Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Inspectoratul Fiscal Principal de Stat face precizări în legătură cu decizia guvernului privind noul formular (CET 15) al Declarației cu privire la impozitul pe venit prin care persoanele fizice, cetățeni ai Republicii Moldova și persoane fizice nerezidente, ce nu practică activitatea antreprenorială își vor declara veniturile. Decizia a fost aprobată la 1 decembrie 2015 și publicată în Monitorul Oficial.
În Monitorul Oficial de astăzi, 13 noiembrie, a fost publicat Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 187 din 04.11.2015, prin care a fost modificat și completat Ordinul Ministerului Finanţelor nr. 110 din 28.07.2015 cu privire la aprobarea Formularului-tip forma IVAO15 «Darea de seamă privind impozitul pe venitul din activitatea operațională».
Comitetul de anchetă din stânga Nistrului a deschis un dosar penal împotriva celui mai mare holding din regiune „Sheriff”. Compania este suspectată de contrabandă cu valută în proporții deosebit de mari, se spune într-un comunicat de presă publicat miercuri pe site-ul instituției, transmite Agora.
Conform Hotărîrii Băncii Naţionale nr. 56 din 05.03.2015, prin care a fost modificat și completatRegulamentul cu privire la transferul de credit, aprobat prin Hotărîrea Consiliului de administraţie al BNM nr. 157 din 01.08.2013, s-a hotărât ca de la 1 ianuarie 2016, la completarea ordinelor de plată, contul bancar să fie înlocuit cu codul IBAN.
Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI) a publicat pe pagina sa web oficială încă un Ghid pentru furnizori — privind asigurarea serviciilor mobile provizorii pentru deservirea manifestărilor și evenimentelor publice. Ghidul este destinat furnizorilor serviciilor publice de comunicații electronice mobile și urmărește scopul de a asigura continuitatea furnizării acestor servicii în timpul evenimentelor publice speciale care se desfășoară în Republica Moldova.
Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale (OMPI) a publicat recent raportul Indicele Global al Inovației 2015, iar țara noastră a reușit să ocupe prima poziție în categoria țărilor cu venit național brut mai jos de mediu, raportat la numărul de locuitori.
Fondul Monetar Internaţional (FMI) va înrăutăţi probabil prognoza de creştere a economiei mondiale din cauza încetinirii pieţelor emergente, a afirmat directorul general al FMI, Christine Lagarde, într-un interviu acordat publicaţiei franceze 'Les Echos', transmite Reuters.
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a publicat Decizia nr. 1/2015 a Consiliului de Asociere UE-RM privind aplicarea titlului V din Acordul de asociere RM-UE (Comerț și aspecte legate de comerț) pe întreg teritoriul Republicii Moldova, transmite Moldpres cu referire la Biroul comunicare şi relaţii cu presa al Guvernului.
China va permite o convertibilitate limitată a yuanului în trei zone comerciale libere (FTZ) — Guangdong, Fujian și Tianjin, după ce Fondul Monetar Internațional a inclus yuanul în rândul monedelor din coșul de valute DST (Drepturi Speciale de Tragere).
În Monitorul Oficial nr. 302-305 din 06.11.2015 a fost publicat Ordinul Inspectoratului Fiscal Principal de Stat nr. 956 din 30.10.2015 cu privire la aprobarea formularului tipizat al Informaţiei privind taxa pentru eliberarea autorizaţiilor pentru transporturi rutiere internaţionale, autorizaţiilor multilaterale CEMT, carnetelor de drum la autorizaţiile multilaterale CEMT, carnetelor cu foi de parcurs (Interbus) (Forma IATRI 15).
Autorităţile ţării au rectificat bugetul pe anul 2015. Republica Moldova este în aşteptarea negocierilor pe marginea noului Memorandum de Înţelegere cu Fondul Monetar Internaţional. Specialiştii de la Ministerul Finanţelor al Moldovei efectuează lucrările de elaborare a proiectului bugetului de stat al ţării pe anul 2016, i-a comunicat pentru portalul Sputnik o sursă din cadrul Ministerului Finanţelor.
În primele nouă luni ale acestui an traficului de voce în reţelele de telefonie mobilă a depăşit cifra de 4,7 mld. minute. În medie un utilizator de telefonie mobilă a vorbit lunar 225 minute sau cu peste 8 % mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut.
Comitetul executiv al Băncii Naţionale a Moldovei, în cadrul ședinţei din 25 februarie 2016, a adoptat prin vot unanim hotărârea de a diminua rata de bază aplicată la principalele operaţiuni de politică monetară pe termen scurt cu 0.5 puncte procentuale, de la 19.5 pînă la 19.0 la sută anual.
Inițial este necesar de subliniat că, potrivit prevederilor art. 180 al Codului Civil, organizația necomercială este persoană juridică al cărei scop este altul decît obținerea de venit.
Ultimele prognoze ale Ministerului Economiei, coordonate cu Fondul Monetar Internațional, arată că economia națională va înregistra o creștere modestă anul viitor, de 1,5%.
În Monitorul Oficial de astăzi, 12 iunie 2015, a fost publicată Legea nr. 109 din 28.05.2015, prin care a fost completat articolul 7 „Stabilirea, modificarea şi anularea impozitelor şi taxelor de stat şi locale" din Codul fiscal, cu un nou punct, 11.
Noile prognoze macroeconomice publicate de Comisia Naţională de Prognoză (CNP) la sfârşitul săptămânii trecute indică creşteri însemnate pe linie, fie că este vorba despre PIB, consum, număr de salariaţi sau câştigul salarial.
Întrucît Acordurile de conectare la serviciile electronice fiscale au fost încheiate pentru o perioadă de 3 ani — pentru agenţii economici vizaţi de art. 187 (21) lit. b) acestea expiră anul curent. Respectiv, atenţionăm despre necesitatea de a semna un nou Acord în vederea asigurării accesului continuu la serviciile electronice fiscale.
În Monitorul Oficial de astăzi, 4 septembrie, a fost publicat Ordinul Inspectoratului Fiscal Principal de Stat nr. 711 din 25.08.2015, prin care a fost modificat și completat Ordinul nr. 402 din 13.05.2015 cu privire la aprobarea modelului cererii privind restituirea sumei impozitului pe venit achitat/reţinut în plus de la persoana fizică rezidentă a Republicii Moldova, care nu desfăşoară activitate de întreprinzător, şi a listei documentelor ce urmează a fi anexate la cerere.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *