Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
La 24 octombrie, în Monitorul Oficial a fost publicat Ordinul nr. 388-O din 17.10.2024 de modificare a Anexei nr. 1 la Ordinul nr. 462-O din 29.11.2023 cu privire la aprobarea Normelor tehnice privind autorizarea utilizării procedurilor simplificate în cadrul regimului de tranzit, care introduce prevederi în procesul de autorizare a simplificărilor în cadrul regimului de tranzit, informează Serviciul
Politica bugetar-fiscală și vamală reprezintă un proces complex și de importanță majoră pentru comunitatea Asociației Businessului European. În cadrul întregului proces de consultare a politicii, EBA este una dintre cele mai puternice porta voce a mediului de
În contextul simplificării procedurilor de raportare fiscală, calculare și achitare a obligațiilor fiscale, precum și a celorlalte condiții de activitate, practicarea comerțului
Potrivit prevederilor art. 278 alin. (1) din Codul fiscal, obiecte ale impunerii sunt bunurile imobiliare, inclusiv terenurile din intravilan sau din extravilan, clădirile, construcțiile, casele de locuit individuale,
Autoritatea administrației publice locale, Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică sau, după caz, Agenția de Inspectare a Monumentelor vor întreprinde măsurile necesare, conform competențelor, pentru sistarea lucrărilor de construcții neautorizate și/sau a lucrărilor de desființare/de demolare neautorizate, asigurând executarea prescripției de sistare prin monitorizarea respectării acesteia.
Valoarea tranzacției, conform Acordului privind determinarea valorii în vamă, reprezintă prețul plătit sau de plătit pentru marfa importată. În cazul software-ului importat pe disc, bunurile importate constau din conținutul software (datele sau instrucțiunile înregistrate) şi discul sau alt suport informatic pe care este înregistrat software-ul.
Din 1 ianuarie 2026 în Republica Moldova va intra în vigoare conceptul publicitatea de stat. Acest tip de publicitate are ca obiect un mesaj promoțional sau autopromoționa
Interpretarea eronată de către persoanele responsabile din cadrul autorităților/instituțiilor bugetare a cadrului normativ și abordarea neuniformă privind modul de înregistrare
În temeiul prevederilor Legii nr. 214 din 31.07.2024 pentru modificarea unor acte normative (ce vizează politica bugetar-fiscală și vamală), dreptul de aplicare a metodei de amortizare accelerată va fi acordat pentru toate persoanele juridice, fără a ține cont de mărimea
Sistemul informațional pentru gestionarea programelor și proiectelor de dezvoltare regională și locală (SI GPPDRL) va reprezenta un instrument pentru gestionarea și evidența proiectelor menționate și va centraliza toate informațiile într-o bază de date unică, oferind accesul la informații atât agregate, cât și în detaliu angajaților
Pentru persoanele pentru care veniturile declarate sunt de cel puțin trei ori mai mari decât veniturile cunoscute în sistemele și resursele informaționale de stat, cu excepția angajaților din parcurile pentru tehnologia informației, pentru calculul vulnerabilității energetice se va utiliza venitul cunoscut în sistemele și resursele informaționale de stat.
Ministerul Economiei și Infrastructurii a elaborat propuneri ce țin de extinderea măsurilor economice pentru anul 2021, obiectivul general al acestora fiind recuperarea creșterii economice a Moldovei și asigurarea bunăstării populației care sunt afectate de pandemia COVID-19. Propunerile au la bază rezultatele unei analize a datelor primare, inclusiv a celor publicate de Biroul Național de Statistică, cât și consultarea detaliată a mai multor studii realizate de organizațiile de profil și experți din domeniul economic. În vederea recuperării economice, MEI propune realizarea acțiunilor axate pe stimularea și dezvoltarea capitalului productiv și a competitivității companiilor,
Conform art.18 lit. j) din Codul fiscal, în venitul brut se include venitul rezultat din neachitarea datoriei de către agentul economic, cu excepția cazurilor când formarea acestei datorii este o urmare a insolvabilității contribuabilului. Concomitent, în conformitate cu prevederile art.
Sistemul informațional „Registrul prețurilor bunurilor imobile” (SI RPBI), va constitui un mecanism centralizat pentru colectarea, stocarea și accesarea datelor referitoare la prețurile tranzacțiilor, contractele de locațiune, arendă, superficie și ofertele imobiliare. Prin instituirea acestui sistem Guvernul urmărește creșterea transparenței și eficienței pieței imobiliare.
Metodologia de identificare a iazurilor și a lacurilor de acumulare destinate lichidării va reglementa procedura de identificare, examinare și selectare prealabilă a iazurilor și a lacurilor de acumulare cu structura de rezistență a barajelor aflată în situație de risc.
Mărimea marjei maxime pe care creditorii o pot aplica pe parcursul anului 2025 creditelor garantate de către stat în cadrul Programului de stat „Prima casă” se menține la nivelul de până la 3%. Hotărârea nr. 900 din 30 decembrie 2024 prin care a fost stabilită marja a fost publicată în Monitorul Oficial din 31 decembrie curent.
Compania „A”, înregistrată în Republica Moldova, a deschis un cont bancar (cont curent) în statul „B”, pentru anumite scopuri tangențiale activității sale
Cererea de reexaminare a pensiei pentru limită de vârstă pentru persoanelor care activează în câmpul muncii după realizarea dreptului la pensie se va depune la organul teritorial de asigurări sociale de la domiciliul asiguratului sau în formă electronică, prin intermediul portalului guvernamental unic al serviciilor publice, al portalului guvernamental al cetățeanului sau al paginii web oficiale a Casei Naţionale de Asigurări Sociale. În Monitorul Oficial din 7 august curent a fost publicată legea nr. 158 din 20.07.2020 pentru modificarea articolului 33 din Legea nr. 156/1998 privind sistemul public de pensii.
Ce categorii de contribuabili au obligația de a prezenta informația despre contul bancar deschis în străinătate?
Ministerul Finanțelor a înaintat pentru consultări publice proiectul noului Regulament cu privire la modul de planificare a achizițiilor publice , elaborat în scopul instituirii unui mecanism ce va corespunde ultimelor modificări operate la Legea nr.131/2015 privind achizițiile publice și standardelor europene, asigurând gestionarea eficientă, transparentă și conformă a resurselor financiare alocate pentru realizarea achizițiilor publice.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *