Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Economia globală contemporană se află într-o etapă de tranziție către o economie a cunoașterii. Într-un așa moment, de schimbare a regulilor economice, nu poate fi nicidecum ignorat rolul tehnologiilor informaționale care accelerează și facilitează transferul de cunoștințe și utilizarea, în general, a datelor.
Luna curentă Fondul Monetar Internațional a publicat a doua ediție a Monitorului Fiscal din anul 2014. Problema numărul unu în lume: creșterea șomajului, în special în rândul tinerilor. În cea de-a doua ediție a Monitorului Fiscal al FMI din anul curent, publicat pe 8 octombrie și întitulat „Înapoi la lucru: Cum politica fiscală poate să ajute.”, în prim plan este adus șomajul, fiind principala problemă la nivel global, din punct de vedere economic, pe care o evidențiază raportorii FMI.
Inspectoratul Fiscal de Stat mun. Chișinău, în scopul eficientizării activității Serviciului Fiscal de Stat, a realizat următoarele activități: a fost asigurată popularizarea primului termen de achitare a impozitului pe bunurile imobiliare de comun cu prietenii contribuabililor și perceptorii fiscali, prin difuzarea spotului publicitar prin intermediul radioului local al piețelor și centrelor comerciale, precum și antrenarea voluntarilor pentru repartizarea pliantelor în locuri publice și în lădițele poștale;
Sistemul informaţional „Registrul ajutoarelor de stat din Moldova” a fost lansat astăzi în cadrul conferinţei internaţionale cu genericul „Noi oportunităţi concurenţiale prin prisma implementării politicii ajutoarelor de stat”, comunică MOLDPRES. Potrivit Consiliului Concurenţei, sistemul elaborat cu suportul Băncii Mondiale va contribui la eficientizarea proceselor de notificare şi raportare a ajutoarelor de stat, şi anume reducerea perioadei de examinare a notificărilor, înregistrarea datelor privind furnizorii, beneficiarii şi măsurile de ajutor de stat, monitorizarea banilor publici.
Inspectoratul Fiscal de Stat pe mun. Chișinău, în scopul eficientizării administrării fiscale și ridicării gradului de conformare fiscală benevolă, prin popularizarea legislației fiscale cu acordarea de asistență contribuabililor la locul de activitate, bazat pe un proces educațional, având menirea reformării comportamentului individual al fiecăruia în parte, a continuat activitatea funcționarului fiscal în sectorul de administrare fiscală, înregistrând succese în acest sens.
Durata staționării în vamă, inclusiv vămuirea mărfurilor a s-a redus esențial – a menționat într-un interviu Corneliu Croitoru, șeful direcției organizarea controlului vamal, Serviciul Vamal al RM.
Mecanismele de coordonare și implementare a asistenței externe, acordată Republicii Moldova vor fi îmbunătățite, potrivit unei decizii privind reglementarea cadrului instituțional și mecanismului de coordonare a asistenței externe, aprobată de executiv.
Echipa IFPS este pregătită pentru a demara procedurile ce țin de implementarea Acordului dintre Fisc și Banca Mondială privind modernizarea Sistemului Informațional Integrat, a declarat Șeful SFS, Ion Prisăcaru, în cadrul întrevederii de astăzi cu Misiunea Băncii Mondiale.
Problema transparenței sistemului bancar este înrădăcinată în problemele fundamentale ale Republicii Moldova, legate de prevalenţa intereselor obscure care s-au infiltrat adânc în sistemul de guvernare. De această părere este directorul Centrului Analitic Independent Expert-Grup, Adrian Lupușor. Solicitat de reporterul „INFOTAG”, expertul a menționat că „o lege nu va schimba esențial situația, care mai curând va depinde de reforme mai ample”.
Factura electronică este implementată în multe ţări din Europa, fiind un standard, un instrument comod de interacţiune operativă între agenţii economici în activitatea lor pe piaţă. Totodată, privită din prisma administrării fiscale asigură transparenţă şi informare rapidă privind tranzacţiile facturate.
Consiliul Concurenței anunță lansarea Sistemului informaţional automatizat „Registrul ajutoarelor de stat”. Sistemuul urmeză să fie lansat la 1 iulie şi are drept scop instituirea unui mecanism de monitorizare a ajutoarelor de stat acordate şi colaborarea eficientă între furnizorii de ajutor de stat şi Consiliul Concurenţei. Registrul ajutorului de stat reprezintă un sistem informaţional ce conţine o bază de date cu privire la ajutoarele de stat acordate, gestionat de către Consiliul Concurenţei, care exercită funcţia de deţinător al Registrului ajutorului de stat.
Если Вы пропустили вчерашние новости, то этот обзор для Вас. Новости экономики Миссия МВФ во главе с Иванной Владковой-Холлар прибыла в Молдову и продлится с 22 сентября по 6 октября 2015 г.
Înregistrarea autorizației de construcție la Inspecția de Stat în Construcții(ISC) nu va mai fi necesară înainte de începerea executării lucrărilor. Aceasta potrivit modificării operate de guvern în Legea privind calitatea lucrărilor în construcție din 02 februarie 1996.
Evoluția prețurilor și a tarifelor pe piața internă și metodele de redresare au fost discutate, pe 27 mai, la Ministerul Economiei, în cadrul unei ședințe conduse de Secretarul de Stat al Ministerului Economiei, Lilia Palii.
Din anul 2008, odată cu fondarea Î.S. „Fiscservinform”, operatorul tehnico-tehnologic al Serviciului Fiscal de Stat, aceasta dezvoltă nu doar servicii electronice şi soluţii IT, ci economie de timp, comoditate şi performanţă. Aceste beneficii, care de altfel sunt nişte imperative pentru activitatea Î.S. „Fiscservinform”, îşi găsesc reflectarea în misiunea noastră — „Eficientizarea administrării fiscale prin dezvoltarea continuă a Sistemului informaţional integrat fiscal, capabil să ofere servicii electronice moderne contribuabililor în interacţiunea lor cu Serviciul Fiscal de Stat şi integrarea acestuia în infrastructura serviciilor guvernării electronice”.
Politicile de modernizare și eficientizare a activității Serviciului Fiscal de Stat își fac simțite efectele, atât prin transformarea autorității fiscale într-un partener de încredere al mediului de afaceri, cât și prin creșterea constantă a încasărilor la Buget.
Inspectoratul Fiscal de Stat mun. Chișinău, în scopul eficientizării administrării fiscale și ridicării gradului de conformare fiscală benevolă, prin popularizarea legislației fiscale cu acordarea asistenței contribuabililor la locul de activitate, a realizat mai multe acțiuni. În temeiul Ordinului IFPS nr. 131 din 24.02.15, în mun. Chișinău, începând cu 1 martie curent, a luat startul implementarea proiectului-pilot cu privire la organizarea activității funcționarului fiscal în sectorul de administrare fiscală.
În scopul eficientizării activității Serviciului Fiscal de Stat și ridicării nivelului de profesionalism, IFS pe mun. Bălți a desfășurat forumul regional ,,Noțiuni și reglementări în domeniul utilizării mașinilor de casă și control cu memorie fiscală, a terminalelor – POS și particularități la efectuarea controalelor fiscale” pentru funcționarii fiscali, la care au participat 16 IFS teritoriale.
„Taxele sunt mari, dar străzile sunt curate”, spun cu mândrie cetățenii suedezi, Agenția Fiscală Suedeză fiind una dintre cele mai performante instituții de resort din lume, dar și, în percepția suedezilor, cea mai prietenoasă autoritate a statului. Pornind de la acest succes, al unei administrații fiscale, autoritatea fiscală națională – Serviciul Fiscal de Stat – își propune să atingă o calitate similară, toate eforturile fiind dirijate spre modernizarea și eficientizarea instituției, în beneficiul contribuabililor din Republica Moldova.
Problemele din sectorul comerţului a întrunit asociaţiile patronale şi profesionale ale producătorilor autohtoni (din domeniul laptelui, cărnii, fructelor, zahărului, conservelor, băuturilor răcoritoare), reprezentanţii reţelelor de magazine (Metro cash and carry Moldova, Fidesco, Fourchette, Linella, Magazinul nr. 1, Unimarket), precum şi reprezentanţii instituţiilor publice în cadrul unei şedinţe desfăşurate la Ministerul Economiei, la 30 mai 2014.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *