Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Deseori mai scumpe sunt ideile, oportunitățile, parteneriatele, schimbul de experiență și stilul de comunicare cu autoritățile. De obicei, investitorii sunt gata să vină cu aportul acolo unde există potențial, iar procedurile birocratice pot fi depășite cu costuri (de timp, dar și financiare) mici. Guvernul tarii noastre a depus un efort pentru a crea condiții cât mai favorabile investitorilor străini. Inițiativa amendamentelor, completărilor și modificărilor ale Legii cu privire la migrația de muncă a venit din partea investitorilor străini, care la întrunirile Consiliului Economic pe lângă prim-ministrul RM au menționat că procedura de obținere a permisului de muncă și de ședere, era foarte anevoioasă.
Formarea şi comercializarea pachetelor de servicii de călătorie presupune stabilirea prețului de vânzare, care are ca rezultat final furnizarea şi prestarea tuturor serviciilor incluse în voucherul turistic. Voucher turistic este documentul de însoţire a turistului, excursionistului (grupului de turişti, de excursionişti), care confirmă programul de şedere sau asistenţa ce ţine de excursii şi efectuarea plăţii pentru serviciile notificate în el, fiind eliberat numai în cazul în care sunt prezente cel puţin două servicii turistice, adică când are loc formarea pachetului de servicii de călătorie, afirmă Nicolae Platon în articolul Formarea și comercializarea pachetelor de servicii de călătorie: unele aspecte fiscale, publicat în nr.4(52) al revistei „monitorul fiscal FISC.md” ieșit de sub tipar zilele trecute.
Care autoritate este responsabilă de efectuarea controlului în vederea verificării corectitudinii virării mijloacelor pentru elaborarea documentelor normative în construcții în bugetul de stat de către investitorii sau proprietarii construcțiilor? Prin Legea privind calitatea în construcții nr. 721-XIII din 2 februarie 1996 a fost instituit sistemul calității în domeniul respectiv, care conduce la realizarea și exploatarea construcțiilor de calitate corespunzătoare, în scopul protejării vieții oamenilor, a bunurilor acestora, a societății și a mediului înconjurător.
În perioada 27 februarie – 1 martie 2018 Compania Naţională de Asigurări în Medicină (CNAM) a găzduit o misiune tehnică a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). Experţii OMS au vizitat Chişinăul cu scopul de a evalua situaţia curentă în domeniul procurării serviciilor medicale în Moldova, rolul instituţiilor care participă la acest proces – CNAM, Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, prestatorii de servicii medicale, precum şi de a stabili aspectele prioritare de acordare pe viitor a asistenţei tehnice de către OMS în acest domeniu.
La exercitarea atribuţiilor de control, membrii Consiliului de administraţie şi angajaţii împuterniciţi ai Comisiei Naţionale au drept de acces în sediul, încăperile de serviciu şi pe teritoriul participanţilor la piaţa financiară nebancară, prevede Regulamentul privind organizarea și funcționarea Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (CNPF), aprobat prin hotărârea nr. 49/16 a autorității, publicată vineri, 23 noiembrie, în MO. Documentul stabilește modul de funcționare instituțională, particularitățile emiterii actelor cu caracter individual, procedura de recrutare a angajaților, alte aspecte ce țin de activitatea CNPF.
Măsura de sprijin sub formă de subsidii investiționale, acordată pentru dezvoltare regională, orientată către regiunea de dezvoltare UTA Găgăuzia, este considerată ajutor de stat. Consiliul Concurenței a făcut publică Decizia nr. ASO – 25 din 25.04.2019, potrivit căreia temei pentru instituirea schemei de ajutor de stat constituie prevederile Strategiei de dezvoltare social-economică a Găgăuziei pentru anii 2017-2022. Acordarea măsurilor de sprijin este justificată și de necesitatea susţinerii dezvoltării regionale a UTA Găgăuzia prin sprijinirea investiţiilor şi crearea de noi locuri de muncă.
Provocările și oportunitățile ce țin de implementarea IFRS 16 Leasing vor fi discutate mâine, 15 mai 2019, în cadrul unui seminar organizat de Asociația Contabililor și Auditorilor Profesioniști (ACAP), în colaborare cu KPMG. La eveniment vor participa membrii ACAP şi Association of Chartered Certified Accountants (ACCA), experți în domeniul contabilității și auditului, iar speakerul seminarului va fi Cristina Guțu — director KPMG Training Academy. În urma intrării în vigoare, din 1 ianuarie 2014, a noilor SNC, conforme cu IFRS-urile actualizate, ACAP, organizaţie autonomă, neguvernamentală, non-profit şi de interes public, în scopul gestionării profesiei contabile în Republica Moldova, vine să satisfacă cerinţele sporite de pregătire profesională a membrilor săi.
În procesul de organizare și desfășurare a consultării pieței în cazul în care va fi preconizată achiziția publică a produselor, serviciilor sau lucrărilor cu grad sporit de complexitate tehnică, financiară, contractuală sau din domenii cu un progres tehnologic rapid vor fi antrenate autoritățile contractante și operatorii economici. Ministerul Finanțelor propune pentru consultări publice proiectul de ordin pentru aprobarea Instrucțiunii privind modalitatea, condițiile și procedura de organizare și desfășurare a consultării pieței în vederea pregătirii achiziției publice.
Restituirea impozitului pe venit achitat sau care a fost reținut în plus persoanelor fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător se efectuează în corespundere cu prevederilor Titlului II al Codului fiscal și art.175 și art.176 din Titlul V al CF. Astfel, restituirea mijloacelor băneşti presupune rambursarea acestora, constatate ca plătite în plus sau a celor care, conform legislaţiei fiscale, urmează a fi restituite la contul contribuabilului.
Peste 100 de oficiali, analiști financiari externi, bancheri, oameni de afaceri, parteneri de dezvoltare, experți independenți s-au reunit marți, 24 septembrie 2019, la Chișinău pentru a aborda perspectivele de dezvoltare a pieței financiare în Republica Moldova. Organizatorii conferinței „Dezvoltarea instrumentelor financiare în Republica Moldova”, Banca Națională a Moldovei (BNM) și CFA Society Romania, și-au propus să facă un schimb de experiență între investitorii profesionali din Republica Moldova și cei de peste hotare, cu scopul de a sprijini dezvoltarea pieței financiare și de a implementa excelența profesională în sectorul financiar din Republica Moldova.
În Moldova este planificată modificarea regulilor creditării nebancare pentru minimizarea riscurilor îndatorării excesive a consumatorilor persoane fizice și protecția beneficiarilor produselor de creditare. Anunțul a fost făcut de către vicepreședintele Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF) Iurie Filip și șeful direcției generale creditare nebancară de la CNPF, Alina Cebotariova. Ei au menționat că proiectul de lege elaborat de CNPF, care prevede modificări la o serie de acte normative, după consultări și aprobarea de Guvern, va fi remis Parlamentului. Scopul modificărilor propuse este perfecționarea bazei normativ-juridice privind activitatea organizațiilor de creditare nebancară (OCN), pentru protecția drepturilor consumatorilor, dar și ajustarea unor legi din domeniul de reglementare, legate de activitatea organizațiilor de creditare nebancară la prevederile Legii privind organizațiile de creditare nebancară.
Perspectivele de îmbunătățire a procedurilor actuale de perfectare și evidență a Carnetelor de admitere temporară a mărfurilor (ATA) a fost discutată astăzi, 25 octombrie 2018, în cadrul unui seminar organizat de Camera de Comerț și Industrie (CCI), cu susținerea instrumentului TAIEX al Comisiei Europene. În cadrul seminarului au fost prezentate cele mai bune practici din domeniul carnetelor ATA din Ungaria și Italia. La seminar au participat experți din cadrul CCI, specialiști din domeniul vămurii din filialele CCI, reprezentanți ai Asociației Internaționale de Transport Auto din Moldova, Uniunii Transportatorilor și Drumarilor și ai Centrului de Instruire a Personalului pentru Transporturi Internaționale.
Termenul de vânzare al acțiunilor nou-emise de către asigurator nu va depăși 3 luni de la data expunerii lor spre vânzare. Hotărârea Guvernului cu privire la aprobarea proiectului pentru completarea și modificarea art. 29 din Legea cu privire la asigurări a fost publicată în Monitorul Oficial din 25 august curent.
Persoana juridică care face plăți în favoarea avocatului stagiar trebuie sau nu trebuie să rețină impozit pe venit la sursa de plată? Pentru a răspunde la această întrebare este important să precizăm statutul juridic al avocatului stagiar, principiile de determinare a obiectului impunerii stabilit în Codul fiscal.
Incontestabil, orice problemă poate fi rezolvată sau chiar prevenită prin intermediul unui dialog, când părţile sunt gată să audă şi să fie auzite, să accepte poziţia argumentată a interlocutorului, să avanseze și, uneori, să cedeze. În Republica Moldova o platformă de dialog deschis şi eficient este Consiliul Economic pe lângă Prim-ministru, care oferă posibilitate reprezentanţilor instituţiilor de stat, mediului de afaceri şi celui academic să găsească soluţii pentru depăşirea problemelor. Despre realizări şi planuri am discutat cu Ion Lupan, Şeful Secretariatului Consiliului Economic.
Continuare. Partea I – nr. 2 (57), 2020) Desfășurarea unei activități eficiente și profitabile a întreprinderii depinde de politicile și capacitățile manageriale ale conducerii acesteia. În acest context, administratorul întreprinderii reprezintă veriga cea mai importantă care are menirea să asigure buna funcționare a entității, astfel încât aceasta să ofere produse și să presteze servicii de calitate, care într-un final vor contribui la maximizarea valorii de piață a întreprinderii și va reprezenta eficient statul în toate sectoarele.
Prezența cetățenilor la procedura de determinare a gradului de dizabilitate nu va mai fi obligatorie, ceea ce va elimina cheltuielile legate de deplasare și riscurile de corupție. Prevederile sunt incluse în noul Regulament privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional pentru Determinarea Dizabilităţii şi Capacităţii de Muncă și Instrucţiunea privind determinarea gradului de dizabilitate, aprobate de Guvern. Scopul proiectului este îmbunătăţirea procesului de determinare a gradului de dizabilitate, prin asigurarea corectitudinii, imparțialității și transparenței acestuia.
Curtea de Conturi a prezentat raportul auditului situațiilor financiare consolidate pentru exercițiul bugetar 2016 a Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor și unele instituții din subordinea acesteia. Referitor la situația patrimonială consolidată, s-a atestat că, patrimoniul administrat de ANSA la finele anului a constituit 373,1 mil. lei, din care mijloace fixe — 344,9 mil. lei, stocuri și materiale circulante — 28,1 mil. lei, active neproductive (terenuri) — 0,1 mil. lei.
Investițiile sunt acea verigă a ciclului de viață a unei societăți, fără de care succesul în activitate nu poate fi atins. Indiferent de mărimea entității comerciale, genul de activitate, investițiile sunt cele ce fac ca o entitate sau alta să aibă un mod de activitate eficient, pot să genereze o impulsionare prin creșterea producției sau a volumului de servicii prestate, să îmbunătățească calitatea acestora, să condiționeze extinderea entității și diversificarea activității desfășurate.
Începând cu 28 octombrie curent, toate entitățile economice ce dețin statut de plătitor TVA, dar și cele ca nu sunt înregistrate în calitate de plătitor TVA, însă au obligativitatea ținerii evidenței contabile, vor utiliza în procesul desfășurării activității economico-financiare formularul cu regim special factura fiscală unificată pentru documentarea livrărilor impozabile cu TVA și a celor neimpozabile.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *