Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Autoritățile Găgăuziei și regiunii Moghilev din Belarus intenționează să deschidă pe teritoriul autonomiei o întreprindere pentru asamblarea tractoarelor mici și să coopereze în domeniul producției semințelor și alimentelor pentru copii. Aceste chestiuni au fost discutate în cadrul întrevederii la Comrat dintre bașcanul Găgăuziei, Irina Vlah, și ambasadorul Belarusului în Republica Moldova, Serghei Ciciuk, informează Noi.md.
Limita de oferte pentru gospodăriile casnice din cadrul Programului de subvenţionare a cazanelor pe biomasă a fost epuizată din prima zi de înscriere – 17 mai curent. Astfel, peste 250 de persoane au venit la Agenţia pentru Eficienţă Energetică pentru a depune dosarul de aplicare la Program şi a beneficia de subvenţia de până la 1300 de euro, acordate din fonduri europene.
Curtea Supremă de Justiție a confirmat irevocabil la 13 aprilie 2016 încălcarea normelor legislației din domeniul concurenței de către «AV Electronic» S.R.L., întreprindere care deține marca Alina Electronic, manifestată prin refuzul de a se supune inspecției desfășurate de Consiliul Concurenței.
În ultimii ani în Republica Moldova au fost răspândite contracte de cesiune a creanțelor. De multe ori aceste contracte, deşi au fost denumite de cesiune a creanțelor, în realitate au luat forma camuflată a altor tipuri de contracte de drept civil.
Procedura de încheiere a contractelor individuale cu consumatorii, care poate fi iniţiată odată cu aprobarea noului Regulament cu privire la serviciul de alimentare cu apă şi de canalizare, a fost un subiect al discuţiei conducerii întreprinderii „Apă-Canal Chişinău” cu gestionarii blocurilor locative din sectorul Buiucani al capitalei.
În anul 2017 tranşele de venit impozabil urmează a fi ajustate la rata prognozată a inflației pentru anul viitor în mărime de 5%. Aceasta prevede proiectul cu privire la modificarea și completarea unor acte legislative în vigoare, din care rezultă Politica bugetar-fiscală și vamală pentru anul 2017. Proiectul documentului este înaintat de către Ministerul Finanțelor pentru consultări publice.
Fiecare dintre noi conștieientizează faptul că evaziunea fiscală este un femomen prezent în Republica Moldova. Diferiți experți și diferite studii anunță diverse cifre cu referire la sumele de bani aflate în circulație, dar care nu sunt refletate în evidența contabilă a afacerilor.
Ucraina intenționează să reia exportul de energie electrică în Moldova, Belarus și Polonia. Potrivit presei de la Kiev, declarația a fost făcută de ministrul Energeticii și Industriei Cărbunelui al Ucrainei, Igor Nasalik, care a subliniat că Guvernul Ucrainei deja a elaborat proiectul respectiv cu scopul de a asigura activitatea normală a sistemului energetic ucrainean.
Retribuirea muncii în caz de efectuare a lucrărilor de diversă calificare Articolul 153 al Codului Muncii prevede că: La efectuarea lucrărilor de diferite categorii de calificare, lucrul salariaţilor remuneraţi pe unitate de timp este retribuit după munca de calificare mai înaltă.
În conformitate cu prevederile art. 5 pct. 5 lit. ii) din CF, rezident se consideră orice persoană fizică care se află în Republica Moldova cel puțin 183 de zile pe parcursul anului fiscal.
Prin Decizia Consiliului local a fost stabilită cota taxei pentru prestarea serviciilor de transport auto de călători lunar — pentru fiecare unitate de transport, care prestează servicii de transport auto de călători în regim de taxi.
Mai mulţi locutori ai capitalei au rămas fără apă rece la robinet din cauza datoriilor acumulate faţă de SA „Apă-Canal Chişinău”. Furnizorul anunţă că de la începutul acestui an, circa o sută de consumatori rău-platnici au fost debranşaţi de la sistemul de alimentare cu apă, transmite Ipn.
Regiunea Moghiliov a Republicii Belarus este interesată de cooperarea cu Găgăuzia în domeniul producerii semințelor, precum și intenționează să creeze în autonomie o întreprindere mixtă de asamblare a tractoarelor de dimensiuni mici.
Informația privind aspectele fiscale trezește un interes viu și discuții constructive între tineri antreprenori, care doresc să-și onoreze obligațiile față de stat și reprezentanții organelor de resort. Acest fapt, din nou, a fost demonstrat în cadrul celui de-al IV-lea eveniment din acest an, al proiectului Business Practicum, la subiectul “Impozite şi taxe la stat. Restituirea T.V.A. ”.
În salariul mediu se includ următoarele forme de retribuire a muncii şi de compensații (pct. 3 din Anexa 1 la Hotărîrea nominalizată): salariul pentru lucrul îndeplinit sau timpul lucrat în conformitate cu formele şi sistemele de salarizare utilizate la întreprindere – tarifele în acord, salariile tarifare pe oră (zi), salariile de funcție lunare, salariile calculate în procente din încasări sau în cote din beneficiu, salariul stabilit salariatului în cadrul sistemelor netarifare de salarizare, salariile de merit etc.;
Mai multe bunuri imobile și mobile care aparțin Băncii Sociale, aflate în proces de lichidare, au fost scoase la vânzare, anunțurile fiind plasate pe un site specializat numit vzaloge.md. Instituția bancară speră să obțină din vânzări zeci de milioane de lei.
Potrivit prevederilor art. 36 alin. (1), (2) și (3) din Codul fiscal, contribuabilul rezident are dreptul la deducerea oricăror donații făcute de el pe parcursul anului fiscal în scopuri filantropice sau de sponsorizare în favoarea autorităților publice și instituțiilor publice specificate la art. 51
Situație de caz: În ianuarie 2016, cetățeanul Rotaru Alexandru a transmis în locațiune un imobil întreprinderii „Solvi” SRL. Conform contractului de locațiune, întreprinderea s-a obligat să achite lunar cetățeanul Rotaru plata în sumă de 4 mii lei. Luînd în considerare faptul că întreprinderea nu-şi onora obligațiile de plată, persoana fizică s-a adresat în instanță pentru obligarea întreprinderii de a achita suma restantă pentru 3 luni. După obținerea hotărîrii instanței, persoana fizică s-a adresat executorului judecătoresc pentru asigurarea executării silite a hotărîrii prin care întreprinderea trebuia să-i achite 12 mii lei. Executorul judecătoresc, prin încheiere, a încasat silit suma de 12 mii lei de pe contul bancar al întreprinderii şi a transmis-o persoanei fizice.
dispune de statut de „întreprindere pasivă”? Conform art. 31 alin. (1) din CF, se permite deducerea oricărei datorii compromise, conform legislației, dacă această datorie s-a format în cadrul desfășurării activității de întreprinzător.
Astăzi, va avea loc o ședință a Guvernului în Unitatea Teritorial Administrativă Găgăuză (UTAG). Astfel, cu începere de la ora 11.00 în satul Avdarma membrii cabinetului de miniștri se vor întâlni cu autoritățile teritoriale pentru a discuta unele măsuri de ameliorare a situației social-economice din UTAG pentru anii 2016- 2019.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *