Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
La data de 04 aprilie 2016 la Bursa de Valori a Moldovei (piaţa reglementată) va începe prima din acest an licitaţie de vânzare a acţiunilor proprietate publică. Iniţiatorul licitaţiei este Agenţia Proprietăţii Publice pe lângă Ministerul Economiei al Republicii Moldova.
Banca Socială, aflată în proces de lichidare, a anunțat o licitație care se va desfășura pe data de 29 decembrie a anului curent. În cadrul acestuia vor fi scoase la mezat imobile în valoare totală de aproape 30 de milioane de lei.
Parlamentul a votat în prima lectură proiectul de lege privind liberalizarea capitalului și stimularea fiscală. Proiectul prevede liberalizarea capitalului astfel încât să permită cetățenilor să declare capitalul ce le aparţine şi care anterior se afla în posesia altor persoane fizice sau nu era declarat deloc, în schimbul unei taxe de 2% din valoarea bunului. Astfel, persoanele fizice vor putea beneficia de liberalizarea capitalului, iar pentru persoanele juridice proiectul prevede doar stimularea fiscală.
Cor.: Ați revenit la conducerea Fiscului după o perioadă de circa 8 ani. Deși a trecut puțin timp de cînd ați fost numit în funcție, cu siguranță, ați reușit să vă documentați. Cum ați aprecia schimbările ce au intervenit în activitatea Fiscului și dacă sunt sesizabile aceste schimbări? Vă adresez această întrebare în calitate de fost reprezentant al sistemului, dar și persoană, care aveți școala businessului…
Limitatoarele de viteză instalate pe traseele din Chișinău urmează a fi extinse pe toată lăţimea drumului, susține viceprimarul Nistor Grozavu. O acțiune în acest sens urmează a fi făcută din cauza că șoferii înconjoară limitatoarele de viteză instalate pe o jumătate de drum, astfel ieșind pe contrasens și punând în pericol viața cetățenilor.
Datele acumulate de către instanțele de fond din Republica Moldova arată că sumele virate în bugetul de stat în urma litigiilor economice este în scădere. Până acum, în bugetul de stat au ajuns peste 13,5 mil. lei. În aceeași perioadă a anului trecut, instanțele de fond anunțau acumulări din taxe în folosul statutului de peste 16 mil. lei.
Banca de Economii, aflată în proces de lichidare, organizează pe 17 mai o licitație „cu reducere”, în cadrul căreia va scoate la vânzare 29 de apartamente și case de locuit cu terenuri aferente gospodăriilor.
Ministerul Educației intenționează să revizuiască curriculumul școlar pentru a-l face mai accesibil și, în același timp, mai atractiv pentru elevi. Această sarcină îi va reveni Agenției de Asigurare a Calității, instituție ce urmează a fi reorganizată în Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare. Un proiect de hotărîre în acest sens a fost aprobat astăzi de Guvern, informează NOI.md.
Angajatorii din zonele urbane ar putea fi obligați să achite salariile angajaților doar prin intermediul cardurilor bancare, alegând instituția financiară prin concurs. Un amendament în acest sens la Legea salarizării a fost aprobat de către membrii Comisiei parlamentare protecție socială, sănătate și familie, la propunerea Guvernui.
Antreprenoriatul este calea spre dezvoltarea unor comunităţi locale sustenabile. Această idee a fost enunţată în cadrul ultimei sesiuni din cadrul Atelierului de lucru cu genericul Consolidarea competitivităţii regionale prin dezvoltarea inteligentă a Întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM), desfăşurat de Organizaţia pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (ODIMM), partenerul Publicaţiei Periodice ,,Monitorul Fiscal FISC.MD".
Primăria municipiului Chişinău a anunţat că astăzi, 12 octombrie, va începe sezonul de încălzire pentru obiectivele din sfera învăţămîntului (grădiniţe, şcoli, gimnazii, licee şi şcolile-internat) şi în spitale.
În luna ianuarie curent rata anuală a inflaţiei a constituit 13,4%, fiind cu 0,2 puncte procentuale inferioară celei din luna precedentă. Potrivit Băncii Naţionale, este pentru prima dată în ultimele 12 luni când s-a înregistrat o diminuare a ritmului anual al inflației.
În cadrul Târgului Ideilor Eco Responsabile au fost prezentate o serie de proiecte inovative, înscrise în competiția Moldova Eco-Energetică. Unul din proiecte vizează activitatea Aeroportului Internațional Chișinău și presupune instalarea celui mai mare parc de panouri fotovoltaice din țară, care se va întinde pe o suprafață de 7 hectare și va asigura 100% din consumul de energie electrică propriu.
36 de fete din 15 raioane din Moldova vor participa la tabăra de vară de programare GirlsGoIT. Acesta este un program de 2 săptămîni, timp în care tinerele cu vîrsta cuprinsă între 16 și 20 de ani vor învăța să dezvolte aplicații web și într-un final să creeze un website pentru comunitățile lor. Tabăra va avea loc în perioada 17-30 august.
Lucrările de reconstrucție a Pavilionului nr.10 de pe teritoriul Expoziției Realizărilor Economiei Naționale (VDNH) din oraşul Moscova, unde va fi creat Centrul de Expoziţii şi Comerţ „Moldova”, au fost finalizate.
Începând cu 1 ianuarie 2017 a intrat vigoare Legea nr. 280 din 16.12.2016 în care sunt operate unele modificări legislative referitor la vămuirea unor categorii de unități de transport.
Compania franceză Sofimeca intenționează să lanseze un proiect investițional în Republica Moldova, care presupune fabricarea diferitor componente electronice și electromecanice. Informația a fost confirmată de conducătorul companiei, Daniel Parmentier, în cadrul unei întrevederi cu viceministrul Economiei, Vitalie Iurcu.
Peste 30 de instituţii de învăţămînt, 60 de companii şi întreprinderi angajatoare, autorităţi publice şi-au prezentat astăzi ofertele la cea de-a V-a ediţie a Forumului meseriilor şi profesiilor, desfăşurată la Chişinău, comunică Moldpres.
Reprezentanţi ai Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, ai sindicatelor, experţi independenţi şi reprezentanţi ai businessului au discutat măsuri şi recomandări pentru lansarea şi desfăşurarea reformei în termenul convenit.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *