитарную очистку входит в систему местных налогов и сборов, регламентируемых Налоговым кодексом. Порядок применения сбора на санитарную очистку (далее – Сбор) установлен положениями раздела VII НК. Субъектами налогообложения являются физические лица, зарегистрированные в качестве собственников* недвижимого имущества, предназначенного для жилья (жилой дом, квартира).
În ședința din 29 mai curent Executivul a aprobat proiectului pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 405/2005 despre aprobarea Regulamentului privind modul de calculare a cuantumului plății anuale pentru arenda bunurilor agricole. Astfel, plata pentru arenda terenurilor agricole se stabilește în unități bănești, se face în natură, în bani sau în natură și în bani ori într-o altă formă, fiind stabilită la acordul părților contractante, și se efectuează în termenul și în locul prevăzute în contractul de arendă. Aceste prevederi ale Codului civil modernizat, pus în aplicare la 1 martie 2019, și abrogarea Legii nr. 198/2003 cu privire la arenda în agricultură au impus elaborarea proiectului de hotărâre aprobat. Documentul a fost elaborate de către Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului.
În activitatea oricărei entități survin situații în care utilajele, echipamentele deținute nu produc efectele economice corespunzătoare sau randamentul scontat și, prin urmare, este necesară casarea acestora. Procedura de casare presupune totalitatea operațiunilor aferente scoaterii definitive din folosință și din inventar a unui bun a cărui folosire, reparare sau modernizare nu mai este economică. Cu toate acestea, anumite elemente sau părți componente ale unui bun, ce necesită a fi casat, pot fi comercializate sau reutilizate. Astfel, complexitatea procesului de casare a bunurilor, intervențiile atât în structura bunului, cât și la nivel contabil, necesită reglementare riguroasă în vederea asigurării principiului eficienței în gestionarea activelor unei entități, în special acelei unde statul este proprietar.
Contractul de locațiune este obiect al dreptului civil, fiind reglementat de art.1251 din Codul civil, potrivit căruia o parte (locator) se obligă să dea celeilalte părţi (locatar) un bun determinat individual în folosinţă temporară sau în folosinţă şi posesiune temporară, iar aceasta se obligă să plătească chirie.
Cerințele de organizare a comerțului ambulant mobil, comerțul cu ridicata, activitatea piețelor comerciale, desfășurarea teraselor de vară, activitatea gheretelor, comercializarea producției alcoolice, activitățile de jocuri cu noroc și câștiguri în bani, cerințele privind regimul de lucru al comercianților etc. sunt obiectul proiectului Regulamentului de desfășurare a activității de comerț în municipiul Chișinău, propus spre consultare publică de primăria Chișinău. Astfel, piețele comerciale trebuie să asigure ordinea în incinta pieţei, pe teritoriul parcării și pe perimetrul de 50 metri de la piaţă, prin personal specializat angajat sau firmă de specialitate contractată. Totodată, acestea trebuie să dispună de o platformă de acumulare a deșeurilor menajere solide, conectată la sistemul de apeduct și canalizare, iar marcarea teritoriului pieței să fie vizibilă.
Plata pentru arenda terenurilor agricole se stabilește în unități bănești, se face în natură, în bani sau în natură și în bani ori într-o altă formă, fiind stabilită la acordul părților contractante, și se efectuează în termenul și în locul prevăzute în contractul de arendă. Aceste prevederi ale Codului civil modernizat, pus în aplicare la 1 martie 2019, și abrogarea Legii nr. 198/2003 cu privire la arenda în agricultură au impus elaborarea unui proiect de hotărâre de Guvern pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 405 din 6 mai 2005 despre aprobarea Regulamentului privind modul de calculare a cuantumului plății anuale pentru arenda bunurilor agricole. Documentul este propus pentru consultări publice de către Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului.
Acum solicitanții Programului de stat „Prima Casă” pot verifica starea dosarului în regim online. În acest sens, Organizația pentru Dezvoltarea sectorului întreprinderilor mici și mijlocii (ODIMM) a lansat o nouă aplicație tehnică care facilitează accesul la informații printr-un singur click. Pentru a verifica statutul dosarului, persoanele vor introduce codul personal (IDNP). Dacă la introducerea IDNP-ului nu este afișat tabelul cu date, atunci se va verifica corectitudinea ID-ului sau statutul dosarului la sucursala băncii comerciale la care a fost depusă cererea de credit.
(Continuare. Partea I – nr. 5 (60), 2020) 4. Contabilitatea costurilor privind reconstrucția plantației viticole pe rod Reconstrucția plantației viticole pe rod prevede realtoirea, reformarea butucilor și modificarea densității acesteia. În acest compartiment se examinează realtoirea și reformarea butucilor aflați în exploatare.
În perioada ianuarie-septembrie 2018 au fost date în exploatare 3930 locuințe — apartamente și case individuale de locuit, cu suprafaţa totală de 315,0 mii m², în scădere cu 20,4% față de perioada similară a anului precedent, informează Biroul Naţional de Statistică. După mediul de rezidenţă, în perioada vizată în mediul urban au fost date în exploatare 3456 locuințe cu suprafaţa totală de 256,9 mii m². Comparativ cu ianuarie-septembrie 2017, acest indicator s-a diminuat cu 29,4%.
Agenţia pentru Geologie şi Resurse Minerale (AGRM) a publicat în ediția Monitorului Oficial din 3 mai 2019 Ordinul nr.11 cu privire la aprobarea cuprinsului proiectului de execuție, în baza căruia se efectuează extragerea rocilor sedimentare, a celor neconsolidate, a argilei, a argilei nisipoase, a nisipului argilos, până la o adâncime de 5 metri, pentru construcţia, reparaţia, modernizarea şi extinderea drumurilor publice, a căilor ferate, a digurilor de protecţie contra inundaţiilor, pentru prevenirea, stoparea şi lichidarea consecinţelor proceselor geologice periculoase (în continuare – Proiect de execuție). Amintim că, în luna iulie 2018, Codul subsolului a fost suplinit cu prevederea că extragerea, până la o adâncime de 5 metri, a rocilor sedimentare, a celor neconsolidate, a argilei, a argilei nisipoase, a nisipului argilos pentru construcţia, reparaţia, modernizarea şi extinderea drumurilor publice,
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *