Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Recolta record de struguri, înregistrată în Republica Moldova în anul vitivinicol 2018-2019, a urcat țara într-un top al celor mai buni 20 de producători mondiali. Datele se conțin într-un raport prezentat în cadrul celui de-al 42-lea Congres al Organizației Internaționale a Viei și Vinului (OIV).
Republica Moldova va realiza apropierea legislaţiei sale naţionale de actele normative ale UE în ceea ce priveşte dezvoltarea economiei, se menţionează în titlul IV, intitulat „Cooperarea economică şi alte tipuri de cooperare sectorială” din Programul Legislativ pentru implementarea Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană pentru anul 2017, publicat în Monitorul Oficial, nr. 144-148 din 5 mai 2017.
Conform unui comunicat al grupului companiilor TRANS OIL, portul liber internațional Giurgiulești va fi dotat cu o nouă linie pneumatică de încărcare a cerealelor, care va uni terminalele Trans Cargo pe râul Prut şi terminalele Trans Cargo pe râul Dunărea. Investiția va constitui circa un mil. euro , fiind asigurată din surse grupului TRANS OIL şi din contul resurselor financiare internaţionale.
1. (36.1.1.5) Urmează a fi calculate primele de asigurare obligatorie de asistență medicală din sumele indemnizațiilor în cazul eliberării (inclusiv eliberării forțate) din serviciul public?
Biroul Naţional de Statistică informează, că în luna mai 2018 inflaţia anuală (pentru ultimele 12 luni, din iunie 2017 pînă în mai 2018) a constituit 2,8%, inclusiv la: produse alimentare – 4,2%, mărfuri nealimentare – 2,7% şi servicii prestate populaţiei – 0,4%.
МЕДФОРД (МАССАЧУСЕТС, США) – В современной капиталистической экономике мы ценим инновации, способствующие росту рыночной силы, но боимся рисков неконтролируемого рыночного доминирования. И нигде эти риски не проявляются так же наглядно, как в современных монополиях в сфере информационных технологий. Вопрос о том, как можно стимулировать преображающие, способные доминировать на рынке инновации, но при этом ограничить злоупотребление рыночной силой, возник задолго до цифровой эпохи.
În conformitate cu prevederile art. 901 alin. (35) din Codul fiscal, persoanele specificate la art.90 reţin un impozit în mărime de 3% din plăţile efectuate în folosul persoanei fizice, cu excepţia întreprinzătorilor individuali şi a gospodăriilor ţărăneşti (de fermier), pe veniturile obţinute de către acestea aferente livrării producţiei din fitotehnie şi horticultură în formă naturală, inclusiv a nucilor şi a produselor derivate din nuci, şi a producţiei din zootehnie în formă naturală, în masă vie şi sacrificată, cu excepţia laptelui natural.
Vineri, la Chişinău, a fost celebrată Ziua Mondială a Justiţiei Sociale. În cadrul evenimentului a fost semnat un nou Program de cooperare între Republica Moldova şi Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM).
Группа компаний «TRANS OIL» запускает в Молдове электронную торговую площадку для сельхозпроизводителей. Как сообщил крупнейший закупщик зерновых культур в Молдове, система начала работать 17 июля по веб-адресам www.transoilmarket.com и www.transoilcorp.com. Благодаря платформе, производители зерновых культур (продовольственная и фуражная пшеница; кукуруза; ячмень; соя; рапс; горох; семена подсолнечника) смогут продавать свою продукцию без посредников по прозрачным рыночным ценам. В режиме реального времени фермеры смогут видеть закупочные цены на продукцию и, при желании, быстро ее реализовать.
Biroul Naţional de Statistică informează, că în luna februarie 2018 inflaţia anuală (pentru ultimele 12 luni, din martie 2017 pînă în februarie 2018) a constituit 5,4%, inclusiv la: produse alimentare – 8,1%, mărfuri nealimentare – 2,8% şi servicii prestate populaţiei – 4,7%.
Publicația IFRL 1000 a desemnat cele mai bune firme de avocatură la capitolul financiar și corporativ, din Moldova. IFLR 1000 este ghidul celor mai importante firme de avocatură din domeniul financiar și corporativ. Primul clasament a fost întocmit în 1990, iar în prezent publicația analizează prestația avocaților din peste 120 de jurisdicții din întreaga lume.
Organizația Internațională a Muncii (OIM) lansează o campanie de sensibilizare asupra economiei informale și a muncii nedeclarate în Moldova. Economia informală și munca nedeclarată sunt probleme majore care afectează piața forței de muncă și sistemul de securitate socială în Republica Moldova.
* Конституционный суд признал неконституционными положения некоторых законов, предусматривающих запрет на выдачу паспортов, удостоверений личности и водительских удостоверений лицам, имеющим дебиторскую задолженность. * В Налоговом кодексе появится новый раздел – X, которым утверждаются льготы для резидентов IT-парков.
Programul de granturi tematice destinat cetățenilor Republicii Moldova de peste hotare „Diaspora Engagement Hub” a fost lansat astăzi la Chișinău. Pe parcursul unui an în cadrul programului vor fi acordate 39 de granturi în valoare totală de 125.000 de franci elvețieni pentru consolidarea Diasporei, atragerea capitalului uman și proiecte inovatoare, informează Moldpres.
Prim-ministrul Valeriu Streleţ l-a primit pe Antonio Grazioni, director al oficiului subregional al Organizației Internaționale a Muncii (OIM). Discuţia s-a axat pe subiecte ce vizează activitatea OIM în Republica Moldova şi Programul de ţară privind Munca Decentă 2016-2020, inf
CAMBRIDGE – For a “managed democracy,” Iran holds remarkably unpredictable presidential elections. And the upcoming election on May 19 is no exception, given that the incumbent, Hassan Rouhani, is facing a tough conservative challenger. Rouhani’s opponent, Ebrahim Raisi, is a high-ranking cleric who is considered to be a possible successor to Iran’s Supreme Leader, Ayatollah Ali Khamenei. Raisi’s campaign has received a boost following the withdrawal of another hardliner, Mohammad Bagher Qalibaf, the mayor of Tehran, who garnered one-third as many votes as Rouhani in the 2013 election.
Молдавские граждане, выехавшие работать за границу, возвратившиеся на родину молдавские трудовые мигранты, а также инициативные группы приглашаются к участию в Ярмарке предпринимательских предложений.
Legea pentru modificarea şi completarea Codului Muncii al Republicii Moldova pentru modificarea şi completarea Codului muncii al Republicii Moldova nr. 154-XV din 28 martie 2003 a fost aprobată de Parlament în lectură finală. Aceasta prevede modificarea şi/sau completarea a 38 de articole ale Codului.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *