Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Activitatea Serviciului Fiscal de Stat este mediatizată de Publicaţia Periodică “Monitorul Fiscal FISC.md” zi de zi. Cititorii noştri au posibilitatea să ia cunoştinţă cu materialele ce reflectă poziţia oficială a autorităţii, cu documente emise de SFS, cu proiecte de legi, date statistice, campanii de informare şi conformare, comunicatele de presă ale instituţiei, astfel că persoanele interesate cunosc ritmul pulsului SFS. Cu toate acestea, nu am ezitat să adresăm întrebările, tradiţionale la început de an, directorului Serviciului Fiscal de Stat, dlui Serghei Puşcuţa.
Acordul-cadru între Republica Moldova şi Corporaţia Financiară Nordică de Mediu (NEFCO), semnat la Chișinău la 21 iulie 2017, a fost aprobat și propus de Guvern Parlamentului pentru ratificare. Astfel, vor fi create noi oportunități pentru finanțarea proiectelor cu impact benefic asupra mediului înconjurător. NEFCO oferă fonduri destinate implementării proiectelor în domeniul eficienţei energetice, energiei regenerabile și a mediului. Printre acestea se înscriu cele ce țin de reabilitarea clădirilor, a sistemelor de alimentare centralizată cu energie termică, renovarea şi modernizarea parcurilor auto, soluţionarea problemelor aferente managementului apelor uzate şi deşeurilor municipale.
În trimestrul I 2017 câștigul salarial mediu lunar nominal brut a fost de 5218,9 lei, înregistrând o creștere de 11,3% față de trimestrul I 2016. Potrivit Biroului Național de Statistică, în sfera bugetară câștigul salarial mediu lunar a constituit în trimestrul I – 4725,7 lei (+12,6% față de trimestrul I 2016), iar în sectorul economic (real) – 5428,6 lei (+10,7% față de trimestrul I 2016).
Cabinetul de miniștri a aprobat Pachetul de competitivitate a industriei IT, care include Strategia de creștere a competitivității industriei tehnologiei informației pe anii 2015-2021 și proiectul de lege privind parcurile IT.
Publicația periodică ”Monitorul Fiscal FISC.md” continuă publicarea articolelor ce aduc utilizatorilor noștri claritate în modul de aplicare a prevederilor Codului civil modernizat, care va intra în vigoare din 1 martie 2019. Amintim că primul articol a fost plasat de noi imediat după adoptarea în lectura a doua a acestui important act. Al doilea articol, tematica căruia este regimul contractului de vânzare-cumpărare, a fost oferit cititorilor la inceputul lunii ianuarie curent, iar astăzi vă prezentăm aspectele ce țin de mijloace de apărare ale creditorului în caz de neexecutare a obligației.
Patru persoane sunt reținute sub acuzația de organizare ilegală a jocurilor de noroc online, evaziune fiscală și achitarea salariilor în plic. Într-o conferință de presă, procurorii Valeriu Bodean și Ion Neguriță au declarat că statul a fost prejudiciat cu milioane de lei.
Republica Moldova a solicitat partenerilor europeni examinarea posibilității măririi contingentelor tarifare pentru un șir de mărfuri și produse exportate în UE, precum și operarea modificărilor în lista produselor care fac obiectul unui mecanism împotriva eludării prin mărirea cotelor pentru grâu, orz, porumb, zahăr, alcool etilic. Solicitarea a fost făcută în cadrul reuniunii Comitetului de Asociere RM-UE, în configurația Comerț, care a avut loc la Chișinău.
Ministerul Economiei şi Infrastructurii al RM comunică, că Ambasadorul Tudor Ulianovschi, Reprezentantul Permanent al Republicii Moldova pe lângă Oficiul ONU și OMC la Geneva, a fost ales Președinte al Consiliului pentru Comerț și Dezvoltare (Trade and Development Board), care reprezintă cel mai înalt organ decizional din cadrul UNCTAD pe lângă Conferințele Ministeriale, care au loc o dată la patru ani, urmare a votului unanim în plenul sesiunii anuale a Conferinței Națiunilor Unite pentru Comerț si Dezvoltare (UNCTAD).
Prim-ministrul Pavel Filip a transmis un demers în adresa Parlamentului, în care solicită să fie examinată în mod prioritar noua structură a Guvernului, în contextul necesității realizării reformei administrației publice centrale. Noua structură a Cabinetului de miniştri include următoarele Ministere:
Obținerea profitului de rînd cu evitarea pe cît posibil a riscului reprezintă coordonatele oricărui mediu economic de succes, în cadrul căruia informația cuprinsă în situațiile financiare este elementul central al procesului decizional.
Lipsa cadrelor specializate pe piața muncii, descrepanța dintre cererea angajatorilor și oferta sistemului educațional, dar și metodele de interacțiune dintre sectorul real și autoritățile centrale sunt problemele discutate în cadrul ședinței Comitetului pentru Antreprenoriat în sfera Serviciilor al Camerei de Comerț și Industrie, care s-a întrunit joi, 25 iunie curent.
Începând 20 iulie 2017, angajații Serviciului Fiscal de Stat sunt instruiți în domeniul integrității funcționarilor de stat. Instruirile vor fi desfășurate de Direcția Securitate internă și anticorupție a instituției și vor viza conducătorii tuturor subdiviziunilor din cadrul SFS (șefi de direcții și secții, care, la rândul lor, vor instrui personalul din subordine).
În perioada 11-14 septembrie Serviciul Fiscal de Stat a găzduit reprezentanții Secretariatului Forumului Global privind Transparența și Schimbul de Informații în scopuri fiscale. Scopul vizitei înalților delegați ai instituției – Donal Godfrey, șef adjunct al Secretariatului Forumului Global al OCDE (Forumul Global privind Transparența și Schimbul de Informații în scopuri fiscale) și Anzhela Cedelle, analist în politica fiscală, a fost prezentarea generală și importanța activității Forumului Global.
Ministerul Economiei și Infrastructurii a elaborat şi a propus pentru dezbateri publice proiectul Hotărârii Guvernului pentru aprobarea Legii cu privire la supravegherea pieței și omologarea vehiculelor.
Ministerul Economiei propune spre consultare un proiect de lege ce urmăreşte armonizarea legislației în domeniul eficienței energetice cu acquis-ul Uniunii Europene din sectorul respectiv, precum și a angajamentelor asumate de către Republica Moldova în cadrul Tratatului Comunității Energetice.
Неправительственная организация Copyright потребовала через суд, чтобы Moldcell и Orange-Moldova выплатили авторское вознаграждение за прослушивание музыки на проданных ими за последнпие три года мобильных телефонах. Речь идет о 3% от суммы продаж, а также моральном ущербе в размере €1 млн. В Orange-Moldova с этим требованием не согласны и указывают на неточность формулировки закона, на которую ссылается Copyright. Организация также намерена взыскать авторское вознаграждение с продавцов компьютеров и другой оргтехники, на которой возможно воспроизводство музыки.
Deputații au votat în prima și a doua lectură proiectul de lege prezentat de Ministerul Finanțelor ce se referă la ratificarea protocolului de modificare a Convenției dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Regatului Belgiei pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitul pe venit și pe capital.
1. (4.8.14) Cum se aplică accizele pentru mărfurile destinate proiectelor de asistenţă tehnică, realizate pe teritoriul Republicii Moldova de către organizaţiile internaționale şi ţările donatoare?
După ce proiectul privind completarea Legii bugetului de stat a fost susținut de Guvern, în cadrul ședinței din 27 octombrie curent, Parlamentul, a votat acest proiect în prima lectură.
• În cadrul ultimei ședințe plenare a Parlamentului din sesiunea curentă a fost votat în lectură finală un proiect de lege ce prevede ratificarea Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Emiratelor Arabe Unite pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *