Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
În primele trei luni ale anului curent, din Fondul de rezervă a Guvernului au fost utilizate 36028,0 mii lei. Mijloacele financiare au fost repartizate Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale pentru procurarea echipamentelor de protecție (ecrane și respiratoare) în scopul prevenirii și controlului infecției cu COVID-19. În același timp, în perioada ianuarie-martie 2020, din Fondul de intervenție a Guvernului au fost cheltuite 115 mii lei, care au fost repartizate Consiliului sătesc Nișcani din raionul Călărași, pentru reparația unei case de locuit.
Pensia facultativă este prestația plătită la pensionare sau în perspectiva pensionării participantului sau beneficiarului suplimentar şi distinct de pensia furnizată de sistemul public de asigurări sociale, cu îndeplinirea condițiilor prevăzute de legea privind fondurile de pensii facultative care definește și noțiunea respectivă. Proiectul de lege a fost aprobat în cadrul ședinței Executivului din 10 iunie 2020 și urmează a fi prezentat Parlamentului spre examinare și aprobare. Documentul stabilește cadrul legal pentru constituirea și funcționarea fondurilor de pensii facultative pe baza economiilor capitalizate individuale, cerinţele faţă de organizarea, licențierea şi activitățile desfășurate de administratori, norme depozitarii fondurilor de pensii facultative.
Proiectul de lege ce va reglementa constituirea, activitatea, reorganizarea și lichidarea grupurilor de acțiune locală (GAL) va fi examinat astăzi, 1 octombrie, în cadrul ședinței secretarilor de stat. Documentul a fost elaborat de Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM) în colaborare cu Rețeaua Națională LEADER. Necesitatea promovării proiectului a fost determinată de modificările produse prin Legea nr. 17 din 20 februarie 2020 la Legea nr. 276 cu privire la principiile de subvenționare în dezvoltarea agriculturii și mediului rural și care se referă la crearea Programului de stat LEADER, finanțat din surse publice cu o valoare de până la 5% din Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural.
În Monitorul Oficial din 18 decembrie curent a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 915 din 16 decembrie 2020 pentru aprobarea proiectului de lege cu privire la grupurile de acțiune locală (GAL). Documentul are ca scop crearea cadrului legal privind constituirea și funcționarea grupurilor de acțiune locală ca entitate juridică specifică, dat fiind faptul că la moment acestea nu sunt înregistrate în calitate de persoane juridice din lipsa reglementării formei de organizare a acestora în cadrul legal.Necesitatea aprobării documentului este determinată de modificările operate la Legea cu privire la principiile de subvenționare în dezvoltarea agriculturii și mediului rural ce se referă la crearea programului de stat LEADER, finanțat din surse publice, în valoare de până la 5% din Fondul Național
Cabinetul de miniștri a aprobat astăzi avizul amendamentelor deputaților în Parlament la proiectul legii bugetului de stat pentru anul 2021. Potrivit Vicepremierului Serghei Pușcuța, au fost înaintate 138 amendamente care conțin circa 1100 de solicitări, prin care sunt solicitate resurse suplimentare și redistribuiri de alocații în sumă totală de 1,9 miliarde lei.
Dreptul și mărimea scutirii personale sau scutirii personale majore acordate persoanei fizice la calcularea impozitului pe venit este stabilit în art. 33 al Codului fiscal. Potrivit рct. 9, 17, 30 și 32 din Regulamentul cu privire la reținerea impozitului pe venit din salariu și din alte plăți efectuate de către angajator în folosul angajatului, precum și din plățile achitate în folosul persoanelor fizice
Astăzi, 31 decembrie 2020, în cadrul unei conferințe de presă susținută de prim-ministrul Ion Chicu și miniștrii Serghei Pușcuța, Viorica Dumbrăveanu și Anatol Usatîi au fost prezentate cele mai importante rezultate înregistrate pe parcursul anului 2020 în domeniile administrate de Ministerul Finanțelor, Ministerul Economiei și Infrastructurii și Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.
Proiectul legii bugetului de stat pentru anul 2021 a fost votat ieri în lectura a doua. Acesta prevede că veniturile bugetului de stat vor constitui 41,415 mld. lei, în creștere cu circa 11,3% față de bugetul de stat aprobat pentru anul 2020. Ponderea veniturilor în PIB se estimează la un nivel de 18,7%. În structura veniturilor bugetului de stat pentru anul viitor, partea preponderentă – 92,2%, o vor deține încasările din impozite și taxe, cu o creștere de 11,6% comparativ cu anul curent. Cheltuielile bugetului de stat vor atinge 55,399 mld. lei, înregistrând o creștere cu 4,1% comparativ cu 2020.
În ianuarie-iunie 2020, volumul investițiilor în active imobilizate s-a diminuat cu 14,9%, însumând 7,9 mld. lei. Au scăzut esențial investițiile finanțate din sursele proprii ale agenților economici, bugetul public național, credite interne și surse străine: - surse proprii ale agenților economici – cu 11,2% (valoarea 5,9 mld. lei, contribuția -7,2 p.p.) - bugetul de stat – cu 58,1% (valoarea 2,6 mld. lei, contribuția -3,9 p.p.) - bugetele unităților administrativ-teritoriale – cu 43,5% (valoarea 3,1 mld. lei, contribuția -2,5 p.p.); - credite interne – cu 23,3% (valoarea 7 mld. lei, contribuția -2,3 p.p.) - surse străine – cu 33,5% (valoarea 4 mld. lei, contribuția -2,0 p.p.).
Luni, 26 aprilie, expiră termenul de prezentare a formularelor statistice trimestriale: 5-CON, 5-CI, 1-INVEST, M1 etc., dar și a unor formulare lunare cum ar fi SERV TS și Nr.1-auto. În continuare sunt prezentate formularele statistice, pe domenii. Finanțe Nr. 1-invest"Investițiile străine, alocate de către întreprinderi în economia Moldovei și tranzacțiile cu nerezidenții" - I/2021 - Prezintă (pentru trimestrele I - III) organului teritorial pentru statistică agenții economici (cu excepția băncilor comerciale) în capitalul social al cărora sunt investiții străine (indicații metodologice).
Pe parcursul anului entitatea a efectuat o donație unei publicaţii periodice în sumă totală de 110 000 lei, inclusiv mijloace bănești – 60 000 lei, marfă – 37 000 lei și un mijloc fix – 13 000 lei. În scopuri fiscale valoarea neamortizată a mijlocului fix la momentul donației constituie 11 500 lei. În aceste condiții mai mulți contribuabili își pun întrebări cu privire la dreptul la deducerea donației în scopuri fiscale și modul de reflectare a acesteia în Declarația cu privire la impozitul pe venit.
Indemnizația unică acordată persoanelor infectate cu COVID-19 la locul de muncă va fi scutită de impozitul pe venit, contribuția de asigurări sociale de stat obligatorii, contribuția individuală de asigurări sociale de stat obligatorii și primele de asigurări obligatorii de asistență medicală. Cancelaria de Stat propune pentru consultări publice proiectul de lege cu privire la instituirea unor măsuri pe perioada stării de urgență de sănătate publică. Potrivit documentului, angajații infectați cu COVID-19, din cadrul Agenției Naționale de Sănătate Publică, instituțiilor/ subdiviziunilor medicale ale Ministerului Afacerilor Interne, Ministerul Apărării, Administrației Naționale a Penitenciarelor, instituțiilor medico-sanitare publice spitalicești, de asistență medicală urgentă prespitalicească și de asistență medicală primară,
Pentru a asigura o administrare eficientă a contribuțiilor obligatorii la Fondul viei și vinului (FVV) pentru perioada anilor 2020 și 2021 de către entitățile economice, în acest articol vom examina principalele aspecte aferente procesului respectiv, printre care reglementarea modalității de trecere în cont a obligațiilor achitate, necesitatea ajustării dărilor de seamă prezentate în anul 2020, precum și necesitatea ajustării Declarației cu privire la impozitul pe venit pe perioada fiscală 2019 (forma VEN 12).
Băncile vor achita în Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar o contribuție trimestrială, începând cu primul trimestru al anului 2020. Mărimea acesteia se va calcula în funcție de valoarea depozitelor garantate, precum și de gradul de risc pentru fiecare bancă în parte. În Monitorul Oficial din 29 martie curent a fost publicată hotărârea nr.03/2 Consiliului de administrație a Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar din 18.02.2019 privind modificarea Regulamentului cu privire la modul de calcularea și plată de către bănci a vărsămintelor și contribuțiilor către Fondul de garantare.
Tendinţele demografice mondiale și naționale, de rând cu o serie de alți factori sociali și economici, generează presiuni din ce în ce mai evidente asupra sistemului public de pensii, scopul căruia este menținerea securității financiare după pensionare și gestionarea eficientă a efectelor sociale, economice și financiare ale îmbătrânirii populației. În vederea asigurării veniturilor la bătrânețe, Banca mondială, încă din anul 1994 prin raportul său „Evitarea Crizei Vârstei Înaintate” recomandă un sistem de pensii de tip multi-pilon, cuprinzând:
Potrivit prevederilor art.24 alin.(15) din Codul fiscal, se permite deducerea cheltuielilor achitate de contribuabili în decursul perioadei fiscale sub formă de taxe de aderare şi cotizații de membru destinate activității patronatelor. Plafonul de deductibilitate a acestor cheltuieli constituie 0,15% din fondul de retribuire a muncii.
Antreprenorii din Republica Moldova vor avea posibilitatea să acceseze informația necesară activității pe portalul guvernamental al antreprenorului, care va fi lansat în curând. Astăzi, 8 decembrie, Agenția de Guvernare Electronică în comun cu Secretariatul Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru au organizat consultări publice la care au participat reprezentanți ai mediului de afaceri, fiindu-le oferită posibilitatea de a se expune referitor la informațiile ce urmează a fi integrate pe portal. Astfel, portalul reprezintă un sistem informațional constituit dintr-un ansamblu de resurse și tehnologii informaționale, mijloace tehnice de program și metodologii aflate în interconexiune, destinat să ofere persoanelor juridice și celor fizice
În ședința de joi a Parlamentului Guvernul a prezentat pachetul de inițiative legislative aprobat prin asumare de răspundere în fața Parlamentului. Acestea urmează să intre automat în vigoare în cazul în care timp de 72 de ore inițiativele nu vor fi contestate. Amintim, Executivul și-a asumat răspunderea pentru patru proiecte de legi. La prezentarea proiectelor în Parlament Ion Chicu a menționat că modificările operate la Legea privind sistemul unic de salarizare în sectorul bugetar sunt determinate de necesitatea stimulării financiare a personalului medical implicat în combaterea COVID-19. Potrivit documentului, salariile vor fi majorate de două ori, în etape: la prima etapă – cu 30% (de la 1 septembrie 2020), cu încă 30% – de la 1 ianuarie 2021 și cu încă 40% în prima jumătate a anului următor. De majorarea salariilor vor beneficia circa 4,5 mii de angajați din domeniul sănătății.
Producătorii agricoli și grupurile de producători își vor putea asigura interesele patrimoniale împotriva riscurilor specifice activităților agricole: seceta excesivă, grindina, inundații, ploi torențiale, atacuri ale organismelor dăunătoare, boli sau patologii la animale. În Monitorul Oficial din 16 octombrie curent a fost publicată Legea nr. 183 din 11 septembrie 2020 privind asigurarea subvenționată în agricultură. Astfel, subvenționarea primelor de asigurare în agricultură se va efectua din Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural. Cota subvenției se va stabili în baza primelor de asigurare calculate conform condițiilor speciale de asigurare a riscurilor de producție în agricultură și va constitui 70%
Ministerul Finanțelor va aloca din Fondul de Intervenție al Guvernului 5,864 mil. lei pentru procurarea combinezoanelor de protecție în scopul prevenirii și controlului infecției cu COVID-19, precum și pentru acordarea indemnizațiilor unice persoanelor angajate în sistemul medical care au contractat infecția COVID-19 la locul de muncă, în perioada 08-31 martie 2020. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost aprobat astăzi de Guvern.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *