Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Estimarea preliminară a prejudiciului la inițierea controlului inopinat la agenții economici va fi exclusă, fiind substituită de o notă de motivare. În nota de motivare va fi justificată necesitatea intervenției, vor fi expuse posibilele încălcări, ce rezultă din informația și probele deținute până la inițierea controlului și estimarea rezonabilă a consecințelor în cazul neintervenției organului de control.
Patru primării din raionul Hîncești — Ciuciuleni, Drăgușenii-Noi, Pașcani și Secăreni și-au unit eforturile și au creat o întreprindere intercomunitară de servicii comunale, în special de întreținere a drumurilor.
În conformitate cu Codul Fiscal al Republicii Moldova, art.83, alin. (2), persoanele fizice care au mai multe surse de venit sînt obligate să prezinte „Declaraţia cu privire la impozitul pe venit” („CET08”). Declaraţiile sunt depuse anual, iar ultima zi de prezentare a acestora se consideră 31 martie. Fiecare persoană fizică vizată de necesitatea depunerii declaraţiei are posibilitatea să o prezinte atît în formă fizică, pe suport de hîrtie, cît şi prin intermediul serviciului de raportare „Declaraţie electronică”, prestat de Î.S.”Fiscservinform”.
Obiectivele și etapele de realizare ale Proiectului de modernizare a administrării fiscale (TAMP), stipulat în Acordul de grant, semnat, la 10 iulie 2014, de către premierul Republicii Moldova cu Banca Mondială, au fost discutate în cadrul întrevederii Șefului SFS, Ion Prisăcaru, cu reprezentanții Băncii Mondiale, Adrian Fozzard, Practice Manager Governance Global Practice, și Oleksii Balabushko, Public Finance Specialist.
Propunerea Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova (CNSM) de a reduce TVA la produsele alimentare pînă la 5% necesită o analiză detaliată, deoarece poate duce la mari pierderi financiare, consideră viceministrul Economiei, Octavian Calmîc.
Atena nu va continua procesul de privatizare al Public Power Corporation (PPC) — cea mai mare companie de electricitate din Grecia sau al operatorului reţelei energetice a ţării — ADMIE — a afirmat ministrul elen al Energiei, Panagiotis Lafazanis, în pofida promisiunilor făcute creditorilor internaţionali potrivit cărora nu vor fi oprite tranzacţiile aflate în derulare, transmite Reuters.
În cadrul expoziției „Fabricat în Moldova” a avut loc un forum de afaceri dedicat posibilităților comerciale și investiționale ale țărilor care fac parte din Organizația de Cooperare Economică la Marea Neagră (OCEMN). Moldova, în persoana CCI a Republicii Moldova, a devenit președinte al Consiliului de afaceri al acestei Organizații în prima jumătate a anului 2015. La eveniment au participat reprezentanții institutelor pentru dezvoltare din România, Turcia, Bulgaria și businessmenii moldoveni.
HSBC Holdings este investigată în SUA, Marea Britanie, Franţa şi alte ţări după ce a recunoscut că la divizia de private banking din Elveţia au avut loc nereguli care au permis ca unii dintre clienţi să eludeze fiscul. Procuratura din Statele Unite a intensificat eforturile pentru a stabili dacă HSBC, a doua mare bancă din lume, a ajutat clienţi americani să nu îşi plătească taxele, în urma informaţiilor din presă potrivit cărora banca a ajutat clienţi bogaţi să ascundă active de ordinul milioanelor de dolari.
Polonia este interesată de extinderea colaborării în domeniul dezvoltării regionale cu Republica Moldova. În acest sens un grup de experţi polonezi efectuează pe parcursul săptămînii curente o vizită în ţara noastră, informează Moldpres. Potrivit Serviciului de presă al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, vizita are loc în cadrul Proiectului „Consolidarea capacităților administrației publice din Republica Moldova în domeniul pregătirii și realizării proiectelor care contribuie la creșterea competitivității și potențialului de dezvoltare a regiunilor".
Update 12.08.14: au fost adaugate instructiuni. Casa Naţională de Asigurări Sociale a generalizat întrebările frecvente primite în procesul de prezentare a declaraţiilor prin Internet în cadrul SIA „e-Reporting” pentru perioada trimestrului III anul 2013. Drept urmare, a întocmit o listă de întrebări frecvente şi răspunsurile la aceste întrebări.
În cadrul conferinţă de presă dedicată lansării versiunii electronice a revistei periodice “Monitorul fiscal FISC.MD”, ne-am adresat către utilizatori cu propunerea de a-și exprima opinia despre site, pentru ca noi, eventual, să-l dezvoltăm şi perfecţionăm în conformitate cu cerinţele şi observaţiile acestora. Astfel, în decurs de o lună în redacţia au început să parvină întrebări cu privire la utilizarea corecte a panoului de selectarea limbii. Fig. 1
Dragi cititori, Astăzi, noi vom continua studierea componentului Cărți de referință folosind cunoștințele acumulate la lecțiile precedente în operarea cărților de referință în sistemul 1С 7.7, și, inclusiv, vom învăța a opera cu ele în sistemul 1С Întreprindere 8.1, 8.2
Salutări, dragi cititori! Astăzi noi o să continuăm să extindem cunoștințele noastre în domeniul sistemelor de automatizare a evidenței contabile 1С. Acum o să studiem componentul Documente în sistemul 8.Х, o să evaluăm principiile și metodele de lucru cu documente.
In lumea antreprenoriatului se remarca o mare diversitate a tipurilor de personalitate, oameni apartinand unor culturi diferite, cu varste, temperamente, profesiuni si preocupari diferite conduc business-uri de succes. Ce au in comun acesti oameni, dincolo de ceea ce ii individualizeaza? Exista o formula cheie pentru o echipa antreprenoriala performanta?
O delegaţie formată din reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, Ministerului Justiţiei, Agenţiei de Statistică şi ai Centrului republican de informaţii şi statistică medicală din Tadjikistan a efectuat marţi, 21 octombrie, o vizită de documentare la Compania Naţională de Asigurări în Medicină (CNAM). Partea tadjikă s-a arătat interesată să preia bunele practici ale Republicii Moldova în implementarea sistemului de asigurare obligatorie de asistenţă medicală (SAOAM), precum şi experienţa CNAM în finanţarea domeniului sănătăţii.
Prim-ministrul Iurie Leancă a făcut declarația în cadrul unei întrevederi cu ministrul Afacerilor Externe al Danemarcei, Martin Lidegaard, care se află într-o vizită de două zile la Chișinău. Oficialii au vorbit despre posibilitățile de intensificare a comerțului bilateral și sprijinul pe care Danemarca îl poate oferi ţării noastre în realizarea Acordului privind liberalizarea comerțului cu Uniunea Europeană.
De astăzi, medicina de familie este integrată în Sistemul Informaţional Automatizat pentru Asistenţa Medicală Primară (SIA AMP), parte componentă a Strategiei Naţionale de e-Sănătate 2020. Sistemul, lansat în premieră în Republica Moldova, este destinat automatizării fluxului informaţional în cadrul Instituţilor Medico-Sanitare Publice din AMP şi reprezintă o platformă unică la nivel naţional, care integrează toate informaţiile legate de sănătatea pacienţilor.
Update 12.08.14: au fost adaugate ghiduri de utilizare de la eGov. Update 26.02.14: au fost adaugate ghiduri de utilizare. De curînd a fost lansat un nou serviciu electronic pentru agenţi economici furnizori, transportatori şi beneficiari de bunuri şi servicii — SIA „e-Factura”. Acest serviciu a fost elaborat în contextul activităţilor de „e-Transformare a Guvernului Republicii Moldova” şi face parte din setul serviciilor electronice fiscale. Ideea de bază a proiectului s-a centrat pe modernizarea mecanismului existent de livrare şi evidenţă a facturilor şi facturilor fiscale, simplificînd pe această cale interacţiunea agenţilor economici cu Serviciul Fiscal de Stat.
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) va dedica în totalitate săptămîna viitoare pieței produselor petroliere. Informația a fost comunicată de directorul ANRE, Sergiu Ciobanu, care a subliniat că instituția planifică să finalizeze discuțiile cu privire la noua Metodologie de formare și aplicare a prețurilor la produsele petroliere și să efectueze control asupra modului în care petroliștii stabilesc prețurile pe piață, informează NOI.md.
Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, avînd drept scop eficientizarea serviciilor prestate contribuabililor, în conformitate cu Ordinul nr. 400 din 14 martie 2014, a lansat la 31 martie curent Sistemul Informațional Automatizat „Contul curent al contribuabilului”. Proiectul a fost lansat cu suportul Programelor Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională USAID/BIZTAR şi „Comerţ, Investiţii şi Reglementarea Activităţii de Întreprinzător” (BRITE). Acesta este un sistem, care, în premieră, oferă acces în regim on-line la situația onorării obligațiilor față de buget, accesul fiind deschis atît persoanelor ce practică activități, cît și cetățenilor.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *