Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
La 17 aprilie 2018, a intrat în vigoare Convenţia între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Georgiei pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit, semnată la Tbilisi la 29 noiembrie 2017. Prevederile Convenţiei se pun în aplicare începând cu 1 ianuarie 2019. Conform art. 27 „Intrarea în vigoare” a Convenţiei nominalizate, prevederile acestea se vor aplica:
Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei va acorda Guvernului Republicii Moldova un împrumut de 12 mil. euro pentru modernizarea parcului de ambulanțe al Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, prin procurarea unor ambulanțe noi. Executivul a aprobat în ședința din 16 mai 2018 proiectul hotărârii de Guvern pentru inițierea negocierilor asupra proiectului comun între Guvernul Republicii Moldova şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei cu privire la procurarea ambulanțelor din sursele Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei şi acordarea împuternicirilor pentru negocierea acestuia.
În Monitorul Oficial nr. 133-141 (6050-6058) de mâine, 27 aprilie 2018, vor fi publicate următoarele documente oficiale. PARTEA I Legi, hotărâri ale Parlamentului Republicii Moldova, decrete ale Preşedintelui Republicii Moldova Curtea de Conturi a Republicii Moldova publică • Hotărâre privind Raportul auditului performanței „Performanța sectorului feroviar este dependentă de implementarea coerentă a guvernanței corporative și de investițiile efectuate în acest domeniu” (nr. 8, 26 martie 2018)
Platforma de decizie a Secretarilor generali de stat din procesul de coordonare a asistenței externe ar putea fi exclusă. Un proiect de hotărâre de Guvern, ce prevede îmbunătățirea și optimizarea procesului de coordonare a asistenței externe, este propus spre consultare de Ministerul Finanțelor.
Autoritățile și-au propus îmbunătățirea accesului populației Republicii Moldova la servicii de sănătate, a calității serviciilor prestate de instituțiile medicale și eficienței utilizării resurselor financiare publice, inclusiv ale fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală (FAOAM), prin asigurarea unui proces decizional transparent. În acest sens, Guvernul a aprobat ieri proiectul Planului sectorial de acțiuni anticorupție în domeniul sănătății şi asigurării obligatorii de asistență medicală pentru anii 2018-2020.
Termenul de repatriere a mijloacelor bănești, a mărfurilor și serviciilor provenite din tranzacțiile economice externe – contracte vânzare-cumpărare, barter, export în regim de consignație etc, se va majora de 2 la 3 ani. Prevederea este inclusă în pachetul legislativ elaborat în vederea reformării domeniului fiscal, votat joi, 26 iulie, de Parlament.
Industria informaticii nu respectă tradiţia — respectă doar inovaţia. Una din priorităţiile implementării Strategiei Naţionale de edificare a societăţii informaţionale „Moldova electronică”, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.255 din 9 martie 2005, este pregătirea administraţiei publice şi a societăţii, în ansamblu, în domeniul formării infrastructurii e-guvernării şi utilizării la scară largă a tehnologiilor informaţionale în diferite domenii, inclusiv în administrarea fiscală.
Donarea unor bunuri în folosul persoanelor fizice se efectuează prin încheierea unui contract de donaţie, în conformitate cu prevederile art. 827 din Codul civil.
В «MO» от 7 сентября 2018 г. опубликованы изменения и дополнения в несколько приказов Государственной Налоговой Службы, предпринятые с целью исполнения положений Закона о Фонде поддержки населения. Так, изменен срок представления отчета по сбору за пользование дорогами автомобилями с превышением допустимых общей массы, весовых нагрузок на ось или габаритных параметров (Форма TDL 13). Вместо последнего дня месяца квартальный отчет по исчисленной сумме сбора будет предоставляться до 25 числа месяца, следующего за отчетным кварталом, в котором были получены документы, разрешающие перевозку грузов автомобилями с превышением допустимых параметров.
În programul de contabilitatea s-a completat formularul tipizat de document primar „Factura fiscală”. La imprimarea formularului, executat tipografic, s-a comis o greşeală mecanică, şi anume s-a imprimat sub formularului tipizat de document primar „Factura”. Ce consecințe atrage după sine imprimarea unui formular sub o formă greșită?
La Chișinău în premieră se desfășoară trainingului regional în domeniul standardizării — „ISO regional training on managing national standards development projects and programmes”. Evenimentul este organizat de Institutul de Standardizare din Moldova, sub egida ISO, și întrunește reprezentanți ai organismelor de standardizare din 13 țări din Asia Centrală, Europa Centrală și de Est. Pe parcursul a patru zile, participanții vor fi instruiți în implementarea și gestionarea instrumentelor informaționale pentru elaborarea proiectelor de standarde și programelor de standardizare națională.
Основным источником доходов физических лиц, определяющим их благосостояние, является заработная плата. Не основной, но важный источник дохода физических лиц — это дивиденды, затем следуют доход в виде процентов, сдачи недвижимости в аренду, продажи сельхозпродукции и др.
În Republica Moldova vor activa funcționari fiscali cu statut special, conform pachetului de legi ce prevede reformarea domeniului fiscal. Astfel, se propune completarea Codului fiscal cu articole ce vor reglementa statutul acestor funcționari. Conform proiectului, funcționarul fiscal cu statut special este cel care exercită atribuțiile Serviciului Fiscal de Stat în domeniul constatării infracțiunilor.
Un proiect ce stabilește reglementarea sistemului de monitorizare a calității benzinei și motorinei în conformitate cu cerințele acquis-ului comunitar este propus spre consultare de Ministerul Economiei și Infrastructurii. Astfel, documentul cuprinde definițiile de benzină şi motorină, conforme noţiunilor stabilite în directivele UE. De asemenea, este prevăzută stabilirea specificațiilor tehnice către benzina și motorina introdusă pe piață, stabilirea conformității parametrilor benzinei și motorinei la cerințele standardelor europene.
Moldova ICT Summit 2018, ediție dedicată educației digitale, va avea loc pe 23 aprilie, în incinta Centrului de Excelență Tekwill. Evenimentul va reuni peste 400 de reprezentanți ai sectorului TIC, Guvernului, mediului academic, partenerilor de dezvoltare, precum și experți internaționali. Sectorul tehnologiei informației şi Comunicațiilor (TIC) din Moldova este în continuă creștere și se confruntă deja cu un deficit acut de personal calificat, care ar răspunde cerințelor pieței. Pentru a soluționa această problemă și a crea un fundament solid pentru dezvoltarea antreprenoriatului IT, este necesară identificarea și implementarea soluțiilor în domeniul educației pentru sectorul TIC.
Termenul de valabilitate al pașaportului cetățeanului Republicii Moldova va fi extins de la 7 la 10 ani pentru persoanele cu vârsta peste 16 ani, deoarece acestea sunt mai puțin expuse modificărilor fiziologice de maturitate. Parlamentul a votat în lectură finală proiectul de lege ce prevede modificarea și completarea Legii privind actele de indentitate din sistemul național de pașapoarte.
În conformitate cu art. 70 alin. (1) din Codul fiscal, întregul venit al contribuabilului nerezident se împarte în venit obținut:
Un nou Regulament de organizare și funcţionare a Consiliului controlului financiar public intern a fost aprobat de Ministerul Finanţelor prin Ordinul nr.140 din 15 august curent şi va substitui regulamentul anterior, pus în aplicare prin Ordinul ministerului nr. 114 din 12.10.2012, în prezent abrogat. Documentul a fost publicat în MO din 7 septembrie 2018 şi prevede că Consiliul este instituit ca organism profesional cu rol consultativ pe lângă Ministerul Finanţelor şi acţionează în vederea susţinerii implementării eficiente a controlului financiar public intern în sectorul public al Republicii Moldova.
Cifra este prevăzută în Strategia de dezvoltare a pieței financiare nebancare a Republicii Moldova pentru perioada 2018-2022 şi Planul de acțiuni pentru implementarea acestuia. Documentele au fost aprobate de Parlament. Astfel, monitorizarea și evaluarea punerii în aplicare a Strategiei se va realiza în baza indicatorilor menționați în document. Volumul primelor de asigurare acumulate în 2018 va fi de 1,27 mld. lei, iar în 2019 această cifră va crește până la 1,32 mld. lei.
În anul 2000 compania belgiană Alpha Industries, lider pe piața europeană în producerea de saune IR și cabine, a decis să testeze piața de investiții din Moldova, în căutarea destinației pentru extinderea afacerii. După câteva luni de studiu al pieţei, investitorul belgian Koen Heeren a decis să extindă afacerea în țara noastră, iar după doi ani a transferat aici întreaga linie de producție din Belgia.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *