Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Potrivit art. 103 alin. (1) pct. 12) lit. g) din Codul fiscal nr. 1163-XIII din 24.04.1997, se scutesc de T.V.A.: operaţiile de asigurare şi/sau de reasigurare, inclusiv serviciile de intermediere a acestora.
În conformitate cu prevederile art. 90 din Codul fiscal, nu se reţine în prealabil impozitul pe venit din plăţile efectuate în folosul persoanei fizice pe veniturile obţinute de către aceasta, din suma înstrăinării activelor de capital ale persoanelor fizice cetăţeni ai Republicii Moldova conform contractelor de leasing, lease-back.
Prevederea din proiectul documentului de politică bugetar-fiscală și vamală pe 2015 privind deducerea reziduurilor, deşeurilor şi perisabilităţii naturale în baza normelor stabilite de autoritățile de specialitate ale administrației publice necesită a fi retrasă. Opinii în acest sens au exprimat reprezentanții unor business-asociații la o ”masă rotundă” organizată de Centrul Analitic Independent Expert-Grup.
De ce este necesar să înregistrați contul de utilizator în calitate de persoană juridică pe portalul www.servicii.fisc.md şi să indicați adresa de e-mail veridică? Primul pas în procesul de conectare a entităţilor raportoare la serviciile fiscale electronice este înregistrarea persoanelor responsabile pe portalul www.servicii.fisc.md. Conform pct. 4 al Instrucţiunii privind modul de utilizare a serviciilor fiscale electronice, aprobată prin Ordinul IFPS nr. 1223 din 26.08.2014, „pentru a accesa serviciile fiscale electronice, entitatea raportoare, cu statut de persoană juridică, va înregistra pe portalul www.servicii.fisc.md persoanele responsabile – utilizatori ai serviciilor fiscale electronice”.
Consultarea opiniei publice reprezintă unul din pilonii unei activități publice de succes a unei autorități, care se focusează pe prestarea serviciilor publice calitative contribuabililor. La data de 04 septembrie 2014, în incinta Inspectoratului Fiscal Principal de Stat a avut loc ședința de consultare publică cu reprezentanții profesiilor juridice, la care au participat notari, executori judecătorești, reprezentanți ai avocaților și alte persoane interesate de subiectele discutate.
După diminuarea debutată la începutul anului și continuată în mod stabil timp de jumătate de an, în ultimele 3 luni rata dobânzii cerută de bănci pentru creditele noi acordate în lei s-a majorat cu aproape un punct procentual. Rata medie ponderată a dobânzii pentru creditele acordate de bănci în luna septembrie curent în valută a constituit 7,61%. Pe parcursul anului 2014 rata la creditele în valută nu a avut mari fluctuații, încadrându-se într-o bandă nu mai mare de un punct procentual, între 7,4-8,4%.
Conform clauzelor contractuale, livrarea mărfurilor se realizează pe partide, în corespundere cu graficul şi volumul necesar pentru fiecare perioadă, cu acordul părţilor. Datele de livrare sunt determinate,şi, prin urmare şi cursul la euro la data livrării este diferit. Rugăm să ne explicaţi dacă entitatea trebuie să emită facturi fiscale pentru fiecare livrare, în lei convertită la cursul euro la ziua de livrare? Legislaţia civilă în vigoare permite părţilor contractelor civile să stabilească valoarea (retribuţia, preţul) contractului în valută străină sau unităţi convenţionale. Totodată, art. 21 alin. (1) din Legea privind reglementarea valutară nr. 62-XVI din 21 martie 2008, stabileşte că pe teritoriul Republicii Moldova plăţile şi transferurile între rezidenţi se efectuează în monedă naţională, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (2) al articolului nominalizat.
În conformitate cu Hotărîrea Guvernului nr. 334 din 14 mai 2014 „Cu privire la aprobarea listei actelor legislative şi normative care vor fi monitorizate de către organele centrale de specialitate ale administraţiei publice în anul 2014”, Ministerul Economiei anunţă iniţierea procesului de monitorizare a Legii insolvabilităţii nr.149 din 29.06.2012 în scopul identificării gradului de executare şi de inaplicabilitate a prevederilor Legii date, determinării faptului dacă obiectivele şi/sau scopul au fost îndeplinite, dacă au apărut careva consecinţe neprevăzute sau negative, precum şi în scopul elaborării recomandărilor de remediere a consecinţelor negative.
Urmează sau nu SRL „AAA” să calculeze și să achite T.V.A. de la serviciile de publicitate prestate rezidentului zonei economice libere? Conform art. 104 lit. f) Cod fiscal, la cota zero se impozitează mărfurile, mărfurile, serviciile livrate în zona economică liberă din afara teritoriului vamal al Republicii Moldova, livrate din zona economică liberă în afara teritoriului vamal al Republicii Moldova, livrate în zona economică liberă din restul teritoriului vamal al Republicii Moldova, precum şi cele livrate de către rezidenţii diferitelor zone economice libere ale Republicii Moldova unul altuia. Potrivit art. 95 lit. a) al Codului fiscal, obiecte impozabile constituie livrarea mărfurilor, serviciilor de către subiecţii impozabili, reprezentînd rezultatul activităţii lor de întreprinzător în Republica Moldova.
În contextul administrării și întrebuințării resurselor financiare publice într-un mod rațional, SFS a stabilit în activitatea sa, că unul din obiectivele principale este conformarea benevolă a contribuabililor. Raționamentul fiind axat pe faptul, precum că conformarea benevolă contrar celei forțate asigură rezultate mai înalte la costuri mici. Creșterea gradului de conformare presupune ca SFS să anticipeze în permanență așteptările contribuabililor, îndrumîndu-i în aplicarea prevederilor legislației fiscale, astfel încît aceștea sa-și îdeplinească în mod voluntar și la timp obligațiile fiscale. În așa mod va spori și gradul încrederii contribuabililor față de SFS.
Este o întrebare care merită examinată, în condițiile în care persoanele fizice achită o rată progresivă a impozitului pe venit de 7% și 18% (cu aplicarea unor scutiri personale maxime stabilite de lege), iar persoanele juridice achită o taxă unică de 12% și au o libertate mult mai mare de a deduce anumite cheltuieli din suma totală impozabilă, iar uneori pot arata și zero profit asupra căruia să poată fi aplicat impozitul pe venit.
Astăzi societatea globală evoluează prin rolul tot mai sporit acordat tehnologiei informaţiei şi comunicaţiei. Aceste inovaţii au un impact decisiv în reformarea sistemului de administrare publică şi în Republica Moldova, tranzitînd societara spre una digitală bazată pe cunoştinţe.Serviciile electronice publice şi conceptul de „e-Guvernare” sunt elemente cheie şi în dezvoltarea SFS din RM.
Alţi 12 beneficiari ai Programului „PARE 1+1” au încheiat contracte de finanţare nerambursabilă. Contractele vizează investiţii totale în economie de circa 9 miloane de lei, inclusiv 2,4 miloane de lei constituie suma grantului acordat din cadrul Programului. Potrivit Organizaţiei pentru dezvoltarea sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii, moldovenii migranţi sunt interesaţi să investească în diverse ramuri ale economii naţionale.
La Chișinău, în cadrul unei întruniri de afaceri, 75 de reprezentanți ai businessului au fost familiarizați cu posibilitățile de comerț cu parteneri din Canada. Evenimentul a fost organizat de Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova împreună cu Ambasada Canadei în România şi World Trade Center Bucureşti, cu scopul de a contribui la intensificarea relațiilor comercial-economice moldo-canadiene. În deschiderea manifestării, Tudor Olaru, vicepreședinte al CCI a Moldovei, a accentuat relevanța întrunirii de afaceri, îndeosebi în contextul când identificarea noilor pieţe de desfacere pentru produsele moldoveneşti a devenit o prioritate.
Compensarea parțială a pierderilor, susţinere în ce priveşte reeşalonarea datoriilor agricultorilor către bănci, reducerea presiunii din partea furnizorilor de gaz și electricitate asupra fermierilor şi procesatorilor, identificarea unor noi pieţe de desfacere etc., acestea sunt soluțiile identificate de Guvern pentru a redresa situația din agricultură, a declarat Prim-ministrul Iurie Leancă la întrevederea cu fermierii şi producătorii de conserve din nordul țării.
Darea în locaţiune a bunurilor imobile de către persoanele fizice ce nu practică activitate de întreprinzător (în continuare – locator) altor persoane fizice similare (în continuare – locatar) are o răspîndire mai accentuată în municipiile republicii, în special, în mun. Chişinău. Cu toate că, aparent, mecanismul de impozitare a veniturilor din locaţiune este destul de clar descris, mai este loc de îmbunătăţire, atît din punct de vedere al administrării fiscale, cît şi al conformării prevederilor mecanismului în cauză. Baza normativă actuală conţine reglementări exprese în art. 901 alin. (34) al Codului fiscal.
Transportul de mărfuri şi pasageri în Republica Moldova, în ianuarie-septembrie 20141 Biroul Naţional de Statistică informează că, în luna septembrie 2014 întreprinderile de transport feroviar, auto, fluvial şi aerian au transportat 1771,5 mii tone de mărfuri, cu 36,2% mai mult faţă de luna precedentă şi cu 17,7% — comparativ cu luna septembrie 2013.
Rezultatele activităţii Programului de Atragere a Remitenţelor în Economie „PARE 1+1” în I semestru 2014, precum şi aprobarea noilor proiecte investiţionale depuse de lucrătorii migranţi şi rudele acestora au fost principalele subiecte abordate la şedinţa de astăzi a Comitetul de supraveghere al Programului, condusă de ministrul Economiei, Andrian Candu.
CNA informează că noul număr de telefon al Liniei Naţionale Anticorupţie este 0-800-55555 – apel GRATUIT. Prin intermediul acestei linii telefonice, activă 24/24, 7 zile pe săptămână, cetăţenii pot sesiza CNA despre cazuri de corupţie. Modificarea în cauză a fost făcută în legătură cu aprobarea Regulamentului de funcţionare a sistemului liniilor telefonice anticorupţie şi este parte a Planului de acţiuni privind implementarea Strategiei naţionale anticorupţie pentru anii 2011-2015.
Agenţi economici din Republica Moldova, inclusiv din stînga Nistrului, îşi prezintă mărfurile la Expoziţia internaţională specializată în domeniul industriei uşoare «ZoomByFatex», care se desfăşoară în perioada 16-18 septembrie, la Paris, informează MOLDPRES. Participarea cu un stand colectiv la evenimentul din capitala Franţei este organizată de Camera de Comerţ şi Industrie, cu asistenţa financiară a Uniunii Europene şi PNUD, în cadrul Programului «Susţinerea măsurilor de promovare a încrederii». Delegaţia de întreprinzători autohtoni este condusă de preşedintele de onoare al CCI, Gheorghe Cucu.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *