Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Cerințe minime pentru prevenirea sau reducerea cît mai mult posibil a efectelor nefaste asupra mediului sau sănătății umane, rezultate din gestionarea deșeurilor din industriile extractive a elaborat Ministerul Mediului (MM) și propune pentru consultări publice proiectul de lege privind modificarea și completarea unor acte legislative în vigoare (Codul subsolului și Legea privind reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător).
Situația în care s-a pomenit Republica Moldova poate fi catalogată drept criză generală de țară, manifestată prin suprapunerea a cel puțin cinci crize care se autoalimentează: criza economică, criza instituțională, criza bugetară, criza bancară și criza socială. În acest context, Guvernul, împreună cu Parlamentul, BNM, CNPF și alte instituții-cheie, trebuie să se angajeze în implementarea unui Plan Anticriză compus din măsuri imediate menite să atenueze efectele și, în special, cauzele crizei de țară.
Persoanele publice care își vor însuși ilegal mijloace financiare din fonduri externe riscă să facă între șapte și 10 ani de închisoare, cu aplicarea unei amenzi de proporții. Prevederea se conține într-un proiect de lege întocmit de Centrul Național Anticorupție, care vizează instituirea unui control mai riguros asupra modului în care sînt cheltuiți banii acordați Republicii Moldova de partenerii externi. Documentul urmează a fi dezbătut în Parlament, notează Noi.md.
Pentru executarea Hotărîrii Guvernului nr. 545 din 12 august 2015 cu privire la achitarea prestaţiilor sociale (publicată în Monitorul Oficial din 14 august 2015, nr. 2013-222, art. 610), în luna septembrie, curent, au fost transferate către Întreprinderea de Stat „Poşta Moldovei” (în continuare – Î.S. „Poşta Moldovei”) mijloacele financiare pentru plata prestaţiilor sociale (indemnizaţii adresate familiilor cu copii, alocaţii lunare de stat, alocaţii nominale de stat pentru merite deosebite faţă de stat, compensaţii băneşti lunare în schimbul asigurării cu produse alimentare şi suplimente alimentare, a ajutorului social şi a ajutorului pentru perioada rece a anului).
Datele despre numele și prenumele fondatorilor întreprinderilor din Republica Moldova sunt publice și gratuite. Deși anterior aceste date erau oferite contra cost, acum informația despre cele aproximativ 200 de mii de companii este deschisă și poate fi accesată pe portalul guvernamental www.date.gov.md.
Inspectoratul Fiscal de Stat pe mun. Chișinău Vă reamintește că termenul-limită de executare a obligațiunilor fiscale survenite la data de 25 august curent.
Economia globală va trăi periculos în 2016, cu o creştere modestă în ţările dezvoltate care va compensa slăbiciunile persistente de pe pieţele emergente, cu inflaţie şi dobânzi extrem de scăzute şi tensiuni care pot sădi germenii unei noi crize financiare majore.
La finele lunii noiembrie a anului trecut, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a obținut mai multă putere de reglementare a pieței petroliere, după ce Parlamentul a aprobat modificări la legea pieței produselor petroliere în acest sens. O spune directorul ANRE, Sergiu Ciobanu.
Situația anului 2014 Odată cu operarea modificărilor în Legea nr. 21 din 01.03.2013 cu privire la oamenii de creație și la uniunile de creație, la examinarea regimului fiscal aferent oamenilor de creație urmează să se țină cont de statutul relațiilor existente între părțile participante. Remunerarea omului de creație ar putea avea forma de royalty sau forma de plăți pentru prestări servicii, sau efectuarea lucrărilor.
În luna august 2015 faţă indicele producţiei industriale s-a redus cu 6% față de aceeași perioadă a anului trecut. Totuși în perioada ianuarie-august 2015 acest indice a fost în creștere cu 5%.
Viceprim-ministrul Stephane Bride, ministru al Economiei, a avut o întrevedere cu reprezentanții Renovatio Group (România) și ai oficiului Corporației Financiare Internaționale (IFC) din România, entitate ce face parte din grupul Băncii Mondiale, informează Moldpres cu referire la un comunicat al ME.
Moldova a deschis un Consulat Onorific în regiunea Antalya, Republica Turcia. Ceremonia de inaugurare a sediului a avut loc vineri, 28 august 2015, transmite Moldpres cu referire la Serviciul de informare şi comunicare cu mass-media al MAEIE.
Produse comercializate fără a fi indicate denumirea şi marca producătorului, adresa acestuia, compoziţia produsului, modul de utilizare și întreținere, termenul de valabilitate, dar și alte nereguli au fost depistate de către inspectori în perioada 24 august — 5 septembrie 2015.
În Monitorul Oficial din 8 august 2014 a fost publicată Legea nr. 160 din 18.07.2014, conform căreia au fost efectuate modificări în Legea nr. 489 din 08.07.1999 privind sistemul public de asigurări sociale.
Deservirea datoriei unităților administrativ-teritoriale(UAT) este prioritară față de alte obligații pecuniare din contul bugetelor respective. Iar, plățile, aferente datoriei, vor fi efectuate în termenele și în condițiile angajamentelor asumate, indiferent de suma aprobată în buget în acest scop.
Conform Ordinul IFPS nr. 1223 din 26.08.2014 cu privire la aprobarea Instrucţiunii privind modul de utilizare a serviciilor fiscale electronice, sunt stipulate cazurile de blocare a accesului la serviciile fiscale electronice de către Î.S. „Fiscservinform”.
În cadrul şedinţei de astăzi a Guvernului, membrii Cabinetului de miniştri au aprobat Conceptul Sistemului informațional automatizat „Registrul turismului”. Acesta a fost elaborat în contextul modernizării tehnologice a industriei turistice, în conformitate cu Planul de acțiuni pentru implementarea Strategiei de dezvoltare a turismului „Turism 2020”, transmite MOLDPRES citînd Biroul comunicare și relații cu presa al Guvernului.
La Milano, în pavilionul național al Moldovei din cadrul Expoziției mondiale EXPO-2015, de la 7 pînă la 11 septembrie a avut loc săptămîna investițională a Moldovei, axată pe industria ușoară și industria componentelor auto, la care diplomații moldoveni și numeroșii întreprinzători au informat despre posibilitățile din republică pentru investiții și outsourcing, relatează Noi.md.
5,6 miliarde de lei pierde anual Bugetul public național, ca urmare a neimpunerii impozitării salariilor achitate ”în plic”. Conform estimărilor unor instituții de cercetare, pornind de la salariul mediu pe economie, suma salariilor achitate ”în plic” constituie circa 15,5 mlrd lei sau aproximativ 50% din fondul anual al retribuirii muncii.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *