Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Ediția nr. 4 (38) a revistei a ieșit de sub tipar. Tradițional, vă propunem o serie de articole elaborate de autorii noștri, în care veți găsi răspunsuri și exemple practice la anumite situații întâlnite în activitatea cotidiană, fie că sunteți specialist practician – contabil, auditor, finansist sau contribuabil.
Viceprim-ministrul în exercițiu al Republicii Moldova, Victor Osipov, s-a întîlnit astăzi, la Moscova, cu Vicepreşedintele Guvernului Federaţiei Ruse, Dmitri Rogozin, în cadrul Comisiei interguvernamentale moldo-ruse de colaborare economică. La întrevedere au mai participat reprezentanţi ai ministerelor şi instituţiilor de profil din cele două țări, transmite Moldpres cu referire la Biroul comunicare și relații cu presa al Guvernului.
România este principalul partener comercial al Moldovei. Potrivit Biroului Naţional de Statistică, importăm şi exportăm cele mai multe produse din ţara vecină. De asemenea, tot mai multe companii româneşti îşi extind, în ultimii ani, activitatea în Republica Moldova.
Începând cu 1 ianuarie 2017 a intrat vigoare Legea nr. 280 din 16.12.2016 în care sunt operate unele modificări legislative referitor la vămuirea unor categorii de unități de transport.
Aspectele colaborării bilaterale dintre Republica Moldova și Ucraina au fost discutate în cadrul ședinței în format extins a co-președinților Comisiei moldo-ucrainene de colaborare comercial-economică, viceprim-ministru, ministru al Economiei, Octavian Calmîc, și prim-viceprim-ministru al Ucrainei, ministru al Dezvoltării Economice și Comerțului, Stepan Kubiv.
Şeful Adunării Populare a Găgăuziei Dmitri Constantinov a solicitat deputaţilor Parlamentului RM anularea taxei de import la cherestea. Cheresteaua livrată din Ucraina este destinată construcţiei bisericii din satul Copceac, relatează Noi.md.
Care este regimul fiscal pentru persoana fizică care efectuează donație sub formă de mijloace bănești? Cum se reflectă această donație în Declarația persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit? În conformitate cu prevederile art. 21 alin. (4) din CF, persoana care face o donaţie sub formă de mijloace băneşti se consideră drept persoană care a obţinut venit în mărimea sumei mijloacelor băneşti donate, cu excepţia sumei donate de persoana fizică care nu desfăşoară activitate de întreprinzător în partea în care această sumă nu depăşeşte venitul impozabil.
Serviciul Fiscal de Stat reamintește că data de 15 octombrie este ultima zi de achitare a impozitului funciar şi/sau impozitul pe bunurile imobiliare pentru anul 2015.
Intru executarea prevederilor Legii contabilității nr. 113- XVI din 27 aprilie 2007 (republicată in Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014, nr. 27-34, art. 61) și Hotărarii Guvernului Republicii Moldova nr. 238 din 29 februarie 2008 „Privind aplicarea Standardelor Internaționale de Raportare Financiară pe teritoriul Republicii Moldova” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr. 47-48, art. 302),
În MO din 20 ianuarie 2017 au fost publicate ajustările Planului de conturi contabile în sistemul bugetar și Normele metodologice privind evidenţa contabilă şi raportarea financiară în sistemul bugetar.
Schimburile comerciale dintre România și Republica Moldova au crescut în perioada 2010-2014, cu aproape 1 miliard USD. Astfel, în raport cu anul 2010, volumul schimburilor comerciale bilaterale ale celor două state a înregistrat o creștere fără precedent, de aproape 250%, informează Noi.md cu referire la un comunicat emis de Ambasada României.
Reintroducerea controalelor la graniţele intra-Schengen ar echivala cu prăbuşirea zonei de liberă trecere pe care statele europene o construiesc de trei decenii. Acest efect distructiv al turbulenţelor şi isteriei cauzate de criza refugiaţilor pune pe jar multă lume, de la politicieni la industriaşi şi transportatori, care se grăbesc să avertizeze despre şi să cuantifice pierderile materiale.
Persoanele fizice rezidente, care au introdus pe teritoriul țării până în data de 1 noiembrie curent autoturisme cu numere de înmatriculare străine, au dreptul să le plaseze în regim vamal de import, cu achitarea a 30% din cota accizului stabilit pentru 2016, potrivit unor modificări legislative adoptate în lectură finală de către Parlament.
Republica Moldova a achitat pentru gazele cumpărate de la Gazprom în iulie-septembrie 2016 cu peste 27 la sută mai puțin decât acum un an. Acest fapt se datorează inclusiv faptului că s-a redus și volumul de gaze importate cu 7,3%, arată datele Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică.
Situație de caz: În ianuarie 2016, cetățeanul Rotaru Alexandru a transmis în locațiune un imobil întreprinderii „Solvi” SRL. Conform contractului de locațiune, întreprinderea s-a obligat să achite lunar cetățeanul Rotaru plata în sumă de 4 mii lei. Luînd în considerare faptul că întreprinderea nu-şi onora obligațiile de plată, persoana fizică s-a adresat în instanță pentru obligarea întreprinderii de a achita suma restantă pentru 3 luni. După obținerea hotărîrii instanței, persoana fizică s-a adresat executorului judecătoresc pentru asigurarea executării silite a hotărîrii prin care întreprinderea trebuia să-i achite 12 mii lei. Executorul judecătoresc, prin încheiere, a încasat silit suma de 12 mii lei de pe contul bancar al întreprinderii şi a transmis-o persoanei fizice.
Există oare deosebiri între noțiunile de regim vamal de perfecționare activă și regim de transformare sub control vamal? În conformitate cu art. 57 din CF, regimul vamal de perfecţionare activă permite ca următoarele mărfuri să fie utilizate pe teritoriul Republicii Moldova
În cazul unui scenariu pesimist,în anul 2017 economia Moldovei va creşte cu 3,5% şi cu 6,5% într-un scenariu optimist. Despre aceasta a anunţat, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, ministrul Economiei, Octavian Calmîc, care consideră că creşterea va fi atinsă din contul dezvoltării agriculturii, industriei, serviciilor şi majorării impozitelor la import.
Răspunsul la aceată întrebare a fost dat pe data de 20 ianuarie 2017 în cadrul Atelierului de lucru cu genericul Consolidarea competitivităţii regionale prin dezvoltarea inteligentă a Întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM), desfăşurat de ODIMM, partenerul Publicaţiei Periodice ,,Monitorul Fiscal FISC.MD", cu suportul Instrumentului de Asistenţă Tehnică şi Schimb de Informaţii al Uniunii Europene (TAIEX).
Banca Națională a Moldovei (BNM) a primit al treilea raport despre progresul înregistrat de compania Kroll în investigarea fraudei de proporții din sectorul bancar al Republicii Moldova. Investigația companiei Kroll a identificat săvârșirea unor infracțiuni de delapidare în valoare de aproximativ $600 mil. Urmărirea acestora până la destinația finală este în curs de desfășurare.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *