Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Cele trei bănci, BEM, Banca Socială şi Unibank, implicate în furtul miliardelor, trebuiesc lichidate. Declaraţia a fost făcută de către preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, în cadrul emisiunii „Replica” de la postul de televiziune „Prime TV”, transmite Ipn.
Ambasadorul României la Chișinău, Marius Lazurca, a organizat o conferință de presă menită să informeze doritorii care au absolvit studiile medii de a-și continua procesul de educație în România.
Ambasada României în Republica Moldova anunţă că, în perioada 23-27 iulie 2015, între orele: 9:30 — 13:00 şi 15:00 — 18:30, la sediul Secţiei Consulare din str. Grigore Ureche nr.2, va funcţiona Comisia Mixtă de preluare a dosarelor în vederea ocupării locurilor subvenţionate de statul român, disponibile în anul şcolar/universitar 2015 – 2016.
Acţiunile marilor companii europene cresc puternic luni, în urma acordului dintre liderii zonei euro şi reprezentanţii Greciei, pentru negocierea unui al treilea program de susţinere financiară pentru statul elen aflat în pragul falimentului, relatează Bloomberg.
Grecia nu va achita datoriile scadente în luna iunie către Fondul Monetar Internaţional (FMI) pentru că nu are bani, a anunţat duminică ministrul grec de Interne, citat de Reuters în pagina electronică. Datoriile scadente ale Greciei către FMI în iunie sunt în valoare de 1,6 miliarde de euro, dar aceşti bani nu vor fi plătiţi şi nu există pentru a fi plătiţi, a declarat ministrul Nikos Voutsis pentru postul de televiziune grec Mega TV, scrie zf.ro.
Если Вы пропустили вчерашние новости дня, то этот обзор для Вас. Новости экономики Ministerul Economiei și-a stabilit prioritățile pentru perioada 2015-2017 Asigurarea creșterii economice calitative, fortificarea relațiilor cu partenerii de dezvoltare, dezvoltarea politicii statului în vederea atragerii investițiilor, precum și dezvoltarea infrastructurii antreprenoriale. Acestea sunt principalele priorități de politici pe termen mediu, prevăzute în Programul de Dezvoltare Strategică a Ministerului Economiei pentru perioada 2015-2017, aprobat de instituție.
Legea votată recent în prima lectură în Parlament, care prevede scutirea companiilor IT de Taxa pentru Valoare Adăugată şi taxe vamale la importul tehnicii de calcul, precum şi achitarea unui impozit unic în mărime de 7%, ar putea intra în vigoare de la 1 ianuarie 2016, declară ministrul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor, Pavel Filip. Într-un interviu pentru Radio Europa Liberă, ministrul a menţionat că speră ca legea să fie aprobată în a doua lectură în luna septembrie, transmite IPN.
În prezent AIPA are datorii de circa 230 milioane de lei la subvenționarea agricultorilor pentru 2014. Totodată în acest an au fost depuse dosare în sumă de circa 200 milioane lei, care urmează să fie transmise curând spre plată. La moment bugetul de stat nu are surse financiare pentru a onora aceste plăți.
Potrivit prevederilor CF: Venituri ale nerezidenților în RM se consideră dobînzile pentru creanțele statului ori ale unui rezident sau nerezident care dispune de o reprezentanță permanentă în RM, dacă asemenea dobînzi sînt cheltuieli ale reprezentanței permanente (art. 71 alin. (1) lit. f)).Veniturile persoanelor juridice nerezidente, specificate la art. 71, care nu țin de o reprezentanță permanentă în RM urmează a fi supuse impunerii la sursa de plată, potrivit art. 91, fără dreptul la deduceri, cu excepția veniturilor din prestarea serviciilor ce țin de deschiderea și gestionarea conturilor corespondente ale băncilor corespondente și de efectuarea decontărilor (art. 73 alin. (1)).
Если Вы пропустили вчерашние новости дня, то этот обзор для Вас. Новости экономики A fost lansată Evaluarea cheltuielilor publice și responsabilității financiare pentru anul 2015 Pe 10 septembrie, Ministerul Finanțelor în comun cu Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova a lansat Evaluarea cheltuielilor publice și responsabilității financiare (CPRF) pentru anul 2015.
Până la începutul anului de studii, școlile de meserii urmează a fi reorganizate în școli profesionale. Restructurarea are loc în conformitate cu prevederile Codului Educaţiei. Totodată, urmează să fie reorganizate și școlile profesionale care nu asigură calitatea instruirii, având un potențial didactic limitat și un număr mic de elevi.
Un document al Fondului Monetar Internațional (FMI) privind sustenabilitatea datoriei Greciei arată că FMI nu poate participa la noul program de salvare a Greciei, decât dacă celelalte țări europene sunt de acord să reducă datoria statului elen, scrie The New York Times.
În conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) din CF, dacă un tratat internațional care reglementează impozitarea sau include norme care reglementează impozitarea, la care Republica Moldova este parte, stipulează alte reguli şi prevederi decît cele prevăzute de legislația fiscală, se aplică regulile şi prevederile tratatului internațional.
Parcul de distracții Disneyland din Paris și-a apărat miercuri politica de prețuri, după ce Comisia Europeană anunțase în ajun că analizează plângeri din partea consumatorilor referitoare la existența unor tarife diferite în funcție de cetățenia clienților, relatează AFP și EFE, citat de agerpres.ro.
Jeroen Dijsselbloem, preşedintele Eurogrupului, a primit un nou plan de reforme din partea Guvernului grec, a anunţat purtătorul său de cuvânt, relatează Le Figaro în pagina electronică.
Negocierile de sâmbătă referitoare la Grecia au o importanţă decisivă, liderii europeni au convenit că trebuie făcut tot posibil să fie încheiat un acord pentru că timpul este scurt, a declarat vineri dimineaţă cancelarul german Angela Merkel, transmite Bloomberg.
Dând curs solicitărilor parvenite din partea mai multor mijloace media, doamna Armine Khachatryan, Reprezentantul permanent al Fondului Monetar Internațional (FMI) în Republica Moldova, a răspuns la un șir de întrebări adresate de jurnaliști, ce vizează sectorul financiar, politica bugetar-fiscală și economia reală. Răspunsurile oferite explică mesajele transmise de FMI și concluziile vizând situația economică a Republicii Moldova pe parcursul ultimului an.
Если Вы пропустили вчерашние новости дня, то этот обзор для Вас. Новости экономики Într-o săptămână, vinietele au adus în buget peste 2 milioane de lei În perioada 17 — 23 august 2015, în urma eliberării vinietelor auto (taxe aplicate la mijloacele de transport care nu sunt înmatriculate în Moldova pentru utilizarea drumurilor naționale), bugetul de stat s-a completat cu peste două milioane de lei. Datele au fost oferite de Serviciul Vamal al Republicii Moldova.
Audit la mai mute instituții financiare din Moldova. În scurt timp, Banca Națională a Moldovei ar putea iniția verificări la mai multe bănci din țară. Deocamdată, nu se cunoaște care instituții financiare vor fi supuse verificărilor, cert este că aceste acțiuni au scopul de a evita eventuale atacuri în sistemul financiar, iar cele mai vizate sunt „Victoriabank”, „Moldindconbank” și „Moldova Agroindbank”.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *