Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Proprietarii de restaurante, baruri și cafenele solicită modificarea legii privind controlul tutunului. Subiectul a ajuns și pe masa Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru, fiind ulterior dezbătut în cadrul grupului de lucru al consiliului economic.
În anul 2017, lucrări de stopare a degradării solurilor vor fi efectuate doar la un sfert din obiectivele solicitate de administrațiile publice locale. Guvernul a aprobat, printr-o decizie a sa, Lista obiectivelor și mijloacelor financiare necesare în 2017 pentru realizarea Programului de conservare și sporire a fertilității solurilor pe anii 2011 – 2020.
Ministerul Economiei propune spre consultare un proiect de lege ce urmăreşte armonizarea legislației în domeniul eficienței energetice cu acquis-ul Uniunii Europene din sectorul respectiv, precum și a angajamentelor asumate de către Republica Moldova în cadrul Tratatului Comunității Energetice.
La cel de-al II-lea Congres Naţional al Contabililor din Republica Moldova, convocat sâmbătă, 04 aprilie curent, premierul Chiril Gaburici i-a felicitat pe toți cei care activează în domeniul contabilităţii și a exprimat gratitudine pentru munca pe care o fac în fiecare zi.
În vederea verificării respectării legislaţiei în domeniul raporturilor de muncă şi protejării drepturilor salariaţilor, precum şi întreprinderii măsurilor de prevenire şi contracarare a fenomenului de practicare a muncii „la negru” şi de achitare a salariilor „în plic”, având ca bază Regulamentul comun privind activitatea echipelor, aprobat prin ordinul comun IFPS nr.393, ISM nr. 12-a, IGP nr. 82, CNSM nr.150 din 05.05.2015, organele semnatare ale Regulamentului au întreprins un şir de acţiuni conform competenţelor.
Pastele făinoase, crupele, oțetul, vinul, dar și serviciile IT și de transport vor ajunge mai ușor pe piața externă. Unitatea de Implementare a Proiectului Ameliorarea Competitivității (UIPAC) a aprobat spre finanțare încă nouă dosare.
Viceprim-ministrul, Octavian Calmîc, ministru al Economiei, a efectuat o vizită de lucru la ÎS Fabrica de Sticlă, unde s-a documentat cu procesul de lichidare a consecințelor avariei tehnologice din luna august 2016, soldate cu stoparea procesului de producție, acțiunile administrației întreprinderii privind depășirea situației de criză.
11 abateri fiscale înregistrate în domeniul transportului auto de pasageri în cadrul unei operațiuni comune a Serviciul Fiscal de Stat, Inspectoratul Național de Patrulare și Agenția Națională a Transportului Auto
Aceste rectificări la legislaţie au fost aprobate în Parlament în lectura finală. Iniţial se prevedea încetarea activităţii antreprenoriale pe bază de patentă de la începutul anului 2017.
În premieră, Serviciul Fiscal de Stat, în comun cu Î.S. ,,FISCSERVINFORM”, a convocat și desfășurat o serie de ședințe de lucru cu genericul ,,Dezvoltarea, administrarea și întreținerea sistemelor informaționale fiscale”. Întrunirile s-au axat pe importanța asigurării unei funcționalități și disponibilități de calitate a Sistemului informațional al Serviciului Fiscal de Stat, asigurării unor procese de interes public care constituie securitatea financiară a Statului Republica Moldova.
Cabinetul de miniştri a aprobat, în cadrul ședinței de miercuri, 16 noiembrie, o serie de modificări privind condițiile de salarizare a personalului din instituțiile de învățământ superior de stat cu autonomie financiară.
Comitetul European pentru Drepturi Sociale a publicat concluziile privind respectarea normelor sociale şi economice pentru 2016 în 34 state membre ale Consiliului Europei. Documentul constată că Republica Moldova este în conformitate cu Carta Socială a Drepturilor Omului doar în 5 din 16 situaţii analizate.
Procedura de insolvabilitate reprezintă un important mecanism juridico-economic de asigurare a stabilității și siguranței circuitului civil. Acesta permite a diminua la maxim efectele negative ale situației când un subiect de drept se află în incapacitate de plată. Reglementarea legislativă a procesului de insolvabilitate și-a găsit reflectare în Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012 (în continuare – Lege). Actul legislativ în cauză a fost elaborat în contextul tendinței generale de creștere a numărului proceselor de insolvabilitate ca urmare a crizei economice și necesității excluderii din piață a subiecților economici neviabili.
Acest sistem este un instrument, care poate fi utilizat la fel de eficient, atât de către conducătorii întreprinderilor mici, cât și de către directorii executivi ai companiilor multinaționale.
În cel de-al treilea număr din anul curent al Publicaţiei Periodice ,,Monitorul Fiscal FISC.md” vă punem la dispoziţie un şir de articole din domeniul contabil şi fiscal, realizate de autorii noştri.
Controlul aplicării de către angajatori a actelor normative de securitate şi sănătate în muncă va fi efectuat de mai multe autorități. Conform unor modificări propuse la Legea securităţii şi sănătăţii în muncă, pe lângă Inspectoratul de Stat al Muncii
Proiectul Legii privind auditul situațiilor financiare, elaborat de Ministerul Finanțelor, are ca obiectiv stabilirea cadrului juridic privind organizarea auditului de către entitățile de audit, reglementarea exercitării profesiei de auditor, precum și cerințe specifice auditului entităților de interes public.
Satisfacția față de locul de muncă se traduce prin mult mai mult decât un salariu confortabil și un pachet generos de beneficii. Una dintre marile probleme cu care se confruntă chiar și companiile de top este incapacitatea de a reține angajații talentați pe termen lung. Studiile arată că 91% dintre tinerii din generația Millennials (născuți între 1980 — 1997) sunt mai puțini atașați de locul de muncă și își schimbă jobul, în medie, o dată la maximum trei ani.
La data de 4 Aprilie – Ziua Națională a Contabilului, Asociația Auditorilor și Consultanților în Management ”EcoFin Consult a organizat cel de al II-lea Congres National al Contabililor, cu genericul: ”Profesia contabilă – viziune pentru viitor”. Co-organizator al acestui eveniment fiind Academia de Studii Economice din Moldova (ASEM), iar partenerul media — P.P. „Monitorul Fiscal FISC.MD”, care reflectă poziţia oficială a Serviciului Fiscal de Stat.
Ministerul Finanțelor a difuzat un comunicat prin care dezminte știrile, potrivit cărora, aprobarea unui program cu Fondul Monetar Internațional (FMI) ar fi fost amînată pînă în luna noiembrie, după ce în cadrul ședinței de ieri a consiliului director al FMI nu a fost adoptat un nou acord.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *