Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Şeful Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, Ion Prisăcaru, asistat de către Administratorul IS „Fiscservinform”, Vitalie Coceban, a relatat astăzi despre lansarea unui nou produs electronic — sistemul informaţional automatizat „Registrul electronic a cererilor şi deciziilor privind restituirea TVA” -, care are drept scop evidenţa cererilor şi deciziilor de restituire şi monitorizare a termenilor de soluţionare a acestora.
În conformitate cu art. 104 lit. c1) din Codul fiscal, cota zero a T.V.A. se aplică pentru importul şi/sau livrarea pe teritoriul ţării a mărfurilor, serviciilor destinate proiectelor de asistenţă tehnică, realizate pe teritoriul Republicii Moldova de către organizaţiile internaţionale şi ţările donatoare în limita tratatelor la care aceasta este parte, precum şi proiectelor de asistenţă investiţională, finanţate din contul împrumuturilor şi granturilor acordate Guvernului sau acordate cu garanţie de stat, din contul împrumuturilor acordate de organismele financiare internaţionale (inclusiv din cota-parte a Guvernului), precum şi din contul granturilor acordate instituţiilor finanţate de la buget.
Potrivit art. 911 alin. (1) lit. d) din Codul civil, contractul de arendă se încheie între o parte – proprietar, uzufructuar sau un alt posesor legal de terenuri (arendator) – şi de altă parte (arendaş) referitor la exploatarea acestora pe o durată determinată şi la un preţ stabilit de părţi. În contractul de arendă urmează de a fi stabilite termenul arendei, plata şi alte condiţii care urmează de a fi respectate de către arendaş.
În cadrul conferinţă de presă dedicată lansării versiunii electronice a revistei periodice “Monitorul fiscal FISC.MD”, ne-am adresat către utilizatori cu propunerea de a-și exprima opinia despre site, pentru ca noi, eventual, să-l dezvoltăm şi perfecţionăm în conformitate cu cerinţele şi observaţiile acestora. Astfel, în decurs de o lună în redacţia au început să parvină întrebări cu privire la utilizarea corecte a panoului de selectarea limbii. Fig. 1
Interviu cu Frank Leyman*, Director Relații Internaționale, FEDICT, Belgia, despre agenda de Guvernare electronică belgiană. Ce este FEDICT și ce face FEDICT în domeniul e-Guvernării; Care sunt cele mai importante inițiative de e-guvernare și ce proiecte a implementat FEDICT?
Răspuns la adresarea Camerei de Comerţ Americane în Moldova, publicată în nr. 4 (8) al revistei După cum, pe bună dreptate, a remarcat Comitetul Fiscal şi Juridic al Camerei de Comerţ Americane în Moldova, conform prevederilor art. V alin. 70 al Legii nr. 267 din 23.12.2011, în vigoare din 13.01.2012, Codul fiscal a fost completat cu art. 1181, care prevede instituirea „Re-gistrului general electronic al facturilor fiscale”- RGEFF. Implementarea registrului electronic are ca scop majorarea transparenţei activităţii agenţilor economici şi excluderea unor situaţii de genul: regularea trecerii în cont a T.V.A. pentru luna precedentă, prin manipularea la sfîrşitul lunii de raportare a procurărilor, care sunt documentate cu dată din luna precedentă;documentarea unor tranzacţii fictive care se regăsesc doar pe hîrtie fără a fi avut loc de fapt;documentarea unor tranzacţii care au ca bază legalizarea mărfurilor fără provenienţă legală;admiterea greşelilor de către contribuabili la completarea facturilor fiscale;pseudoactivitatea de întreprinzător, în special, combaterea fenomenului „firmă-fantom”.
Potrivit art. 34 din Codul fiscal în anul 2011, persoana fizică rezidentă aflată în relaţii de căsătorie are dreptul la o scutire suplimentară în sumă de 8100 lei anual, cu condiţia că soţia (soţul) nu beneficiază de scutire personală. Persoana fizică rezidentă, aflată în relaţii de căsătorie cu orice persoană specificată la art. 33 alin.(2) din Codul fiscal2, are dreptul la o scutire suplimentară în sumă de 12000 lei anual, cu condiţia că soţia (soţul) nu beneficiază de scutire personală. Respectiv, pentru ca contribuabilul să beneficieze de scutirea acordate soţiei (soţului), acesta trebuie să întrunească anumite condiţii şi anume: să fie rezident, să se afle în relaţie de căsătorie şi nu în ultimul rînd soţia (soţul) să nu beneficieze de scutirea sa personală. De menţionat că alte condiţii sau restricţii nu sunt stabilite.
Factorul principal în fenomenul insolvabilităţii este responsabilitatea faţă de creditori. Interesele tuturor creditorilor în procesul de insolvabilitate sunt reprezentate de Adunarea creditorilor, precum şi de Comitetul creditorilor. Atribuţiile exclusive ale Adunării creditorilor sunt reglementate de prevederile art. 54 alin. (1) al Legii insolvabilităţii nr. 149 din 29.06.2012 (în continuare – Legea), şi sunt următoarele:
Procedura în ordonanţă este o parte componentă a procesului civil şi reprezintă activitatea instanţei de judecată şi a părţilor, în legătură cu eliberarea ordonanţei judecătoreşti. Procedura în ordonanţă, ca şi procedura în acţiune civilă, se desfăşoară conform regulilor generale şi parcurge cîteva etape, fiecare cu un obiectiv propriu. Fazele procedurii în ordonanţă se deosebesc de fazele procedurii generale prin termenul de parcurgere a acestora, cît şi prin numărul acţiunilor procesuale care se întreprind.
Ideea principală relevată în ediţia nr. 5 (15) — a este focusată pe noile informaţii necesare pentru toţi cetăţenii, reprezentanţii businessului mic şi mijlociu, explicarea cât mai eficientă a aspectelor fiscal-contabile şi oferirea răspunsurilor la întrebările adresate de către cititorii revistei. Toate materialele publicate reflectă informaţii actualizate, veridice cu un grad înalt de plenitudine.
În conformitate cu art. 104 lit. c1) din Codul fiscal cota zero a T.V.A. se aplică la importul şi/sau livrarea pe teritoriul ţării a mărfurilor, serviciilor destinate:
Utilizarea metodelor indirecte de estimare a venitului impozabil al persoanelor fizice reprezintă una din formele utilizate pe plan internaţional, precum şi în statele UE, pentru a se stabili situaţia fiscală a unui contribuabil – persoană fizică, în cazurile în care se constată denaturarea evidenţelor contribuabilului faţă de realitatea activităţii.
Conform prevederilor art. 34 alin. (22) și alin. (23) Cod contravențional (modificat și completat prin Legea nr. 101 din 13 decembrie 2012 „Pentru modificarea și completarea unor acte legislative”), comiterea repetată de către persoana juridică, în decursul unui an calendaristic, a încălcărilor specificate în partea specială a cărţii întîi a prezentului cod, se sancţionează cu amendă în mărime dublă din suma amenzii în valoarea limitei maxime, indicată în partea specială a cărţii întîi.
Starea fiscală a oricărui stat, în majoritatea cazurilor nu depinde de sărăcia sau bogăţia poporului, ci în totalitate de colectarea impozitelor. Legile sunt bune nu prin numărul lor, ci prin respectarea lor. Bogdan Petriceicu Hâşdeu Cu ocazia împlinirii a 22 de ani de la înfiinţarea Serviciului Fiscal al Republicii Moldova, revista Monitorul Fiscal FISC.md lansează o nouă rubrica, în care vor fi publicate articole şi interviuri cu angajaţi marcanţi ai instituţiei, cu persoane care au contribuit la constituirea şi la consolidarea acestuia.
În societatea mereu în schimbare, realizarea Strategiei de dezvoltare a Serviciului Fiscal de Stat pentru anii 2011-2015 poate atinge rezultatul eficient şi scontat doar în cazul în care activităţile şi resursele aferente sunt conduse ca un proces integral, acesta constituind un principiu de management – principiul abordării pe procese. Doar prin identificarea, implementarea şi îmbunătăţirea continuă a proceselor, prin coordonarea interacţiunilor dintre aceste procese, pot fi realizate şi obiectivele SFS în ansamblu – satisfacerea cerinţelor şi aşteptărilor contribuabililor. Pentru aceasta e nevoie de angajaţi bine instruiţi, cu o paletă largă de sarcini şi responsabilităţi, corespunzătoare unor activităţi orientate către contribuabili şi, în acelaşi timp, de un sistem ierarhic cît mai „plat”. În acest scop, este necesară orientarea tuturor angajaţilor la activităţi în folosul plătitorului de impozite şi nu conform structurii funcţionale interne existentă actualmente. Deci, nu se va aplica abordarea pe compartimente organizaţionale, dar cea bazată pe procese,cu elaborarea ulterioară a procedurilor concrete de gestionare a acestora. E necesar să luăm în consideraţie şi faptul că orientarea spre procese nu poate fi realizată într-o zi-două, deoarece aceasta nu înseamnă o restructurare a SFS, ci o „reorientare la 90°” a modului de gîndire al tuturor angajaţilor.
Lichidarea patrimoniului debitorului Prin procedura de lichidare a patrimoniului se înţelege procedura aplicabilă debitorului în procesul de insolvabilitate: valorificarea masei debitoare pentru obţinerea de mijloace băneşti, în vederea satisfacerii creanţelor, care finalizează cu lichidarea debitorului ca subiect de drept.
Dorind de a stabili cum ar trebui să arate o administrare fiscală modernă am studiat Bazele codului fiscal mondial cu comentarii, elaborat de un grup de savanţi de la Universitatea din Harvard1, dar şi recomandările diferitor experţi internaţionali asupra unor proiecte de legi cu privire la administrarea fiscală elaborate anterior, dar neacceptate din diverse motive. Prin prezentul articol doresc să aduc la cunoştinţa cititorilor unele constatări fără a le comenta sau a arăta situaţia de la noi, lăsînd acest lucru pe seama cititorului.
În conformitate cu prevederile art. 38 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, baza valorică a activelor de capital reprezintă valoarea activelor de capital procurate sau create de contribuabil. Totodată, potrivit prevederilor art. 42 alin. (1) din Codul fiscal, persoana care face o donaţie, se consideră că a vîndut bunul donat la un preţ ce reprezintă mărimea maximă din baza lui valorică, ajustată sau preţul lui de piaţă la momentul donării. De asemenea, menţionăm că, în conformitate cu prevederile pct. 40 Anexa nr. 2 la Hotărîrea Guvernului nr. 77 din 30.01.2008, baza valorică a activelor de capital, dobîndite în proprietatea contribuabilului după 1 ianuarie 1998, se determină în baza documentelor ce atestă trecerea dreptului de proprietate, în conformitate cu legislaţia în vigoare (contractul de vînzare-cumpărare, factura de expediţie, factura fiscală, precum şi alte documente care atestă trecerea dreptului de proprietate).
Conform analizelor exercitate în baza datelor disponibile pentru anul 2011, au fost specificaţi circa 5700 contribuabili mijlocii cu cifra de afaceri cuprinsă între 25 şi 50 mil. lei. SFS monitorizează permanent activitatea de afaceri a acestui segment de piaţă, deoarece, conform analizelor efectuate, această categorie de contribuabili întruneşte cele mai multe criterii de risc, dar şi contribuţiile la buget sînt mai mari comparativ cu contribuţiile contribuabililor din categoriile mici şi micro.
C. Modul de completare a RMCC cod 3-I-T (REGISTRUL 3-I-T): REGISTRUL 3-I-T este registrul special care se foloseşte la decontările în numerar de către agentul transportator, care efectuează transporturi de călători şi bunuri în regim de taxi (TAXI – autovehicul dotat cu aparat de taxat legalizat) în baza licenţei pentru acest gen de acti-vitate. În conformitate cu art. 103 alin. (1) pct. 17) din Codul fiscal nr. 1163-XIII din 24 aprilie 1997 serviciile de transportare a călătorilor sunt scutite de T.V.A. După emiterea raportului de închidere zilnică (RA-PORT Z — figura 5) se efectuează înregistrarea datelor to-talizatoare în RMCC (formularul de tip 3-I-T – figura 7), completînd rîndul liber, imediat următor, astfel:
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *