Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
În ciuda condițiilor climaterice nefavorabile recolta de grâu din acest an s-a menținut peste media din ultimii cinci ani. Totodată a crescut prețul de comercializare și calitatea grâului recoltat.
Ministerul Economiei aduce la cunoștința opiniei publice că nu blochează reforma Serviciului Fiscal de Stat, ci are obiecții față de Proiectul de lege elaborat de această instituție cu privire la noua sa structură, care a fost înaintat ministerelor spre avizare.
Premierul Valeriu Streleț a promis că datoriile față de agricultori pentru anul trecut vor fi achitate după rectificarea bugetului de stat. În septembrie vom avea negocierile cu Fondul Monetar Internațional, după care vom rectifica bugetul pentru 2015 și vom identifica sursele de unde pot fi luați acești bani, a declarat Streleț la întâlnirea de luni, 24 august, cu reprezentanții asociațiilor de agricultori.
Până la demararea unui nou sezon de încălzire au rămas, practic, zile numărate, iar în aceste condiţii preocuparea „Termoelectrica” S.A. este de a încheia lucrările de mentenanţă şi reparaţii pentru a asigura calitatea şi continuitatea furnizării agentului termic pe perioada iernii, precum şi de a încasa plăţile restante pentru consumul de energie termică, pentru a onora obligaţiunile financiare faţă de Furnizorul de gaze naturale.
Atragerea investițiilor străine directe în economia națională, strategiile implementate de autoritățile Republicii Moldova în domeniul respectiv, precum și organizarea procesului de privatizare a unor active din gestiunea statului au fost subiectele de bază a discuțiilor purtate astăzi de viceprim-ministrul, ministrul Economiei, Stephane Bride, cu membrii Misiunii FMI, conduse de Ivanna Vladkova-Hollar.
Ministrul Economiei în parteneriat cu ODIMM au anunțat începutul campaniei „Zilele businessului regional”, care vine să sprijine Întreprinderile Mici și Mijlocii. Recent Ministerul Economiei și ODIMM a anunțat lansarea campaniei „Zilele businessului regional”, în perioada 20 octombrie-16 noiembrie 2015. „În cadrul acestei campanii ne-am propus să ne întâlnim cu antreprenorii, primarii, ONG-urile, secțiile economice din Consiliile Raionale.
Republica Moldova se clasează pe poziţia 107 din 188 de ţări şi teritorii, conform Indicelui Dezvoltării Umane (IDU). Raportul privind dezvoltarea umană pentru 2015, lansat astăzi la o ceremonie din Etiopia, cere guvernelor să acţioneze acum pentru a asigura că nimeni nu este lăsat în urmă pe piaţa forţei de muncă, care este în schimbare rapidă.
În Monitorul Oficial nr. 25-30 din 05.02.2016 a fost publicată Legea nr. 239 din 29.12.2015 pentru modificarea și completarea Legii nr. 414 din 22.12.2006 cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule.
Peste 21 de mii de cetăţeni din raionul Slobozia din stînga Nistrului au beneficiat de un proiect ce le asigură servicii modernizate de gestionare a deşeurilor. Acesta a fost realizat în cadrul Programului „Susținerea măsurilor de promovare a încrederii”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), informează Moldpres.
Cu începere din 2016, salariul minim pe țară va fi stabilit în funcție de salariul mediu lunar pe economia națională, realizat în anul precedent celui de gestiune. Cuantumul salariului minim urmează a fi reexaminat anual, la 1 mai, și stabilit în anul 2016 – în cuantum de 25%, în 2017 – în cuantum de 30%, în 2018 – în cuantum de 35%, iar cu începere din 2019 – în cuantum de 40% din salariul mediu lunar pe economie, conform unui proiect de decizie propus pentru consultări publice de Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei.
Potrivit datelor Centrului de certificare a cheilor publice (CCCP) din cadrul ÎS „Centrul de telecomunicații speciale” (CTS), până la sfârșitul primului trimestru, peste 37 de mii de cetățeni din R. Moldova dețineau semnătură electronică, în creștere cu peste trei la sută în comparație cu perioada similară a anului trecut.
43 de vinuri de top de la 16 producători autohtoni au fost selectate pentru a fi incluse în ghidul „The Wine Book of Romania”, primul proiect care reunește vinurile din zonele viticole ale României și Republicii Moldova. Toate cele 16 companii vinicole moldovenești participante în concurs au primit calificative maxime din partea unui juriu format din 8 experți internaționali, întrunit la Cund, jud. Mureș, între 26-27 august 2015.
Prima reuniune a Comitetului de Asociere RM-UE reunit în configurația Comerț, a avut loc, astăzi la Chișinău. Scopul evenimentului a fost evaluarea procesului de implementare a Acordului de Asociere/DCFTA pe parcursul unui an.
Sporirea volumului de trafic a constituit factorul principal al creșterii cu 2,2% a volumului total al veniturilor obținute de cei trei furnizori din vânzarea serviciilor de telefonie mobilă. Această creștere se datorează operatorului de telefonie mobilă Moldcell, care a sporit vânzările cu 10,7%.
Sistemul de irigare Coșnița, Dubăsari a fost dat în exploatare, după reabilitarea acestuia în cadrul Programului Compact, finanțat de Corporația provocările Mileniului (SUA). Vice-directorul Corporației americane ”Provocările Mileniului” Fatema Sumar a menționat că investiția în reabilitarea acestui sistem de irigare va contribui substanțial la sporirea veniturilor și standardele de viață a producătorilor agricoli din această zonă și va atrage noi investiții.
În prima jumătate a anului curent, volumul tranzacţiilor imobiliare în Moldova s-a majorat cu 9,5 la sută. În pofida crizei, oamenii au început să contracteze mai multe credite ipotecare, care s-au scumpit, şi să investească în bunurile imobiliare (în perioada aprilie-iunie au fost solicitate peste 9 mii de credite), relatează Noi.md.
Pe parcursul săptămânii trecute vinieta a adus în bugetul de stat aproape două milioane de lei, potrivit datelor furnizate de Serviciul vamal. În perioada de referință au fost eliberate peste 9750 de viniete, fiind alocate în bugetul de stat peste 1,9 milioane lei.
Proiectul Agricultura Competitivă în Moldova (MAC-P) în colaborare cu Asociația Businessului European (EBA) va organiza în octombrie — decembrie 2015, sesiuni de instruire cu genericul ”Sporirea potențialului de acces la piețe”. Beneficiarii acestor instruiri vor fi grupurile de producători agricoli.
Potrivit unui comunicat emis de Banca Națională, doar consorțiului din firmele Kroll și Steptoe & Johnson LLP a depus o ofertă pentru continuarea investigației furtului din sistemul bancar.
Începând cu anul viitor, autorităţile îşi propun să implimenteze un sistem electronic de evidenţă a muncii salariaţilor. Prin implimentarea acestui sistem, responsabili de la Ministerul Muncii Protecţiei Sociale şi Familie (MMPSF) îşi propun să excludă munca neformală şi salariile în plic.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *