Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Dreptul de veto al organelor sindicale în procedura de concediere a salariaților aleși în aceste organe și neeliberați de la locul de muncă de bază va fi exclus. Executivul a aprobat proiectul de lege pentru modificarea unor acte legislative. Astfel, Codul muncii (CM) va fi completat cu prevederi ce țin de drepturile organelor sindicale. Cu toate că va fi exclusă obligativitatea acordului organului sindical la concedierea salariaților menționați, aceștia vor avea în continuare suficiente garanții legale ce le vor asigura protecția intereselor (cum ar fi consultarea prealabilă a organului sindical din unitate în cazul concedierii membrilor de sindicat). Totodată, proiectul prevede excluderea normei juridice prin care, în momentul de față, nu se admite concedierea salariaților care au fost aleși în organele sindicale timp de 2 ani după expirarea mandatului.
Realizările anului 2019, precum și prioritățile pentru anul 2020 sunt prezentate în Raportul anual al Consiliului pentru anul 2019. Din 1 februarie 2019 s-a redus numărul de acte și timpul de acordare a permiselor de muncă și de ședere pentru străini. Potrivit modificărilor, autoritatea competentă are la dispoziție 2 săptămâni, pentru emiterea deciziei de prelungire sau acordare a dreptului de muncă sau de ședere pentru cetățenii străini, și încă 7 zile pentru perfectarea actelor și emiterea permisului propriu-zis.
În MO nr. 301-315 din 18 august 2017 a fost publicată Legea nr.178 din 21 iulie 2017 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative. Prin Legea menţionată au fost operate modificări la art. 402 alin. (2) din Codul contravenţional.Urmare a noilor modificări aprobate, începând cu 18 august 2017, sunt în drept să examineze cauze contravenţionale şi să aplice sancţiuni nu doar persoanele cu funcţie de conducere din cadrul Serviciului Fiscal de Stat, ci şi inspectorii fiscali.
În scopul combaterii transportului ilicit de persoane și mărfuri în trafic internațional, în seara zilei de 17 martie 2019, inspectorii Agenției Naționale Transport Auto în comun cu Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, Inspectoratul Național de Investigații și Serviciul Fiscal de Stat, au efectuat acțiuni de control la punctele de trecere a frontierei de stat din Leușeni, Sculeni și Costești. În urma acțiunilor întreprinse de inspectorii ANTA, au fost întocmite 15 procese-verbale cu privire la contravenție în baza prevederilor art. 197, alin. (1), (7) și (17) din Codul contravențional1
Procesul contravenţional are drept scop constatarea contravenţiei, examinarea şi soluţionarea acesteia, constatarea cauzelor şi condiţiilor care au contribuit la săvârşirea contravenţiei, se spune în art.374 alin.(2) din Codul contravențional (CC). Prin Legea privind modificarea unor acte legislative nr.159 din 12 octombrie 2018, în CC a fost introdus un nou tip de contravenție — imixtiunea în procesul contravențional. Imixtiune, potrivit dicționarului explicativ a limbii române (DEX) reprezintă amestec nemotivat și nedorit în treburile altcuiva.
Prin Legea nr. 122/2019 pentru modificarea unor acte legislative au fost operate modificări în anexa nr. 3 la Legea nr. 489/1999 privind sistemul public de asigurări sociale (în continuare – Legea 489/1999). Amintim că, din tipurile de drepturi şi de venituri din care nu se calculează contribuţii de asigurări sociale de stat obligatorii a fost abrogat pct. 39) – cheltuielile suportate de către angajator pentru acordarea tichetelor de masă în mărimea prevăzută la art. 4 alin. (1) din Legea nr. 166/2017 cu privire la tichetele de masă. Prevederile menţionate au intrat în vigoare la 1 ianuarie 2020. Astfel, începând cu 1 ianuarie 2020, angajatorii au obligativitatea de a calcula şi achita contribuţii de asigurări sociale la valoarea tichetelor de masă acordate angajaţilor, acestea fiind declarate în tab. nr. 3 din Darea de seamă IPC 18 împreună cu fondul de retribuire a muncii şi alte recompense (col. 9), fără divizarea acestora cu o categorie separată sau cu un rând separat, deoarece, potrivit noţiunii de recompensă reglementată în art. 1al Legii nr. 489/1999 aceasta este acordată de către angajator angajatului şi reprezintă un venit din care se calculează contribuţii de asigurări sociale.
În cadrul verificării tematice la capitolul impozitul pe venit pentru perioadele 2016–2017 la entitatea „A” S.R.L. s-a stabilit că aceasta a prezentat declaraţia VEN12 pentru anul 2016 la data de 15.04.2017. Ce sancţiuni vor fi aplicate în cazul respectiv entităţii, inclusiv persoanelor cu funcţii de răspundere, pentru prezentarea tardivă a declaraţiei privind impozitul pe venit, ţinând cont şi de termenul de prescripţie?
Sunt producător de produse lactate și zilnic furnizez produse în două rețele mari din mun. Chișinău. Acestea au insistat să efectuez furnizarea în baza avizului de însoțire a mărfii, cu eliberarea facturii fiscale la sfârșitul fiecărei luni. Îmi apare întrebarea: este corect ca retail-ul să vândă marfa asupra căreia nu este transmis dreptul de proprietate? Reiese că supermarket-urile activează ca magazinele de consignație? Care sunt formulele contabile pentru furnizor si cumpărător în cazul descris?
Art.52 alin.(2) lit. b) din Codul fiscal stabilește ca cerință obligatorie pentru organizațiile necomerciale scutite de plata impozitului pe venit, ca în statut, în regulament sau într-un alt document de constituire să fie indicată interdicţia privind distribuirea mijloacelor cu destinaţie specială, a altor mijloace şi venituri rezultate din activitatea statutară sau a proprietăţii între fondatori şi membri ai organizaţiei sau între angajaţii ei, inclusiv în procesul reorganizării şi lichidării organizaţiei necomerciale.
Astăzi, 24 septembrie 2018, intră în vigoare prevederile Legii nr. 195 din 27 iulie 2018 cu privire la modificarea unor acte legislative (în continuare – Legea nr. 195) (MO nr. 321-332, art. 539), prin care au fost efectuate modificări la Codul penal al RM (în continuare – CP) și la Codul contravenţional al RM (în continuare – CC), în partea ce ține de aplicarea sancțiunilor pentru nerespectarea legislației în domeniul tichetelor de masă. Scopul acestei Legi este crearea cadrului legal, unitar și coerent, orientat spre conformarea și respectarea prevederilor legale de către toți subiecții, precum și evitarea situațiilor de diminuare a obligațiilor față de bugetul public național.
Se aplică taxa pentru unitățile comerciale și/sau de prestări servicii pentru o unitate de comerț cu ridicată, cum ar fi „Unitățile de comerț cu ridicata al cerealelor, semințelor și legumelor” și „Unitățile de comerț cu ridicata a produselor chimice”?
Urmare a declarării stării de urgenţă de către Comisia pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova, mai mulţi agenţi economici și-au sistat activitatea parţial sau total. Astfel, în procesul de raportare au apărut unele incertitudini la contabilii întreprinderilor unde a fost instituit șomajul tehnic. În special, au apărut întrebări cu privire la declararea situaţiilor de șomaj tehnic în tabelul nr. 3 din Darea de seamă IPC 18, (cu referire la categoria persoanei asigurate care urmează de reflectat pentru fiecare angajat, perioadele de activitate etc.). Astfel, propunem unele explicaţii referitor la declararea perioadelor de aflare în șomaj tehnic în funcție de situaţiile instituite în cadrul întreprinderii.
Actualmente, vânzările online (electronice, prin Internet, virtuale) de mărfuri au intrat în competiție nu doar între ele, ci și cu cele ale magazinelor tradiționale, care au fost nevoite să-și revizuiască modelele de afaceri pentru a rămâne competitive pe piață, acestea fiind impuse atât de situația excepțională și de criză, cât și de faptul că barierele de intrare în mediul online astăzi sunt mai mici decât cele offline.
Conform prevederilor art. 8 alin. (2) lit. f) din Codul fiscal contribuabilul este obligat, în caz de control al respectării legislației fiscale, să prezinte, la prima cerere, persoanelor cu funcții de răspundere ale organelor cu atribuții de administrare fiscală documentele de evidență, dările de seamă fiscale și alte documente și informații privind desfășurarea activității de întreprinzător, calcularea și achitarea la buget a impozitelor și taxelor și acordarea facilităților, să permită accesul, în cazul ținerii evidenței computerizate, la sistemul electronic de contabilitate.
Comercializarea contra unei sume de bani sau transmiterea cu titlu gratuit de către persoanele fizice altor persoane a tichetelor de masă se va sancționa cu amendă de la 20 la 100 u.c. aplicată persoanei fizice. În Monitorul Oficial din 24 august curent a fost publicată legea ce prevede sancțiuni pentru încălcarea legislației cu privire la tichetele de masă.
Potrivit art. 34 alin. (22) şi (23) din Codul contravenţional (CC), comiterea repetată de către persoana juridică, în decursul unui an calendaristic, a încălcărilor specificate în partea specială a cărții întâi a CC se sancţionează cu amendă în mărime dublă din suma amenzii în valoarea limitei maxime stabilite. Comiterea de către persoana juridică a treia oară şi mai mult, în decursul unui an calendaristic, a încălcărilor specificate se sancţionează cu amendă în mărime triplă din suma amenzii în valoarea limitei maxime, indicată în partea specială a cărţii întâi.
Guvernul a avizat pozitiv inițiativa legislativă propusă de un grup de deputați ce prevede completarea Codului penal și a Codului Contravențional cu prevederi referitoare la sancționarea în cazul încălcării legislației cu privire la tichetele de masă. Astfel, autorii propun completarea Codului Contravențional cu un nou articol — 2721 care se referă la încălcarea legislației cu privire la tichetele de masă pe suport de hârtie sau electronic.
Prezentarea informației neautentice sau incomplete aferente raporturilor de muncă pentru stabilirea drepturilor sociale și medicale se va sancționa cu amendă de la 9 la 30 unități convenționale, aplicată persoanei cu funcție de răspundere, aceasta fiind similară sancțiunilor ce țin de dările de seamă fiscale. În Monitorul Oficial din 22 februarie curent a fost publicată Legea nr. 13 din 15 februarie 2019 pentru modificarea unor acte legislative, ce se referă la simplificarea prezentării informației aferente raporturilor de muncă pentru stabilirea drepturilor sociale și medicale, prin operarea modificărilor și la art. 3011 din Codul contravențional.
Deși legislația în vigoare în diferite perioade explicit oferă răspunsul la întrebarea pot sau nu fi operate corectări în documentele primare cu regim special, contabilii continuă să discute subiectul, oferindu-și recomandări contradictorii. Astăzi venim cu precizarea prevederilor ce sunt aplicate din data punerii în aplicare a Legii contabilităţii şi raportării financiare nr.287/2017 — 1 ianuarie 2019.
Cum își poate exercita consumatorul dreptul de a solicita înlocuirea produsului de calitate corespunzătoare în perioada stării de urgență și cum trebuie să procedeze vânzătorul? Prin Hotărârea Parlamentului RM nr. 55 din 17 martie 2020, pe tot teritoriul Republicii Moldova a fost declarată stare de urgență pentru perioada 17 martie – 15 mai 2020. Ca urmare a stabilirii unui regim special de activitate pentru agenții economici care desfășoară activitatea în domeniul comerțului, o mare parte din aceștia și-au stopat activitatea pe această perioadă sau au migrat la comerțul online.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *