Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Cabinetul de miniștri a aprobat Manualul de operațiuni privind implementarea creditului de asistență în sumă de 100 mil. euro oferit de Guvernul polonez. Documentul va facilita obținerea de către fermieri a finanțărilor.
Anul 2016 va fi unul foarte dificil pentru Moldova, — a menționat candidatul desemnat la funcția de prim-ministru Ion Sturza în cadrul întâlnirii sale cu oamenii de afaceri din Moldova. Potrivit afirmațiilor sale se așteaptă o descreștere economică între 3-5%.
În Monitorul Oficial de vineri, 28 octombrie 2016, a fost publicată Legea pentru modificarea și completarea unor acte legislative nr. 207 din 29 iulie 2016 prin care unitatea convenţională a fost majorată în Codul penal, Codul de procedură penală şi Codul de procedură civilă de la 20 lei la 50 lei.
Guvernul Moldovei, în ianuarie-iulie 2016, prin deciziile sale, a alocat din mijloacele fondurilor de urgenţă 31,63 mil. lei, dar a acordat deocamdată doar 15,18 mil. lei.
Situația macroeconomică a anului 2016, precum și unele prognoze pentru anul următor au fost prezentate în cadrul unei conferințe, organizate de Ministerul Economiei. «Avem un an de recuperare și de stabilizare economică și suntem convinși că în 2017 vom avea un an de creștere economică mai durabilă pentru toate sectoarele din economia națională», a declarat Vice-ministrul Octavian Calmâc.
Dragi copii, aţi auzit vreodată cuvântul impozit? Dacă aţi întâlnit acest termen şi nu aţi întrebat părinţii ce presupune el, atunci ar fi cazul să-i rugaţi să vă explice ce înseamnă impozitul, pentru ca atunci când veţi fi mai mari să aveţi mai multe răspunsuri și mai puține întrebări la acest subiect. Cel mai probabil aţi avut ocazia să auziţi cuvântul la televizor sau în familie, pentru că la școală, mai ales în clasele mici, nu prea se discută, sau se vorbește în detalii despre aceasta. Noi vom încerca să vă povestim despre ce este un impozit și cu ce se mănâncă, ce rol au impozitele și de ce conștientizarea necesității achitării lor ne vor ajuta să trăim mai bine.
În conformitate cu prevederile art. 541 alin. (1) din CF, subiecți ai impunerii sunt agenții economici care nu sunt înregistrați ca plătitori de TVA, cu excepția gospodăriilor țărănești (de fermier) și întreprinzătorilor individuali.
Ce obligații fiscale apar în cazul majorării capitalului statutar din contul profitului nerepartizat pentru anii 2013–2015? Potrivit prevederilor art. 901 alin. (31) din CF, persoanele specificate la art. 90 reţin şi achită la buget un impozit
Pentru început menționăm că scutirile de care poate beneficia persoana fizică cetățean și la care aceasta potrivit prevederilor legislației în vigoare are dreptul se acordă sau la locul de muncă de bază, sau la locul de muncă prin cumul.
La începutul anului 2017, Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică urma să includă în facturile la curentul electric datoriile acumulate în ultimii ani din cauza devalorizării leului şi neajustării la timp a tarifului.
Termoelectrica S.A. reiterează faptul că nu poate iniția livrarea agentului termic fără a avea o solicitare de la administratorul blocului locativ. Respectiv, locatarii care doresc conectarea imediată la căldură trebuie să se adreseze la administratorul fondului locativ, care, în conformitate cu legislația în vigoare, este reprezentantul autorizat al consumatorilor în drept să solicite furnizarea energiei termice.
În rezultatul acestei majorări datoria a ajuns până la 8 mld. 526,8 mil. lei, la sfârșitul lunii septembrie. Comparativ cu luna precedentă, aceasta s-a redus cu 89,1 mil. lei (-1%) — de la 8 mld. 615,9 mil. lei.
Exporturile Moldovei în ţările Uniunii Europene au crescut în ianuarie-septembrie 2016, faţă de aceeaşi perioadă din 2015, cu 1,7%, până la $914,5 mil.
În debutul şedinţei de miercuri a Executivului, Prim-ministrul Pavel Filip şi-a exprimat îngrijorarea privind situaţia alarmantă privind calitatea drumurilor din Republica Moldova, menţionând că nu doar cetăţenii sunt nemulţumiţi de situaţia creată, dar şi partenerii de dezvoltare atenţionează asupra acestei probleme.
Cabinetul de miniștri a aprobat o hotărâre privind semnarea Programului de cooperare pe anul 2016 care stabilește procedurile și modalitățile juridice de alocare a banilor ce vor fi primiți din partea României pentru construcția gazoductului Ungheni-Chișinău.
În conformitate cu art. 2266 alin. (6) din CF, pentru subiecții estimării care, la data de 31 decembrie 2011, aveau 18 ani împliniți şi care au fost sau nu au fost obligați să depună declarația conform art. 2267 din CF, venitul impozabil estimat va fi determinat prin diminuarea acestuia cu 500 mii de lei.
Cabinetul de miniștri a aprobat în şedinţa de miercuri Programul privind repartizarea fondului rutier pentru anul 2016. Documentul a fost elaborat în conformitate cu Legea bugetului de stat pentru anul în curs şi prevede alocarea a unui miliard de lei pentru finanţarea lucrărilor de reparaţie a drumurilor efectuate în acest an şi finalizarea celor aflate în curs de derulare.
Guvernul a aprobat în şedinţa sa de miercuri un proiect de lege ce prevede introducerea unei noi categorii de beneficiari de alocaţii nominale de stat pentru merite deosebite faţă de stat.
Comisia parlamentară securitate națională, apărare și ordine publică a dat aviz pozitiv proiectului de lege care prevede majorarea amenzilor de sute de ori pentru operatorii care încalcă legislația atunci când prelucrează datele cu caracter personal.
Inițial este de menționat că prin Legea nr. 278 din 16 decembrie 2016 au fost efectuate unele modificări și completări la Legea cu privire la patenta de întreprinzător nr. 93 din 15 iulie 1998 (MO, 2016, nr. 472-477) (în continuare – Lege), în același timp, prin Legea cu privire la modificarea și completarea unor acte legislative nr. 281 din 16 decembrie 2016 (în vigoare din 01.01.2017) prevederile Codului fiscal au fost completate cu o noțiune nouă „activitate independenta”, iar regimul fiscal aferent acestuia a fost stipulat în Capitolul 102 din Codul fiscal.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *