Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova a aprobat, prin Dispoziția nr. 12 din 25 martie 2022, instituirea în Republica Moldova a prezenței Programului Alimentar Mondial (PAM) și a Comitetului Internațional al Crucii Roșii (CICR) în vederea susținerii operațiunilor de urgență pentru gestionarea crizei refugiaților din Ucraina. În aceeași dispoziție CSE este prevăzut că, recepționarii de ajutoare umanitare, în colaborare cu instituția donatoare, vor asigura pregătirea corespunzătoare a setului de acte pentru importul de ajutor umanitar, după cum urmează:
Având în vedere multiplele întrebări adresate publicației noastre cu referire la facilitățile fiscale și vamale oferite la importul unui automobil de către persoanele cu dizabilități, reiterăm prevederile legislației în vigoare, precum și modificările ce vor fi puse în aplicare în anul curent.
Pe data de 25 aprilie anul 2024, a intrat în vigoare Ordinul ministrului Finanţelor nr. 44/2024 (în continuare – OMF nr. 44/2024) cu privire la modificarea şi completarea Planului de conturi contabile în sistemul bugetar şi a Normelor metodologice privind evidenţa contabilă şi raportarea financiară
Conform art.1198 alin.(1) din Codul civil, prin contract de donaţie, o parte (donator) se obligă să majoreze din contul patrimoniului său
Urmează agentul economic ce are ca activitate colectarea hainelor second-hand și comercializarea ulterioară a acestora, să rețină un impozit la sursa de plată din veniturile obținute de persoanele fizice ca rezultat al transmiterii hainelor personale care deja au fost purtate sau sunt noi? Cad acestea sub incidența noțiunii de deșeuri? La ce cod al sursei de venit din declarațiile lunare și anuale se vor atribui plățile menționate?
Parlamentul a aprobat în lectură finală proiectul de lege pentru modificarea Legii nr. 133/2016 privind declararea averii și intereselor personale, care va stabili obligativitatea racordării valorii bunurilor la prețul real începând cu anul 2018. După cum au explicat autorii, Legea nr. 130/2021 pentru modificarea unor acte normative prevede că, în declarațiile de avere și interese, subiecții vor indica prețul real achitat pentru bunurile pe care le au în proprietate și care au fost procurate în anii 2018-2021, precum și cheltuielile pentru reparația lor. S-a constatat, însă, că lipsește perioada de referință care ar oferi
Conform prevederilor art. 2 din Legea nr.113/2010 privind executorii judecătorești, executorul judecătoresc este persoană fizică investită de stat cu competenţa de a îndeplini activităţi de interes public prevăzute de legea respectivă, dar şi de alte legi. Doar executorul judecătoresc licenţiat şi investit în condiţiile prezentei legi poate efectua executarea silită.
Compania „A” a furnizat mărfuri instituției „B”, care este finanțată de la buget. Plata pentru mărfurile furnizate a fost efectuată cu întârziere de către instituția „B”.
Serviciul Vamal a publicat în MO din 28 ianuarie curent Ordinul nr. 08-O din 10 ianuarie 2022 cu privire la modificarea anexei nr. 17 la Ordinul nr.346-O/2009 al autorității cu privire la aprobarea Normelor tehnice privind imprimarea, utilizarea şi completarea declaraţiei vamale în detaliu. Astfel, anexa nr. 17 la Normele tehnice ce conține codurile antrepozitelor a fost completată cu următoarele trei coduri:
La data de 25 februarie 2022 în MO Ministerul Finanțelor a publicat Ordinul nr.27 din 21 februarie 2022 cu privire la modificarea Ordinului ministrului finanțelor nr.150 din 05 septembrie 2018, prin care au fost operate unele modificări la formularul „Declarația persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit (Forma CET18)”. Documentul a fost elaborat în scopul de a aduce în concordanță prevederile formularului menționat cu completările operate la Codul fiscal prin Legea nr.257/2020 cu privire la modificarea unor acte normative, potrivit cărora din 1 ianuarie 2021 veniturile specificate la art.71 lit.n) şi o) ale persoanelor fizice nerezidente urmează a fi supuse impozitării la sursa de plată în modul prevăzut la art.88, fără dreptul la deduceri şi/sau scutiri aferente acestor venituri,
Anual, în temeiul prevederilor pct. 8 subpct. 13) din Regulamentul cu privire la organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanțelor, Ministerul Finanțelor stabilește modul de încasare a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi primelor de asigurare obligatorie, precum şi altor plăți stabilite prin legile/deciziile bugetare anuale. În anul 2022, achitarea plăților la bugetul public naţional este reglementată prin Ordinul ministrului finanțelor nr. 153/2021. Comparativ cu reglementările stabilite în anul precedent, acesta din urmă se caracterizează prin continuarea practicii inițiate în anul 2021 privind optimizarea codurilor IBAN aferente încasărilor la BPN, dar și printr-un șir de noutăți legate de încasare a unor categorii de plăți, modul de achitare în valută străină (EUR/USD) și de procedura de examinare a demersurilor înaintate de plătitori cu privire la corectarea sau restituirea unor categorii de plăți.
Potrivit art. 92 alin. (1) și (2) din Codul fiscal (CF) impozitul reţinut conform art.69/18 şi art.88–91 din CF se achită la buget de către persoana care a efectuat reţinerea până la data de 25 a lunii următoare lunii în care au fost efectuate plăţile. Dările de seamă privind impozitul pe venit, privind primele de asigurare obligatorie de asistenţă medicală
Persoanele refugiate din Ucraina, care se vor afla pe teritoriul Republicii Moldova o perioadă mai îndelungată de timp, vor putea beneficia de servicii publice de încadrare în câmpul muncii în baza numărului de identificare de stat (IDNP), atribuit la traversarea frontierei Republicii Moldova, ce poate fi descărcat cu ajutorul unei aplicații digitale. Informația privind numărul de identificare al persoanei fizice (IDNP) poate fi obținută online, pe platforma dopamoga.gov.md, la compartimentul „Obține IDNP", introducând datele personale din actul de identitate deținut de cetățeanul refugiat din Ucraina (pașaport de călătorie în străinătate, act de identitate intern sau certificat de naștere), comunică Casa Națională de Asigurări Sociale
Entitatea „X” SRL a încheiat un acord de colaborare privind executarea lucrărilor de reparații a unei porțiuni de drum gratuit, cu Consiliul raional Hâncești. Entitatea a oferit gratuit materiale de construcție de producție proprie, amestec de nisip și pietriș - 1000 tone, la prețul de piață - 120 lei/tona, inclusiv TVA, valoarea contabilă a materialelor
Importanța turismului în lume este în continuă creștere. Totodată, se constată și o creștere a deplasărilor în interes de serviciu, precum și a contractelor internaționale de încadrare în câmpul de muncă, încheiate de către concetățenii noștri cu companiile străine. Aceste tendințe sunt asociate cu o creștere a numărului
Prin ordinul Ministrului finanțelor nr.60 din 29 mai 2024, publicat în Monitorul Oficial 241-244, astăzi, 7 iunie, a fost aprobat formularul Declarației cu privire la impozitul pe venit pentru persoanele care desfăşoară activitate profesională conform capitolului 101 din Codul fiscal - forma DAP24
Începând cu data de 01 ianuarie 2025 intră în vigoare mai multe modificări la Codul fiscal privind impozitul pe venit, taxa pe valoare adăugată, accize, impozite și taxe locale, precizează Serviciul Fiscal de Stat.
SA se reorganizează prin transmiterea a 70% din capitalul statutar către SRL. Pentru mijloacele fixe este format un surplus de reevaluare. Cum decontăm acest surplus?
Prin contractul de locațiune, o parte (locator) se obligă să dea celeilalte părți (locatar) un bun determinat individual în folosință temporară sau în folosință şi posesiune temporară, iar aceasta se obligă să plătească chirie (art. 1251 din Codul civil). Contractul de locațiune a unui bun imobil sau mobil dintre persoanele juridice şi persoanele fizice
Agentul economic „X” a importat mărfuri în perioadele fiscale 2017, 2018 și 2019, aferent cărora nu au fost calculate și achitate taxa vamală și taxa pentru procedurile vamale. În anul 2021, Serviciul Vamal a calculat și a dispus achitarea taxelor respective, aplicând, totodată, amenzi și penalități pentru neachitarea în termen a acestora. În ce perioadă fiscală urmează a fi recunoscute cheltuielile respective? Are obligația agentul economic de a depune Declarația cu privire la impozitul pe venit (forma VEN12) corectată pentru perioadele fiscale 2017, 2018 și 2019?
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *