Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Finanțările pentru programul Prima Casă au fost suspendate, a anunțat primarul Dorin Chirtoacă în cadrul emisiunii În Profunzime de la Pro TV. Potrivit edilului, programul trebuie renegociat, întrucât a fost modificată rata dobânzii, conform deciziei Băncii Naționale.
Grecia şi creditorii săi, care negociază al treilea plan de salvare, în valoare de câteva zeci de miliarde de euro, au convenit luni ca reforma pensiilor să vizeze doar persoanele care au ieşit la pensie începând de la sfârşitul lunii iunie, potrivit unor oficiali eleni.
Guvernul Moldovei a desecretizat și publicat în Monitorul Oficial hotărîrea sa privind alocarea băncilor problematice a creditelor urgente în valoare de 9,5 miliarde de lei care, potrivit mass-mediei, le-au obținut ulterior Banca de Economii, Banca Socială și Unibak, în care Banca Națională a Moldovei a introdus administrare specială la finele anului trecut, relatează Noi.md.
Zonele economice speciale ale Poloniei ar putea încerca să obţină sprijinul Băncii Mondiale pentru a spori oportunităţile de business, a declarat Douglas Zihua Zeng, economist al Băncii Mondiale, citat de The Warsaw Voice. Formele de sprijin ar putea varia, de la asistenţă tehnică la consultanţă şi credite de investiţii.
Potrivit estimărilor bursei imobiliare Lara, prețul apartamentelor din mun. Chișinău a continuă scăderea, în luna iunie a acestui an. Experții declară că situația socio-economică din țară provoacă o reducere a prețurilor la apartamente, precum și numărul de unități vândute.
Danezii, populaţia cu cele mai mari datorii din lumea dezvoltată, şi-au rambursat anul trecut creditele imobiliare cu cel mai rapid ritm din istorie, ajutaţi de dobânzile reduse, scrie Bloomberg.
Fondul de salvare al Greciei a rămas fără şefi, după ce directorul executiv Anastasia Sakellariou, implicată într-un grav scandal de spălare de bani, şi-a dat demisia, iar preşedintele instituţiei, Christos Slavounis, şi-a părăsit funcţia în urmă cu doar două luni, fără a-şi motiva decizia.
Banca Națională a Moldovei (BNM) a inițiat proiectul de implementare a Registrului Riscurilor de Credit. Acesta este un sistem informatic modern pentru colectarea, stocarea, prelucrarea și analiza sistematică a informației detaliate cu privire la toate creditele acordate de băncile licențiate din Republica Moldova, informează Moldpres.
Banca Naţională a Moldovei anunţă că investigaţiile preliminare cu privire la presupusele nereguli financiare de la Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank au fost finalizate. Investigaţiile au fost desfăşurate de către compania Kroll Associates UK Limited, înregistrată în Marea Britanie, şi care a fost selectată în urma concursului organizat în luna ianuarie 2015, transmite Ipn.
Preşedintele parlamentului Andrian Candu i-a solicitat guvernatorului Băncii Naţionale Dorin Drăguţanu să publice raportul companiei Kroll în urma investigaţiilor de la Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank, potrivit Radio Chișinău.
Un proiect de lege care va îmbunătăți în continuare activitatea asociațiilor de economii și împrumut (AEÎ) propune Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF). Potrivit Aureliei Doina, membru al Consiliului de administrare a CNPF, proiectul de lege prevede crearea unui instrument de garantare a depunerilor de economii în AEÎ.
Tinerii din mediul rural, care vor să se lanseze afaceri în domeniul agricol, vor avea parte de instruire gratuită și vor putea beneficia de credite nerambursabile. Parlamentul a ratificat astăzi Acordul de finanţare a Programului rural de rezilienţă economico-climatică incluzivă dintre Moldova şi Danemarca.
La finele lunii iulie curent, stocul creditelor acordate de bănci în lei pentru procurarea sau construcția de locuinţe a ajuns la circa 2,0 miliarde de lei. Această sumă reprezintă 96% din volumul total al creditelor acordate pentru locuințe, celelalte 4% fiind în valută străină. Circa o pătrime din acest sold ține de creditele acordate de Moldova-Agroindbank, 19% — Moldindconbank, câte circa 17% — Mobiasbancă și Eximbank și 9% — Victoriabank.
Procurorii care efectuează investigaţiile extinse privind fraudele din sectorul bancar anunţă că în perioada următoare vor fi audiate zeci de persoane, inclusiv demnitari de rang înalt. Oamenii legii cercetează activitatea celor 3 bănci, Banca de Economii, Unibank şi Banca Socială, din perioada anilor 2007-2015, transmite Ipn.
Proiectul Legii privind organizațiile financiare nebancare, propus de Comisia Națională a Pieței Financiare are un caracter restrictiv și va reduce ritmul de creștere a pieței de microfinanțare — au menționat reprezentanții comitetului servicii financiare a Camerei de Comerț Americane în Moldova(AmCham Moldova) în cadrul unei discuții informale cu presa.
Decizia Băncii Naționale de a majora rata de bază până la 13,5% a dus la creșterea dobânzilor pentru creditele și depozitele oferite de băncile comerciale. Experții din domeniul financiar afirmă că ratele majorate la credite vor aduce daune businessului și o diminuare a activității economice.
Instituţiile de creditare elene vor să atragă aproximativ 6,1 miliarde de euro din noul program de credite ieftine al BCE ce va fi lansat joi, pentru a stimula acordarea de credite către întreprinderile mici şi mijlocii, transmite site-ul ekathimerini.com. Programul, denumit TLTRO, permite băncilor să împrumute bani pentru o perioadă de patru ani la costuri fixe scăzute, astfel încât să poată acorda mai multe credite şi să stimuleze creşterea economică, scrie Agerpres.
Banca Centrală Europeană (BCE) va începe, joi, să acorde credite ieftine băncilor din zona euro, prima astfel de operaţiune de refinanţare dintre cele şase pe care instituţia le are în plan până în 2015, în valoare totală de 1.000 miliarde euro, cu scopul stimulării economiei din regiune. Programul de împrumuturi prin care băncile vor primi finanţări mai ieftine ca să suplimenteze creditarea către consumatori face parte din pachetul de măsuri pentru stimularea economiei adoptat de BCE în luna iunie, relatează Financial Times.
Instituţiile de creditare spaniole vor să atragă aproximativ 30 miliarde de euro (23,89 miliarde de lire sterline) din noul program de credite ieftine demarat de BCE, pentru a stimula acordarea de credite către firme şi gospodării, a declarat ministrul spaniol al Economiei, Luis de Guindos, transmite Reuters. Programul, denumit TLTRO, permite băncilor să împrumute bani pentru o perioadă de patru ani la costuri fixe scăzute, astfel încât să poată acorda mai multe credite şi să stimuleze creşterea economică.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *