Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Modul de reflectare în contabilitate a operațiunilor de procurare a combustibilului Entitatea care dispune de mijloace de transport achiziționează combustibil: • direct de la furnizori; • în baza cardurilor valorice; • prin intermediul titularului de avans (în cazul delegării salariatului peste hotare țării). Formulele contabile ce urmează a fi întocmite conform surselor de intrare menționate mai sus sunt prezentate în Tabelul 1.
Regulamentul privind condițiile, ordinea și procedura de acordare a mijloacelor Fondului Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 455/2017, ar putea fi completat cu o nouă secțiune ce va reglementa procedura de monitorizare postachitare. În acest sens, va fi aprobat un plan de monitorizare, iar graficul de efectuare a acesteia va fi aprobat de directorul AIPA, plasat pe pagina oficială a instituției și comunicat beneficiarului de subvenții la adresa electronică sau prin alte mijloace cu cel puțin cinci zile lucrătoare înainte de efectuarea evaluării. Monitorizarea respectării de către beneficiari a cerințelor va fi asigurată de Serviciul monitorizare postachitare.
Prin Hotărârea Guvernului nr.8/2021 a fost modificat Regulamentul privind casarea bunurilor uzate, raportate la mijloacele fixe, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.500/1998 (în continuare – Regulament), scopul modificărilor fiind simplificarea procedurii de casare a mijloacelor fixe cu ulterioara verificare de către organele de conducere (consiliul societății pe acțiuni/întreprinderii de stat, comisia de cenzori, societatea de audit) a tuturor acțiunilor întreprinse în acest sens. Procesul de casare a mijloacelor fixe reglementat de Regulament anterior era unul anevoios, deseori creând dificultăți,
Informaţia care se conţine la contul personal de asigurări sociale, de regulă, este utilă pentru persoanele asigurate care întrunesc condițiile de stabilire a unui drept social (pensie, indemnizaţie) pentru a verifica corectitudinea contribuţiilor de asigurări sociale calculate și plătite la bugetul asigurărilor sociale de stat. Totodată, pe parcursul ultimelor perioade, extrasul din contul personal mai este solicitat și de către angajator pentru confirmarea stagiului de cotizare în cazul necesităţii stabilirii indemnizaţiei de incapacitate temporară de muncă din mijloacele angajatorului pentru primele 5 zile de îmbolnăvire în cazul bolilor obișnuite.
Odată cu elaborarea și adoptarea Legii nr.232/2016 privind redresarea și rezoluția băncilor, Fondului de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar (în continuare - FGDSB), în calitate de persoană juridică de drept public, i-au fost atribuite noi competențe și atribuții, printre care se evidențiază – administrarea Fondului de rezoluție bancară, scopul
Termenul de aflare pe teritoriul Republicii Moldova a mijloacelor de transport introduse și declarate prin acțiune de către persoanele fizice rezidente și cele nerezidente, care a expirat în perioada stării de urgență sau va expira în perioada stării de urgență în sănătate publică instituit prin Hotărârea Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică nr. 10 din 15 mai 2020, se prelungește până la data ridicării acesteia. Pe data de 26 mai curent, în Monitorul Oficial a fost publicată Legea nr. 69 din 21 mai 2020 cu privire la instituirea unor măsuri pe perioada stării de urgență în sănătate publică și modificarea unor acte normative.
În relațiile comerciale, începând cu procesul de negocieri și chiar la încheierea contractului, părțile tind să descrie exact toate regulile, drepturile, obligațiile și modul de realizare a acestora, astfel încât contractul încheiat să devină legea acestora și să guverneze relațiile născute din contract. Cu toate că intrarea într-o relație comercială presupune din start atingerea scopului urmărit prin încheierea contractului, nu este exclusă apariția unui impediment care să nu permită realizarea obligațiilor conform înțelegerii inițiale.
Ministrul Economiei și Infrastructurii, Sergiu Railean a inspectat câteva loturi de șantier ale conductei Iași-Ungheni-Chișinău, precum și complexul administrativ al „Vestmoldtransgaz” de la Ghidighici. Ministrul s-a documentat pe marginea implementării Proiectului investițional „Costrucția gazoductului Ungheni-Chișinău” și dificultăților în contextul restricțiilor impuse de starea de urgență. De asemenea, ministrul s-a interesat despre activitatea muncitorilor și respectarea regulilor de protecție, prevăzute de protocol.
Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS), prin intermediul subdiviziunilor teritoriale, va relua de mâine, 29 aprilie, primirea cetățenilor în regim special. Redeschiderea pentru vizitatori a Front Oficiilor caselor teritoriale de asigurări sociale (CTAS) va fi efectuată pe etape și cu separarea categoriilor de beneficiari. Aceste măsuri au fost luate pentru a preveni răspândirea pandemiei de coronavirus. Așadar, pe 29 și 30 aprilie, începând cu ora 8.00 până la ora 14.00, toate CTAS vor deservi doar beneficiarii de pensii, alocații sociale și solicitanții ajutorului de deces.
Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) a făcut publice rezultatele primului concurs de granturi din cadrul Programului „Start pentru tineri: o afacere durabilă la tine acasă”. Astfel, 128 de tineri din Republica Moldova vor obține granturi din partea statului pentru inițierea propriilor afaceri. Suma totală a finanțării nerambursabile este de 20,54 mil. lei. Implementarea proiectelor investiționale ale tinerilor va contribui la crearea a 479 locuri de muncă, dintre care 330 sunt pentru tineri și 267 pentru femei. Afacerile susținute prin acest program vor contribui la atragerea în economie a circa 38,78 mil. lei investiții. Aplicațiile beneficiarilor au fost recepționate în perioada lunilor ianuarie-februarie și evaluate în regim online în perioada stării de urgență.
Cum își poate exercita consumatorul dreptul de a solicita înlocuirea produsului de calitate corespunzătoare în perioada stării de urgență și cum trebuie să procedeze vânzătorul? Prin Hotărârea Parlamentului RM nr. 55 din 17 martie 2020, pe tot teritoriul Republicii Moldova a fost declarată stare de urgență pentru perioada 17 martie – 15 mai 2020. Ca urmare a stabilirii unui regim special de activitate pentru agenții economici care desfășoară activitatea în domeniul comerțului, o mare parte din aceștia și-au stopat activitatea pe această perioadă sau au migrat la comerțul online.
Potrivit art. 15 alin. (1) din Legea insolvabilității nr. 149 din 29.06.2012 (Legea nr. 149/2012), în cazul insolvabilității debitorului din culpa fondatorilor (membrilor) lui, a membrilor organului executiv sau a unor alte persoane care au dreptul de a da indicații obligatorii pentru debitor ori care pot influența în alt mod acțiunile debitorului (insolvabilitate intenționată), aceștia poartă răspundere subsidiară solidară față de creditori în măsura în care bunurile debitorului sunt insuficiente pentru executarea creanțelor creditorilor. Conform art. 247 din Legea nr. 149/2012, în sensul prezentei legi, membri ai organelor de conducere ai debitorului pot fi:
Protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi au la bază principiul egalității de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă. În tabelul de mai jos găsiţi norme juridice în vigoare cu privire la garanţii de muncă pentru persoanele cu dizabilităţi. Statul garantează excluderea oricărei forme de discriminare pe criteriu de dizabilitate.
Aducem la cunoștința exportatorilor din Republica Moldova că autoritățile din România au adoptat decizia cu privire la asigurarea culoarelor „verzi” pentru mijloacele de transport auto de marfă care tranzitează teritoriul țării vecine. Ținând cont de evoluția epidemiologică de răspândire a virusului COVID-19, Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor împreună cu Ministerul Afacerilor Interne a României informează că, în contextul discuțiilor purtate la nivel european cu privire la asigurarea unor culoare de tranzit pentru transportul de marfă care să permită operatorilor din industria de profil atât din statele membre ale UE cât și NON UE, să își desfășoare activitatea în condiții normale, au decis stabilirea a cinci trasee de tranzit pe teritoriul României.
Efectuarea muncii suplimentare nu poate avea ca efect majorarea duratei zilnice a timpului de muncă peste 12 ore. În tabelul de mai jos găsiţi norme juridice în vigoare cu privire la limitarea efectuării a muncii suplimentare. În cazul în care solicită prestarea muncii suplimentare, angajatorul este obligat să asigure salariaţilor condiţii normale de muncă, inclusiv cele privind securitatea și sănătatea în muncă.
Notificările și înștiințările participanților la procesul insolvabilității, precum și dispozitivul hotărârilor şi al încheierilor instanței de insolvabilitate se vor publica în Registrul cauzelor de insolvabilitate. În Monitorul Oficial din 14 august 2020 a fost publicată Legea nr. 141 din 16.07.2020 pentru modificarea Legii insolvabilității.
Legea nr. 131/2015 privind achizițiile publice (Legea nr. 131/2015) stabilește, la alin. (1) din art. 82, că orice persoană care are sau a avut un interes în obținerea unui contract de achiziţie publică şi care consideră că în cadrul procedurilor de achiziţie publică un act al autorităţii contractante a vătămat un drept al său recunoscut de lege, în urma cărui fapt a suportat sau poate suporta prejudicii, este în drept să conteste actul respectiv în modul stabilit de lege. Astfel, chiar dacă Legea nr. 131/2015 nu definește expres noțiunea de „persoană interesată”, în vederea utilizării acestei căi de atac, în aprecierea Agenției Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor (ANSC), contestatorul trebuie să
Pe data de 27 martie 2020 a intrat în vigoare Hotărârea nr.13/5 a Comisiei Naționale a Pieței Financiare privind unele măsuri de atenuare a efectelor crizei epidemiologice, documentul fiind publicat în MO. Regulatorul stabilește că, în cazul în care o asociație de economii și împrumut (AEÎ) sau o organizație de creditare nebancară (OCN) va micșora cu cel puțin 5% dobânda anuală efectivă calculată conform contractului de credit (împrumut) acordat debitorilor până la data de 17 martie 2020 și nu va aplica penalități sau dobânzi de întârziere aferente creanței pretinse pentru perioada 17 martie 2020 – 31 mai 2020, entitatea este în drept să mențină provizioanele pentru pierderi la creditele (împrumuturile) respective acordate, potrivit clasificării efectuate la data de 17 martie 2020, pentru un termen de până la 31 decembrie 2020. CNPF precizează că micșorarea sumelor corespunzătoare poate fi efectuată unilateral de către AEÎ/ONC fără acordul debitorilor.
În practica entităților, în majoritatea cazurilor, valoarea reziduală este nesemnificativă, datorită tendinței entităților de a utiliza imobilizările de-a lungul întregii durate de utilizare. Totuși, există situații în care imobilizările corporale, de exemplu, pot avea valori reziduale semnificative atunci când entitatea decide, din anumite motive, să nu continue utilizarea acestora de-a lungul întregii durate de viață economică și ia măsuri pentru valorificarea acestora.
Anunțul concursului de selectare a rezidenților și a proiectelor de inovare și transfer tehnologic pentru parcul științifico-tehnologic și/sau incubatorul de inovare, coordonat cu Agenția Națională pentru Cercetare și Dezvoltare, va fi publicat pe pagina web oficială a Administratorului care organizează concursul, iar publicarea în mass-media pe suport de hârtie este la discreția acestuia. Proiectul hotărârii de selectare a rezidenților și a proiectelor de inovare și transfer tehnologic pentru parcul științifico-tehnologic și/sau incubatorul de inovare este propus spre consultări publice de către Ministerul Educației, Culturii și Cercetării.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *