Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Programul Agent Economic Autorizat (AEO) se bazează pe parteneriatul dintre autoritățile vamale și întreprinderi, care îndeplinesc în mod voluntar o gamă de criterii și lucrează în strânsă cooperare cu autoritățile vamale pentru a realiza obiectivul comun al securității lanțului de aprovizionare.
Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal obligatoriu va fi notificat de orice entitate ce operează cu aceste date, în conformitate cu Legea privind prelucrarea datelor cu caracter personal. În același timp, în mai 2018 intră în vigoare Regulamentul european privind datele cu caracter personal, prevederile căruia vor fi aplicate în toate țările în care sunt cetățeni ai UE, inclusiv în Republica Moldova. Despre aspectele legislației naționale şi celei comunitare ce ţin de datele cu caracter personal, s-a discutat în cadrul seminarului Noutăți legislative 2018 – principalele provocări pentru entități, organizat de ACAP.
Если Вы пропустили вчерашние новости дня, то этот обзор для Вас. Новости экономики Consiliul Economic al Prim-ministrului a discutat problema controalelor de stat în Republica Moldova Premierul Valeriu Streleț a prezidat ieri şedinţa Consiliului Economic al Prim-ministrului, la care au participat şi reprezentanţi ai Băncii Mondiale, Delegaţiei UE în Republica Moldova şi alți parteneri de dezvoltare.
Facilitarea comerțului și securizarea lanțului de aprovizionare internațional reprezintă o prioritate comună atât a autorităților vamale cât și agenților economici antrenați în comerțul extern. În acest scop sunt elaborate și implementate instrumente care simplifică formalitățile vamale pentru agenții economici care se conformează benevol legislației și respectă măsurile de siguranță și securitate înaintate.
Orice informaţie primită de Serviciul Fiscal de Stat este tratată ca secret fiscal şi, prin derogare de la art.131 alin. (5) din Codul fiscal, este prezentată doar organelor de urmărire penală şi instanţelor judecătoreşti în scopul examinării cazurilor de evaziune fiscală. Autorităţile menţionate vor utiliza informaţia numai în acest scop.
Serviciul Fiscal de Stat continuă monitorizarea și controlul zonelor de agrement pe întreg teritoriul țării. Acestea au demarat la începutul sezonului estival și vor continua până la finele acestuia. Scopul acțiunilor este conformarea, dar și asigurarea unei administrări fiscale eficiente a contribuabililor care prestează servicii în zonele de agrement, prevenirea și combaterea cazurilor de încălcare a prevederilor legislației în vigoare. Ca urmare a unei evaluări a nivelului de conformare a agenţilor economici din mai multe ramuri ale economiei naţionale, Serviciul Fiscal de Stat a stabilit riscuri majore de admitere a încălcărilor fiscale de către contribuabilii care prestează servicii de agrement. În acest context, inspectorii fiscali au analizat indicatorii declarați de 73 de agenți economici din domeniul respectiv.
1. NOŢIUNI INTRODUCTIVE Odată cu semnarea Acordului de Asociere dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană la 27 iunie 2014 și ratificat la 13 noiembrie 2014 de către Parlamentul European, amplul proces de integrare europeană în care este implicată Republica Moldova presupune armonizarea în mare parte a legislaţiei naţionale cu acquis-ul comunitar.
În Monitorul Oficial din 20 octombrie 2017 a fost publicată Legea nr. 174 din 21 septembrie 2017 cu privire la energetică. Noua Lege stabileşte cadrul juridic pentru organizarea, reglementarea şi asigurarea funcţionării eficiente şi sigure a sectoarelor energeticii.
Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale propune spre dezbateri publice proiectul Hotărârii Guvernului Cu privire la aprobarea modificărilor și completărilor ce se operează în unele hotărâri ale Guvernului care urmează să reglementeaze controlul de stat în domeniul activității de întreprinzător, insituind un nou sistem instituțional de control.
În primele cinci luni ale anului curent Banca Națională a Moldovei a sancționat 11 unități de schimb valutar pentru abaterile depistate ca urmare a controalelor efectuate. Pe parcursul anului curent Banca Națională a sancționat 11 unități de schimb valutar, urmare controalelor efectuate. Toate unitățile de schimb valutar au primit un termen de suspendare a activității de la 15 până la 180 de zile.
Excluderea sintagmei ”anul fiscal” din art. 19 al Legii nr. 132 cu privire la Autoritatea Națională de Integritate (Legea nr.132) este propusă în scopul evitării interpretăriii că verificarea declarațiilor de averi și interese se face doar pentru un an fiscal și vizează doar această perioadă, precum și pentru a nu restrânge termenul de control a declarațiilor depuse.
Săptămâna trecută, în cadrul unei şedinţe a Grupului de lucru al Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru, a fost prezentat Studiul cu genericul Fenomenul salariilor în plic în Republica Moldova, realizat cu suportul Fondului pentru Bună Guvernare și pregătit de Price Waterhouse Coopers Moldova (PwC).
Inspectoratul de Stat al Muncii (ISM) a prezentat raportul de activitate pentru anul 2017. Conform raportului, inspectorii de muncă au întreprins acţiuni în vederea prevenirii şi combaterii ilegalităţilor din domeniul muncii. Astfel, au fost efectuate 3479 vizite de control, monitorizate 3135 unități cu un număr de 111,5 mii salariaţi, din care 55,2 mii femei (inclusiv 12,7 mii din mediul rural) și 7 minori. Din numărul total de vizite, 2772 au fost planificate, iar 707 — inopinate.
La solicitarea utilizatorilor noştri, publicăm, repetat, lista agenţilor economici, activitatea cărora va fi supusă controlului fiscal planificat de către Serviciul Fiscal de Stat pentru anul curent. În anexă puteţi găsi lista celor 1128 entităţi din toate regiunile ţării, cu indicarea scorului de risc. Planul controalelor pentru anul 2017
Politicile naționale existente nu asigură un sistem de management integrat al calității aerului, iar măsurile întreprinse de către responsabilii în domeniu sunt inferioare celor comunitare și nu sunt efective, a stabilit Curtea de Conturi în urma unui audit de mediu privind calitatea aerului în Republica Moldova.
Actualmente, legislația vamală a Republicii Moldova este formată din Codul vamal (CV), Legea cu privire la tariful vamal, Legea cu privire la modul de introducere şi scoatere a bunurilor de pe teritoriul RM de către persoane fizice, Legea cu privire la aprobarea Nomenclaturii combinate a mărfurilor, alte acte legislative și normative elaborate întru executarea actelor legislative menționate și o serie de acte legislative sau normative de specialitate ce conțin, de asemenea, norme din domeniul vamal.
Viceprim-ministrul, Octavian Calmîc, ministru al Economiei, a semnat ordinul cu privire la instrucțiunile metodice pentru autoritățile administrative abilitate cu funcții de control din subordinea Ministerului Economiei privind desfășurarea controalelor de stat în perioada post-moratoriu.
În tabelul 3 al Dării de seamă privind reţinerea impozitului pe venit, a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală şi a contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii calculate, Forma IPC 18 (în continuare Darea de seamă IPC 18)care se prezintă lunar de către angajator, se declară atât informaţia despre venitul asigurat al persoanelor asigurate (salariul), cât şi perioadele de activitate care asigură stagiul de cotizare şi stau la baza tuturor prestaţiilor de asigurări sociale, întrucât la etapa actuală nu se mai prezintă certificate cu privire la salariu în scopul stabilirii prestaţiilor de asigurări sociale.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *