Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
În Monitorul Oficial de astăzi, 7 mai curent, a fost publicat Ordinul Serviciului Fiscal de Stat nr. 232 din 30 aprilie 2021 cu privire la abrogarea Ordinului Serviciului Fiscal de Stat nr. 219 din 20.04.2021. În temeiul Hotărîrii Curții Constituționale nr. 15 din 28.04.2021 privind declararea neconstituționalității Hotărîrii Parlamentului Republicii Moldova privind declararea stării de urgență nr. 49 din 31 martie 2021 și art. 281 alin. (3) din Legea nr.317/1994 cu privire la Curtea Constituţională,
Guvernul Republicii Moldova va iniția negocierile cu Guvernul României în vederea construirii unui pod rutier de frontieră între cele două state. Proiectul Acordului privind aspectele tehnice, financiare, juridice şi organizatorice referitoare la construirea podului rutier de frontieră între cele două state, peste râul Prut, între localitățile Ungheni (RM) și Ungheni (România) a fost aprobat în ședința de ieri, 19 august curent.
Serviciul Fiscal de Stat a publicat pe pagina-web oficială a instituției programul seminarelor de instruire cu participarea contribuabililor pentru trimestrul II. Toate seminarele sunt gratuite și vor avea loc în regim online, iar graficul de desfășurare a acestora poate fi consultat pe pagina-web oficială a Serviciului Fiscal de Stat, după cum urmează:
Consiliul municipal Chișinău a aprobat în două lecturi bugetul municipal pentru anul 2021. Acesta prevede venituri în sumă de 4,74 mld. lei, inclusiv transferuri de la bugetul de stat 2,64 mld. lei, și cheltuieli în sumă de 6,28 mld. lei. Totodată, cuantumul fondului de rezervă al municipiului Chişinău se stabileşte în sumă de 10 000,0 mii de lei. Potrivit documentului, cele mai multe venituri se estimează din impozitele şi taxele de stat – 1 257 650,0 mii lei (26,9%). Totodată, veniturile generale ale bugetului municipal vor fi constituite din:• venituri proprii – 671 209,7 mii lei (14,4%);•
Lista bunurilor proprietate de stat supuse privatizării, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.945/2007, ar putea fi modificată. Agenția Proprietății Publice a elaborat și propune spre consultări publice proiectul de hotărâre respective, propunând includerea în procesul de privatizare a două pachete minoritare de acțiuni ale statului în compania de asigurări „Auto-Siguranța” (1020 acțiuni / 0,57%) și în Banca Comercială „Moldindconbank” (864 acțiuni / 0,017%). Totodată, la solicitarea Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor și a Serviciului Fiscal de Stat, în listă vor fi incluse unele încăperi nelocative, construcții și complexe de bunuri.
În Monitorul Oficial din 19 februarie curent a fost publicat Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 29 din 16 februarie 2021 privind modificarea Clasificației bugetare. În temeiul articolului 27 din Legea finanțelor publice și responsabilității bugetar-fiscale nr. 181/2014 și în scopul reglementării şi perfecționării modului de reflectare a unor indicatori bugetari,
Astăzi, 26 octombrie curent, Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM), în parteneriat cu Programul USAID Reforme Structurale în Moldova, a lansat serviciul digital „E-Aviz de atestare a impedimentului justificator de neexecutare a obligației (forța majoră)”.
Ministerul Finanțelor va аlоса pentru 15 autorități ale administrației publice locale mijloace financiare în sumă de 960,0 mii lei, prevăzute în bugetul de stat, în vedеrеа susținerii рrоgrаmеlоr raionale/municipale de granturi pentru inițiativele tinеrilоr la nivel local. Proiectul hotărârii cu privire la alocarea acestor mijloace financiare a fost inclus pe agenda ședinței secretarilor generali din 15 aprilie curent. Astfel, mijloacele financiare vor fi repartizate consiliilor municipale Chișinău și Bălți, precum și consiliilor raioane din Anenii Noi, Cahul, Criuleni, Edineț, Fălești, Florești, Nisporeni, Ocnița, Orhei, Râșcani, Sângerei și Ungheni.
Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) a lansat, prin intermediul Instrumentului de susținere privind digitalizarea ÎMM, un Apel de granturi dedicat în exclusivitate femeilor și migranților şi/sau rudelor de gradul întâi care dețin o afacere în mediul rural și doresc să o digitalizeze. Termenul limită pentru aplicare este 30 iunie. Valoarea suportului financiar constituie până la 90% din suma proiectului investițional, dar nu mai mult de 200 mii lei/per beneficiar, iar întreprinderea beneficiară vine cu o contribuție financiară proprie de minimum 10% din suma proiectului investițional.
În Ordinul Monitorului Oficial din 23 aprilie 2021 a fost publicat Ordinul nr. 65 din 20 aprilie a Ministerului Finanțelor privind modificarea Clasificaţiei bugetare. În temeiul articolului 27 din Legea finanțelor publice și responsabilității bugetar-fiscale nr. 181/2014 și în scopul reglementării şi perfecționării modului de reflectare a unor indicatori bugetari, ORDON:
Агентство публичной собственности (АСП) сообщает о проведении 30 июня аукциона по продаже 24 объектов государственной собственности. На аукцион «с молотка» выставлены объекты стоимостью около 110 млн леев: 20 объектов недвижимости/комплексов имущества и доля государства в уставном капитале кишиневского «IT-Cafe» (3,53 млн леев). Самые дорогостоящий объект – участок под строительство площадью 6,1304 га, расположенный по ул. Пэдурий, 26/1 в Кишиневе, его начальная цена составляет 50 млн леев. Также продается 4-этажный производственный корпус площадью по ул. Ю. Гагарина в Кишиневе (9 млн леев);
Trei autorități publice locale din Republica Moldova – primăriile orașului Sângera, municipiului Ceadâr-Lunga și municipiului Chișinău vor beneficia de suport din partea Centrului Analitic Independent „Expert-Grup” în procesul de emitere, în premieră în țara noastră, a obligațiunilor municipale, în cadrul proiectului „Obligațiunile guvernamentale locale ca măsură de sporire a autonomiei locale”, implementat cu suportul financiar al Ambasadei Regatului Țărilor de Jos. Evenimentul a fost prezentat astăzi, 29 aprilie, în cadrul unei conferințe de presă. Potrivit lui Adrian Lupușor, directorul executiv al „Expert-Grup”, scopul proiectului constă în susținerea autorităților publice locale în emiterea
În anul 2020 au fost eliberate 3038 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale şi nerezidenţiale, cu 1,9% mai puțin decât în anul 2019, reducerea fiind cauzată de diminuarea numărului de autorizații eliberate pentru clădirile nerezidențiale (cu 17,5% față de anul 2019), comunică Biroul Național de Statistică. După mediul de rezidență, în anul 2020 în mediul urban au fost eliberate 1730 autorizații, cu 6,4% mai multe față de anul 2019, iar în cel rural – 1308 autorizații sau cu 11,0% mai puțin față de anul precedent.
Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) a aprobat prospectele de oferte publice pentru efectuarea primelor emisiuni de obligațiuni anunțate de către Primăriile din Sîngera și Ceadîr-Lunga. Emisiunile de obligațiuni inițiate de cele două autorități publice locale reprezintă o premieră pentru piața de capital din R. Moldova, sursele financiare atrase prin intermediul emisiunii, urmând a fi utilizate pentru implementarea unor proiecte de infrastructură în cele două localități.
În primele cinci luni ale anului curent, întreprinderile de transport feroviar, rutier, fluvial şi aerian au transportat 6,1 mil. tone de mărfuri, cu 5,7% mai mult decât în aceiași perioadă din anul 2020, comunică Biroul Național de Statistică. Astfel, transportul rutier deține poziția de lider în structura mărfurilor cu 83,3% din total, transportând 5,1 mil. tone de mărfuri, cu 15,7% mai mult față de perioada similară din anul precedent. Ponderi considerabile în volumul de mărfuri transportate cu acest tip de transport revin întreprinderilor din municipiul Chişinău (49,5%), regiunile de dezvoltare Centru (30,5%), Nord (12,9%), Sud (5,0%) și UTA Găgăuzia (2,1%).
Numărul locurilor de muncă vacante înregistrate în baza de date a Agenției Naționale pentru Ocuparea Forţei de Muncă s-a majorat la sfârșitul lunii iunie curent cu 478 unități față de luna mai și a constituit 8297 locuri de muncă vacante, comunică ANOFM. Cele mai multe locuri disponibile sunt în Chișinău – 3255 și în Bălți – 997, iar cele mai puține sunt înregistrate în Leova –26. În UTAG angajatorii declară vacante 97 de locuri de muncă. Din numărul total de locuri vacante înregistrate, 2030 posturi sau 24% sunt destinate pentru persoanele cu nivel de instruire superior şi mediu de specialitate, iar altele 6267 locuri (76%) sunt oferite persoanelor cu nivel de instruire secundar profesional și pentru muncitorii necalificați.
Deși au fost raportate unele progrese, instituțiile responsabile de implementarea politicii în dezvoltarea regională se confruntă cu o serie de dificultăți, care afectează fiabilitatea rezultatelor obținute în urma investițiilor efectuate și compromit realizarea eficientă a obiectivelor stabilite în Strategia națională din domeniu (SNDR): 64% din acțiunile prevăzute pentru implementarea Strategiei au fost realizate, 25% din acțiuni au fost realizate parțial, iar alte 11% reprezintă acțiuni nerealizate, este concluzia generală a echipei de audit din cadrul Curții de Conturi, care a efectuat auditul performanței implementării SNDR pentru anii 2016-2020, Raportul privind auditul fiind prezentat și examinat ieri, 14 iulie curent.
Ținând cont de faptul că în mediul contabililor încă mai apar întrebări cu privire la taxele locale pentru anul 2021, PP „Monitorul Fiscal FISC.md” revine cu unele precizări necesare în această perioadă. Astfel, cotele taxelor locale sunt aprobate anual de către consiliile AAPL. Deciziile acestora, pe localități, pot fi consultate aici. Decizia nr.25/1 din 29 decembrie 2020 a Consiliului municipal Chișinău Cu privire la aprobarea și punerea în aplicare a taxelor locale pentru anul 2021 poate fi descărcată aici. Totodată, recomandăm să reexaminați următoarele articole: Modificările ce vizează impozitele și taxele locale pentru perioada fiscală 2021
Минэкономики и инфраструктуры разработало проект постановления правительства о провозглашении общественной полезности работ национального значения по строительству, благоустройству и доступу к комплексу многофункциональной арены национального интереса («Arena Chișinău»). Проект был рассмотрен в конце прошлой недели на заседании генеральных секретарей и будет предложен для общественных консультаций. Объектом экспроприации является недвижимое имущество (земельные участки и здания), находящиеся в частной собственности и расположенные в коммуне Ставчены, мун. Кишинев. Речь идет о 20 объектах с разными кадастровыми номерами, которые необходимы для строительства, благоустройства и обеспечения доступа к комплексу национальной многофункциональной арены.
În anul 2020 veniturile medii lunare disponibile per persoană din cadrul unei gospodării casnice a constituit 3096,6 lei. Principala sursă de formare a veniturilor a fost activitatea salarială (50,2%), fiind urmată de veniturile din prestațiile sociale (19,3%), dintre care 14,5% sunt pensii, și veniturile din activitatea individuală agricolă. Transferurile din afara țării au contribuit la formarea veniturilor disponibile în proporție de 12,9%, denotă rezultatele Cercetării Bugetelor Gospodăriilor Casnice (Cercetare) pentru anul precedent, realizată de Biroul Național de Statistică (BNS). Pentru Cercetare a fost utilizat un eșantion brut de circa 12,8 mii gospodării, care este unul reprezentativ la nivel național, pe medii de reședință și pe regiuni statistice: Nord, Centru, Sud și mun. Chișinău.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *