Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
În situații de urgență, Banca Națională a Moldovei va putea oferi asistență de lichiditate doar băncilor solide și viabile, care se confruntă cu probleme temporare de lichiditate. Legea nr.114 pentru modificarea unor acte legislative a fost publicată în MO și a intrat în vigoare la 2 septembrie curent. Modificările operate la Legea cu privire la Banca Națională a Moldovei, Legea instituțiilor financiare, Legea cu privire la contractele de garanție financiară etc. au drept scop sporirea transparenței și securității sistemului bancar.
Direcţia generală evidenţa contribuabililor a Casei Naţionale de Asigurări Sociale vine în atenţia plătitorilor la bugetul asigurărilor sociale de stat — persoane fizice care desfăşoară activitate pe cont propriu cu precizări ce ţin de modul de achitare şi evidenţă a plăţilor la bugetul public naţional prin sistemul trezorerial al Ministerului Finanţelor în anul 2018 (Monitorul Oficial nr. 451-463 din 29.12.2017), ce constituie încasări ale BASS gestionate de Casa Naţională de Asigurări Sociale şi sunt prezentate în anexa nr. 5 la Ordinul nr. 158 al Ministerului Finanţelor din 22.12.2017.
Efectuăm reparaţie în oficiul care îl deţinem în arendă. Cheltuielile de reparație vor fi decontate cu compania — proprietar al spaţiului din costul arendei pentru 2 luni. Ambele companii sunt platitoare de TVA. Cum vom reflecta operaţiunea în contabilitate, având în vedere că materiale pentru reparație au fost procurate atât cu TVA cât și fără TVA?
Stimați contribuabili! Serviciul Fiscal de Stat informează că toate oficiile teritoriale ale SFS activează în regim normal, dar cu un număr redus de personal.Totodată, în contextul limitării răspândirii infecției cu coronavirus (COVID-19), autoritatea fiscală națională a întreprins un set de măsuri de protecție menite să asigure securitatea și sănătatea angajaților, precum și a contribuabililor. Astfel, fiecare Direcție deservire fiscală a fost asigurată cu produse igienico-sanitare, iar accesul în edificiile SFS este limitat. Astfel, evităm crearea de cozi/aglomerație cu păstrarea distanței de cel puțin 1,5 m între persoane.
Pe parcursul activității sale entitatea poate înregistra datorii față de personal, furnizori, cumpărători, bănci, față de buget, organele de asigurări sociale şi medicale, fondatori, față de alți creditori pentru care entitățile nu şi-au onorat obligațiile în termenul stabilit şi al căror termen de prescripție a expirat. Respectiv, acestea urmează a fi decontate atât în contabilitatea entității, cât şi în fiscalitate. Termenul de prescripție extinctivă este prevăzut de art. 267-283 Codul civil al RM nr. 1107-XV/2002 (CC), totodată Codul muncii al RM nr. 154/2003 prin prisma art. 355 prevede că cererea privind soluționarea litigiului individual de muncă se depune în instanța de judecată:
Ministrul Finanțelor, Ion Chicu, a anunțat anterior că, cadrul normativ-secundar pentru punerea în aplicare a Legii privind sistemul unic de salarizare în sectorul bugetar urmează a fi aprobat de Guvern, iar ieri Cabinetul de miniștri a aprobat hotărârea respectivă. Menționez că, odată cu aprobarea acestei hotărâri, tot cadrul regulatoriu pentru implementarea Legii privind sistemul unic de salarizare în sectorul bugetar va fi definitivat. Toate persoanele responsabile din cele peste 2700 de instituții bugetare pot purcede la calcularea salariilor conform sistemului unitar pentru luna decembrie 2018, astfel ca, în ianuarie 2019, conform graficului stabilit, toți angajații din sistemul public să primească salariile pe nou, a spus ministrul.
Atribuțiile Serviciului Fiscal de Stat pentru prevenirea şi combaterea infracțiunilor economice vor fi extinse prin acordarea competențelor suplimentare de efectuare a activității speciale de investigație în conformitate cu Legea nr.59/2012 privind activitatea specială de investigaţii și a urmăririi penale în conformitate cu Codul de procedură penală. Guvernul, în ședința din 3 iulie 2020, a aprobat proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative. Acesta prevede operarea modificărilor în Codul fiscal (CF), Codul de procedură penală (CPC), Codul contravenţional și Legea nr. 333/2006 privind statutul ofiţerului de urmărire penală și alte acte legislative.
Pe parcursul anului 2019, au fost stabilite încălcări ale legislației în domeniul raporturilor de muncă ce țin de diminuarea fondului de salarizare, impozitului pe venit, contribuțiilor și primelor de asigurare obligatorie. În acest sens, Serviciul Fiscal de Stat a adoptat 406 decizii asupra cazurilor de încălcare a legislației, în rezultatul cărora au fost calculate suplimentar la bugetul de stat obligații aferente plăților salariale în sumă totală de 23,2 mil. lei, dintre care au fost achitate 15,3 mil. lei. Datele sunt prezentate în Raportul general al activităților de minimizare a practicii de achitare a „salariilor în plic” și a muncii „la negru” realizate de grupurile multidisciplinare pentru anul 2019.
Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe (CTIF) a executat toate lucrările prevăzute în contractul încheiat cu Ministerul Finanţelor privind dezvoltarea și asigurarea bunei funcţionări a Sistemului Informaţional de Gestionare a Finanţelor Publice (SIGFP) ce aparține ministerului, se arată într-un raport al CTIF privind totalurile activității sale în primul semestru al anului 2019. Raportul precizează că acest sistem, administrat de CTIF, a funcționat în regim non-stop și fără blocaje, în perioada dată nefiind înregistrată nici o reclamație din partea utilizatorilor.
Conform unui comunicat emis de Compania Naţională de Asigurări în Medicină (CNAM), autoritatea a finanţat 3700 de intervenţii chirurgicale de cataractă din fondurile de asigurare obligatorie de asistenţă medicală. Costul total al acestor operaţii a fost de aproape 37 de mil. lei. CNAM precizează că costul mediu al unui caz tratat cu acopere din fondurile AOAM constituie circa 9,8 mii lei, sumă ce include şi cheltuielile pentru consumabile.
Compania Naţională de Asigurări în Medicină comunică, că din 1 ianuarie 2018, raportul privind calcularea şi transferul primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală (formularul MED08) şi listele de evidenţă nominală a persoanelor asigurate angajate (formularul 2-03/l) vor fi incluse în darea de seamă privind reţinerea impozitului pe venit, a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală şi a contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii calculate (formularul tipizat IPC 18).
Ce impozite se reţin şi se calculează la acordarea de către angajator a unui împrumut angajatului? Prin contractul de împrumut o parte (împrumutător) se obligă să dea în proprietate celeilalte părţi (împrumutatul) bani sau alte bunuri fungibile, iar aceasta se obligă să restituie banii în aceeaşi sumă sau bunuri de acelaşi gen, calitate şi cantitate, la expirarea termenului pentru care i-au fost date, după cum prevede art. 867 din Codul civil. În cazul când angajatorul acordă salariatului un împrumut, suma dobânzii pentru acest îmrumut se consideră facilitate acordată de angajator.
Contractul sau relațiile dintre consumatorii-turiști, în general persoanele fizice, pe de o parte, și organizatorii/tur-operatorii sau intermediarii/agențiile de turism, pe de altă parte, sunt reglementate de prevederile Codului civil întrate în vigoare la 01.03.2019 (CC). Astfel, conform normelor CC, pentru a comercializa un produs sau un serviciu turistic, este obligatoriu de a fi încheiat contractul de servicii turistice/de călătorie.
Cetăţenii Republicii Moldova care muncesc în Italia vor beneficia de pensii pentru limită de vârstă, pensii de urmaş, pensii de dizabilitate cauzată de afecţiuni generale, pensii şi indemnizaţii de dizabilitate determinată de accidente de muncă şi boli profesionale. În Monitorul Oficial din 29 iunie curent a fost publicat Decretul pentru aprobarea semnării Acordului între Republica Moldova și Republica Italiană în domeniul securității sociale.
Realizările anului 2019, precum și prioritățile pentru anul 2020 sunt prezentate în Raportul anual al Consiliului pentru anul 2019. Din 1 februarie 2019 s-a redus numărul de acte și timpul de acordare a permiselor de muncă și de ședere pentru străini. Potrivit modificărilor, autoritatea competentă are la dispoziție 2 săptămâni, pentru emiterea deciziei de prelungire sau acordare a dreptului de muncă sau de ședere pentru cetățenii străini, și încă 7 zile pentru perfectarea actelor și emiterea permisului propriu-zis.
Raportul operativ privind executarea bugetului asigurărilor sociale de stat a fost publicat de Casa Naţională de Asigurări Sociale. În 2 luni a anului 2018, în BASS au fost acumulate venituri în sumă de 3222,5 mil. lei, ce reprezintă o executare a prevederilor anuale (19312,5 mil. lei) la nivel de 16,7%. Contribuţii de asigurări sociale de stat obligatorii s-au acumulat în sumă de 1975,6 mil. lei sau 15,7% comparativ cu suma anuală aprobată de 12546,0 mil. lei. Faţă de indicatorul respectiv, realizat în perioada similară a anului 2017, suma contribuţiilor de asigurări sociale de stat acumulate în perioada raportată a înregistrat o creştere cu 325,9 mil. lei sau cu 19,8%.
Acest articol vine în ajutorul practicienilor ce se confruntă cu unele neclarități ce țin de subiectul detașării salariaților. Cine, potrivit Regulamentului cu privire la delegarea salariaților din Republica Moldova, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 10 din 05.01.2012 (în continuare — Regulament), poate fi delegat în deplasare?
Avizele de evaluare în vamă, elaborate de Comitetul tehnic de evaluare în vamă al Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) și aprobate de Consiliul de cooperare vamală, sunt emise în scopul asigurării unei interpretări uniforme pe plan tehnic al Acordului privind aplicarea articolului VII din Acordul General de Tarife Vamale și Comerţ (GATT) 1994 (Acord). Comitetul tehnic de evaluare în vamă este instituit sub auspiciile Consiliului de cooperare vamală, în vederea asigurării, la nivel tehnic, a uniformităţii interpretării și aplicării prevederilor din Acord.
Sustenabilitatea și transparența investițiilor în sănătate, asigurarea dezvoltării sectorului de sănătate prin atragerea și menținerea investițiilor, consolidarea mecanismelor strategice de contractare a serviciilor medicale pentru eficientizarea utilizării fondurilor pentru sănătate au fost discutate ieri, 11 mai, pe platforma Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru, în cadrul unei reuniuni de experți la nivel înalt. Sectorul privat să participe la reforma sistemului medical
Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a elaborat un proiect de lege prin care propune revizuirea condițiilor de acordare a dreptului la pensie judecătorilor în vederea diminuării discrepanței și asigurării echității sociale. Astfel, se propune ca, începând cu 1 iulie 2020, vârsta de pensionare pentru judecători să fie stabilită de 50 de ani 6 luni atât pentru bărbați cât și pentru femei, iar ulterior, în fiecare an, vârsta de pensionare să fie majorată eşalonat, până la atingerea vârstei de 63 ani.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *