Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Întru sprijinirea comunităţii de afaceri din stînga Nistrului şi crearea unor condiţii avantajoase pentru desfăşurarea activităţii comerciale externe a agenților economici din regiune, autoritățile moldovenești au demarat procesul de revizuire a legislaţiei în vigoare, a comunicat agenției Moldpres Biroul pentru reintegrare.
Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei propune spre consultare proiectul de lege cu privire la promovarea ocupării forței de muncă. Scopul proiectului constă în creșterea nivelului de ocupare a forței de muncă și reducerea excluziunii sociale de pe piața muncii.
Pe 13 și 14 septembrie, la Doha, Qatar, delegația Republicii Moldova, a participat la cea de a treia rundă de negocieri privind viitorul Acord care va reglementa serviciile de transport aerian dintre Republica Moldova.
În punctul de trecere a frontierei moldo-ucrainene Pervomaisk-Cuciurgan ar putea fi organizat, în curînd, controlul comun – o decizie privind inițierea negocierilor și aprobarea semnării Protocolului dintre Departamentul Poliției de Frontieră al MAI al RM, Serviciul Vamal de pe lîngă Ministerul Finanțelor al RM și Administrația Serviciului Grăniceresc de Stat și SFS al Ucrainei privind organizarea controlului în comun, pe teritoriul Ucrainei, în acest punct de trecere internațional a fost aprobată de guvern.
Reexporturile moldovenești s-au redus cu 29%, în perioada ianuarie-mai 2015. Potrivit Biroului Național de Statistică, reducerea semnificativă a acestor mărfuri se datorează, în mare parte, sancțiunilor impuse de Federația Rusă. Care este balanța comercială de la începutul anului aflață în continuare.
ISA 570 „Continuitatea activității” tratează responsabilitățile auditorului în auditul situațiilor financiare în legătură cu folosirea de către conducere a prezumției de continuitate a activității în întocmirea situațiilor financiare.
În Monitorul Oficial de astăzi, 23 decembrie, a fost publicat Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 173 din 17.12.2014, prin care a fost aprobat formularul Declaraţiei „TDSA14" (Ţigări Diferenţa Stoc Accize) şi a Instrucţiunii privind modul de completare a acesteia. Astfel, subiecţii care importă mărfuri supuse accizelor ce se atribuie la poziţiile tarifare 240210000, 240220, 2403, 240290000, vor fi obligaţi să completeze şi să prezinte acest formular, nu mai târziu de data de 25 a lunii următoare celei în care urma să aibă loc inventarierea stocului de produse menţionate.
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) din România are atribuții de administrare și colectare pentru venituri bugetare în sumă totală de 208,5 mlrd. de lei în acest an, iar colectarea trebuie să se realizeze în condițiile aplicării legislației fiscale în vigoare pentru anul curent, care prevede reduceri ale unor cote de impunere, creșteri sau diminuări ale bazelor de impozitare și eliminări de taxe, precizează instituția.
1. (4.10.11) Obligația de prezentare a Declarației privind achitarea accizelor (Forma ACZ09) se răsfrânge asupra subiecților impunerii care importă mărfuri supuse accizelor ce se atribuie la pozițiile tarifare 220300, 2205, 220600, 2207, 2208, 240210000, 240220, 240290000, 2403? 2. (4.10.10) Urmează a fi supuse inventarierii, calculării și achitării accizelor aferente, conform Declarației (Forma TBDSA 15), mărfurile supuse accizelor ce se atribuie la pozițiile tarifare 220300, 2205, 220600, 2207, 2208, 240210000, 240220, 240290000, 2403, în cazul în care acestea au fost eliberate în perioada de pînă la inventariere de către importator altor persoane, iar ulterior mărfurile se restituie importatorului?
Angajații Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Cahul, în scopul popularizării legislaţiei fiscale au organizat, în perioada 09 – 27 noiembrie 2015, trei seminare cu agenţii economici din sectorul administrat, inclusiv un seminar cu contribuabilii nou-înregistrați.
Poate beneficia subiectul impozabil de restituirea TVA în cazul efectuării investițiilor (cheltuielilor) capitale în clădiri de producție (destinate producerii mărfurilor sau serviciilor)? Sunt prevăzute de legislația fiscală careva restricții în cazul în care obiectul pentru care se solicită restituirea este gajat?
Republica Moldova a redus reexportul de mărfuri cu o pătrime, informează Noi.md. Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, volumul exportului moldovenesc, în ianuarie-iulie 2015, a constituit 1 miliard 157,8 milioane de dolari SUA, cu 15,9% mai puțin decît în aceeași perioadă a anului trecut. Volumul exportului moldovenesc s-a redus cu 11,3% și a însumat 760,8 mil dolari, iar volumul reexportului s-a micșorat cu 23,5% — pînă la 397 mil dolari.
Moldova și Qatarul au parafat Acordul între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Statului Qatar privind serviciile aeriene. Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor al Moldovei se pregătește să semneze în curînd acest document, care va permite lansarea unei curse directe Chișinău-Doha, relatează Noi.md.
În conformitate cu prevederile art. 4 din Legea nr. 284 din 22.07.2004 privind comerțul electronic; comerțul electronic reprezintă activitatea de întreprinzător a persoanelor fizice și juridice de vînzare a bunurilor, executare a lucrărilor sau prestare a serviciilor, efectuată cu utilizarea comunicărilor electronice şi/sau a contractelor electronice.
Regulamentul privind condițiile, ordinea și procedura de acordare a mijloacelor Fondului Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural a fost aprobat în cadrul ședinței Guvernului din 17 mai. Potrivit documentului, pasibili de subvenţionare sunt producătorii agricoli care au efectuat investiţia ce corespunde domeniilor de acţiune aferente fiecărei măsuri de sprigin financiar și care au la bază un plan de afaceri, prin care demonstrează eficiența proiectului realizat pentru cererile de obținere a subvențiilor ce depășesc 500 mii lei, au procurat bunuri — obiect al investiţiei eligibile de la furnizori şi distribuitori și sunt membri al unei asociații a producătorilor agricoli.
La data de 31 decembrie 2016, nivelul restanțelor la plata obligațiilor contribuabililor față de bugetul public național, administrate de organele fiscale, comparativ cu anii precedenți, a înregistrat o descreștere, însumând 1826,0 mil. lei
Legea bugetului de stat pentru 2017 indică o potențială supraevaluare a veniturilor bugetare ale României, concomitent cu o probabilă subevaluare a cheltuielilor curente, ceea ce este de natură să încline puternic balanța riscurilor în sensul înregistrării în execuție a unui deficit mai mare decât cel proiectat în lipsa unor măsuri corective, se arată în opinia preliminară a Consiliului fiscal cu privire la Legea bugetului de stat și Legea bugetului de asigurări sociale pentru anul 2017.
Exporturile de produse moldovenești în țările Uniunii Europene depășește aproape de trei ori livrările în țările CSI și aproximativ de cinci ori în alte state. Acest fapt rezultă din datele Biroului Național de Statistică, relatează Noi.md.
Curtea de Conturi a Republicii Moldova și-a prezentat Raportul de activitate al instituției pe anul 2016, în cadrul unei conferințe de presă.
Mărfurile, supuse accizelor și marcate obligatoriu cu timbre de acciz vechi vor putea fi comercializate până la epuizarea stocului, un proiect de modificări și completări la actele legislative în vigoare urmează să aprobe guvernul în ședința de astăzi care va începe, ca de obicei, la ora 17.00.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *