Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Agenția “RIA Rating” a publicat clasamentul “Top 200 bănci din CSI în 2014”. Studiul a cuprins peste 1.300 de bănci din CSI. În top 200 au intrat bănci comerciale din 9 țări: Azerbaidjan, Belarus, Georgia*, Kazahstan, Moldova, Rusia, Turkmenistan, Uzbekistan și Ucraina.
Pieţele financiare ar putea fi prea optimiste în privinţa perspectivelor zonei euro, unde îndatorarea şi şomajul la cote ridicate, precum şi inflaţia redusă, ar putea afecta creşterea economică, a avertizat directorul Fondului Monetar Internaţional (FMI), Christine Lagarde. Europa se confruntă în continuare cu provocări majore în privinţa viitorului pe termen lung, iar pieţele financiare riscă printr-o atitudine lipsită de precauţie, a spus Lagarde.
Perioada în care imigranţi din Uniunea Europeană (UE) în Marea Britanie care nu au şanse reale să-şi găsească un loc de muncă în această ţară pot să ceară ajutoare sociale urmează să fie redusă cu jumătate, la trei luni.
Oficialităţile europene se uită la exemplul Belgiei, care a înfiinţat cooperative energetice, pentru a mări independenţa energetică a Uniunii Europene (UE), dar şi pentru a reduce emisiile de carbon din atmosferă, scrie EurActiv. UE a cheltuit anul trecut aproape 1,25 miliarde de euro pe zi pe importurile de energie, potrivit celor mai recente estimări ale Comisiei Europeane. Preţul este cu atât mai mare cu cât Rusia, pricipala sursă externă de energie a Europei, îşi foloseşte resursele ca armă geopolitică.
În perioada 10-13 noiembrie 2014, Federația Internațională a Contabililor (IFAC) organizează la Roma, Italia, cel de-al XIX-a Congres Mondial al Contabililor 2014, în parteneriat cu Consiglio Nazionale dei Dottori Commercialisti e degli Esperti Contabili (CNDCEC). Congresul Mondial al Contabililor este organizat o dată la patru ani și reprezintă un eveniment international de importanță majoră pentru profesia contabilă. Tema Congresului din anul curent abordează „Viziunea pentru 2020: Să învățăm din trecut pentru a construi viitorul”, care va reuni peste 130 de organizații, instituții din întreaga lume și peste 4000 de participanți.
Reprezentanții diasporei vor fi scutiți de taxe la introducerea bunurilor pe teritoriul Republicii Moldova. Un proiect în acest sens a fost votat astăzi de Parlament, în prima lectură. Deocamdată, Legislativul nu a stabilit mecanismul de aplicare a proiectului. Pe de altă parte, comuniștii susțin că acest proiect va genera contrabandă de proporții.
Autorităţile solicită plata taxei hoteliere nu doar pe noaptea de cazare, ci şi pe micul dejun inclus în oferte, ceea ce face ca impozitul să crească cu 20%, afectând profitabilitatea sectorului, susţine Radu Enache, preşedintele FIHR, dar Ministerul Finanţelor precizează că încă analizează situaţia. "În România anului 2014, la aproape şase ani de la începerea crizei economice mondiale, industria hoteliera subzistă cu mare greutate. O industrie care a fost atât de lovită de criză în 2009, pierzând aproape 25% din cifra de afaceri anuală, care nici până acum nu a fost recuperată, a fost lovită în plus de minunaţii noştri guvernanţi, în 2010, prin majorarea TVA-ului (in condiţiile în care în alte ţări din UE a fost instantaneu scăzută) la restaurante şi evenimente", a spus Radu Enache, preşedintele Federaţiei Industriei Hoteliere din România (FIHR).
Potrivit art. 10 par. 1 a Convenţiei între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Ucrainei pentru evitarea dublei impuneri pe venit şi pe proprietate şi prevenirea evaziunii fiscale, dividendele plătite de o companie rezidenta unui Stat contractant rezidentului celuilalt Stat contractat pot fi impozitate în acest celălalt Stat.
În conformitate cu prevederile art.20, alin.(4) din Legea contabilității nr.113- XVI din 27.04.2007, pentru operațiunile de export-import al activelor și serviciilor, drept documente primare pot fi utilizate documentele aplicate în practica internațională sau cele prevăzute de contract. Totodată, potrivit pct. 3 al Instrucțiunii privind modul de completare a facturii, aprobate prin Ordinul Ministrului Finanțelor nr.47 din 31 martie 2010, cu modificările și completările ulterioare, în cazul livrărilor impozitate la cota zero conform art. 104, lit. a) al Codului fiscal, se întocmește factura.
Peste o săptămână, Centrul Național Anticorupție va începe să pună în aplicare Legea privind testare integrității profesionale. În total, urmează să fie verificați aproape 50.000 de angajați din sfera bugetară pentru a vedea dacă iau sau nu mită. Pe de altă parte, unii experți sunt sceptici în ceea ce privește implementarea acestei legi, întrucât nu ar exista un mecanism clar. Totodată, sindicatele afirmă că legea are unele carențe.
Cabinetul de miniștri a aprobat astăzi un proiect de lege, care propune operarea mai multor modificări la actuala legislație, în vederea perfecționării mecanismului de examinare a cauzelor civile și de executare a hotărârilor judecătorești.
Comisia centrală pentru indexarea depunerilor băneşti ale cetăţenilor informează că, în baza Legii nr.1530-XV din 12 decembrie 2002 privind indexarea depunerilor băneşti ale cetăţenilor în Banca de Economii şi Hotărârii Guvernului nr. 172 din 12 martie 2014, începînd cu 19 mai 2014, se va efectua plata sumelor indexate următoarelor categorii de vîrstă ale deponenţilor “Băncii de Economii”, care au depus cererile de înregistrare până la 30 aprilie 2014:
„SIA „e-Factura” este unul dintre cele mai solicitate servicii guvernamentale, fiind lansat la 11.02.2014 de Guvernul Republicii Moldova în parteneriat cu Serviciul Fiscal de Stat, cu suportul IP „Centrul de Guvernare Electronică” şi al Î.S. „Fiscservinform”. În 5 luni de la implementare, acest serviciu a fost accesat de 1 250 de companii (1 508 utilizatori unici). În perioada de referință au fost generate 5 006 de facturi, cu valoarea totală de 78 979 859,67 lei, inclusiv T.V.A.
În 2011, un studiu emis de o companie internațională de hosting, plasa Republica Moldova în top 10 țări cu cea mai mare viteză de internet. Pentru comparație, SUA se plasa pe locul 29. Locul 1 era ocupat de Coreea de Sud, iar Moldova, de pe poziția 8, era precedată de țări precum Letonia, Lituania, Suedia, România. Este internetul ieftin în Moldova? Scepticii pun performanțele noastre tehnologice pe seama companiilor internaționale de telecomunicații, care profitând de dimensiunile mici ale țării, au creat aici un soi de “laborator” pentru testarea noilor tehnologii.
Este o întrebare care merită examinată, în condițiile în care persoanele fizice achită o rată progresivă a impozitului pe venit de 7% și 18% (cu aplicarea unor scutiri personale maxime stabilite de lege), iar persoanele juridice achită o taxă unică de 12% și au o libertate mult mai mare de a deduce anumite cheltuieli din suma totală impozabilă, iar uneori pot arata și zero profit asupra căruia să poată fi aplicat impozitul pe venit.
Guvernatorul Californiei, Jerry Brown a legalizat utilizarea monedei electronice. Acum, bunurile și serviciile pot fi achitate inclusiv cu Bitcoins. Primul terminal din SUA, unde poate fi schimbată kriptovaluta Bitcoins a fost instalat în Seattle. Acesta este al doilea dispozitiv de acest fel din lume.
Compania Naţională de Asigurări în Medicină reaminteşte că sistemul de asigurări medicale obligatorii existent în Republica Moldova este unul social, având la bază (ca şi în alte zeci de state europene) principiul solidarităţii, când cel bogat îl ajută pe cel sărac, cel sănătos pe cel bolnav, cel tânăr pe cel bătrân. Acest ajutor se realizează prin contribuţia personală obligatorie la fondul unic de asigurări, din care sunt acoperite serviciile medicale necesare celor în dificultate.
Conform prevederilor art. 2 al Legii insolvabilității (în continuare – Lege), procedură simplificată a falimentului este o procedură prin care debitorul intră direct în procedura falimentului după o perioadă de observație sau odată cu intentarea procedurii de insolvabilitate.Procedura simplificată a falimentului în cadrul procedurii de insolvabilitate este prevăzută de Secțiunea a 4-a din Capitolul IV al Legii insolvabilității nr. 149 din 29.06.2012.
Vinerea trecută, revista „Monitorul Fiscal FISC.md” a dat startul primei întîlniri neoficiale, în cadrul căreia au participat autorii din SFS, care reflectă în revistă poziția oficială a organului fiscal, și echipa de redacție tehnică. Avînd la baza sloganul “În oricare relație rezultatul întotdeauna este mai mare decît suma părților implicate”, întrunirea a demonstrat intenția tuturor participanților de a colabora în scopul creării unui produs demn de încrederea contribuabililor.
În ce caz organul fiscal poate refuza înregistrarea (reînregistrarea) maşinii de casă şi de control? Organul fiscal nu va înregistra (reînregistra) maşina de casă şi de control (MCC) în cazul în care se prezintă setul incomplet de acte prevăzute în Regulamentul cu privire la modul de înregistrare şi executare a controlului asupra utilizării maşinilor de casă şi control, aprobat de Ministerul Finanţelor la 17 iulie 1998 (pînă la prezentarea setului complet).
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *