Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
O iniţiativă legislativă care a obţinut avizul Guvernului prevede că nu va mai fi testat fiecare funcționar public în parte, ci instituția, accentul fiind plasat astfel pe integritatea instituțională.
40 la sută din acțiunile prevăzute în Planul Național de Implementare a Acordului de Asociere pentru anii 2014-2017 încă nu au fost realizate. Anunțul a fost făcut astăzi de premierul Valeriu Streleț, în urma ședinței operative desfășurate la Guvern, în cadrul căreia au fost examinate restanțele instituțiilor statului la acest capitol, informează Noi.md.
Capitalul minim al asiguratorilor ar putea fi majorat pana la 25 milioane lei, conform unui nou proiect de lege. 8 companii de asigurare cer revizuirea proiectului.
Inspectoratul Fiscal Principal de Stat a examinat domeniul de activitate a agenților economici ce prestează servicii de transport auto de pasageri în regim taxi, fiind constatate riscuri majore pentru administrarea fiscală, prin eschivarea de la declararea veniturilor real obținute în sume considerabile, cât și a fondului de salarizare.
Un grup de experţi în domeniul energetic şi economic au propus un plan de acţiuni pentru a depăşi situaţia de criză. Rezoluţia ce conţine un plan de ieşire din criză a fost remisă autorităţilor statului, Secretariatului Comunităţii Energetice, misiuni FMI şi altor instituţii, informează Moldpres.
Vitalie Coceban activează în domeniul Tehnologiilor Informaţionale aplicate în automatizarea proceselor de afaceri în activitatea de administrare publică a ţării noastre. Douăzeci de ani de evoluţie profesională în domeniu — începând cu implementarea primelor servicii de poştă electronică în administraţia publică centrală şi până la lansarea sistemelor avansate de telecomunicaţii speciale; de la prima pagină web a guvernului şi pînă la servicii electronice publice, destinate persoanelor fizice şi juridice din Republica Moldova.
Stimați cititori, Cunoașteți deja că rubrica Microfon a fost prevăzută din start pentru a fi un loc de liber-schimb al opiniilor între specialiștii din domeniile fiscal și contabil. Astăzi, vă propunem două opinii diferite la un subiect: Majorarea capitalului social din contul profitului nerepartizat – repartizare de dividende? Aspecte contabile și fiscale (opinia autorului Veaceslav Ciobanu) și Об определении налогового обязательства при внесении в уставный капитал чистой прибыли, остающейся в распоряжении ООО после налогообложения дохода, и налогообложении дивидендов (opinia autorului Lev Gorenștein).
Anul 2015 a fost unul destul de dificil din punct de vedere economic, majoritatea riscurilor anticipate la început de an s-au materializat. Economia moldovenească bazată pe consum şi-a epuizat resursele, iar autorităţile nu au asigurat o trecere la un alt model economic mai eficient, potrivit noului raport MEGA lansat ieri de Centrul Analitic Independent Expert-Grup, relatează Moldpres.
Compania Microsoft va continua să sprijine implementarea proiectelor ce aduc o valoare adăugată semnificativă economiei Republicii Moldova. Asigurarea vine din partea directorului pentru vânzări în Europa Centrală și de Est al Microsoft, Vicky Rentzepi, în cadrul unei întrevederi cu ministrul Tehnlogiei Informației și Comunicațiilor, Pavel Filip.
Ministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, Iurie Chirinciuc, s-a întîlnit, ieri, cu reprezentanții companiei cehe „OHL ZS”, care este în întîrziere cu construcția traseului Chișinău – Ungheni, informează NOI.md. Anterior apăruse informația potrivit căreia, contractul cu firma respectivă ar putea fi reziliat.
Banca Mondială va oferi în acest an ţării noastre un suport bugetar în valoare de $30 mil. Banii sunt destinaţi pentru implementarea reformelor şi luptei cu corupţia. Declaraţia a fost făcută de şeful Oficiului Băncii Mondiale, Alex Kremer. Mai mult, instituţia va acorda bani şi pentru interconectarea reţelelor de energie electrică dintre Republica Moldova şi România.
Grecia a rambursat joi 186,3 milioane de euro FMI evitând o nouă încetare de plăți față de această instituție, în timp ce se poartă negocieri asupra unui al treilea plan de ajutor pentru țară.
IFS Călărași a convocat perceptorii fiscali din primării într-o ședință de lucru. Discuția a fost axată pe nivelul încasărilor impozitelor și taxelor locale de la gospodăriile ţărăneşti si de la persoanele fizice-cetăţeni.
SFS este autoritatea, care va elibera formularele, ce atestă rezidența și impozitul pe venit, achitat de către nerezidenți, potrivit Ordinului MF cu privire la modificarea și abrogare unor acte normative ale MF, publicat în ultimul număr al Monitorului Oficial (nr.67-71 (5990-5994) din 03.03.2017).
Care e diferenta dintre un manager si un lider? Ce trebuie sa facem pentru a descoperi adevaratul nostru potential? Ce facem cand ne pierdem motivatia? Ce este un brand personal si de ce avem nevoie pentru a-l construi? Pentru a raspunde la toate aceste intrebari, Ziare.com a stat de vorba cu Robert Murray, speaker motivational, care are 25 de ani de experienta.
Viceprim-ministrul, ministrul Economiei, Stephane Bride, a întreprins astăzi o vizită de lucru în raionul Strășeni, unde a discutat cu reprezentanții autorităților publice locale și agenții economici despre implementarea proiectelor investiționale, problemele cu care se confruntă mediul de afaceri, posibilitatea atragerii unor noi investiții.
Societatea pe Acțiuni «Franzeluța» intenționează să închidă una dintre fabrici. Este vorba despre fabrica nr.1, amplasată în centrul capitalei. Potrivit directorului întreprinderii, Victor Cojocaru, aceasta va trece printr-un proces de reprofilare, iar cel târziu până în 2017, în locul instituției, Franzeluța urmează să construiască o moară modernă.
Autoritățile au stabilit un plan de acțiuni pentru a soluționa problema lipsei anumitor medicamente în unele spitale din țară. Subiectul a fost discutat în cadrul unei ședințe la Guvern, convocată de Prim-ministrul Chiril Gaburici, informează MOLDPRES.
Prezența companiei intermediare în livrarea curentului electric Republicii Moldova garantează o anumită stabilitate, iar cea mai mare problemă a țării pe plan energetic este lipsa de alternative.
În ultima perioadă, asistam la o creștere a interesului solicitanților din Republica Moldova pentru asigurarea protecției mărcilor pe piețele altor state. Astfel, dacă în 2010 au fost depuse 43 de cereri internaționale, având Moldova ca țară de origine, atunci doar în primul semestru din 2015 au fost înregistrate 50 de cereri.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *