Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Europa Liberă: E prietenoasă administraţia fiscală pentru cei care fac investiţii? Ion Prisăcaru: „E o situaţie dificilă şi trebuie să recunoaştem că aceasta nu a apărut astăzi, ea s-a creat cu anii. Pur şi simplu, acum a ajuns la momentul critic.” Europa Liberă: E de vină legislaţia? Sunt de vină specialiştii care merg şi fac aceste controale? Pentru că se zice că şi factorul uman ori nu are pregătire suficientă, ori urmăreşte alte scopuri decât să respecte buchia şi spiritul legii, când merge un control. Ion Prisăcaru: „Mai mult. Sunt de vină abordările care au fost faţă de contribuabili, în general, pe parcursul anilor şi mentalitatea noastră care se trage, iarăşi, din trecut. Deoarece agentul economic, mai cu seamă, cei care fac business-ul mic, mijlociu şi mare, erau trataţi, din start, ca nişte infractori. Aceasta a şi condus la situaţia în care am ajuns. De aceea am venit cu un alt mesaj.”
Conform art. 35 din Codul fiscal în redacţia în vigoare în 2011 pentru perioada fiscală 2010 contribuabilul (persoană fizică rezidentă) are dreptul la o scutire în sumă de 1 800 lei anual pentru fiecare persoană întreţinută, cu excepţia invalizilor din copilărie pentru care scutirea constituie 8 100 lei anual. Persoană întreţinută este persoana care întruneşte toate cerinţele de mai jos:
Parlamentul adoptă prezenta lege organică. Capitolul I DISPOZIŢII GENERALE Art. 1. – Bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2013 se aprobă la venituri în sumă de 10 534 774,1 mii lei şi la cheltuieli în sumă de 10 614 774,1 mii lei, cu o depăşire a cheltuielilor asupra veniturilor în sumă de 80 000,0 mii lei.
Întreprinderea plătitoare de T.V.A. efectuează livrări impozabile cu T.V.A., precum şi scutite de T.V.A. În corespundere cu prevederile art. 102 alin. (3) din Codul fiscal, pentru corecta apreciere a sumei T.V.A., atribuită la decontări cu bugetul a fost calculată lunar prorata. Tot în baza art. 102 alin. (3) este stabilit că prorata definitivă se determină la completarea declaraţiei privind T.V.A., pentru ultima perioadă fiscală a anului şi se bazează pe indicatorii anuali ai livrărilor. Cum se va reflecta în Declaraţia privind T.V.A. diferenţa dintre suma T.V.A. trecută în cont în perioadele fiscale precedente şi suma T.V.A. determinată drept urmare a aplicării proratei definitive?
Conform art. 89 alin. (1) din Codul fiscal în redacţia în vigoare în 2011, fiecare plătitor de dobînzi în folosul persoanelor fizice, cu excepţia întreprinzătorilor individuali şi a gospodăriilor ţărăneşti (de fermier), şi royalty (cu excepţia plăţilor efectuate către nerezidenţi) este obligat să reţină din fiecare dobîndă şi royalty şi să achite ca parte a impozitului o sumă egală cu 15% din plată.
În conformitate cu calendarul bugetar, Ministerul Finanţelor a început în luna martie elaborarea cadrului bugetar pe termen mediu, colectînd de la instituţiile de stat şi de la partenerii de dialog social prognozele de creştere economică, propunerile pentru strategiile de cheltuieliectoriale, propunerile de formare a politicii fiscale pe termen mediu. Confederaţia naţională a patronatelor a venit, ca şi în anii precedenţi, cu o lungă listă de doleanţe, împărţită pe 10 capitole, începînd de la impozitul pe venit şi încheind cu administrarea fiscală. Printre ideile promovate de patronate, care au fost preluate şi de către unele autorităţi publice, se numără deducerea sumei creditelor ipotecare şi a cheltuielilor aferente acestora, achitate de persoanele fizice, la procurarea locuinţei pe parcursul anului fiscal, precum şi deducerea sumelor cheltuite pentru sănătate şi învăţămînt. Această acţiune de politică fiscală ar putea permite revigorarea sectorului construcţiilor şi ar constitui un stimulent real pentru bănci să acorde credite pe termen lung, dar şi pentru persoanele care îşi procură o locuinţă în ipotecă, consideră autorii.
În conformitate cu prevederile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 1100-XIV din 30 iunie 2000 cu privire la fabricarea şi circulaţia alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice, supravegherea, controlul şi administrarea în domeniul fabricării şi circulaţiei alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice se efectuează de către organele abilitate1, în conformitate cu prevederile legii.
În conformitate cu art. 117 alin. (1) din Codul fiscal, subiectul impozabil, care efectuează o livrare impozabilă pe teritoriul ţării, este obligat să prezinte cumpărătorului factura fiscală pe livrarea în cauză. Totodată, alineatul (3) al articolului menţinat stabileşte că, pentru vînzarea cu amănuntul şi prestările de servicii în locurile special amenajate, cu plata în numerar şi/sau cu card bancar, eliberarea facturii fiscale nu este obligatorie (cu excepţia cazurilor cînd este solicitată de cumpărător), dacă sînt respectate condiţiile indicate la respectivul alineat.
Paragraful 1 al articolului 15 al Acordului stabileşte regula generală referitoare la impozitarea veniturilor din munca salariată (altele decît pensiile), conform căreia impozitarea unor asemenea venituri se face în Statul unde este desfăşurată, de fapt, munca salariată. Munca salariată este desfăşurată acolo unde salariatul este prezent fizic atunci cînd desfăşoară activităţile pentru care este plătit venitul dintr-o muncă salariată. O consecinţă a acestui fapt ar fi aceea că, un rezident al unui Stat Contractant care primeşte o remuneraţie, în legătură cu munca salariată, din surse situate în celălalt Stat, nu ar putea fi impozitat în celălalt Stat în legătură cu acea remuneraţie numai pentru că rezultatele muncii sale au fost exploatate în celălalt Stat.
În conformitate cu art. 95 alin. (2) lit. d) din Codul fiscal, transmiterea proprietăţii în cadrul reorganizării agentului economic nu constituie obiect al impunerii cu T.V.A. Potrivit art. 69 alin. (1) din Codul civil, persoana juridică se reorganizează prin fuziune (contopire şi absorbţie), dezmembrare (divizare şi separare) sau transformare. Totodată, art. 70 alin. (4) din Codul civil stabileşte că, în cazul separării, o parte din drepturile şi obligaţiile persoanei juridice reorganizate trec la fiecare din persoanele juridice participante la reorganizare (existente sau care iau fiinţă), în corespundere cu bilanţul de repartiţie.
Venitul din orice surse aflate în Republica Moldova, precum şi din orice surse aflate în afara Republicii Moldova, obţinut de persoanele juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător este supus impozitării.
Taxa pe valoarea adăugată (în continuare - T.V.A.) este un impozit general de stat care reprezintă o formă de colectare la buget a unei părţi a valorii mărfurilor livrate, serviciilor prestate, care sunt supuse impozitării pe teritoriul Republicii Moldova, precum şi a unei părţi din valoarea mărfurilor, serviciilor impozabile importate în Republica Moldova. Subiecţii impunerii cu T.V.A. sunt persoanele juridice şi fizice care desfăşoară activitate de întreprinzător, cu excepţia autorităţilor publice, instituţiilor publice, instituţiilor medico-sanitare publice şi private şi deţinătorilor patentei de întreprinzător.
Impozitul pe venit reprezintă o formă de prelevare a unei părţi din veniturile sau din averea persoanelor fizice şi juridice la dispoziţia statului, în vederea acoperirii cheltuielilor publice. Această prelevare are un caracter obligatoriu, este cu titlu nerambursabil şi fără contraprestaţie din partea statului. Pentru anul 2011, conform informaţiilor Serviciului Fiscal de Stat 101,9 mii persoane fizice şi-au declarat veniturile, perfectînd Declaraţia persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit CET08
În conformitate cu art. 104 lit. c1) din Codul fiscal cota zero a T.V.A. se aplică la importul şi/sau livrarea pe teritoriul ţării a mărfurilor, serviciilor destinate:
În conformitate cu prevederile statuate de art. 227 alin. (2) din Codul fiscal, stingerea obligaţiei fiscale poate fi garantată prin gaj legal, în conformitate cu legislaţia cu privire la gaj. Astfel, potrivit art. 454 din Codul Civil şi art. 1 din Legea cu privire la gaj nr. 449/2001, gajul este un drept real în al cărui temei creditorul (creditorul gajist) poate pretinde satisfacerea creanţelor sale cu preferinţă faţă de ceilalţi creditori, inclusiv statul, din valoarea bunurilor depuse în gaj în cazul în care debitorul (debitorul gajist) nu execută obligaţia garantată prin gaj.
Probabil n-a fost până acum în fruntea Inspectoratului Principal Fiscal de Stat o persoană care să se pronunţe atât de tranşant în vederea reformării sistemului fiscal ca actualul şef al autorităţii Ion Prisăcaru. Carenţele administrării fiscale, evaziunea, corupţia în rândul inspectorilor dar şi rezistenţa celor ce nu doresc schimbări, sunt doar unele dintre problemele care trebuie luate în calcul atunci când îţi propui un astfel de obiectiv. Şi mai există cel mai mare obstacol, mentalitatea cetăţenilor, care, în mare parte sunt departe de a percepe Fiscul drept o instituţie care lucrează în favoarea lor. Despre cum îşi propune să soluţioneze toate aceste chestiuni destul de dificile pentru a realiza în final reformarea sistemului, ne-a relatat Ion Prisăcaru, Şeful IPFS.
În cazul în care persoana întreținută îşi face studiile la o instituție ce se afă peste hotarele Republicii Moldova, va avea dreptul părintele copilului să benefcieze de scutirea pentru persoanele întreținute la întreprinderea unde este angajat, la determinarea de către angajator a impozitului pe venit din plățile salariale efectuate? În anul 2011, conform art. 35 din Codul fscal, contribuabilul (persoană fzică rezidentă) are dreptul la o scutire în sumă de 1800 lei anual pentru fecare persoană întreţinută, cu excepţia invalizilor din copilărie pentru care scutirea constituie 8100 lei anual.Persoană întreţinută este persoana care întruneşte toate cerinţele de mai jos:
În conformitate cu prevederile paragrafului 1 din art. 15 al Acordului inclusiv în cazul în care rezidentul Federaţiei Ruse desfăşoară muncă salariată pe teritoriul Republicii Moldova doar pentru un termen de o lună de zile, venitul obţinut pentru această muncă urmează a fi impozitat în Republica Moldova la sursa de plată. În cazul în care persoana fizică cetăţean rezidentă a Federaţiei Ruse, este angajată la o întreprindere rezidentă a Republicii Moldova, dar nu desfăşoară activitatea salariată nemijlocit pe teritoriul Moldovei, plăţile efectuate în favoarea rezidentului Federaţiei Ruse, nu urmează a fi impozitate la sursa de plată în Republica Moldova.
Este considerată publicitate emblema firmei, marca comercială, mărfurile sau imaginea lor, orice altă informaţie ce corespunde profitului întreprinderii, care sunt imprimate pe aceste standuri mobile? Este obligat agentul economic să dețină autorizație pentru amplasarea acestor standuri mobile?
De menționat că, în conformitate cu prevederile art. 84, alin. (3) din Codul Fiscal, întreprinderile, instituţiile şi organizaţiile, care au subdiviziuni în afara unităţii administrativ-teritoriale în care se află sediul central transferă la bugetele unităţilor administrativ-teritoriale de la sediul subdiviziunilor partea impozitului pe venit calculată proporţional numărului mediu scriptic de salariaţi ai subdiviziunii pentru anul precedent ori partea impozitului pe venit calculată proporţional venitului obţinut de subdiviziune, conform datelor din evidenţa financiară a acesteia pe anul precedent.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *