Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Nivelul veniturilor bugetare colectate de Serviciul Fiscal de Stat este o condiţie importantă pentru bunul mers al societăţii noastre, pe care motiv insistăm să acordăm o importanţa deosebită unei administrări fiscale eficiente, care să favorizeze conformarea voluntară şi să combată evaziunea fiscală.
Potrivit art.117 alin. (1) din CF, subiectul impozabil care efectuează o livrare impozabilă pe teritoriul țării este obligat să prezinte cumpărătorului factura fiscală pe livrarea în cauză. Prezentarea facturii fiscale se efectuează la momentul apariției obligației fiscale, stabilit prin art.108 din CF, cu excepția cazurilor prevăzute de CF.
SRL „T” a primit mijloacele fixe de la fondatorul său care au fost incluse în capitalul social al entității. Trebuie în acest caz întreprinderea să calculeze amortizarea pentru mijloacele fixe respective? Este adevărat că în Regulamentul privind evidenţa şi calcularea uzurii mijloacelor fixe în scopuri fiscale există o limitare în ceea ce privește calculul uzurii mijloacelor fixe, pentru care nu este determinată obligațiunea privind plata lor?
În această situație sumele din coloanele 4 și 8 din tabelul 4 reprezintă sumele din coloana 6 din tabelul 2 fără T.V.A., și, respectiv, suma din coloana 12 din tabelul 4 corespunde cu informația din coloana 10 tabelul 2.
La începutul săptămânii viitoare Ministerul Finanţelor urmează să publice proiectul politicii bugetar-fiscale și vamale pentru anul 2017. Mai exact varianta rezultată din consultările publice cu mediul de afaceri, reprezentanții autorităților publice centrale și locale, patronatelor, sindicatelor și altor organizații ale societății civile, potrivit șefului Direcției generale politică și legislație fiscală și vamală a Ministerului Finanţelor Dorel Noroc.
Noile reglementări fiscale nu sunt suficiente pentru îmbunătăţirea semnificativă a economiei, fiind necesare continuarea reformelor structurale şi accelerarea investiţiilor în infrastructură, potrivit companiei de consultanţă şi audit PwC.
Subsidiara italiană a grupului american Apple a acceptat să plătească o amendă de 318 milioane de euro în urma unor investigaţii demarate în 2013 privind evaziunea fiscală, se arată într-un articol apărut în publicaţia italiană ''La Repubblica''.
Publicația Periodică Monitorul Fiscal FISC.MD îndeamnă abonații care dețin pachetul PREMIUM să utilizeze beneficiile Ediției electronice www.monitorul.fisc.md.
Fiecare dintre noi conștieientizează faptul că evaziunea fiscală este un femomen prezent în Republica Moldova. Diferiți experți și diferite studii anunță diverse cifre cu referire la sumele de bani aflate în circulație, dar care nu sunt refletate în evidența contabilă a afacerilor.
Se consideră surse de venit impozabile indemnizațiile pentru eliberarea din serviciu și ajutoarele materiale primite de către persoanele fizice (inclusiv funcționarii publici)?
Consiliul de Directori Executivi al Fondului Monetar Internațional (FMI) a aprobat luni, 7 noiembrie, un acord pe trei ani cu Republica Moldova, finanțat prin două instrumente de creditare – Mecanismul de finanţare extinsă (EFF) și Mecanismul extins de creditare (ECF), care are ca scop susținerea programului de reforme economice și financiare ale statului.
Centrul de certificare al Î.S. „Fiscservinform” vă aduce la cunoștință că, din momentul ridicării semnăturii electronice, la unul din oficiile amplasate în mun. Chișinău, mun. Bălți sau mun. Comrat, sau la primirea semnăturii electronice prin serviciile de livrare gratuită la adresa indicată de Dumneavoastră, este necesar să descărcați soft-ul de verificare și aplicare a semnăturii „SecureSign” și driver-ul pentru e-Token (flash).
Ministerul finanțelor propune pentru consultări publice proiectul hotărîrii Guvernului cu privire la aprobarea formularului privind activitatea desfăşurată de către nerezident sau reprezentanţa acestuia pentru perioada fiscală și a modului de completare a formularului.
În ziua de 08 octombrie 2015, funcţionarii fiscali din cadrul IFS mun. Chişinău au supus controlului fiscal un agent economic ce desfăşoară activitate în domeniul alimentaţiei publice în sectorul Botanica al mun. Chişinău, în partea ce ţine de aplicarea maşinilor de casă şi control la efectuarea decontărilor în numerar cu consumatorii, reflectarea în documentele de evidenţă contabilă a veniturilor real încasate de la consumatori, deținerea documentelor de provenienţă la produsele supuse comercializării ş.a.
Procedura de eliberare a patentei de întreprinzător – va fi simplificată, potrivit proiectului modificărilor și completărilor la actele legislative în vigoare ,care rezultă din politica fiscală, bugetară și vamală pe 2016.
Una dintre sarcinile de bază ale Serviciului Fiscal de Stat este depistarea și aducerea în câmpul legal a activității ilicite, aplicând toate pârghiile legale posibile. Serviciul Fiscal de Stat atenționează că activitatea ilicită reprezintă desfășurarea unei activități de întreprinzător fără înregistrare la Camera Înregistrării de Stat sau la o altă autoritate publică competentă, potrivit legii, ori cu act de înregistrare declarat nevalabil care se sancționează cu amendă de la 50 la 150 de unități convenționale
Restituirea T.V.A., taxei vamale şi accizelor în contul stingerii datoriilor va fi posibilă doar pentru subiectul impunerii/ plătitorului vamal, care dispune de decizie de restituire a T.V.A., accize sau a drepturilor de import. De asemenea, se va permite restituirile în contul viitoarelor obligaţii faţă de bugetul public naţional a acestuia, potrivit prevederilor proiectului politicii fiscale, vamale și bugetare pe 2016.
Întreprinderea X îndeplinește lucrări de întreținere și reparație a drumurilor publice. Aceste lucrări sunt finanțate din bugetul de stat. Pentru lucrările efectuate antreprenorul X eliberează lunar beneficiarului Y factură fiscală conform procesului-verbal de aprobare a volumului executat. Deoarece procesul-verbal se întocmește conform situației lunare, data obligației fiscale privind TVA este sfîrșitul fiecărei luni, deci, data livrării și, respectiv, data eliberării facturii fiscale este ultima zi a fiecărei luni.
Urmează oare a fi eliberată factura fiscală pentru documentarea livrării hranei de producție proprie (în contul salariilor) în folosul angajaților? Conform art. 93 pct. 3) din CF, livrare de mărfuri reprezintă transmiterea dreptului de proprietate asupra mărfurilor prin comercializarea lor, schimb, transmitere gratuită, transmitere cu plată parțială
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *