Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Conducerea Serviciului Vamal a dispus întreprinderea acțiunilor necesare pentru a face față afluxului de mijloce de transport, care traversează frontiera în perioada sărbători de iarnă. În acest sens, începînd cu săptămîna curentă, Serviciul Vamal a simplificat la maxim procedurile de control vamal, bazate pe criterii de risc, care au drept scop evitarea aglomerărilor și oferirea serviciilor de calitate cetățenilor, care traversează frontiera de stat.
Agenţia Proprietăţii Publice, în comun cu ministerul Economiei şi Organizaţia pentru Atragerea Investiţiilor şi Promovarea Exporturilor (MIEPO) organizează, astăzi o masă rotundă pentru a face o prezentare a întreprinderilor scoase la mezat. La masa rotundă sunt invitaţi diplomaţii acreditaţi în ţara noastră, băncile, companiile de brokeraj, dar şi investitorii interesaţi.
Consiliul Municipal Chişinău a adoptat Regulamentul privind amplasarea teraselor în capitală, care precizează cerinţele faţă de terasele de vară ale restaurantelor şi cafenelelor şi stabileşte noţiunea de terasă. Funcţionarii sînt convinşi că acum restaurantele nu-şi vor mai putea masca suprafeţele sub terase şi nici să înalţe obiecte capitale, sub pretextul unei verande uşor demontabile. Totodată, consilierii consideră că documentul nu e suficient de dur şi nu conţine reglementări clare. Astfel, în el lipsesc norme clare privind suprafaţa, aspectul exterior şi schemele de amplasare a teraselor în capitală.
După ce presa a condamnat lipsa de transparenţă a noii runde de privatizări, ministerul Economiei anunţă că va organiza pe 12 noiembrie o prezentare a întreprinderilor scoase la mezat. La masa rotundă sunt invitaţi diplomaţii acreditaţi în ţara noastră, băncile, companiile de brokeraj, dar şi investitorii interesaţi.
Cel puţin patru miliarde de lei ratează bugetul de stat în fiecare an, din cauza economiei informale. Economiştii spun că această sumă ar putea creşte în următorii ani şi recomandă autorităţilor să întreprindă urgent măsuri de combatere plăţii salariilor în plic. Datele Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei arată că aproape jumătate de milion de moldoveni nu semnează contracte de muncă şi nu beneficiază de garanţii financiare în cazul unor probleme de sănătate.
În procesul de control fiscal al persoanei fizice, prin aplicarea metodelor indirecte de estimare a venitului impozabil, conform art. 22615 din CF, în baza deciziei de iniţiere a controlului fiscal, organul fiscal citează persoana fizică supusă verificării pentru a o înştiinţa despre iniţierea controlului fiscal.
Republica Cehă ar putea finanţa realizarea unor proiecte investiţionale moldo-cehe în domenii ca infrastructura, agricultura, asigurarea cu apă potabilă şi servicii sanitare, inclusiv managementul deşeurilor. Un anunţ în acest sens l-a făcut astăzi prim-viceministrul ceh al Afacerilor Externe ceh, Jiří Schneider, în cadrul unei întrevederi cu premierul Iurie Leancă.
Compania Google Inc. a câştigat, joi, un proces care îi fusese intentat în urmă cu opt ani de Sindicatul autorilor americani (Authors Guild), privind drepturile de autor pe care gigantul de internet ar trebui să le plătească pentru digitalizarea a milioane de cărţi, informează Reuters. Proiectul de digitalizare a cărţilor a devenit subiect de litigiu în urmă cu opt ani, când Google a început să copieze milioane de volume, ca urmare a unui acord cu mai multe biblioteci, inclusiv cele de la prestigioasele universităţi Harvard, Stanford şi Oxford.
Jumătate dintre companiile din Grecia înregistrează întârzieri în privinţa salariilor, iar peste un milion de angajaţi sunt neplătiţi de cel puţin o lună, arată un studiu realizat de un institut al Confederaţiei Generale a Angajaţilor Eleni. "Fenomenul angajaţilor neplătiţi a început să se accelereze în toamna anului trecut. La început a fost o lună, apoi două, trei şi chiar până la un an", a declarat un oficial al Ministerului Muncii din Grecia, citat de cotidianul elen Kathimerini.
O firma din Romania face in fiecare an 39 de plati catre stat in contul taxelor si contributiilor, de 3 ori mai multe fata de media UE, pentru care pierde 200 de ore, iar cea mai mare parte din povara fiscala este distribuita pe munca, conform unui raport publicat de Banca Mondiala (BM). Astfel, Romania se afla pe pozitia 134 in clasamentul «Paying Taxes 2014», raport realizat de Banca Mondiala si compania de consultanta si audit PwC, o urcare de 2 locuri fata de pozitia 136 ocupata anul trecut. In acest sens, Romania e devansat de Bulgaria (locul 81), Republica Moldova (95), Botswana (47), Afganistan (98), Bangladesh (100) sau Bhutan (104).
Potrivit formulei de calcul în baza căreia va fi aplicat impozitul forfetar începând cu ianuarie 2014, obligaţiile către stat pentru afacerile supuse acestui impozit vor ţine seamă de rangul localităţii, zonă, suprafaţă sau coeficient de sezonalitate. Impozitul forfetar, prin care se înlocuieşte cota de 16% pe profit sau de 3% pe cifra de afaceri cu o sumă fixă, se va aplica de la 1 ianuarie 2014, potrivit unui proiect de lege discutat şi avizat în primă lectură în guvern în şedinţa de săptămâna trecută şi care va fi trimis Parlamentului spre adoptare în regim de urgenţă.
O delegaţie a Congresului autorităților locale va încerca să convingă Guvernul şi Parlamentul să anuleze reintroducerea limitelor pentru taxele locale. Partidul liberal a contestat astăzi la Curtea Constituţională unele prevederi ale politicii bugetar — fiscale pentru anul 2014 care se referă la reintroducerea unui plafon maxim pentru taxele percepute de primării de la agenţii economici.
Inspectoratul Fiscal de Stat mun. Bălţi a organizat, la 27 noiembrie curent, un seminar cu contribuabilii plătitori de TVA din teritoriu. La acest seminar au fost prezenți peste 55 de agenţi economici nou-înregistraţi ca plătitori de TVA. În cadrul seminarului au fost discutate următoarele subiecte:
Acestea sunt prevederile modificărilor la Legea privind reglementarea valutară, elaborate de Banca Naţională şi prezentate pentru consultări publice. Astfel, se liberalizează operaţiunile valutare supuse autorizării de BNM (cu unele excepţii) în sumă de până la 10 000 euro (sau echivalentul lor).
Guvernul a aprobat modificări la Legea bugetului de stat pe anul 2013. După cum transmite tribuna.md, veniturile pentru anul curent vor constitui peste 22 mlrd. lei, iar cheltuielile depășesc suma de 27 mlrd. Potrivit estimărilor, deficitul bugetar va fi de 1 mlrd. 887 mil. lei. Ministrul Finanțelor, Anatol Arapu, a menționat că, creșterea reală a PIB-ului a fost 5,5%, cu 0,5% mai mult decît se estima în luna iulie. Majoritatea veniturilor au fost acumulate din activitatea de întreprinzător, din accize, taxe rutiere, defalcările Băncii Naționale din Moldova și altele.
Conducerea IFPS şi cea a IFS pe mun. Chişinău au convocat astăzi o şedinţă de lucru cu participarea administratorilor pieţelor din municipiul Chişinău, la care au fost abordate subiecte ce ţin de conformarea fiscală şi eradicarea fenomenului evazionist.
Bugetul municipal pentru anul 2014 va înregistra pierderi de peste 100 de milioane de lei, iar sumele alocate pentru investiţii se vor reduce cu circa 50 de milioane. Potrivit autorităţilor, reducerile rezultă din aplicarea Legii finanţelor publice locale, care va intra în vigoare la 1 ianuarie 2014.
Ministrul finantelor Antol Arapu explică ce se întâmplă atunci când leul moldovenesc se depreciază, care sunt evoluţiile pe fondul cărora moneda europeană şi dolarul au crescut şi continuă să crească, dar şi despre efectele deprecierii leului asupra economiei ţării. Europa Liberă: Ce păreri aveți despre fluctuația leu-dolar, leu-euro?
În perioada de 9 luni ale anului 2013, planul stabilit în sumă de 7676,2 mil. lei la compartimentul „Venituri” a fost îndeplinit la nivel de 100,6 %, sau în sumă de 7724,9 mil. lei.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *