Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Pe parcursul ultimului an mai mulți cetățeni ucraineni au obținut statut de rezident al RM. În acest context vom examina situațiile de fapt și consecințele fiscale, care apar urmare a obținerii statutului de rezident de către persoanele fizice din statul vecin. Este de remarcat faptul că obținerea statutului de rezident, nu implică careva înregistrări la organele de resort.
În conformitate cu prevederile art.103 alin.(1) pct.15) din Codul fiscal, se scutesc de TVA fără drept de deducere: serviciile de înhumare şi incinerare a corpurilor umane sau animale şi activităţi conexe: pregătirea cadavrelor către înhumare sau incinerare, îmbălsămarea şi servicii oferite de întreprinderile de pompe funebre;
Marketingul, distribuirea și/sau comercializarea în Republica Moldova a instrumentelor financiare derivate, de tipul celor binare, care reprezintă un instrument financiar derivat decontat în numerar în care plata unei sume monetare fixe depinde de apariția unuia sau mai multor evenimente specificate în raport cu prețul, nivelul sau valoarea activului suport
Importul mostrelor de către agenții economici este generat de mai mulți factori sau necesități cum ar fi: pentru obținerea unui certificat, pentru necesitățile interne ale companiei sau pentru prezentarea acestora în cadrul târgurilor comerciale
Ținând cont de ajustările efectuate prin prisma Legii nr. 257/2020 cu privire la modificarea unor acte normative, în prezentul articol se propune trecerea în revistă a principalelor modificări efectuate în textul Legii nr. 845/1992 cu privire la antreprenoriat și întreprinderi (Legea nr. 845/1992) în partea ce vizează măsurile de plafonare a plaților/încasărilor efectuate în numerar în cadrul activităților economice. În acest sens se propune aducerea unor explicații în parte ce ține de prevederile care au completat art. 6 din Legea nr. 845/1992, după cum urmează:
Anul 2024 s-a caracterizat printr-o diminuare a ofertei de forță de muncă și o creștere ușoară a cererii, comparativ cu anul precedent, potrivit raportului publicat de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Astfel, pe parcursul anului 2024 au fost înregistrați circa 18,8 mii șomeri sau cu 29% mai puțin ca în
La data de 18 octombrie 2024, în MO a fost publicat Ordinul Serviciului Fiscal de Stat nr. 492 din 09 octombrie 2024 prin care au fost aprobate modificări la Ordinul SFS nr. 632/2020 privind aprobarea Regulamentului cu privire la modul de evidenţă şi sigilare a echipamentelor de casă şi de control.
Obligațiile privind instalarea terminalelor POS sunt stabilite în Legea nr. 845/1992, cu privire la antreprenoriat și întreprindere. Astfel potrivit art. 71 din Legea menționată, începînd cu 1 iulie 2012, agenţii economici (cu excepţia asociaţiilor de economii şi împrumut şi organizaţiilor de microfinanţare) al căror volum de vînzări din comerţul cu ridicata şi/sau cu amănuntul şi/sau din prestarea de servicii a depăşit 2 milioane de lei
Criteriile de eligibilitate și aspectele referitoare la garantarea creditelor ipotecare în cadrul Programului de stat ”Prima casă” sunt reglementate de Legea nr.293/2017 privind unele măsuri în vederea implementării Programului de stat ”Prima casă”, Regulamentul de implementare a Programului de stat ”Prima casă”, aprobat prin HG nr.202/2018 și unele Ordine ale Ministerului Finanțelor.
Persoanele juridice titulare de licenţă pentru comercializarea gazelor naturale destinate utilizării în calitate de carburanţi pentru unităţile de transport auto, în conformitate cu Legea Fondului rutier nr. 720 din 02.02.1996, sunt subiecți ai impunerii cu taxa pentru comercializarea gazelor naturale destinate
Indicațiile metodice privind contabilitatea costurilor de producție și calculația costului produselor și serviciilor, aprobate prin OMF nr.118/2013 (în continuare – IM), recomandă entităților de producție următoarele metode de contabilizare a costurilor și calculație a costului produselor/serviciilor
Care este modalitatea de calculare a impozitului pe venit de către persoana fizică care nu desfășoară activitatea de întreprinzător în cazul înstrăinării unui bun imobil și unui mobil (apartament și autoturism)?
Autoritățile întreprind, în ultima perioadă, mai multe măsuri care permit sau impun obligații de digitalizare a mai multor
Ministerul Economiei și Infrastructurii a făcut public Raportul privind activitatea Zonelor Economice Libere din Republica Moldova pentru anul 2019. Conform acestuia, la sfârșitul anului 2019 numărul angajaților în Zonele Economice Libere (ZEL) a înregistrat o creștere de 14,5% în cele 7 ZEL-uri, cu 34 subzone. Din numărul total de subzone, 15 au fost create în anul 2018 (ZAL „Expo-Business-Chişinău” – 1 subzonă, ZEL „Bălți” – 6 subzone, ZEL „Ungheni-Business” – 8 subzone). În 2019 nu au fost create zone și subzone noi.
Parlamentul, în cadrul ședinței plenare din 18 iulie curent, a votat în prima lectură proiectul de lege cu privire la modificarea Legii nr.1540/1998 privind plata pentru poluarea mediului, elaborat în scopul aducerii unei mai bune clarități asupra modului de implementare și de raportare de către
Anumite bunuri confiscate vor putea fi utilizate în scop social. Utilizarea socială a acestora presupune redistribuirea bunurilor și sumelor de bani confiscate, inclusiv a sumelor de bani obținute din executarea hotărârilor penale de confiscare prin
În ultima perioadă de timp, pentru companiile IT din Republica Moldova, tot mai atractiv devine procesul de elaborare a aplicațiilor în scopul plasării acestora pe platformele Google Play și App Store. Această modalitate de comercializare a produselor/serviciilor IT (aplicațiile IT) diferă esențial de
În conformitate cu prevederile Legii nr.1353/2000 privind gospodăriile ţărăneşti (de fermier), gospodăria ţărănească este o întreprindere individuală, bazată pe proprietate privată asupra terenurilor şi asupra altor bunuri, pe munca personală a membrilor unei familii (membri ai gospodăriei ţărăneşti), avînd ca scop obţinerea de produse agricole,
Va avea dreptul persoana fizică să beneficieze de facilitate la înstrăinarea locuinței de bază, dacă aceasta dorește să vândă unul din cele două apartamente ce le are în proprietate și în care a locuit mai mult de trei ani?
Codul fiscal 2021 (ro/ru) este deja disponibil în varianta tipărită! Reamintim că prețurile de comercializare a Codului fiscal 2021 sunt: - Cu livrare – 250 lei; - Fără livrare – 220 lei. Contribuabilii care au procurat Codul fiscal 2021 (fără livrare), în perioada de prevânzare, se pot apropia la sediul publicației: str. Constantin Tănase, nr.6 (clădirea “Fertilitate”), et.3, bir.320, în intervalul 08:00-17:00 pentru a beneficia de produs.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *