Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Serviciul Fiscal de Stat întreprinde în permanență eforturi de combatere a activităților economice ilicite de întreprinzător, fenomen care afectează conformarea fiscală și dezvoltarea unui mediu de afaceri corect și competitiv.
În practică se întâlnesc situații, când o companie furnizează mărfuri unei instituții care este finanțată de la buget, iar plata pentru bunurile livrate se efectuează cu întârziere
În cadrul controalelor de stat, inspectorul va avea dreptul să achiziționeze produse pentru prelevarea de mostre și efectuarea încercărilor de laborator în domeniul supravegherii pieței, cu includerea informației privind prelevarea mostrelor în procesul-verbal de control. În același timp, acesta va fi obligat să pună la dispoziția
Cineva spunea că, dacă nu ai grijă de bani, ei vor sta departe de tine. Pentru a aduce o plusvaloare, aceștia urmează a fi gestionați cu prudență, iar varianta ideală este investiția. Inclusiv, în cunoștințe. Acestea, ca și încrederea în faptul că activitatea ta corespunde poziției oficiale a Serviciului Fiscal de Stat, pot fi obținute cu abonamentul Premium. Noi am efectuat o simplă operațiune matematică și am constatat că accesul 24/7 la ediția electronică www.monitorul.fisc.md: 10-15 informații noi în fiecare zi disponibile tuturor și articole pentru abonați), șase numere ale revistei „Monitorul Fiscal FISC.md” și Codul fiscal actualizat anual, cu livrare la adresa indicată de contribuabil, costă… 4,93 lei per zi.
Serviciul Fiscal de Stat, în perioada 02 – 15 ianuarie 2024, desfășoară seminare de instruire pentru contribuabilii care au obligația de prezentare a dărilor de seamă electronice, în special formele CAS18-AN și UNIF21.
Serviciul Fiscal de Stat informează că pentru Declarația privind TVA - Forma TVA12 a fost implementat noul mecanismul de notificare aferent erorilor necritice care ar putea să le conțină formularul respectiv.
Mai multe entități, în contextul actual economic dificil cauzat de multiplele crize care au afectat Republica Moldova în ultima perioadă de timp,
Ministerul Finanțelor informează că astăzi, 19 iunie 2024, ora 17:00, expiră termenul de prezentare a propunerilor la proiectul de lege ce vizează politica bugetar - fiscală și vamală pentru anul 2025.
Serviciul Fiscal de Stat informează despre aprobarea noului formular al Dării de seamă privind taxa pentru mărfurile care, în procesul utilizării, cauzează poluarea mediului (POLMED25) și a Instrucțiunii de completare a acesteia, prin Ordinul Ministerului Finanțelor nr.10 din 28 ianuarie 2025. Formularul și instrucțiunea pot fi consultate pe pagina-web a SFS, la compartimentul Formulare – Persoane juridice
Termenul-limită de prezentare a informației de către organele cadastrale teritoriale și subiecții prezentării informațiilor din surse indirecte indicați în art.22611 din Codul fiscal, pentru perioada anului 2024, este data de 25 februarie 2025, informează Serviciul Fiscal de Stat. Potrivit prevederilor art. 92 alin. (9) și art.226/11 CF, subiecții vizați sunt: organele cadastrale teritoriale, deținătorii registrelor de valori
Mai multe categorii de contribuabili vor fi obligați să utilizeze echipamentele de casă și control conectate la SIA „Monitorizarea electronică a vânzărilor” din 1 aprilie 2025. Este vorba despre agenții economici care desfășoară activități de schimb valutar în numerar cu persoane fizice, care cad sub incidența Legii nr.62/2008
Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS) reamintește tuturor plătitorilor de contribuții la bugetul asigurărilor sociale de stat despre serviciul electronic „e-Cerere Corectarea plăților la BASS”,
Casa Națională de Asigurări Sociale reamintește tuturor plătitorilor de contribuții la bugetul asigurărilor sociale de stat despre serviciul electronic „e-Cerere Corectarea plăților la BASS”, disponibil pe portalul guvernamental unic al serviciilor publice (www.servicii.gov.md) sau pe pagina-web
Prin ordinul Serviciului Fiscal de Stat nr. 315 din 05 iulie 2024, publicat în Monitorul Oficial din 11 iulie curent (Nr.299-301), au fost aprobate modificări și completări la Lista documentelor care confirmă dreptul la scutiri ce urmează a fi anexate (atașate) de către persoana fizică la cererea
Operatorul de transport rutier prestează servicii de transport rutier de persoane în regim de taxi prin intermediul sistemelor (platformelor) electronice de management (aplicației Yandex, iTaxi etc.). Consumatorul serviciilor urmează să efectueze achitarea călătoriei în baza bonului de casă
Serviciul Fiscal de Stat a identificat, potrivit datelor din Sistemul informațional al autorității, sume plătite în plus cu termen de prescripție expirat (6 ani), pasibile anulării în conformitate cu prevederile Codul fiscal. În acest sens, pe site-ul SFS au fost publicate listele persoanelor fizice vizate, pentru fiecare unitate teritorial administrativă separat.
Peste 80 de auditori interni din cadrul mai multor autorități publice au participat la o sesiune de instruire desfășurată de Ministerul Finanțelor. Activitatea a fost organizată în vederea familiarizării participanților cu platforma națională de raportare electronică cu privire la activitatea de audit intern: http://raportare-cfpi.mf.gov.md.
Casa Națională de Asigurări Sociale reamintește tuturor cetățenilor că pagina oficială a autorității www.cnas.gov.md reprezintă nu doar o sursă sigură și comodă de informație, dar și o platformă de accesare a serviciilor publice electronice. Astfel, îndemnăm cetățenii să utilizeze serviciul „Calculator pensie” pentru a afla mărimea estimată a viitoarei pensii pentru limită de vârstă.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *