Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
În conformitate cu prevederile art. 1251 alin. (4) din Codul fiscal, declararea accizului calculat la stocul de mărfuri conform alin.(2) din articolul nominalizat se efectuează în termen de pînă pe data de 25 a lunii următoare celei în care urma să aibă loc inventarierea conform formularului şi în modul stabilit de Ministerul Finanţelor.
Potrivit art.26 alin.(2) din Codul Fiscal, proprietatea pe care se calculează uzura este proprietatea materială reflectată în bilanțul contabil al contribuabilului în conformitate cu legislația şi folosită în activitatea de întreprinzător, a cărei valoare scade prezumtiv ca urmare a uzurii fizice şi morale şi a cărei perioadă de exploatare este mai mare de un an, iar valoarea ei depășește suma de 6000 lei.
Noile rate ale primelor de asigurare şi normelor rezervelor obligatorii ale băncilor comerciale din Transnistria au intrat în vigoare luni. Agenția «Infotag» a relatat anterior că prin hotărîrea conducerii Băncii Republicane a Transnistriei (BRT) rata primelor de asigurare pe veniturile atrase în ruble s-a majorat de la 10% la 12% din pasivele organizaţiei de creditare faţă de persoanele fizice. Pentru veniturile atrase în valută rata este de 15% faţă de 14% anterior.
Если Вы пропустили вчерашние новости дня, то этот обзор для Вас. Новости экономики Misiunea FMI ar putea sosi la Chișinău în prima jumătate a lunii septembrie Misiunea Fondului Monetar Internațional ar putea sosi la Chișinău în prima decadă sau jumătate a lunii septembrie, — a menționat după ședința operativă de luni a guvernului premierul Valeriu Streleț Răspunzînd la o întrebare a presei, dacă a primit răspuns la scrisoarea trimisă de guvern FMI, în care se solicita trimiterea unei misiuni a Fondului în Moldova cu care să se înceapă negocierile unui nou program de colaborare cu FMI prim-ministru și-a exprimat speranța, că răspunsul va veni într-un termen rezonabil.
25 martie — termenul limită de prezentare a Declarației și achitare a impozitului pe venit de către persoanele fizice rezidente. De la început este necesar de menționat că, potrivit pct. 11 din Regulamentul cu privire la determinarea obligațiilor fiscale aferente impozitului pe venit al persoanelor fizice care nu practică activitatea de întreprinzător, aprobat prin HG nr. 77 din 30 ianuarie 2008, fiecare contribuabil are dreptul la una din scutirile personale prevăzute la alin. (1) sau (2) art. 33 din CF.
Decizia privind acordarea sprijinului financiar producătorilor de fructe, în scopul diminuării impactului negativ ca urmare a restricţiilor impuse de Federaţia Rusă, a fost adoptată prin HG nr. 734 din 10.09.2014. Pentru aceste scopuri în bugetul de stat pentru anul 2014 (art. 2 alin. 11)) au fost prevăzute alocații în sumă de 138 de milioane de lei. Acordarea sprijinului financiar pentru producătorii de fructe urmează să se efectueze în conformitate cu modul stabilit în Regulamentul, aprobat prin HG nr. 735 din 09.10.2014.
Если Вы пропустили вчерашние новости дня, то этот обзор для Вас. Новости экономики Republica Moldova impulsionează cooperarea cu Comisia Economică pentru Europa a ONU Impulsionarea cooperării dintre Republica Moldova și Comisia Economică pentru Europa a ONU (UNECE) în domeniul energiei durabile, economiei verzi, comerțului, achizițiilor publice, au fost principalele subiecte abordate la întrevederea din 17 iunie a Secretarului de Stat al Ministerului Economiei, Lilia Palii, cu, Secretarul executiv UNECE, Christian Friis Bach.
Un lider adevarat stie cand trebuie sa stea calm si sa astepte fara a face nimic ce l-ar putea afecta pe el sau pe echipa lui, in special in momentele grele, cand este coplesit de adversari. „Un lider ar trebui sa stie ce trebuie sa faca si mai ales ce nu trebuie sa faca pentru a obtine rezultate. Nu este usor sa ramai calm atunci cand trebuie sa cedezi controlul. Uneori, cele mai bune rezultate vin dintr-o inactiune asumata”, a afrmat Dragos Popescu, Managing Partner Diagma, in cadrul evenimentului Business Days Bucuresti care are loc in aceste zile la Univ. Romano Americana.
Societatea pe acțiuni de tip închis „CTE Moldovenească” a făcut totalurile pe anul 2014. Astfel, anul trecut întreprinderea a majorat livrările de energie electrică atît la export, cît și consumatorilor interni. Din această cauză producția de energie electrică a crescut cu 28%, respectiv, a crescut și coeficientul de utilizare a capacităților de producție.
Unii consumatori ar putea primi factura pentru energia electrică cu un consum majorat. Î.C.S. „Gas Natural Fenosa Furnizare Energie” anunţă, într-un comunicat de presă, că acest lucru s-ar putea întâmpla din cauza extinderii perioadei de calcul a facturilor în legătură cu declararea mai multor zile libere în luna ianuarie.
Raportul prezentat de Comisia Europeană (versiunea în limba engleză poate fi accesată mai jos), întru realizarea cu seriozitate a angajamentelor atît faţă de Uniunea Europeană, cît şi faţă de alţi parteneri, se observă o creşterea continuă a cererii pentru asistenţă tehnică prin instrumente precum TAIEX, TWINNING şi SIGMA.
Începînd cu 01.05.2016, se propune de a interzice utilizarea sistemelor informaţionale computerizate, soft-urilor elaborate pentru maşini de casă şi control necertificate în modul stabilit de Guvern. Această prevedere se conține în proiectul documentului, care va determina politica bugetar-fiscală pentru anul 2015.
Serviciul Vamal informează că conceptul european de Agent Economic Autorizat (AEO) este implementat cu succes în Republica Moldova. Astfel la data curentă deja sunt certificaţi 63 de AEO, care beneficiază de proceduri simplificate și un număr mai redus de controale vamale. Totodată, în proces de examinare a conformării la condiţiile stipulate pentru Certificarea AEO sunt încă 16 cereri recepţionate de la agenţi economici din diverse regiuni ale ţării.
Primul pas. Conform prevederilor Legii contabilității nr.113 din 27.04.2007 (art. 24) și Regulamentului privind inventarierea, aprobat prin Ordinul Ministerului Finantelor nr. 60 din 29.05.2012 (p. 3, alin. 7), entitatea trebuie să efectuează inventarierea bunurilor materiale, în caz de incediu.
Articolul 35 din Codul fiscal reglementează scutirea pentru persoanele întreţinute. Respectiv, în scopul acordării contribuabilului a scutirii menţionate, persoană întreţinută se consideră persoana care întruneşte cumulativ toate cerinţele stipulate în art. 35 alin. (2) din Codul fiscal.
În conformitate cu prevederile art. 83 alin. (2) din Codul fiscal, sînt obligți să prezinte Declarația cu privire la impozitul pe venit: a) persoanele fizice rezidente (cetățenii Republicii Moldova, cetățenii străini, apatrizii, inclusiv membrii societăților și acționarii fondurilor de investiții) care au obligații privind achitarea impozitului
Banca Națională a Moldovei (BNM) consideră că dinamica cursului de schimb a leului se va stabiliza după reducerea consumului intern și a importului de mărfuri și servicii, fapt ce va echilibra balanța comercială, va diminua importul și, respectiv, va micșora cererea la valuta străină din partea persoanelor juridice, informează NOI.md.
Spațiul virtual din Republica Moldova este amenințat de fenomene noi, susține șeful Centrului pentru combaterea crimelor informatice din cadrul Inspectoratului Național de Investigații, Eugeniu Moraru. Acesta a vorbit despre cele mai rîspindite infracțiuni cibernetice din Moldova, astăzi, cu prilejul marcării Zilei Mondiale a Siguranței pe Internet, informează Noi.md.
Moldova a coborât o poziţie, până pe locul 111, într-un clasament global al libertăţii economice, în care au fost incluse 178 de ţări, potrivit unui studiu realizat de Heritage Foundation în parteneriat cu Wall Street Journal.
Potrivit pct.9 din Regulamentul cu privire la reţinerea impozitului pe venit din salariu şi din alte plăţi efectuate de către patron în folosul angajatului, precum şi din plăţile achitate în folosul persoanelor fizice care nu practică activitate de întreprinzător pentru serviciile prestate şi/sau efectuarea de lucrări, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.697 din 22.08.2014, scutirile la care are dreptul contribuabilul rezident al Republicii Moldova se acordă fie la locul de muncă de bază, fie la locul de muncă prin cumul.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *