Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Ministerul Finanțelor datorează Primăriei capitalei 280 de milioane de lei. Aproape întreaga sumă reprezintă restanțele pentru sectorul educației care implică plata salariilor, dar și cheltuielile pentru alimentația copiilor.
În Monitorul Oficial nr. 121-125 de mâine, 13 aprilie 2018, vor fi publicate următoarele documente oficiale: PARTEA I Legi, hotărâri ale Parlamentului Republicii Moldova, decrete ale Preşedintelui Republicii Moldova • Lege pentru modificarea și completarea Codului contravențional al Republicii Moldova nr. 218/2008 (nr. 50, 23 martie 2018) și Decretul de promulgare al legii.
Ministerul Economiei și Infrastructurii propune spre consultare proiectul hotărârii Guvernului cu privire la Fondul de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii, care conține și Regulamentul cu privire la organizarea și funcționarea Fondului. Proiectul a fost elaborat din necesitatea asigurării unei continuități în procesul de implementare a măsurilor de suport pentru întreprinderile mici și mijlocii, în special, în vederea facilitării accesului la finanțare a IMM-urilor din Republica Moldova.
Dreptul la restituirea accizelor în cazul exportului de mărfuri accizate intervine în situaţiile prevăzute la art.125 din Codul fiscal. Astfel, în conformitate cu art.125 alin.(3) şi alin.(32) din Codul fiscal, dreptul la restituirea accizelor au subiecţii impunerii în cazurile:
Planul sectorial de acțiuni anticorupție în domeniul vamal pentru anii 2018-2020 (în continuare – Plan), aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 410 din 7 mai 2018, a fost publicat în MO din 11 mai curent şi prevede realizarea a peste 30 de acţiuni, scopul cărora este prevenirea și combaterea corupției, dezvoltarea unui sistem de promovare al integrităţii şi aplicare a standardelor internaţionale de integritate. Deşi Serviciul Vamal dispune de colaboratori cu o reputație excelentă de profesionalism, integritate şi de luare de decizii responsabile, autoritatea în continuare este văzută de către societate şi mediul de afaceri ca una dintre cele mai corupte autorităţi publice din Moldova.
Guvernul a revenit în ședința sa de miercuri la decizia sa privind negocierea și semnarea Convenției privind evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale dintre RM și Emiratele Arabe Unite în legătură cu schimbarea perioadei de negociere.
Proiectul regulamentului de activitate al Consiliului de supraveghere publică a auditului este propus spre spre consultare de Ministerul Finanțelor. Reamintim că, potrivit Legii privind auditul situațiilor financiare, Consiliul de supraveghere a activităţii de audit se reorganizează, prin transformare, în Consiliul de supraveghere publică a auditului.
Venituri în sumă de 1,651 mld. lei au fost executate în Fondul asigurării obligatorii de asistență medicală (FAOAM) la 31 martie 2018, potrivit datelor Companiei Naționale de Asigurări în Medicină. Pentru anul curent veniturile totale au fost precizate în sumă de 6,659 mld. lei. Cele mai multe venituri le constituie primele de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în formă de contribuţie procentuală la salariu şi la alte recompense – 879 mil. lei, fiind aprobate pentru anul 2018 în valoare de 3,83 mil. lei.
Entitatea a acordat pe parcursul anului angajaților săi ajutoare materiale. Cum urmează a fi impozitate și reflectate acestea în Darea de seamă lunară (Forma IPC18)?
Ministerul Finanțelor propune spre consultare proiectul hotărârii de Guvern privind achitarea cotelor de membru şi a datoriilor Republicii Moldova faţă de organismele internaţionale şi regionale. Astfel, țara noastră urmează să achite în total 70 689,1 mii lei, bani alocați în acest scop în bugetul de stat pentru anul 2018.
Întreprinderea de Stat „Pentru exploatarea clădirilor” va fi reorganizată prin fuziune cu Instituția publică Direcția generală pentru administrarea clădirilor Guvernului Republicii Moldova. Hotărârea a fost aprobată în cadrul ședinței Guvernului din 15 noiembrie.
Guvernul Republicii Moldova a desemnat 20 de antreprenori din țară nominalizați la Concursul Național „Cel mai bun antreprenor din sectorul IMM", ediția a XI-a, organizat de către Ministerul Economiei al RM în colaborare cu partenerii de dezvoltare.
Cuantumul indemnizației unice la nașterea copilului se va majora cu 345 lei și va constitui 5645 lei. Hotărârea Guvernului pentru completarea Regulamentului cu privire la modul de stabilire şi plată a indemnizaţiilor adresate familiilor cu copii a fost publicată în Monitorul Oficial din 26 ianuarie 2018.
Cabinetul de miniștri a aprobat Programului Național de Imunizări pentru anii 2016-2020, care include angajamentele prioritare ale statului în asigurarea procesului de vaccinare a copiilor contra maladiilor prevenibile.
Guvernul a extins miercuri, 6 iulie, lista categoriilor de funcționari care pot beneficia de locuințe de serviciu. Astfel locunțe de la stat vor primi deputații în Parlament, miniștrii și viceminiștrii, personalul didactic angajat în instituţii de învăţămînt publice, absolvenţii studiilor postuniversitare de rezidenţiat şi ai învăţămîntului mediu medical şi farmaceutic
Astăzi, 24 septembrie 2018, intră în vigoare prevederile Legii nr. 195 din 27 iulie 2018 cu privire la modificarea unor acte legislative (în continuare – Legea nr. 195) (MO nr. 321-332, art. 539), prin care au fost efectuate modificări la Codul penal al RM (în continuare – CP) și la Codul contravenţional al RM (în continuare – CC), în partea ce ține de aplicarea sancțiunilor pentru nerespectarea legislației în domeniul tichetelor de masă. Scopul acestei Legi este crearea cadrului legal, unitar și coerent, orientat spre conformarea și respectarea prevederilor legale de către toți subiecții, precum și evitarea situațiilor de diminuare a obligațiilor față de bugetul public național.
Parlamentul a adoptat în lectură finală rectificările legislaţiei ce prevăd creşterea mărimii unității convenționale de la 20 lei la 50 lei. Inițial, Guvernul propunea ca mărimea unităţii convenţionale să constituie 1% din salariul mediu pe economie stabilit pentru anul curent, însă în final s-a stabilit o sumă fixă de 50 lei.
Salariul mediu lunar pe economie în anul 2017 constituie 5697,1 lei, mai mare cu 613,1 lei față de anul 2016, când a constituit 5084 lei. Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a publicat informația cu privire la mărimea salariului mediu lunar pe economie realizat în anul 2017 în Monitorul Oficial de vineri, 9 martie 2018, în conformitate cu prevederile Legii privind modul de recalculare a sumei de compensare a pagubei cauzate angajaţilor în urma mutilării sau altor vătămări ale sănătăţii în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu şi cele ale Legii cu privire la sistemul de salarizare în sectorul bugetar.
În Monitorul Oficial din 2 martie curent a fost publicată Hotărârea Guvernului privind aprobarea bugetului Serviciului național unic pentru apelurile de urgență 112 pentru anul 2018. Astfel, potrivit documentului, bugetul Serviciului 112 va constitui 67 mil. lei la partea de venituri și tot atât la cea de cheltuieli. Cea mai mare parte din mijloacele financiare — 45,3 mil. lei, este destinată procurării Sistemului informațional automatizat al Serviciului 112.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *