Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
În conformitate cu prevederile art. 20 lit. z2) din Codul Fiscal, mijloacele băneşti obţinute din fondurile speciale şi/sau mijloacele financiare obţinute sub formă de grant prin intermediul programelor aprobate de Guvern, utilizate conform destinaţiei acestora reprezintă surse de venituri neimpozabile.
Conform art. 20 lit.z2) din Codul fiscal, mijloacele băneşti obţinute din fondurile speciale nu se impozitează. Astfel, veniturile obținute de către producători agricoli sub formă de subvențiile pentru asigurarea riscurilor de producție în agricultură, nu se impozitează.
În conformitate cu prevederile art. 20 lit. z2) din Codul Fiscal, mijloacele băneşti obţinute din fondurile speciale şi/sau mijloacele financiare obţinute sub formă de grant prin intermediul programelor aprobate de Guvern, utilizate conform destinaţiei acestora reprezintă surse de venituri neimpozabile.
Suntem agent economic cu peste 100 de angajaţi. Am prezentat Darea de seamă IPC 18 pentru lunile ianuarie – aprilie ale anului 2018 în termenele stabilite de legislaţie. Recent am fost telefonaţi de un angajat care a depus cererea pentru stabilirea pensiei la Casa Teritorială de Asigurări Sociale şi i s-a comunicat că aceasta nu poate fi stabilită, deoarece lipsesc datele pentru lunile februarie şi martie. Noi, însă, am primit recipisa că darea de seamă a fost recepţionată. Cum procedăm în asemenea situaţie?
Raportul Curții de Conturi privind auditul performanței Proiectului Agricultura competitivă în Moldova este publicat în Monitorul Oficial din 5 ianuarie curent. Proiectul dat a fost elaborat pentru a spori calitatea produselor agricole și competitivitatea lor pe piața internă și cea externă, diversificarea piețelor de desfacere și creșterea exporturilor.
Vizita fiscală, în conformitate cu prevederile art. 129 pct. 111) din Codul fiscal (CF), reprezintă un procedeu de asistenţă fiscală care constă în explicarea legislaţiei fiscale, cu caracter consultativ, şi/sau în stabilirea unor date de ordin general despre activitatea contribuabilului. Astfel, inițial, contribuabilul trebuie să înțeleagă că vizita fiscală nu reprezintă în sine un control fiscal și nu produce efectele juridice ale unui control fiscal.
În scopul executării prevederilor articolului 14 din Legea privind plata pentru poluarea mediului nr. 1540-XIII din 25 februarie 1998 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1998, nr. 54-55, art. 378), cu modificările şi completările ulterioare, despre aprobarea formularului Dării de seamă privind taxa pentru mărfurile care, în procesul utilizării, cauzează poluarea mediului şi a Instrucțiunii de completare a acesteia,
În cadrul ședinței plenare din săptămâna trecută a fost votat în prima lectură un proiect de lege elaborat de Guvern, ce stabilește cerințele de igienă a produselor alimentare pentru toți operatorii din businesul alimentar, la toate etapele de producere, procesare, păstrare, transportare, comercializare și export.
Care categorie de contribuabili au obligația de achitare a impozitului pe venit în rate pentru anul 2017? Care sunt termenele-limită de efectuare a acestor plăți în 2017? Dacă există careva excepții, atunci care sunt acestea?
Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare și Agenția de Intervenție şi Plăţi pentru Agricultură (AIPA) anunță că începând cu data de 17 noiembrie 2016 s-a dat start achitării subvențiilor aferente Campaniei de Subvenționare 2016. Astfel, AIPA a efectuat până în acest moment plăți în valoare de circa 100 mil. lei pentru aproximativ 1000 de producători agricoli.
1. (29.1.6.45) Cum urmează să reflecte agentul economic în Darea de seamă privind reţinerea impozitului pe venit, a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală şi a contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii calculate (Forma IPC18), impozitul reținut din plățile efectuate în folosul persoanei fizice la desfacerea, prin unitățile comerțului de consignație, a mărfurilor?
Premierul Pavel Filip, în debutul ședinței de miercuri, a readus în atenție subiectul privind compensarea prejudiciilor cauzate de calamitățile naturale în sectorul agrar, în anul 2016. Prim-ministrul a menţionat că Guvernul va acorda toate compensațiile cuvenite în această situație, bazându-se pe date clare și evaluări cinstite.
Introducere Clasificarea mărfurilor reprezintă un element de bază al activității vamale și e necesară a fi efectuată pentru stabilirea valorii în vamă a mărfurilor, taxării și perceperii plăților vamale, asigurării statisticii vamale privind comerțul exterior. Clasificarea lemnului și a articolelor din lemn este un subiect actual al activității vamale datorită faptului că lemnul reprezintă categoria de marfă pentru care cererea în circuitul comercial rămâne în creștere.
Veniturile bugetului de stat pentru anul curent vor fi majorate cu 541698,3 mii lei. Astfel, de la suma aprobată de 33225042,4 mii lei, acestea vor ajunge la 33766740,7 mii lei.
1. (29.1.2.17) Se impozitează cu impozitul pe venit subvențiile obținute de către producători agricoli pentru asigurarea riscurilor de producție în agricultură și se permit la deducere cheltuielile ce țin de primirea subvențiilor?
Regulamentul privind procedura de recunoaştere a grupurilor de producători, într-o redacție nouă, a fost publicat în Monitorul Oficial, nr.181-189 din 9 iunie curent, și stabilește regulile pentru recunoașterea persoanelor juridice, drept grupuri de producători agricoli, condițiile de creare și funcționare a comisiei de resort, controlul privind menținerea condițiilor de recunoaștere a grupurilor și alte prevederi.
Regulamentul privind condițiile, ordinea și procedura de acordare a mijloacelor Fondului Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural a fost aprobat în cadrul ședinței Guvernului din 17 mai. Potrivit documentului, pasibili de subvenţionare sunt producătorii agricoli care au efectuat investiţia ce corespunde domeniilor de acţiune aferente fiecărei măsuri de sprigin financiar și care au la bază un plan de afaceri, prin care demonstrează eficiența proiectului realizat pentru cererile de obținere a subvențiilor ce depășesc 500 mii lei, au procurat bunuri — obiect al investiţiei eligibile de la furnizori şi distribuitori și sunt membri al unei asociații a producătorilor agricoli.
Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare propune spre consultare un proiect de lege ce are drept scop diminuarea efectelor fenomenelor climatice nefavorabile asupra veniturilor producătorilor agricoli.
Una din prioritățile Strategiei Naționale de Dezvoltare (SND) Moldova 2020 este asigurarea cetățenilor cu infrastructură de calitate. Obiectivul formulat în document este intitulat ”Drumuri bune, oriunde”.
În baza Dispoziției viceprimarului municipiului Chișinău nr. 548-d din 20 iunie 2017 cu privire la aprovizionarea populației orașului Chișinău cu producția agricolă și miere de albine în anul 2017, preturile de sector, prin dispoziția internă, au stabilit locuri unde se permite comercializarea producției agroalimentare în teritoriu cu antrenarea producătorilor agricoli din complexul agroalimentar municipal și din raioanele republicii.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *