Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Sporirea gradului de alfabetizare financiară a populației, cu accent pe finanțe publice, prin realizarea unor acțiuni concrete, dedicate diferitelor categorii de cetățeni, elaborarea și implementarea Strategiei de educare financiară este scopul creării Grupului de lucru care s-a întrunit în prima ședință pe data de 19 ianuarie 2021 în cadrul Ministerului Finanțelor. Agenda ședinței a cuprins două subiecte importante: acțiunile ce urmează a fi realizate în cadrul Global Money Week 2021 și calendarul de draftare a Strategiei de educare financiară.
Ținând cont de ajustările efectuate prin prisma Legii nr. 257/2020 cu privire la modificarea unor acte normative, în prezentul articol se propune trecerea în revistă a principalelor modificări efectuate în textul Legii nr. 845/1992 cu privire la antreprenoriat și întreprinderi (Legea nr. 845/1992) în partea ce vizează măsurile de plafonare a plaților/încasărilor efectuate în numerar în cadrul activităților economice. În acest sens se propune aducerea unor explicații în parte ce ține de prevederile care au completat art. 6 din Legea nr. 845/1992, după cum urmează:
Potrivit art. 15 alin. (1) din Legea insolvabilității nr. 149 din 29.06.2012 (Legea nr. 149/2012), în cazul insolvabilității debitorului din culpa fondatorilor (membrilor) lui, a membrilor organului executiv sau a unor alte persoane care au dreptul de a da indicații obligatorii pentru debitor ori care pot influența în alt mod acțiunile debitorului (insolvabilitate intenționată), aceștia poartă răspundere subsidiară solidară față de creditori în măsura în care bunurile debitorului sunt insuficiente pentru executarea creanțelor creditorilor. Conform art. 247 din Legea nr. 149/2012, în sensul prezentei legi, membri ai organelor de conducere ai debitorului pot fi:
La sfârșitul lunii septembrie 2020, soldul creditelor în economie a înregistrat o majorare cu 7,8% faţă de cel raportat la finele lunii septembrie 2019, constituind 46,8 mld. lei. Conform datelor din informația operativă cu privire la evoluția social-economică a Republicii Moldova făcute publice de Ministerul Economiei și Infrastructurii, soldul creditelor în monedă națională a crescut cu 12,1% față de septembrie 2019, iar a împrumuturilor în valută străină – cu 0,6%. Datele oficiale denotă că în portofoliul de credite acordate în perioada de referință cea mai mare pondere (23,2%) revine creditelor direcționate în sectorul comerțului. Totodată 17% au fost acordate pentru procurarea/construcția imobilului, 16,9% – pentru consum, 8,5% – întreprinderilor din sectorul agrar etc.
Persoana fizică A care activează în domeniul online (Instagram, Facebook) prestează servicii de promovare și publicitate, contra plată, altor persoane fizice. Are persoana fizică A obligații fiscale cu privire la impozitul pe venit? Cum le va determina? Potrivit prevederilor art.13 alin.(1) lit. b) din Codul fiscal, persoanele fizice rezidente cetățeni ai RM care nu desfăşoară activitate de întreprinzător şi pe parcursul perioadei fiscale obţin venituri impozabile din orice surse aflate în RM şi din orice surse aflate în afara RM pentru activitatea lor în RM sunt subiecți ai impunerii cu impozitul pe venit. De asemenea, alin. (2) al aceluiași articol prevede că subiecţii impunerii sunt obligaţi să declare venitul brut obţinut din toate sursele.
Proiectul noului Cod vamal al Republicii Moldova (CV) a fost aprobat în lectură finală în cadrul ședinței plenare a Parlamentului din 24 august curent și urmează să intre în vigoare din 1 ianuarie 2023. Adoptarea documentului derivă din necesitatea executării angajamentelor asumate de RM în partea ce vizează armonizarea cadrului vamal național la Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 octombrie 2013, precum și la alte 8 acte normative ale Uniunii Europene. Implementarea noului act normativ are obiectiv principal intensificarea comerțului internațional prin: armonizarea cadrului legislativ național vamal la standardele europene; reducerea costurilor legate de declararea mărfurilor; utilizarea tehnologiilor informaționale pentru toate procedurile vamale;
Soldul datoriei la credite neperformante ca pondere în soldul total al datoriei la credite după doi ani de evoluție ascendentă înregistrează o tendință de diminuare de la 18,5% în luna noiembrie 2017 (când a fost atins nivelul maxim) până la 8,1% în luna februarie 2020. Aceste date au fost făcute publice de Ministerul Economiei și Infrastructurii. În informația operativă cu privire la evoluția social-economică a Republicii Moldova elaborată de MEI este menționat că diminuarea ponderii creditelor neperformante datorează faptului că băncile au aplicat în ultima perioadă de timp unele proceduri noi, cum ar fi separarea activelor „bune” de cele „rele” etc., care au adus la reducerea stocului acestora.
Autoritățile și instituțiile bugetare desfășoară activități comerciale conform actelor normative în vigoare, având la bază contracte de vânzare-cumpărare a mărfurilor, serviciilor sau de executare a lucrărilor cu diferite persoane juridice sau fizice ca rezultat al cărora apar creanțe ale clienților și datorii cu furnizorii. Acest sector al contabilității bugetare este aplicabil la toate entitățile bugetare și necesită o atenție deosebită.
Modul de întocmire şi prezentare a situațiilor financiare individuale este reglementat de următoarele acte normative: -Legea contabilității și raportării financiare nr. 287 din 15.12.2017 (Legea nr.287/2017); -Standardul Național de Contabilitate „Politici contabile, modificări ale estimărilor contabile, erori și evenimente ulterioare”, aprobat prin ordinul Ministrului Finanţelor nr.118 din 06.08.2013 (OMF nr. 118/2013);
Prima parte Întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare cuprinde următoarele etape:1) efectuarea lucrărilor premergătoare întocmirii situaţiilor financiare cum ar fi: inventarierea generală a elementelor contabile, întocmirea înregistrărilor de corectare, determinarea cotei curente a activelor imobilizate și datoriilor pe termen lung, care se reflectă în bilanţ în componenţa activelor circulante și respectiv a datoriilor curente;2) completarea formularelor situaţiilor financiare;3) întocmirea notei explicative la situaţiile financiare;4) aprobarea, semnarea și prezentarea situaţiilor financiare;5) reformarea bilanţului.
Libertatea comerțului și activității de întreprinzător, protecția concurenței loiale, crearea unui cadru favorabil valorificării tuturor factorilor de producție este o sarcină importantă a statului, consacrată de Constituția RM . Deși, legislația RM reglementează libertatea stabilirii prețurilor de vânzare, pentru anumite produse de către stat este stabilită o reglementare aparte a prețurilor și tarifelor, reguli speciale de comercializare a acestora. Este vorba de produsele sociale importante, regulile de comercializare a căror le vom expune în cele ce urmează.
De Ziua lucrătorului bancar, care va fi marcată tradiţional la 4 iunie, Banca Națională a Moldovei va deschide ușile pentru doritorii de a vizita banca centrală. Vizitatorii vor avea posibilitatea să vadă sala de expoziții în care este expusă colecția de monede comemorative emise de Banca Națională și să audieze prezentări succinte la subiecte financiare.
Legea nr.356/2022 pentru modificarea unor acte normative (publicată în MO nr. 456-459 din 30 decembrie 2022) ce vizează politica fiscală și vamală pe anul 2023 vine cu modificări/completări la mai multe acte legislative, inclusiv și la Codul fiscal. În continuare vom prezenta noile prevederi,
Banca Națională a Moldovei (BNM) vine cu un comunicat, în care reiterează opinia sa expusă în data de 10.07.2017 referitoare la așa-zisele criptovalute , denumite “monede virtuale”, și atenționează în continuare utilizatorii asupra riscurilor sporite de pierdere a sumelor investite în acestea. „Monedele virtuale” existente în lume, în special Bitcoin-ul, nu sunt monede în sensul comun al termenului. Acestea sunt active virtuale fără acoperire reală și fără garantare de acceptare ca mijloc de plată din partea autorităților monetare. Prin urmare, aceste active prezintă o volatilitate ridicată și un grad redus de securitate, în comparație cu monedele emise de băncile centrale și monedele electronice cu utilizare reglementată.
Cetățenii Republicii Moldova care activează legal pe teritoriul Republicii Belarus vor avea dreptul la pensie din această țară. Parlamentul a ratificat Acordul dintre țările noastre privind securitatea socială, semnat la 23 octombrie 2019. Documentul are ca scop asigurarea garanțiilor de securitate socială pentru lucrătorii migranți din Moldova care desfășoară sau au desfășurat o activitate de muncă sau domiciliază pe teritoriul unuia sau ambelor state contractante.
Începând cu 1 ianuarie 2019, a intrat în vigoare noua versiune a Nomenclaturii combinate a mărfurilor Republicii Moldova. În acest sens, a fost adoptată Legea nr. 275 din 29.11.2018 pentru modificarea Legii nr. 172 din 25.07.2014 privind aprobarea Nomenclaturii combinate a mărfurilor (Legea nr. 172/2014), MO nr. 486-498/817 din 21.12.2018.
În „Monitorul oficial” nr. 208-216 din 15.07.2022 a fost publicat Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 77 din 29.06.2022 cu privire la aprobarea Catalogului mijloacelor fixe și activelor nemateriale pentru autorități/instituții bugetare (în continuare - OMF nr. 77/2022), care a intrat în vigoare din data publicării și se aplică în scopuri de evidență contabilă și raportare financiară doar pentru autoritățile/instituțiile bugetare.
Serviciul Fiscal de Stat informează agenții economici că, prin Legea nr.60 din 23 aprilie 2020 privind instituirea unor măsuri de susținere a activității de întreprinzător și modificarea unor acte normative , a fost lansat Programul de subvenționare a dobânzilor. Esența Programului constă în susținerea mediului de afaceri în condiţiile efectelor economice ale situaţiei epidemiologice (COVID-19). Astfel, dreptul la subvenționarea dobânzilor poate fi realizat aferent creditelor contractate sau care vor fi contractate în perioada 1 mai 2020–31 decembrie 2020.
Agentul economic „X” în baza contractului de vânzare-cumpărare a achiziționat în august 2020 un utilaj (mijloc fix) de la întreprinderea „Y” (ambele rezidente ale RM). Valoarea obiectului contractului este exprimată în unități convenționale, iar achitarea s-a efectuat în părți egale: prima parte în ziua transmiterii utilajului în baza facturii fiscale emise de furnizor, iar a doua - peste 2 luni. Astfel, s-a format o diferență de sumă ținând cont de cursul valutar. În asemenea caz cum se constată în contabilitatea financiară și în scopuri fiscale diferența de sumă, ținând cont de faptul că utilajul a fost pus în funcțiune peste o săptămână de la procurarea acestuia?
Astăzi, 25 iunie, în MO al RM a fost publicată și a intrat în vigoare Decizia nr. 26-11/1-19/01-2021 a Comisiei interdepartamentale pentru echipamente de casă și de control din 10 iunie 2021, prin care au fost aprobate: 1. Regulamentul privind schimbul de date dintre echipamentele de casă și de control și Sistemul informațional automatizat „Monitorizarea electronică a vânzărilor”; 2. Regulamentul privind certificarea echipamentelor de casă și de control; 3. Regulamentul privind funcționarea Centrului de certificare a echipamentelor de casă și de control; 4. Nomenclatorul serviciilor și tarifelor pentru certificarea echipamentelor de casă și de control.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *