Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Începând cu anul viitor se vor dubla salariile pentru angajații Serviciului Vamal. Creșterea nivelului salarial pentru colaboratorii vamali este prevăzută în proiectul legii bugetului de stat pe anul 2017, aprobat de Guvern.
Banca de Economii urmează ca până la data de 26 august să restituie pe conturile Casei Naționale de Asigurări Sociale toate mijloacele financiare neutilizate pentru plata prestațiilor sociale. O prevedere în acest sens se conține într-un proiect de Hotărâre de Guvern.
Comisia Europeană (CE) a aprobat finanţarea publică a unui tunel pe sub Marea Baltică care va conecta Danemarca şi Germania, apreciind că o astfel de decizie nu încalcă regulile Uniunii Europene privind ajutorul de stat, informează DPA. Legătura fixă reprezentată de Centura Fehmarn va scurta considerabil timpul de călătorie între Germania şi partea estică a Danemarcei şi ţările nordice spre beneficiul ambelor popoare şi al economiei, a precizat într-un comunicat comisarul european pentru concurenţă, Margrethe Vestager.
Ministerul Finanţelor a elaborat proiectul Legii cu privire la aprobarea Declarației privind accizele şi Modul de completare a Declaraţiei privind accizele de plătitorii de accize.
Care sunt cotele la calcularea majorării de întârziere pentru neachitarea în termen a obligaţiilor fiscale și a altor plăți obligatorii la buget, aplicabile în anul 2017?
Cotele oferire de RM la exportul unor produse agroalimentare sensibile vor fi valorificate — a menționat într-un interviu ministrul agriculturii și industriei alimentare Ion Sula. El a confirmat, că la produsele vegetale cotele sunt valorificate mai bine la cereale, dar și la strugurii de masă. Mai puțin sunt valorificate cotele oferite la exportul de fructe.
Centru Național Anticorupție propune pentru consultări publice un proiect de lege privind modificarea și completarea Codului Vamal, articolului 17/2. Prin aceste modificări și completări Centrului Naţional Anticorupţie i se dorește să obțină accesul la blocul de date cuprinse în Sistemul Informaţional Integrat Vamal şi Sistemul Informaţional Integrat Vamal „ASYCUDA World”.
Proiectul Legii сontabilității transpune cerințelele europene în domeniul financiar și contabil și aduce îmbunătățiri la cadrul legal în domeniu. Noua lege conține prevederi și cerințe clare în ceea ce privește documentele primare și registrele contabile, prevederi clare privind persoanele responsabile de ținerea contabilității și raportării financiare în cadrul entității, a persoanelor care vor semna documentele financiare și clarificări în ceea ce privește perioada de gestiune ale entităților pentru care perioada de gestiune diferă de anul calendaristic, în cazul reorganizării și lichidării entității.
Proiectul de lege ce presupune micșorarea adaosului comercial la medicamente a fost votat în lectură finală de către plenul Parlamentului. Documentul, propus de către trei deputați comuniști prevede clasificarea medicamentelor în trei grupuri de prețuri dar și plafonarea adaosului comercial în funcție de prețul medicamentului.
Consiliul de directori al Grupului Băncii Mondiale a aprobat a doua Operațiune pentru politici de dezvoltare pentru Moldova, ODP-2, în sumă de $45 mil., prin care se va acorda suport bugetar Guvernului pentru a spori transparentizarea reglementării afacerilor și a o face mai puțin împovărătoare, pentru perfecționarea reglementării și supravegherii bancare și pentru sporirea eficienței cheltuielilor banilor publici.
Долгое и медленное восстановления экономики после рецессии, начавшейся десять лет назад, сменилось сейчас экономическим бумом в США. На рынке труда полная занятость, инфляция растёт, домохозяйства охвачены оптимизмом.
Premierul Pavel Filip a prezidat ședința Consiliului Economic pe lângă Prim-ministrul Republicii Moldova (CE). În cadrul reuniunii au fost prezentate rezultatele obținute de CE pe parcursul anului 2016 și trasate prioritățile pentru anul curent.
Ministerul Finanţelor a remis spre examinare şi avizare autorităţilor publice centrale şi organizaţiilor interesate proiectul Hotărîrii Guvernului „Cu privire la modificarea şi completarea unor hotărîri ale Guvernului"
În curând în capitală vor demara lucrările de construcție a unei șoseli de centură. Autoritățile au anunțat că în cel puțin două luni, firma bulgară cu care va fi semnat săptămâna viitoare contractul, se va apuca de proiect.
Volumul producţiei industriale în Moldova a înregistrat o creștere de aproape 9 la sută în decembrie 2016 faţă de aceeaşi perioadă din 2015. Cel mai mare avans îl are industria alimentară, iar cea extractivă a fost în declin (factorul sezonier).
Agenţia de Dezvoltare Regională Sud a anunţat astăzi (21 ianuarie 2016) despre un concurs de elaborare a documentaţiei tehnice pentru proiectul „Casa Vinului” din Cimişlia.
Еще в феврале я отметил, что мировая экономика в конце 2016 года была в более устойчивом циклическом состоянии, чем ожидало большинство людей, принимая во внимание политические сдвиги предыдущих 12 месяцев.
Modificarea unui articol din Codul Penal a fost amânată în ședința Guvernului. Reprezentanții Procuraturii Generale au invocat faptul că mai au nevoie să facă câteva ajustări în document pentru ca acesta să poată fi aprobat. Pe de altă parte, premierul Valeriu Streleț a spus că documentul trebuie să treacă de Executiv, întrucât acesta nu le va lăsa agenților economici șanse de eschivare de la răspundere.
Ministerul Finanțelor prezintă pentru consultare publică proiectul Hotărîrii Guvernului „Privind aprobarea proiectului de lege pentru completarea Legii nr. 1530-XV din 12 decembrie 2002 privind indexarea depunerilor băneşti ale cetăţenilor în Banca de Economii”
Cabinetul de miniştri a aprobat proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii cu privire la patenta de întreprinzător. Amendamentele propuse vizează prelungirea termenului de desfăşurare a două genuri de activitate, pentru încă doi ani, adică până la data de 31 decembrie 2018.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *