Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Bulgaria a interzis, printr-o lege adoptată vineri de Parlament, participarea firmelor offshore la 28 de activităţi economice de importanţă majoră, cum ar fi obţinerea de concesiuni şi de avize de explorare a mineralelor, pentru creşterea transparenţei şi combaterea evaziunii fiscale. Aceste companii nu vor putea participa nici la licitaţiile de achiziţii publice şi privatizări, inclusiv a proprietăţilor municipale, relatează Novinite.
În perioada 8-12 iunie 2015, în cadrul Ministerului Economiei se desfășoară cea de-a II-a vizită a misiunii de evaluare a Secretariatului Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), care are drept scop definitivarea procesului de revizuire a politicilor comerciale ale Republicii Moldova.
Documentul cu privire la crearea parcurilor virtuale și IT a fost adoptat de Parlament în I lectură. Decizia a fost aprobată cu majoritatea de voturi a celor prezenți în sală. Potrivit ministrului Pavel Filip, legea vine ca o continuitate a facilităților fiscale pe care le-au avut companiile din sectorul IT până la sfârșitul lui 2015. Deputații s-au întrecut în a menționa în discursurile lor cât de important este acest sector pentru dezvoltarea țării.
În Parlament a fost convenit proiectul de lege privind schimbarea metodologiei formării prețurilor la produsele petroliere și stabilirea dreptului de import al motorinei de către agricultori pentru consum propriu.
În perioada de 8 luni ale anului 2014, planul stabilit în sumă de 8041,1 mil. lei la compartimentul „Venituri” a fost îndeplinit la nivel de 99,9%, sau în sumă de 8030,0 mil. lei. Contribuţii de asigurări sociale de stat s-au acumulat în sumă de 5335,9 mil. lei, ce reprezintă executarea planului la nivel de 99,9%. Faţă de indicatorul respectiv, a anului 2013, suma contribuţiilor de asigurări sociale de stat acumulate a înregistrat o creştere cu 370,2 mil. lei.
Termenul de lichidare a băncilor, în proces de insolvabilitate, va fi extins de la 3 la 5 ani – modificări și completări în acest sens în Legea cu privire la instituțiile financiare a aprobat marți cabinetul de miniștri. Guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei Dorin Drăguțanu a explicat necesitatea de extindere prin specificul lichidării unei bănci. Lichidatorii băncilor numiți de BNM se confruntă cu diverse probleme.
Cancelarul german Angela Merkel a sugerat, luni, că trebuie găsit un compromis în cazul Greciei, în timp ce ieşirea tot mai probabilă a ţării din zona euro a generat panică pe pieţele internaţionale, relatează DPA, în pagina electronică.
Pacienţii pot semnala la Linia Verde a Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină (CNAM) cazurile în care spitalele nu dispun de medicamentele necesare. CNAM a anunţat astăzi că pacienţii care sînt nevoiţi să procure anumite medicamente, urmează să păstreze bonul de plată.
Proiectul are drept scop instituirea cadrului normativ privind anumite aspecte ale vânzării de bunuri de consum și garanțiile conexe, pentru asigurarea unui nivel minim, uniform al protecției consumatorului în contextul pieței interne.
Producția agricolă mondială se află în pericol din cauza încălzirii climatice. Avertismentul vine din partea unui grup de savanți, în opinia cărora pentru a putea face față acestei situații este nevoie de realizarea unor schimbări profunde în societate.
Cabinetul de miniştri a aprobat astăzi decizia potrivit căreia, din Fondul de rezervă al Guvernului urmează să fie alocate mijloace financiare în sumă de șase milioane de lei pentru ajutorarea familiilor care au avut de suferit în urma deflagraţiei produse într-un bloc locativ din oraşul Cantemir, transmite Moldpres citînd Biroul comunicare şi relaţii cu presa al Executivului.
Diviziile americane ale coloşilor bancari Deutsche Bank, din Germania, şi Santander, din Spania, nu au reuşit să treacă „testul de stres“ bancar al Rezervei Federale a SUA menit să evalueze capacitatea instituţiilor financiare de a rezista unei noi crize financiare deoarece prezintă „deficienţe serioase“ în procesul de planificare a operaţiunilor şi în cel de administrare a riscurilor, scrie BBC.
Ministerul Finanţelor prezintă pentru consultare publică proiectul Hotărîrii Guvernului „Cu privire la modificarea anexelor nr. 2 şi nr. 4 la Hotărîrea Guvernului nr. 1450 din 24 decembrie 2007"
Visa și Google au încheiat un parteneriat pentru lansarea platformei Android Pay, prin care oferă noi soluții sigure de plată instituțiilor financiare și comercianților care utilizează sistemul de operare Android la nivel internațional, a anunțat procesatorul de plăți.
Președintele Grupului Băncii Mondiale Jim Yong Kim menționează într-un articol de opinie, că în ultimul sfert de secol au fost obținute progrese mari în lupta împotriva sărăciei. Numărul persoanelor, care trăiesc în sărăcie, s-a redus cu două treimi. Adică, în anul viitor, comparativ cu 1990, un miliard de oameni nu vor mai trăi în sărăcie extremă. Este un progres, dar, totuși, va fi mult prea dificil ca să fie ajutați să scape de sărăcie următorul miliard de oameni. În acest sens este mult de lucru.
Pieţele financiare ar putea fi prea optimiste în privinţa perspectivelor zonei euro, unde îndatorarea şi şomajul la cote ridicate, precum şi inflaţia redusă, ar putea afecta creşterea economică, a avertizat directorul Fondului Monetar Internaţional (FMI), Christine Lagarde. Europa se confruntă în continuare cu provocări majore în privinţa viitorului pe termen lung, iar pieţele financiare riscă printr-o atitudine lipsită de precauţie, a spus Lagarde.
Moratoriului instituit de Banca Națională a Moldovei la Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank a fost prelungit. Parlamentul a votat astăzi, 24 martie, un proiect de lege în acest sens.
Prezenta lege organică este aprobată în temeiul prevederilor art. 1061 din Constituție, prin angajarea răspunderii Guvernului față de Parlament. Capitolul I Dispoziții generale Art. 1. – (1) Bugetul de stat pe anul 2015 se aprobă la venituri în sumă de 30 338 607,0 mii de lei şi la cheltuieli în sumă de 34 315 109,1 mii de lei, cu un deficit în sumă de 3 976 502,1 mii de lei.
În 2014 asociațiile de economii și împrumut din țara noastră au înregistrat o majorare a veniturilor, precum și a portofoliului de credite acordate. Aceste organizații sunt amplasate preponderent în mediul rural și reprezintă o sursă importantă de creditare pentru agricultorii din țara noastră.
Investiţiile străine în piaţa valorilor mobiliare a Republicii Moldova au crescut în anul 2014 cu 72,2 la sută, peste aşteptări, faţă de anul precedent, și au însumat 843 milioane de lei, potrivit Raportului Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (CNPF), prezentat astăzi într-o conferinţă de presă, informează Moldpres.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *