Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
1. (29.1.4.5) Care este procedura de obținere a scutirii pentru persoanele întreținute, la calcularea impozitului pe venit și care sunt documentele confirmative care urmează a fi prezentate?
(care se referă pentru perioadele precedente în care persoana fizică se consideră persoană angajată)? Potrivit pct. 47 din Regulamentul, aprobat prin HG nr. 697 din 22.08.2014, la efectuarea achitărilor în urma eliberării nelegitime a angajatului din serviciu şi a restabilirii ulterioare a acestuia la serviciu, conform hotărîrii instanței de judecată prin care patronul este obligat să achite angajatului plăți pentru perioada unei astfel de concedieri
România, Polonia, alături de alte state din Europa Centrală şi de Est vor continua să crească într-un ritm mai alert decât alte ‚şri din Vest în următorii doi ani, Banca Mondială estimând pentru aceste economii un avans de peste 2,4% pentru acest an.
Luînd în considerație prevederile art. 42 alin. (1) din Codul fiscal precum că, persoana care face o donație se consideră că a vîndut bunul donat, la determinarea obiectului impozabil se va ține cont de următoarele.
Serviciul Fiscal de Stat își propune lărgirea cercului de contribuabili (atât persoane fizice, cât și juridice) care pot accesa serviciile sale on-line, pot depune dări de seamă, inclusiv declarații fiscale, și pot utiliza informații din sistemul fiscal al SFS în mod electronic.
Biroul Naţional de Statistică informează, că în luna iunie 2015 întreprinderile de transport feroviar, auto, fluvial şi aerian au transportat 972,9 mii tone de mărfuri, cu 11,8% mai puţin faţă de luna precedentă şi cu 26,6% — în raport cu luna iunie 2014. Parcursul mărfurilor în luna iunie 2015 a totalizat 313,9 mil. tone-km, ce e cu 4,1% mai puţin faţă de luna mai 2015 şi cu 7,1% — comparativ cu luna corespunzătoare din anul 2014.
Construcţia a patru blocuri locative cu 93 de apartamente destinate familiilor cu venituri mici și cu mulţi copii, inclusiv persoanelor cu necesităţi speciale, a demarat astăzi în comuna Vărzăreşti, Nisporeni, informează Moldpres.
BNM a prezentat și va prezenta în continuare toate informațiile pe care le va cere Comisia de anchetă privind situația din sistemul financiar-bancar. Declarația aparține Guvernatorului Băncii Naționale a Moldovei, Dorin Drăguțanu după ce acesta a fost audiat de către comisia de anchetă, informează UNIMEDIA.
Если Вы пропустили вчерашние новости дня, то этот обзор для Вас. Новости экономики Încă un pas spre dezvoltarea relațiilor moldo-nipone. Ambasadorul Japoniei s-a aflat înr-o vizită la Chișinău Crearea reprezentanţelor diplomatice la Chişinău şi Tokyo a fost tema de bază discutată de viceministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Andrei Galbur, cu Excelența Sa Shigeki Sumi, Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Japoniei în Republica Moldova cu reşedinţa la Kiev.
Peste 500 de oameni vin zilnic să vadă unicul monument de istorie şi artă medievală din Republica Moldova după ce, acum două săptămîni, şi-a deschis uşile pentru vizitatori. Din cauza fluxului mare nu toţi turiştii beneficiază de serviciile unui ghid. Administraţia muzeului spune că face faţă cu greu solicitărilor grupurilor de vizitatori, relatează Mesager.
Începînd cu luna decembrie 2012 Casa Naţională de Asigurări Sociale de Stat a pus la dispoziţia plătitorilor contribuţiilor la bugetul asigurărilor sociale de stat serviciul electronic de acces în regim on-line la contul curent al plătitorului de contribuţii la BASS.
Viceprim-ministrul, ministrul Economiei, Stephane Bride a participat, în perioada 11-13 mai curent, la cea de a XV-a ediție a Forumului anual de dezbateri, desfășurat în capitala statului Qatar, Doha.
Indicatorul Baltic Dry, unul dintre cele mai precise barometre ale sănătăţii economiei mondiale pentru că măsoară cererea pentru transportul internaţional al materiilor prime precum cărbune, fier şi cupru, s-a prăbuşit înainte de crahul financiar din 2008. Acum el este la cel mai scăzut nivel din 1986, scrie The Telegraph.
Banca Naţională (BNM) ţine piaţa valutară „pe uscat”, lăsând nesatisfăcute cererile unor bănci pentru cumpărarea valutei. Dealerii băncilor au relatat corespondentului „Infotag” că două zile de „linişte” şi „consolidare” de pe piaţa valutară au dus la faptul că miercuri cererile de cumpărare a valutei ale şase bănci au rămas nesatisfăcute, deoarece dealerul regulatorului a satisfăcut cererile a doar opt bănci.
În Monitorul Oficial din 26 decembrie, a fost publicat Ordinul Inspectoratului Fiscal Principal de Stat nr. 1642 din 26 noiembrie 2014, prin care au fost efectuate unele modificări şi completări la Instrucţiunea privind evidenţa contribuabililor, aprobată prin Ordinul IFPS nr.299 din 2 mai 2012.
Luînd în considerație prevederile art. 42 alin. 1) din Codul fiscal precum că, persoana care face o donație se consideră că a vîndut bunul donat, la determinarea obiectului impozabil se va ține cont de următoarele. Venitul fiscal reprezintă mărimea maximă din baza valorică ajustată al activului donat sau prețul lui de piață la momentul donării.
Un document al Fondului Monetar Internațional (FMI) privind sustenabilitatea datoriei Greciei arată că FMI nu poate participa la noul program de salvare a Greciei, decât dacă celelalte țări europene sunt de acord să reducă datoria statului elen, scrie The New York Times.
În scopul eficientizării activității Serviciului Fiscal de Stat și ridicării nivelului de profesionalism, IFS pe mun. Bălți a desfășurat forumul regional ,,Noțiuni și reglementări în domeniul utilizării mașinilor de casă și control cu memorie fiscală, a terminalelor – POS și particularități la efectuarea controalelor fiscale” pentru funcționarii fiscali, la care au participat 16 IFS teritoriale.
În perioada de 5 luni ale anului 2015, totalul veniturilor realizate a însumat 5772,8 mil. lei, ceea ce reprezintă un grad de realizare de 100,0% a planului stabilit în sumă de 5774,8 mil lei.
Red Union Fenosa trebuie să plătească o amendă de 186.753 de lei pentru încălcarea legislaţiei cu privire la protecţia concurenţei. Curtea de Apel a menținut hotărârea emisă de Judecătoria Rîșcani în decembrie 2014 prin care compania a fost sancționată pentru tratarea inechitabilă a consumatorilor.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *