Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Aproape nouă mii de persoane au achitat, de la începutul acestui an, prima de asigurare medicală obligatorie în sumă fixă. Aceasta a rămas neschimbată până la adoptarea Legii fondurilor de asigurare medicală obligatorie pentru 2015 şi constituie 4056 lei. În perioada respectivă sunt aplicate şi reducerile de 50% şi 75%, transmite IPN.
În Republica Moldova activează şapte zone economice libere. La începutul lunii octombrie, pe teritoriul acestor zone erau înregistraţi 160 rezidenţi. La finele perioadei de gestiune, numărul de angajaţi ai rezidenţilor zonelor libere a constituit 6.544 persoane.
Potrivit art.24 alin.(21) al Legii pentru punerea în aplicare a Titlului I şi II din Codul fiscal, pentru a beneficia de înlesnirea fiscală la impozitul pe venit prevăzută în prezentul alineat sunt necesare următoarele documente justificative
Entitatea, pe parcursul anului, acordă angajatului ajutoare materiale (cu ocazia unor sărbători, pentru recuperarea forţei de muncă, decese, căsătorii etc. a cărui mărime nu depăşeşte un salariu mediu lunar pe economie prognozat), care sunt prevăzute şi în contractul colectiv de muncă.
Compania americană Kroll Associates UK Limited, înregistrată în Marea Britanie,cea care va investiga tranzacţiile de la Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank, va începe analiza săptămâna viitoare și va dura patru săptămâni. Acest lucru a fost anunțat de către guvernatorul BNM, Dorin Drăguțanu.
În scopul estimării valorii facilității fiscale stabilite la art. 19 lit. d) din Codul fiscal se utilizează rata de bază (rotunjită până la următorul procent întreg) stabilită de Banca Națională a Moldovei în luna noiembrie a anului precedent anului fiscal de gestiune
Zona Economică Liberă Bălți se extinde. Aceasta va avea încă două subzone în orașele Cahul și Orhei, pe o suprafață totală de 40 de hectare. Un proiect de lege în acest sens a fost votat ieri cu 68 de voturi în lectura finală, în Parlament, notează Unimedia. În acest fel, ZEL Bălți are în prezent 11 subzone, trei la Bălți, patru la Strășeni, una la Căușeni, două la Cahul și o subzonă la Orhei.
Cabinetul de miniştri a aprobat, ieri, un nou proiect de lege cu privire la tineret. Documentul va promova interesele tinerilor în politicile publice şi va crea un mecanism viabil de susţinere a acestora.
La Ministerul Educației, în cadrul ședinței de lucru cu şefii organelor locale de specialitate în domeniul învățământului, au fost prezentate rezultatele studiului ”Evaluarea sistemului de învățământ preșcolar și definirea metodologiei de determinare a costului pentru serviciile educaționale și de îngrijire a copilului în Republica Moldova”. Datele raportului vor fi utilizate pentru elaborarea unei noi formule de finanțare a instituțiilor de educație timpurie.
Un procent din companiile din ţara noastră au vânzări anuale între 100 milioane de dolari şi un miliard de dolari, arată Raportul Global al Competivităţii, care a fost realizat în parteneriat cu Academia de Studii Economice din Moldova. La această concluzie s-a ajuns după ce a fost efectut un sondaj naţional, la care au participat 127 întreprinderi din toate regiunile de dezvoltare a ţării şi care reprezintă cele mai importante sectoare ale economiei naţionale.
Если Вы пропустили вчерашние новости дня, то этот обзор для Вас. Новости экономики Republica Moldova impulsionează cooperarea cu Comisia Economică pentru Europa a ONU Impulsionarea cooperării dintre Republica Moldova și Comisia Economică pentru Europa a ONU (UNECE) în domeniul energiei durabile, economiei verzi, comerțului, achizițiilor publice, au fost principalele subiecte abordate la întrevederea din 17 iunie a Secretarului de Stat al Ministerului Economiei, Lilia Palii, cu, Secretarul executiv UNECE, Christian Friis Bach.
Vinieta a adus la bugetul de stat 1,6 milioane de lei, pe parcursul săptămânii trecute. Asta după ce angajații Serviciului Vamal au eliberat 6492 astfel de documente.
Если Вы пропустили вчерашние новости дня, то этот обзор для Вас. Новости экономики Producătorii de fructe și struguri pot beneficia de compensații pentru recolta din 2014 Agricultorii care au plantații de fructe și struguri nu mai mari de 15 ha, pot depune cererile cu scopul de a primi compensații pentru recolta din anul trecut. Sprijinul financiar este oferit pentru atenuarea restricțiilor comerciale aplicate de Federația Rusă.
AK Verma, un inginer executiv care lucra in cadrul departamentului Lucrarilor Publice Centrale din India, nu a mai ajuns la locul sau de munca din decembrie 1990, potrivit The Telegraph. Legea indiana face dificil pentru reprezentantii institutiilor de acolo sa concedieze angajati fara motive care sa implice abaterile penale.
Proprietarii start-up-ului tehnologic AskforTask.com au amenajat o cameră de dormit destinată dezvoltatorilor de software care lucrează peste program, personalul ajungând uneori la peste 70 de ore muncite săptămânal. Părea soluţia perfectă pentru a-i scăpa de oboseala acumulată şi a le menţine concentrarea la un nivel ridicat.
Cu şomajul în scădere, cu preţurile petrolului în scădere, cu dobânzile pentru economii la niveluri scăzute şi cu creşterile salariale mai rapide decât inflaţia, nemţii cumpără orice, de la mobilier de bucătărie la mâncare de la restaurante, elecrocasnice şi tricouri de sport.
În cadrul activităţilor de control desfăşurate de către inspectorii Serviciului Vamal în zonele de competenţă, în perioada 14 — 20 martie 2016 au fost înregistrate 147 cazuri contravenţionale și aplicate amenzi în sumă de circa 300 mii lei.
În scopul asigurării realizării unui serviciu public stabil, profesionist, imparţial, transparent şi eficient în interesul societăţii şi al statului, creșterii încrederii în autoritatea fiscală și a prestigiului acesteia, șefii inspectoratelor fiscale de stat teritoriale /subdiviziunilor structurale ale IFPS au fost atenționați să aducă la cunoștința angajaților din subordine normele cu privire la respectarea prevederilor cadrului legislativ și normativ
Inspectoratul Fiscal de Stat Sângerei a organizat, la data de 15.01.2016, un seminar de instruire pentru contribuabili, la care s-au discutat subiecte ce țin de Codul IBAN, liberalizarea imprimării facturilor fiscale, modul de utilizare a serviciului electronic ”e-Cerere” și noutățile fiscale.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *