Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei îşi propune să continue unificarea procedurii de pensionare. Celor care deja le-a fost stabilit dreptul la pensie statul nu le poate lua această pensie, însă poate să intervină pentru ca pe viitor să existe echitate socială. Una din acţiunile în acest sens ar fi reforma parametrică în formula de calcul a pensiei, a declarat ministrul muncii, protecţiei sociale şi familiei, Ruxanda Glavan, într-un interviu pentru Radio Europa Liberă, citat de IPN.
În Moldova Acordul Fondului Monetar Internaţional cu Republica Moldova a fost publicat. Documentul conţine paşii pe care trebuie să-i întreprindă autorităţile de la Chişinău pentru a efectua reformele şi vine cu o analiză a stării actuale a economiei ţării noastre.
Grecia şi creditorii săi, care negociază al treilea plan de salvare, în valoare de câteva zeci de miliarde de euro, au convenit luni ca reforma pensiilor să vizeze doar persoanele care au ieşit la pensie începând de la sfârşitul lunii iunie, potrivit unor oficiali eleni.
Începând cu 22 septembrie 2015, pensionarii pe linia Ministerului Justiției urmează să se adreseze, având buletinul de identitate și carnetul de pensionar, la cea mai apropiată de domiciliu filială a bănciiMoldova-Agroindbank, pentru emiterea cardurilor bancare, la care urmează a fi transferate lunar pensiile.
"Ești la muncă în străinătate și nu ai cetățenia statului în care muncești, dar vrei să fii asigurat la bătrânețe cu pensie? Acest lucru e posibil. Trebuie doar să înțelegi în ce relații se află R. Moldova cu țara în care te afli", — recomandă rețea NEXUS.
Angajații care au mai mult de 40 de ani obțin cele mai bune rezultate atunci când lucrează cel mult trei zile pe săptămână, arată un studiu citat de BBC. Studiul, realizat de un grup de cercetători în economie, se bazează pe analiza obiceiurilor de muncă și pe rezultatele testelor cognitive ale circa 3.000 de bărbați și 3.500 de femei de peste 40 de ani din Australia.
Peste 1200 de persoane au încheiat contracte de muncă cu angajatori din Israel în anul 2015. Angajarea muncitorilor moldoveni este posibilă graţie unui acord încheiat între Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei (MMPSF) cu statul Israel încă din anul 2013.
Biroul Naţional de Statistică informează că în anul 2014 mărimea minimului de existenţă a constituit în medie pe lună pentru o persoană 1627,1 lei, fiind în creştere faţă de anul precedent cu 0,9%.
Pensionarii şi salariaţii din sectorul public din Republica Moldova își vor primi banii chiar dacă situația din sistemul financiar nu este tocmai bună, a anunțat ministrul Finanţelor, Octavian Armaşu.
Deşi pensia nu asigură nici 80 de procente din minimul de existenţă, reprezentând doar 27 de procente din salariul mediu pe ţară, faţă de 40 procente, după normele internaţionale, totuşi se dovedeşte că oamenii bătrâni din ţara noastră nu sunt cei mai năpăstuiţi din lume.
„După ce din țară a fost scos un volum atît de mare de valută forte, leul se depreciază, iar ulterior crește rata inflației. Acest impact al diferenței cursului valutar asupra inflației experții de la IDIS Viitorul au încercat să-l înțeleagă încă în anul 2006, însă atunci noi ne confruntam cu altă problemă (valuta se aprecia) și noi calculam dacă aceasta nu va provoca micșorarea prețurilor. În prezent, această legătură este mult mai puternică. Deprecierea leului cu 1% va cauza o creștere a ratei inflației cu 0,5%-0,6%. Acest al doilea proces rămîne în urmă cu 2-3 luni, iar aceasta înseamnă că la sfîrșitul anului curent rata inflației va de cel puțin 20-22%”, a declarat ex-președintele Comisiei parlamentare pentru economie, buget și finanțe, Veaceslav Ioniță, în cadrul ședinței clubului de presă „Rezonanța socială”, informează NOI.md.
Moldova nu planifică să majoreze vârsta de pensionare pentru femei şi bărbaţi, argumentând prin mica speranţă de viaţă comparativ cu ţările europene. Surse din cadrul Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei au relatat că calculele specialiştilor arată că la majorarea vârste de pensionare această măsură ar economisi în bugetul asigurărilor sociale circa 45 mil. de lei.
Familiile cu venituri mici pot să solicite ajutor pentru perioada rece a anului. Cererile pentru ajutor pot fi depuse la asistentul social din localitate. Solicitările sunt necesare a fi depuse preventiv, pentru a nu rata plata ajutorului pentru luna noiembrie curent, ajutroul fiind oferit de la data depunerii cererii şi nu are efect retroactiv. De ajutor pot beneficia familiile cu un venit mediu mai mic decât minimum garantat de stat, pensionarii, invalizii, şomerii, cei care îngrijesc un copii mai mici de 3 ani ori un membru al familiei cu grad de invaliditate, precum şi familiile defavorizate beneficiare de ajutor social pot solicita ajutor pentru perioada rece.
În cadrul şedinţei Cabinetului de miniştri au fost aprobate modificări la Legea privind pensiile de asigurări sociale de stat, scrie Unimedia. În particular, modificările ţin de simplificarea modalităţii de calculare a pensiei pentru cetățenii care au activat în anumite instituţii/întreprinderi, dar din motive obiective (incendiu, inundaţie, conflict armat, pierderea sau distrugerea în urma calamităţii naturale/situaţiei excepţionale) documentele confirmative cu privire la venitul asigurat pentru întreaga perioadă de activitate, lipsesc în arhiva instituţiilor vizate.
Beneficiarii de pensii, ajutor social şi ajutor pentru perioada rece a anului pot să schimbe instituția care îi deservește. În listă vor fi incluse mai multe bănci comerciale care vor îndeplini cerințele Casei Naţionale de Asigurări Sociale (CNAS).
În cadrul şedinţei de astăzi a Cabinetului de miniştri au fost aprobate modificări la Legea privind pensiile de asigurări sociale de stat. Astfel, anumite categorii de persoane vor beneficia de simplificarea modalității de calculare a pensiei.
Un pensionar din Republica Moldova primește de la stat o pensie în valoare de 1087 lei. Aceasta este mărimea medie a pensiei, conform situaţiei din data de 1 ianuarie 2015, prezentat de Casa Naţională de Asigurări Sociale. În total, peste 669 mii 860 de persoane au beneficiat de acestă plată.
Primăria Chişinău informează că peste 16 mii de familii din municipiu au depus deja solicitări pentru compensaţii la plata agentului termic în sezonul rece 2015-2016, inclusiv 14 641 familii au depus cereri de reconfirmare a ajutorului menţionat, iar 1264 solicitanţi au depus dosare noi.
Biroul Naţional de Statistică prezintă informaţia privind situaţia vîrstnicilor în anul 2013. Situaţia demografică La începutul anului 2014 în Republica Moldova locuiau 559,5 mii persoane în vîrstă de 60 ani şi peste, ce constituie circa 15 la sută din numărul total al populaţiei stabile. Aproximativ două treimi din numărul total al vîrstnicilor locuiesc în mediul rural. În funcţie de vîrstă, se constată că fiecare a treia persoană este în vîrsta cuprinsă între 60-64 ani, iar 13,7% sunt persoanele care au mai mult de 80 ani.
În conformitate cu dispozițiile art. 4 alin. (5) din Legea cu privire la patenta de întreprinzător (Nr. 93-XIV din 15.07.98), la cererea de eliberare sau de prelungire a patentei persoana fizică anexează documentele confirmative de achitare a contribuției de asigurare socială de stat pentru întreaga perioadă solicitată de desfășurare a activității în baza patentei de întreprinzător sau actele care confirmă scutirea de plata contribuției, precum și documentele ce confirmă statutul de persoană asigurată în sistemul asigurării obligatorii de asistență medicală.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *