Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Vicepremierul polonez Elzbieta Bienkowska a primit în Comisia Europeană rolul deosebit de important pentru întreaga UE de comisar european pentru piaţa internă, industrie, antreprenoriat şi IMM-uri. Şeful său, premierul Donald Tusk, a demisionat pentru a prelua preşedinţia Consiliului European, structură care reuneşte liderii Uniunii Europene. Ministrul polonez de externe s-a folosit de criza ucraineană pentru a face remarcată în întreaga lume diplomaţia poloneză. Puterea politică a Poloniei în UE este acum mai mare ca niciodată, iar puterea economică o ajută să-şi consolideze poziţia.
Guvernul german a decis suplimentarea cu 10 miliarde de euro a investiţiilor publice din Germania, pentru perioada 2016-2018, măsură care va contribui la susţinerea creşterii economice în Europa, a declarat joi ministrul de Finanţe Wolfgang Schauble, transmite Bloomberg.
Ca urmare a măsurilor întreprinse de conducerea Serviciului Fiscal de Stat în repoziționarea autorității fiscale şi reformarea sistemului de colectare fiscală, prin promovarea conformării fiscale voluntare, rezultatele pozitive nu au încetat să apară şi în luna iulie, când veniturile bugetare colectate de instituţie au înregistrat o creştere considerabilă comparativ cu perioada similară a anului trecut, a declarat, solicitat de presă, Șeful SFS, Ion Prisăcaru.
Moldova înregistrează anual succese în cel mai popular rating privind compararea reglementărilor în afaceri pentru antreprenorii locali în 189 de economii, publicat de Grupul Băncii Mondiale. Anul trecut, Moldova a urcat 8 trepte în topul Băncii Mondiale privind facilitarea mediului de afaceri (poziția 78* din 189 de țări, anterior – 86*), anul curent cifrele fiind cu mult mai îmbucurătoare — plus 19 poziții față de anul trecut (poziția 63* din 189 de țări).
În perioada 27 – 31 octombrie 2014, IFS pe mun. Chișinău a organizat și desfășurat 4 seminare destinate contribuabililor nou-înregistrați din raza teritoriului administrat, la temele: acțiunile persoanelor fizice și juridice nou-înregistrați în raport cu organul fiscal; principiile de determinare a obligațiilor fiscale; prezentarea dărilor de seamă (în termen, cu întîrziere, repetat etc.)
Persoanele care doresc să-şi înregistreze afacerea mai rapid şi mai simplu, vor putea beneficia de oportunităţile mecanismului ghişeului unic. Guvernul a aprobat astăzi un proiect de lege în acest sens, comunică MOLDPRES.
În acest sens solicit să-mi comunicați, dacă sunt în drept persoanele care desfășoară activitatea de comerț, în baza patentei de întreprinzător, să practice comercializarea cu amănuntul a pieselor de schimb auto de mîina a doua, deoarece legea menționată nu prevede expres interzicerea sau permisiunea comercializării acestui tip de mărfuri în condițiile deținerii patentei de întreprinzător. Totodată, dacă nu este posibilă comercializarea acestui tip de mărfuri în baza patentei de întreprinzător, solicit să-mi explicați cum urmează a fi înțeles faptul, că doar careva bunuri sunt menționate prin legea sus-numită, ca interzise spre comercializare de către deținătorii de patentă.
Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, avînd drept scop eficientizarea serviciilor prestate contribuabililor, în conformitate cu Ordinul nr. 400 din 14 martie 2014, a lansat la 31 martie curent Sistemul Informațional Automatizat „Contul curent al contribuabilului”. Proiectul a fost lansat cu suportul Programelor Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională USAID/BIZTAR şi „Comerţ, Investiţii şi Reglementarea Activităţii de Întreprinzător” (BRITE). Acesta este un sistem, care, în premieră, oferă acces în regim on-line la situația onorării obligațiilor față de buget, accesul fiind deschis atît persoanelor ce practică activități, cît și cetățenilor.
Un grup de funcţionari publici din Republica Moldova studiază experienţa Poloniei în dezvoltarea strategiilor naţionale şi regionale de inovare, promovarea antreprenoriatului şi crearea de clustere, în cadrul unui training de instruire, ce are loc în zilele de 13-17 octombrie curent, la Varşovia, Polonia, informează MOLDPRES.
Trei grupuri de producători agricoli din sectorul horticol, completează lista de beneficiari ai Programului de granturi investiționale post-recoltă ”Facilitarea accesului la piețele de desfacere”, prevăzut de proiectului Băncii Mondiale Agricultura Competitivă în Moldova (MAC-P). Decizia, potrivit unui comunicat, a fost luată de către Comisia interministerială de evaluare a dosarelor prezidată de către vice-ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Gheorghe Gaberi.
Controlul de stat în domeniul relaţiilor funciare va fi exercitat de către Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru, prin intermediul Inspectoratului de stat în domeniul relaţiilor funciare şi geodeziei, cu inspecţiile teritoriale. Modificări în acest sens în Codul Funciar şi în alte acte legislative în vigoare au fost aprobate de către Guvern, transmite IPN.
Creditele pentru procurarea sau construcția unei locuințe, acordate de bănci persoanelor fizice, au atins la finele lunii iulie 2014 suma de circa 2,0 miliarde de lei. Astfel, creditele acordate în acest scop dețin 4,6% din soldul total al creditelor acordate de băncile locale. În ultimii ani se remarcă o ieftinire a creditelor pentru locuințe acordate în lei și o scumpire a celor în valută străină.
Cehia și-a anunțat acceptul de finanțare a unui nou proiect de dezvoltare regională în Moldova, transmite NOI.md. Despre aceasta au declarant reprezentanții Agenției Cehe pentru Dezvoltare și Ambasadei Cehiei la Chișinău, în cadrul întrevederii cu reprezentanții Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, examinînd lansarea proiectului, potențialii beneficiarii, inclusiv alte cooperări în domeniul dezvoltării regionale.
prin Decizia Consiliului Municipal Chişinău nr. 3/2 din 29.09.2013 (publicată pe pagina web oficială a Primăriei mun. Chişinău www.chisinau.md la data de 09.04.2013), au fost aprobate cotele concrete noi ale taxei pentru unităţile comerciale şi/sau de prestări servicii de deservire socială pe teritoriul mun. Chişinău;prin Decizia Consiliului Municipal Chişinău nr. 3/3 din 29.09.2013 (publicată pe pagina web oficială a Primăriei mun. Chişinău www.chisinau.md la data de 09.04.2013), au fost aprobate cotele concrete ale taxei pentru unităţile stradale de comerţ şi/sau de prestare a serviciilor pe teritoriul mun. Chişinău. Astfel, solicităm să vă expuneţi: care cote concrete ale taxei pentru unităţile comerciale şi/sau de prestări servicii de deservire socială, stabilite pentru unităţile amplasate pe teritoriul mun. Chişinău, urmează a fi luate ca bază de către contribuabili la determinarea obligaţiilor faţă de bugetul local pentru trimestrul I al anului 2013 – cele stabilite prin Decizia Consiliului Municipal Chişinău nr. 3/2 din 29.09.2013 sau cele în vigoare pînă la publicarea oficială a acesteia?dacă autoritatea publică locală va elibera, în cazul obiectelor impunerii cu taxa pentru unităţile stradale de comerţ şi/sau de prestare a serviciilor, autorizaţii de funcţionare suplimentare la cele în baza cărora se determină cuantumul taxei pentru unităţile comerciale şi/sau de prestări servicii de deservire socială sau agenţii economici urmează să decidă de sine stătător dacă obiectele ce le aparțin se încadrează sau nu în categoria de unităţi stradale de comerţ şi/sau de prestare a serviciilor.
În Estonia aproape toate declaraţiile de venit sunt depuse online şi completarea lor nu durează mai mult de cinci minute, în cele mai recente alegeri un sfert din electorat a votat online, şedinţele de cabinet nu durează mai mult de două ore, iar părinţii pot vedea pe internet ce învaţă copiii lor, temele pe care le au de făcut şi rezultatele acestora.
În statele Unite ale Americii funcţionează o instituţie publică menită să apere interesele contribuabililor în raport cu temutul Fisc american (IRS), numită Tax Payer Advocate. În Germania şi Spania există instituţii similare, de drept privat, care apără interesele plătitorilor de taxe. În România, tocmai a fost lansată o iniţiativă pentru crearea unei asemenea organizaţii.
Întru executarea art. II din Legea nr.89 din 29 mai 2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr.419 din 22 decembrie 2006 cu privire la datoria publică, garanţiile de stat şi recreditarea de stat, Ministerul Finanţelor a elaborat proiectul de lege pentru modificarea şi completarea unor acte legislative.
În prima zi a vizitei de studiu la Agenția Fiscală Suedeză delegația Serviciului Fiscal de Stat a Moldovei a avut o întrevedere cu Directorul General al instituției fiscale suedeze, Ingmar Hansson. Părțile au făcut schimb de opinii asupra obiectivelor de modernizare conform bunelor practici ale administrațiilor fiscale, ținând cont de provocările dictate de tendințele economico-politice internaționale și locale.
Forumul cu genericul „Sănătatea şi dezvoltarea socio-economică în Republica Moldova: de la politici la acţiuni comune” a adunat la Chişinău peste 400 de participanţi, a relatat pentru MOLDPRES Biroul comunicare şi relaţii cu presa al Executivului. Prim-ministrul Iurie Leancă a menţionat că evenimentul are un rol important în elaborarea politicilor statului în domeniu. „Prin tot ce a făcut Guvernul în ultimii ani, am demonstrat că sănătatea este o prioritate pentru noi. Vă asigur că aşa va fi şi de acum încolo!”, a subliniat şeful Cabinetului de miniştri.
În mare parte activitatea întreprinderii ţine de comercializarea producţiei nominalizate prin intermediul decontărilor fără numerar. Doar într-un număr mic de operaţiuni este folosit aparatul de casă, în special pentru achitarea de către persoanele fizice a producţiei procurate şi a apei furnizate de întreprindere din sondele arteziene către consumatori. În acest sens, întrebarea este dacă întreprinderea are obligaţia să achite, în conformitate cu Titlul VII al Codului fiscal al RM, taxa locală pentru unităţile stradale de comerţ şi/sau de prestări servicii, în condiţiile în care nu dispune de unităţi comerciale stradale, cum ar fi: chioşcuri, gherete, frigidere, tonete, tarabe, unităţile de transport specializat.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *