Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Direcția generală metodologia impozitelor și taxelor a IFPS, în scopul simplificării selectării de pe pagina oficială a Serviciului Fiscal de Stat, de către contribuabili, a formularelor dărilor de seamă, valabile pentru anul fiscal curent, solicită marcarea
În prima jumătate a anului curent, Serviciul Fiscal de Stat (SFS), de comun cu angajaţii altor structuri abilitate, au efectuat verificări, cu ieşire la faţa locului sau prin aplicarea metodelor şi surselor indirecte de estimare a obligaţiilor fiscale, la peste 1200 de contribuabili. Scopul controalelor a fost de a depista practicile de achitare a salariilor „în plic” sau angajării persoanelor fără contract de muncă. Potrivit unui raport în acest sens, dat publicităţii, au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în sumă de peste 800 de mii de lei, majoritatea fiind achitate, transmite IPN.
Primele două cămine de tip hotel de la Universitatea de Stat din Moldova își vor deschide ușile la începutul noului an de studii. Studenții vor fi cazați în cele două cămine în funcție de performanța academică.
Национальный банк Молдовы обнародовал обновленные рекомендации, которые включают 20 критериев оценки рисков в том или ином банке, передает noi.md. Повышенный уровень риска связан со следующими показателями: большое количество новых клиентов, наличие клиентов- нерезидентов, обслуживание клиентов с крупным объемом сделок наличными и путем перечисления, особенно с участием в данных сделках банков из-за рубежа или Приднестровья.
În semestrul I 2015 au fost retrase din circulație, în total, 454 000 de bancnote euro contrafăcute, cifră care indică o scădere cu 10,5% față de semestrul II 2014, dar care se menține mai ridicată decât în semestrul I 2014. Volumul bancnotelor contrafăcute rămâne în continuare foarte scăzut, raportat la numărul în creștere de bancnote autentice aflate în circulație (peste 17 miliarde în semestrul I 2015), anunță un comunicat al Băncii Centrale Europene.
В Швеции в течение рабочего дня принято делать регулярные перерывы для того, чтобы не торопясь выпить кофе с домашними пирогами и в неформальной обстановке пообщаться с коллегами.
Virtu Financial, одна из крупнейших трейдинговых компаний, использующих высокочастотные каналы связи и автоматизированные алгоритмы для ведения торгов, в «черный понедельник» демонстрировала лучшие показатели в своей истории, сообщает The Wall Street Journal со ссылкой на заявление гендиректора компании Дугласа Сифу.
În primul semestru al anului curent, agenții economici din R. Moldova au exportat mărfuri în valoare totală de aproape 993 de milioane de dolari. În spațiul european au ajuns peste 63% din produsele exportate de moldoveni, cota fiind în creștere cu zece la sută față de primul semestru al anului 2014. Valoarea exporturilor în UE a fost de 626 de milioane de dolari.
Об этом заявил региональный директор корпорации «Вызовы тысячелетия» в Молдове Лесли Маккуэйг в ходе заседания Наблюдательного совета фонда «Вызовы тысячелетия» в Молдове, которое провел в четверг премьер-министр Валерий Стрелец.
Ситуация на валютном рынке Молдовы остается нестабильной. После непродолжительного затишья и робкой попытки восстановить свои позиции молдавский лей продолжил тренд снижения по отношению к основным иностранным валютам.
În temeiul prevederilor art.50 din Legea finanţelor publice şi responsabilităţii bugetar-fiscale nr.181 din 25 iulie 2014 şi art.19 din Legea nr.397-XV din 16 octombrie 2003 privind finanţele publice locale, Ministerul Finanţelor, prin circulara nr.06/2-07 din 17 iulie 2015
После того как Apple представила в среду свои новинки — iPhone 6s, iPhone 6s Plus, iPad Pro и обновленную приставку Apple TV, акции корпорации упали на 1,9%. Однако, как рассказывает корреспондент BBC Capital, вполне определенный финансовый смысл есть в обладании давно устаревшими образцами продукции Apple.
România are nevoie „ca de aer“ să realizeze un sistem informatic pentru programele europene pentru că acestea „nu pot fi gestionate cu hârtia şi pixul“,a declarat omul de afaceri Sebastian Ghiţă, care susţine că un astfel de sistem este necesar şi pentru investiţiile publice.
În vederea combaterii evaziunii fiscale şi cunoaşterii informaţiei privind veniturile şi mijloacele financiare deţinute de către cetăţenii americani, în anul 2010, Congresul Statelor Unite ale Americii (SUA) a venit cu adoptarea unei legi „Actul privind îndeplinirea obligaţiilor fiscale cu privire la conturile străine” (Foreign Account Tax Compliance Act – FATCA).
Premierul Greciei, Alexis Tsipras, a anunţat, joi seară, demisia Guvernului pe care îl conduce şi convocarea de alegeri parlamentare, în contextul impasului politic, transmite Mediafax.
Spania a ratificat Acordul de Asociere dintre Uniunea Europeană și Republica Moldova. Acordul prevede în egală măsură stabilirea unei zone de liber schimb cuprinzător şi aprofundat ce va permite integrarea progresivă a ţării pe pieţele europene.
Combinatul de panificaţie din Bălţi a scumpit din 14 august preţurile la 24 de tipuri de pîine şi produse de panificaţie, transmite Moldpres. Majorările operate de principalul producător de pîine din municipiu constituie circa 20% şi se referă la majoritatea tipurilor de pîine, colaci, chifle şi plăcinte. Bunăoară, pîinea „Romaniţa” care costa înainte 4 lei, este comercializată din 14 august cu preţul de 5 lei.
Доходы национального публичного бюджета в первом квартале 2015 года составили 20 млрд 790,5 млн леев, что на 1,2% меньше запланированного на этот период, но на 10,3% больше поступлений за соответствующий период прошлого года.
Швеи, продавцы и штукатуры наиболее востребованы сегодня на молдавском рынке труда. По данным Национального агентства занятости населения, биржи предлагают почти семь с половиной тысяч вакансий, и больше всего мест — в лёгкой промышленности.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *