Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Conform art. 93 pct. 3) din Codul fiscal, livrare de mărfuri reprezintă transmitere a dreptului de proprietate asupra mărfurilor prin comercializarea lor, schimb, transmitere gratuită, transmitere cu plată parţială, împrumutul bunurilor fungibile, cu excepţia mijloacelor băneşti
Veniturile bugetului de stat vor constitui 40,633 mld. lei, în diminuare cu 1,492 mld. lei, iar cheltuielile vor fi rectificate la 46,336 mld. lei. Proiectul de lege privind modificarea Legii bugetului de stat este propus spre consultare de către Ministerul Finanțelor. Astfel, se preconizează o serie de reduceri a mijloacelor financiare prevăzute pentru mai multe programe, cum ar fi cele prevăzute inițial pentru Fondul pentru eficiență energetică (de la 480000,0 mii lei, la 400 000 mii lei), finanțarea investițiilor capitale pe autorități publice centrale (aprobate inițial în sumă de 2374183,6 mii de lei, acestea se vor reduce până la 1666161,7 mii lei).
Stimați cititori, a ieșit din tipar ediția a doua din acest an a Publicației Periodice „Monitorul Fiscal FISC.MD”. Publicația noastră este alături de Dvs în aplicarea noilor prevederi și ajustări în legislația fiscală, tema principală a ediției din luna februarie fiind Politica fiscală și vamală pentru anul 2018 – principalele aspecte.
În această ediție a revistei „monitorul fiscal FISC.md” lansăm o rubrică nouă – „Resursele minerale”. Primul articol publicat în compartimentul dat ține de particularitățile contabilității la entitățile care desfășoară activitate de extracție a resurselor minerale prin prisma: • noțiunii privind resursele minerale; • costurilor de intrare a resurselor minerale; • criteriilor de recunoaștere a resurselor minerale în Moldova, conform Standardului Național de Contabilitate „Imobilizări necorporale și corporale”; • contabilității costurilor de explorare; • modului de constituire și contabilizare a cheltuielilor de refacere a terenurilor; • calculației costului resurselor minerale extrase.
În primul semestru al anului 2017 veniturile totale ale bugetului de stat au constituit 15 721 mil. lei, dintre care 15 627,4 mil. lei venituri generale și colectate și 94,2 mil. lei veniturile proiectelor finanțate din surse externe, potrivitRaportului semianual privind executarea bugetului public național și a componentelor acestuia pe anul 2017, publicat în Monitorul Oficial din 15 septembrie 2017. Raportul relevă faptul că ritmul de creștere a exporturilor de mărfuri a accelerat în primele 5 luni ale anului 2017 până la 14,6% față de perioada similară a anului trecut. Ponderea exportului în statele UE a reprezentat 63,2%, iar în țările CSI – 20,8%.
Ce impozite se reţin şi se calculează la acordarea de către angajator a unui împrumut angajatului? Prin contractul de împrumut o parte (împrumutător) se obligă să dea în proprietate celeilalte părţi (împrumutatul) bani sau alte bunuri fungibile, iar aceasta se obligă să restituie banii în aceeaşi sumă sau bunuri de acelaşi gen, calitate şi cantitate, la expirarea termenului pentru care i-au fost date, după cum prevede art. 867 din Codul civil. În cazul când angajatorul acordă salariatului un împrumut, suma dobânzii pentru acest îmrumut se consideră facilitate acordată de angajator.
1. (29.1.7.1.27) Cum se va calcula și reține impozitul pe venit din venitul de la acordarea împrumutului de către angajator angajatului în cazul lipsei veniturilor sub alte forme, pe parcursul anului fiscal de gestiune din motivul aflării salariatului în concediul de îngrijire a copilului sau din alte motive (concediu din cont propriu, concediu pentru sarcină și lăuzie etc.)?
Modul de calculare a amortizării Prima parte poate fi vizualizată aici. Potrivit cap. IV pct. 8 din Regulament, evidența mijloacelor fixe în scopuri fiscale se ține pentru fiecare obiect separat, aceeași regulă, după cum cunoaștem, se aplică în contabilitatea financiară. Evidența și calcularea amortizării mijloacelor fixe în scopuri fiscale se realizează în baza Registrului privind evidența și calcularea amortizării mijloacelor fixe în scopuri fiscale, conform anexei nr. 1 la Regulament (pct. 9 din Regulament). Mai jos rezumativ în baza unui tabel prezentăm modul de calcul al amortizării mijloacelor fixe în contabilitatea financiară vis-a-vis de amortizarea în scopuri fiscale.
Activitatea caselor de amanet (lombardurilor) este reglementată de Regulamentul cu privire la modul de organizare şi funcționare a caselor de amanet (lombardurilor), aprobat prin HG nr. 204 din 28 martie 1995. Lombardurile sunt instituții creditare care oferă populației posibilitatea de a-şi păstra obiectele de uz personal şi casnic, precum şi de a primi împrumuturi cu amanetarea acestor obiecte.
Veniturile bugetului consolidat central la situația din 31 martie curent au fost executate în mărime de 13 225,7 mil. lei sau 22,2 % față de suma precizată în mărime de 59 472,8 mil. lei. Comparativ cu anul precedent, acestea au fost executate la nivel de 106,8%. Datele sunt incluse în Raportul privind executarea bugetului consolidat central la situația din 31 martie 2019.
1. (35.1.20) La transmiterea activelor în leasing, arendă, locațiune, transmitere la prelucrare etc., fără transmiterea dreptului de proprietate, care documente primare trebuie să elibereze agentul economic, pe aceasta operațiune?
Un minor cu vârsta de 14 ani a primit ca moștenire o sumă de bani, care a fost oferită cu împrumut unui agent economic. Ulterior, persoana fizică respectivă a primit dobânzi aferente împrumutului dat. Urmează a fi declarate aceste venituri de către minor?
În conformitate cu prevederile art.102 alin.(1) din Codul fiscal, se permite deducerea TVA aferente procurărilor pentru efectuarea livrărilor impozabile în procesul desfășurării activității de întreprinzător.
1. (29.1.7.2.2) Cum se vor impozita sumele, achitate persoanei fizice, de către persoanа juridică sub formă de dobîndă în baza contractului de împrumut?
Situaţia încasărilor din TVA în România s-a înrăutăţit inexplicabil în luna iulie. Dacă pe primele şase luni din an încasările din TVA au scăzut cu 4%, an la an, în iulie faţă de iulie 2016 ele sunt mai mici cu 8%. Gaura pe tot anul poate ajunge la 6 mld. lei. Dacă trendul continuă şi vom avea o scădere pe semestrul doi de 8%, atunci vor lipsi din buget 6 mld. lei, faţă de programarea de 54 mld. lei. Astfel, Finanţele şi-au propus să strângă din TVA 54 mld. lei, dar, dacă această tendinţă din iulie se va menţine, vor strânge, în realitate, doar 48 mld. lei. În 2016, încasările din TVA au fost de 52 mld. lei. De aici vine, cel mai probabil, nervozitatea din cadrul partidului de guvernământ care se vede complet descoperit şi încearcă, prin reinventări de taxe, să acopere golurile.
Acordul Cadru destinat promovării investițiilor în eficiența energetică în sectorul public a fost semnat la Chișinău de către viceprim-ministru, Octavian Calmîc, ministru al Economiei, din partea Republicii Moldova și Magnus Rystedt, directorul general al Corporației Financiare Nordice de Mediu. Semnarea Acordului deschide calea pentru finanțarea proiectelor de eficiență energetică și mediu în sectorul public din țară. Acordul Cadru este aliniat la obiectivele Parteneriatului Europei de Est pentru Eficiență Energetică și Mediu (E5P). Finanțarea din partea NEFCO se oferă sub formă de investiții, împrumuturi şi garanții acordate, prioritar pentru cele care au impact benefic asupra mediului înconjurător.
Republica Moldova găzduiește, în perioada 1-3 iulie curent, cea de-a XIX-a reuniune anuală a Băncii pentru Comerț și Dezvoltare a Mării Negre (BSTDB). În acest context, vor fi organizate o serie de evenimente, unul dintre care este Forumul regional Moldova: Împreună pentru consolidarea creșterii economice, care va avea loc luni, 3 iulie curent. Despre evenimentele din agenda reuniunii au informat Ministrul Finanțelor, Octavian Armașu și Președintele Băncii Ihsan Ugur Delikanli, în cadrul unei conferințe de presă. La eveniment, Ministrul Finanțelor s-a referit la oportunitățile de care beneficiază Republica Moldova în calitate de membru al Băncii.
Prin derogare de la prevederile Codului fiscal, ale Legii nr.1593 cu privire la mărimea, modul și termenele de achitare a primelor de asigurare obligatorii de asistență medicală și Legii nr.281 bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2018,nu se vor calcula contribuții de asigurări sociale de stat și de asigurări medicale pentru plățile suportate de angajator pentru transportul, hrana şi studiile profesionale ale angajatului, inclusiv a cheltuielilor legate de organizarea şi realizarea programelor de formare profesională tehnică prin învăţământ dual, pentru acordarea tichetelor de masă în mărimea prevăzută de legislație
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *