Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Întreprinderea de Stat Fiscservinform este cunoscută de fiecare contribuabil din Republica Moldova și a devenit cea mai tehnologizată companie de stat din sectorul TIC din cadrul instituțiilor publice. Astăzi, compania se află în pragul unei reforme de proporții. Despre realizările întreprinderii pe parcursul la 10 ani și reforma instituțională discutăm cu Directorul Fiscservinform, Vitalie Coceban. — Întreprinderea de Stat Fiscservinform a fost fondată zece ani în urmă. Cu ce scop a fost creată, ce obiective au fost puse la etapa iniţială și care au fost realizările?
Reexaminarea dreptului la pensie ar putea fi efectuată și pentru persoanele care continuă să activeze după realizarea dreptului la pensie de dizabilitate, precum și în cazul survenirii unor modificări ce vizează stagiul de cotizare, dar și în cazul completării cadrului legal cu circumstanțe ce țin de perioade necontributive și de activități care au fost realizate până la stabilirea/reexaminarea pensiei. În Parlament este înregistrată inițiativa legislativă prin care se propun modificări la Legea nr. 156/1998 privind sistemul public de pensii și la Legea nr. 489/1999 privind sistemul public de asigurări sociale, ce au ca scop asigurarea funcționării unui sistem de asigurări sociale echitabil și sustenabil financiar pe termen lung.
Persoana fizică X desfășoară activitate independentă. În cadrul desfășurării activității aceasta vindea marfa procurată de la agenții economici - rezidenți ai RM, în baza facturilor fiscale emise de ultimii. În curând aceasta intenționează să achiziționeze marfă de la persoane fizice cetățeni pentru ulterioara comercializare. În acest context, are sau nu dreptul persoana fizică ce desfășoară activitate independentă să achiziționeze marfă de la alte persoane fizice pentru ulterioara comercializare? În cazul unui răspuns afirmativ, care este modul de documentare al tranzacțiilor respective și care este regimul fiscal al veniturilor menționate?
Astăzi,2 septembrie 2018, a apărut de sub tipar nr. 273 (7196) al Monitorul Oficial, în care sunt publicate următoarele documente oficiale. PARTEA I — Legi, hotărâri ale Parlamentului Republicii Moldova, decrete ale Preşedintelui Republicii Moldova sunt publicate: • Lege pentru modificarea Legii nr. 436/2006 privind administrația publică locală (nr. 111, 15 august 2019) și Decretul de promulgare al legii • Lege pentru modificarea unor acte legislative (nr. 114, 15 august 2019) și Decretul de promulgare al acesteia • Decret privind acordarea cetățeniei Republicii Moldova (nr. 1255-VIII, 23 august 2019).
Минфин внес изменения в Приказ №8/2018 г. об утверждении типового формуляра Декларации о подоходном налоге для некоммерческих организаций (Форма ONG17). Согласно документу, который был опубликован в «Monitorul Oficial», категории налогоплательщика в форме декларации, помимо уже существующих (общественное объединение, фонд, благотворительная организация и пр.), дополнены еще одной - частное учреждение.
Cum credeți, comoditatea și siguranța pot fi procurate? La noi da! Abonamentele Publicației Periodice „Monitorul Fiscal FISC.MD” îți oferă siguranța și certitudinea aplicării corecte a prevederilor legislației fiscale! De ce un abonament 2018 la Monitorul Fiscal FISC.MD? Evident pentru a nu rata lucruri importante pentru un contabil, auditor sau manager. Dacă te regăsești printre aceștia și ești conștient că valorezi atât cât cunoști, fă cunoștință cu Abonamentele 2018 de la Monitorul Fiscal FISC.MD!
Agentul economic care achiziționează de la persoanele fizice rezidente, care colectează produse agricole din horticultură și fitotehnie și obiecte a regnului vegetal de la persoanele fizice care nu desfășoară activitatea de întreprinzător în scopul vânzării ulterioare, ar putea reține la sursa de plată un impozit de 5% din plățile efectuate. În Parlament este înregistrată o inițiativă legislativă prin care se propune completarea Codului fiscal cu capitolul 103 ce va reglementa regimul fiscal al persoanelor fizice care desfășoară activități în domeniul achizițiilor produselor agricole din horticultură și fitotehnie și a obiectelor regnului vegetal.
Da, în conformitate cu art. 296 din Codul fiscal, autoritatea administraţiei publice locale, dacă efectuează concomitent modificările corespunzătoare în bugetul local, poate: a) să acorde subiecţilor impunerii scutiri suplimentare celor menţionate la art. 295; b) să acorde amînări la plata taxei pe anul fiscal respectiv; c) să prevadă înlesniri pentru categoriile social-vulnerabile ale populaţiei.
Serviciul Fiscal de Stat informează că au mai rămas 14 zile pentru depunerea cererii privind subvenţionarea locurilor de muncă pentru trimestrul I al anului 2021 de către persoanele juridice şi fizice care practică activitate de întreprinzător, organizaţiile necomerciale, persoanele care desfăşoară activitate profesională, rezidenţi ai Republicii Moldova. Subvenționare se va efectua în cazul angajării:
Indemnizaţiile de concediere stabilite conform legislaţiei se atribue la alte venituri impozabile potrivit art. 18 lit.o) din Codul menționat. Prevederile art.186 alin.(1) lit. a), b), c) din Codul muncii (Legea nr.154 din 28.03.2003), stabilește plata unei indemnizaţii de eliberare din serviciu, salariaţilor concediaţi în legătură cu lichidarea unităţii sau cu încetarea activităţii angajatorului persoană fizică, sau cu reducerea numărului ori a statelor de personal la unitate pentru prima pentru a doua lună, și a treia lună după concedierea salariatului.
În cadrul realizării unui contract de prelucrare sub regimul vamal de perfecţionare activă, entitatea A a atras, pentru realizarea în termen a comenzii plasate de partenerul internațional, întreprinderea B, rezident al RM, întocmind un contractat de prestări servicii, acesteia fiindu-i transmise o parte din materia primă plasată sub regimul vamal indicat. Care este regimul TVA pentru fiecare entitate antrenată în acest proces?
În rezultatul activităților desfășurate de către Serviciul Fiscal de Stat în domeniul prevenirii și contracarării fenomenului muncii „la negru” și a practicii de achitare a salariilor „în plic”, în primele 9 luni ale anului curent au fost calculate suplimentar la buget încasări aferente plăților salariale și penalităților în sumă totală de 20,9 mil. lei, dintre care au fost achitate 4,9 mil. lei. Potrivit Raportului publicat recent de autoritatea fiscală, în perioada ianuarie-septembrie curent au fost adoptate 285 de decizii privind încălcarea legislației ce vizează corectitudinea calculării și achitării plăților salariale, impozitelor și defalcărilor aferente acestora.
Serviciul Fiscal de Stat întreprinde în permanență măsuri de conformare și informare a persoanelor fizice care transmit în locațiune bunuri imobile cu privire la obligațiile stabilite de actele normative în vigoare privind înregistrarea contractelor de locațiune. Astfel, în perioada ianuarie – aprilie 2021, la Serviciul Fiscal de Stat s-au înregistrat 5 936 contracte de locațiune/chirie.
În „Monitorul oficial” din 12 august 2022 a fost publicat ordinul Ministerului Finanţelor nr. 86 din 10.08.2022 (în continuare - OMF nr. 86/2022) cu privire la modificarea Ordinului Ministerului Finanţelor nr. 94 din 30.07.2020 (în continuare – OMF nr. 94/2020), prin care a fost aprobat formularul tipizat al Dării de seamă IPC21.
În Monitorul Oficial de astăzi, 23 septembrie 2020, a fost publicat Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 118 din 22.09.2020 cu privire la modificarea unor ordine. În conformitate cu articolele 7 și 12 ale Articolului I din Legea privind instituirea unor măsuri de susținere a activității de întreprinzător şi modificarea unor acte normative nr. 60/2020 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.108-109 (7437-7438) din 25 aprilie 2020), în redacția Legii pentru modificarea şi abrogarea unor acte normative nr.176 din 11 septembrie 2020,
În octombrie 2017 a intrat în vigoare Legea cu privire la tichetele de masă. De la bun început Monitorul Fiscal FISC.md a inițiat o serie de publicații la subiectul tichetelor de masă cum ar fi valoarea nominală a tichetului, produse alimentare ce pot fi achiziționate cu tichete de masă, condiții pentru operatori, aspecte fiscale. Incontestabil, tichetele de masa reprezintă ceva nou pentru țara noastră și mai avem multe de învățat, acestea fiind în topul beneficiilor pentru salariații din 42 de țări.
În Monitorul Oficial de astăzi, 4 decembrie 2020, a fost publicat Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 143 din 17 noiembrie 2020 privind modificarea Clasificaţiei bugetare. În temeiul articolului 27 din Legea finanțelor publice și responsabilității bugetar-fiscale nr. 181/2014 și în scopul reglementării şi perfecționării modului de reflectare a unor indicatori bugetari,
Instruirea la locul de muncă se organizează de către subdiviziunea teritorială pentru ocuparea forței de muncă în colaborare cu furnizorii de servicii de formare profesională publici sau privați, autorizați provizoriu sau acreditați, care au acorduri de colaborare privind instruirea la locul de muncă încheiate cu angajatorii. În Monitorul Oficial din 17 iunie curent a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 78 din 26 mai, ce conține modificarea unor acte normative, inclusiv la HG nr.1276/2018 prin care au fost aprobate procedurile privind accesul la măsurile de ocupare a forței de muncă.
Amintim contribuabililor că se apropie perioada în care unii dintre ei vor primi avizul de plată a impozitului pe avere, care este aplicat în Republica Moldova începând cu perioada fiscală 2016. Conform prevederilor art. 2871 din Codul fiscal, impozit pe avere este impozitul aplicat asupra averii contribuabilului sub formă de bunuri imobiliare cu destinație locativă, inclusiv căsuțele de vacanță (cu excepția terenurilor), în cazul în care acestea satisfac condițiile specificate în titlul VII „Impozitul pe avere” din CF. Termenul de calculare a acestui impozit şi de prezentare a avizelor de plată se realizează de către Serviciul Fiscal de Stat până la 10 decembrie pentru situaţia existentă la 1 noiembrie a anului de gestiune și este stabilit în art. 2876 din CF.
Pentru a menține și a stimula creșterea investițiilor, mediul de afaceri are nevoie de reguli predictibile, transparente și clare; consultarea prealabilă a acestor reglementări cu toți actorii implicați, în strictă conformitate cu legislația privind actele normative și cele ce reglementează activitatea de întreprinzător; asigurarea unui termen de grație pentru intrarea în vigoare și aplicarea noilor reglementări etc., se constată în Cartea Albă 2021, cea de-a VII-a ediție fiind lansată de Asociaţia Investitorilor Străini (FIA) din Republica Moldova. Propunerile FIA sunt structurate pe capitol și țin de legislația fiscal, relațiile de muncă, sistemul financiar, concurență și alte domenii.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *