Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Încasările Serviciului Vamal în primele 3 luni ale acestui an se cifrează la peste 5,3 mld. lei, în creștere cu 776 mil. lei (17%) față de încasările din aceeași perioadă a anului precedent. Doar luna martie a anului curent, Serviciul Vamal a colectat la bugetul de stat peste 2 mld. lei, cu peste 196 mil. lei mai mult (circa 11%), comparativ cu aceeași perioadă a anului 2019. Pe parcursul lunii trecute, au fost perfectate 47 394 de declarații vamale și constatate 285 de încălcări ale legislației vamale.
Potrivit art.129 pct.17) din Codul fiscal (CF), cont bancar este cont de plăţi deschis în una din instituţiile financiare (sucursala sau filiala acesteia) din RM sau din străinătate, precum şi contul deschis în sistemul trezorerial al Ministerului Finanţelor. Conform art.3 din Legea nr.114 din 18.05.2012 cu privire la serviciile de plată și moneda electronică (Legea nr.114/2012), сont de plăţi este cel deţinut în numele unuia sau mai multor utilizatori ai serviciilor de plată, utilizat pentru executarea operaţiunilor de plată.
În conformitate cu art.20 lit. i) din Codul Fiscal (CF), patrimoniul primit de către persoanele fizice cetăţeni ai Republicii Moldova cu titlu de donaţie sau de moştenire cu excepţia donaţiilor efectuate conform art.901 alin.(31), reprezintă venit neimpozabil. Ținând cont de norma expusă, pentru ca proprietatea moștenită să nu fie supusă impozitării, moștenitorul trebuie să fie cetățean al Republicii Moldova la momentul acceptării moștenirii. Astfel, este necesar să examinăm apariția obligațiilor fiscale reieșind din următoarele aspecte: 1. momentul acceptării moștenirii; 2. momentul considerării persoanei fizice drept cetățean al RM.
În anul curent, Serviciul Fiscal de Stat va efectua controale planificate la 928 de agenți economici. Lista entităților care urmează a fi incluse în planul controalelor fiscale pentru anul 2020 a fost aprobată prin Ordinul SFS nr. 599 din 23 decembrie 2019. Astfel, 34 de agenți economici vor fi verificați de Direcția generală administrare contribuabili mari (DGACM). Alți 284 de contribuabili vor fi inspectați de către DGAF Chișinău, iar DGAF Centru va verifica în anul curent 252 de agenți economici. Conform listei, 227 contribuabili vor fi verificați de către DGAF Nord. DGAF Sud urmează să verifice 131 întreprinderi.
Mijloacele bănești sechestrate pe conturile prestatorilor de servicii de plată vor fi transferate pe conturile trezoreriale gestionate de Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale. În cazul depozitelor bancare, acestea se vor transfera la expirarea termenului de depozit, acțiunea fiind dispusă prin act judecătoresc. Totodată, banca comercială licențiată va informa ARBI despre transferul mijloacelor bănești pe conturile trezoreriale. Ministerul Finanțelor a elaborat și propune spre consultare proiectul hotărârii de Guvern pentru modificarea Regulamentului cu privire la evaluarea, administrarea și valorificarea bunurilor infracționale (sechestrate).
Prin intermediul Programului de Atragere a Remitențelor în Economie „PARE 1+1” gestionat de Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) vor obține susținere financiară încă 27 proiecte investiționale. Valoarea totală a acestora este de 6,66 mil. lei, sumă care va contribui la atragerea în economie a circa 16,13 mil. lei investiții. Cererile beneficiarilor au fost recepționate și evaluate în regim on-line în perioada stării de urgență. Din numărul total al proiectelor acceptate spre finanțare, în mun. Chișinău activează 7 întreprinderi, câte 3 – în UTA Găgăuzia și Florești, 2 întreprinderi – în raionul Telenești și câte o întreprindere – în raioanele Fălești, Edineț, Basarabeasca, Rezina, Ocnița, Hâncești, Râșcani, Orhei, Ialoveni, Cantemir, Anenii Noi și Căușeni.
Controalele fiscale prealabile și/sau a controalelor fiscale cu aplicarea metodelor indirecte de estimare a venitului impozabil a persoanelor fizice, inclusiv și pentru cele inițiate până la instituirea stării de urgență, sunt suspendate pe durata acesteia. Prevederea este inclusă în Dispoziția nr.14 a Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova din 6 aprilie 2020. Comisia a aprobat un șir de măsuri ce vizează piața de capital. Astfel, adunările generale anuale ale acționarilor în anul curent vor fi convocate de la 29 mai și se vor desfășura în cel mult 2 luni după această data.
Fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală pe anul 2020 vor fi ajustate și vor constitui la venituri 8151392,2 mii de lei și la cheltuieli — 8383392,2 mii de lei, cu un deficit în sumă de 232000,0 mii de lei. Un proiect de lege pentru modificarea Legii fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pe anul 2020 este elaborat de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale și propus spre consultare publică.
Serviciul Fiscal de Stat propune spre consultare publică proiectul de ordin cu privire la aprobarea dării de seamă privind plățile către Fondul de susținere a populației şi a instrucţiunii privind modul de completare şi de prezentare a acesteia – Forma PFSP 20. Aceasta va fi prezentată de către contribuabilii specificați în art.4 alin 2 din Legea1 fondului de susținere a populației nr.827/2000, până la data de 25 a lunii imediat următoare lunii de gestiune.
Poate administratorul deține și funcția casierului cu drept de semnare a dispozițiilor de plată și dispozițiilor de încasări ale numerarului în casieria entității? Conform pct. 35 din Hotărârea Guvernului nr. 764 din 25 noiembrie 1992 privind aprobarea Normelor pentru efectuarea operațiunilor de casă în economia națională a Republicii Moldova,
Legislația în vigoare prevede că, Serviciul Fiscal de Stat perfectează materialele pentru a restitui contribuabilului suma plătită în plus şi dobânda calculată la această sumă (inclusiv mijloacele decontate ilicit de pe conturile contribuabilului conform dispoziţiilor SFS), în modul stabilit (art.11 alin.3 din Codul fiscal (CF)). Modul și termenele de calculare sunt indicate în art. 176 alin. (3) și (4) din CF1. În sensul normelor precitate, este de înțeles că calculul dobânzii, pretinse spre încasare, urmează a fi prezentat de către contribuabilul organului cu atribuții de administrare fiscală, iar ultimul, la rândul său, verifică și, în cazul în care se aprobă de conducerea acestui organ, se anexează la ordinul de plată care prevede plata dobânzii.
Prin Legea nr.122 din 16 august 2019, pusă în aplicare din 1 ianuarie 2020, au fost aduse modificări la art.33 din Codul Fiscal (CF), conform cărora dreptul la scutirea personală o au contribuabilii (persoane fizice rezidente) care au un venit anual impozabil mai mic de 360000 de lei, cu excepţia veniturilor prevăzute la art.901 din CF. Concomitent, pct.211 anexa nr.2 din HG nr.693 din 11.07.2018 cu privire la determinarea obligațiilor fiscale aferente impozitului pe venit precizează că prevederile în cauză nu aduc atingere dreptului contribuabilului de aplicare a scutirilor specificate în art. 34 și 35 din CF, în condițiile stabilite de acestea.
Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței va verifica în anul curent 435 de agenți economici, potrivit Graficului controalelor planificate pentru anul 2020, publicat pe pagina Agenției. Astfel, controalele se vor desfășura în următoarele domenii de activitate: • siguranța ocupațională (54 agenți economici) • conformitatea serviciilor, inclusiv turistice (10 agenți economici)
În conformitate cu prevederile art. 39 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, active de capital reprezintă acţiunile, obligaţiunile, alte titluri de proprietate în activitatea de întreprinzător. Conform art. 40 alin. (4) din Codul fiscal, persoana care face o donație se consideră că a vândut bunul donat la un preț ce reprezintă mărimea maximă din baza lui valorică ajustată sau prețul lui de piață la momentul donării.
În cazul amenajării și utilării depozitului vamal provizoriu, va fi obligatorie instalarea sistemului de supraveghere video, care va corespunde următoarelor cerințe : numărul de camere video instalate trebuie să asigure supravegherea perimetrului depozitului provizoriu atât din exterior, cât și din interior (minimum 2 camere); camerele video trebuie să reflecte imaginea din interior, în special, în locul unde sunt depozitate mărfurile, inclusiv, căile de acces în/din depozitul provizoriu; parametrii tehnici ai camerelor video trebuie să fie compatibili cu softul „SMART PSS” sau „IVMS” (la decizia deținătorului de depozit provizoriu);
În următoarele 36 luni în Republica Moldova va fi implementat, în regim de pilotare (cu posibilitate de extindere), Programul de susținere a afacerilor cu potențial înalt de creștere și internaționalizarea acestora. Realizarea Programului necesita pentru anii 2020-2023 un buget estimativ de 65 mil. lei (fiind majorat cu 50 mil. lei), iar responsabilă de implementarea Programului va fi Organizația pentru Dezvoltarea sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii, care va fi institui o unitate de implementare a Programului. În MO din 14 iulie a fost publicată și a intrat în vigoare Hotărârea Guvernului nr.439 din 1 iulie curent, prin care a fost aprobat atât Programul respectiv cât și Planul de implementare a activităților, dar și componența instituțională a Comitetului de coordonare a Programului.
Apare obligativitatea depunerii notificării privind inițierea activității de comerț de către administratorii piețelor? Sunt în drept autoritățile administrației publice locale să stabilească pe teritoriul administrat taxa pentru unitățile comerciale şi/sau de prestări servicii pentru piețe?
Executivul a aprobat în ședința din 25 martie curent proiectul hotărârii de Guvern ce prevede actualizarea coeficienților cumulativi de indexare a pensiilor, precum și specificarea coeficienților de valorizare a venitului asigurat pentru anul 2019. Aceștia se vor aplica la calculul pensiilor începând cu 1 aprilie 2020. Astfel, coeficientul de valorizare a venitului asigurat în anul 2019 constituie 1,0%. Menționăm că, în conformitate cu art.8 din Legea privind sistemul public de pensii, valorizarea reprezintă indexarea venitului mediu lunar asigurat realizat începând cu 1 ianuarie 1999, reieșind din coeficientul de creștere a salariului mediu pe economie din perioadele contributive până la anul precedent anului de stabilire a pensiei.
Pentru a exclude o eventuală încasare a taxei vamale, importatorul va prezenta în adresa organului vamal originalul certificatului de origine preferențială în termen de 30 zile de la încetarea stării de urgență în țara care a eliberat certificatul respectiv, comunică Serviciul Vamal al Republicii Moldova. Anunțul a fost făcut după ce Comisia Europeană a informat că unele state membre ale Uniunii Europene, dar și o parte din partenerii săi comerciali nu mai eliberează certificate de origine preferențială în forma stabilită de tratatele internaționale în contextul pandemiei, fiind vorba despre faptul că anumite state sunt în imposibilitate de a elibera certificate de origine preferențială autentificate cu semnătura olografă, ștampilate și în format original – pe suport de hârtie.
Un compartiment distinct al raportului conducerii îl reprezintă Capitolul privind Guvernanța corporativă. În conformitate cu art. 23, alin. (8) din Legea contabilității și raportării financiare nr. 287 din 15.12.2017 (Legea nr. 287/2017), obligativitatea prezentării acestui compartiment al raportului le revine tuturor entităților de interes public, ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată. Termenul de guvernanță, cu toate că nu se regăsește în dicționarul limbii române, fiind un echivalent pentru englezul „governance” înseamnă conducere, administrație. În consecință, putem afirma că conceptul de guvernanță corporativă reprezintă conducerea în ansamblu a întregii entități prin implementarea unui sistem de control eficient, asigurând astfel că afacerea este condusă în interesul investitorilor și al părților interesate.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *