Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Conducerea Camerei de Comerţ şi Industrie a Moldovei a avut ieri o întrevedere cu Andreas Obersteller, director general adjunct pe politici economice al Ministerului Federal al Afacerilor Economice şi Energiei al Germaniei. Părţile au discutat despre posibilităţile de intensificare a relaţiilor de colaborare în vederea susţinerii agenţilor economici, inclusiv prin prelungirea Programului moldo-german de sporire a calificării managerilor /MTP/, informează MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al CCI.
Excedentul comercial al Germaniei a crescut de la 189,8 miliarde de euro în 2012 la 198,9 miliarde de euro anul trecut, un nou nivel record, după ce importurile celei mai mari economii europene au înregistrat o scădere mai puternică decât exporturile. Precedentul record privind excedentul comercial, de 195,3 miliarde de euro, a fost înregistrat în 2007, înainte de declanşarea crizei financiare globale.
Fitch a confirmat vineri ratingul de top «AAA» al Germaniei, cu perspectivă stabilă, subliniind reducerea datoriei de stat pentru cea mai mare economie europeană. "Germania continuă să prezinte componentele unui trend descendent al datoriei publice. Economia creşte, dar poziţia bugetului este relativ favorabilă, iar dobânzile nominale sunt scăzute", se arată într-un comunicat al Fitch, citat de Bloomberg.
Relaţiile de colaborare dintre Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova şi organizaţia germană de experţi CIM – Centrul Internaţional pentru Migrare, precum şi posibilitatea extinderii acestei colaborări a constituit subiectul de bază al întrevederii pe care astăzi a avut-o conducerea CCI a Moldovei cu coordonatorul CIM, Olga Ivcianski, informează MOLDPRES. Preşedintele CCI a Moldovei, Gheorghe Cucu, a menţionat oportunitatea preluării practicilor germane în diferite domenii de activitate, în special referindu-se la recalificarea şi formarea profesională a cadrelor pentru întreprinderi.
Bancile cu probleme din zona euro vor fi lasate sa falimenteze la viitoarele teste de stres, a avertizat, luni, presedintele noii Agentii de Supervizare Bancara (SSM), Daniele Nouy. "Trebuie sa acceptam ideea ca unele banci nu au viitor. Trebuie sa lasam unele institutii financiare sa dispara intr-un mod ordonat si nu este nevoie sa incercam o fuziune a lor cu alte institutii", a declarat aceasta in primul interviu acordat dupa numirea sa la conducerea Agentiei de Supervizare Bancara.
Infrastructura la nivel global are nevoie de investiţii masive, de 57.000 de miliarde de dolari până în 2030, pentru a susţine aşteptările privind creşterea economică, potrivit firmei de consultanţă McKinsey & Co, citată de CNBC.
Fondul Monetar Internaţional (FMI) va îmbunătăţi prognoza privind creşterea economică globală, a declarat directorul general al instituţiei, Christine Lagarde, după ce aprecia în decembrie progresele înregistrate de SUA, cea mai mare economie a lumii. "Vom revizui în sens ascendent prognoza globală de creştere economică, peste aproximativ trei săptămâni", a declarat Lagarde la Nairobi, în timpul unei întâniri cu liderii mediului de afaceri, citată de Bloomberg.
Volumul vânzărilor Sudzucker Moldova în 2013 a constituit 959 mil. lei, ceea ce este cu 50 mil. mai puţin faţă de anul precedent. Iar profitul brut din vânzări a fost cu 90 de milioane de lei mai mic decât în 2012. În consecinţă, pentru prima dată în ultimii cinci ani, compania a înregistrat pierderi de 4,9 mil. lei.
Premierul britanic David Cameron a făcut vineri un apel la adresa liderilor europeni să nu împiedice proiectele pentru gaze de şist cu reglementări împovărătoare, avertizând că investitorii în energie vor merge în caz contrar în alte părţi ale lumii, relatează Financial Times. Cameron a spus la Forumul Economic Mondial de la Davos că Europa are nevoie să înveţe din lecţiile Americii, unde exploatarea gazelor de şist a redus preţurile energiei destinate industriei, încurajând companiile să creeze locuri de muncă în Statele Unite.
Deşi Banca Naţională a Moldovei (BNM) a anunţat pentru astăzi un curs oficial de 18.1129 lei pentru un euro şi 13.0679 lei pentru un dolar, experţii afirmă că este vorba de o creştere temporară şi e cauzată de evoluţia euro pe piaţa internaţională. Astfel, marţi, 31 decembrie, cursul oficial nu va fi mai mare de 17.90 lei pentru un euro, prognozează doctorul în economie Sveatoslav Mihalache, expert financiar la Financial Brains, citat de Moldpres.
Grecia este în grafic pentru încheierea acordului de bailout cu UE şi FMI anul viitor şi nu va mai avea nevoie de noi împrumuturi de la instituţiile financiare internaţionale, potrivit premierului Antonis Samaras, citat de CNBC. "În 2014, Grecia va intra din nou pe pieţele financiare şi va începe revenirea la normalitate. În noul an, datoria Greciei va fi declarată oficial viabilă, astfel că nu va fi nevoie de noi împrumuturi şi noi acorduri de bailout", a afirmat Samaras luni seară, într-o intervenţie televizată.
Numărul europenilor care nu mai doresc să folosească sau să adopte moneda euro este în creștere, pe fondul crizei economice care s-a agravat inclusiv din cauza uniunii monetare. Întrebat ce i-ar răspunde acestei categorii de populație din UE, președintele Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi sare în apărarea monedei europene. „Le-aș spune că euro este fundamentul viitorului nostru”, a declarat Mario Draghi, recent, într-un interviu acordat publicației franceze „Journal du Dimanche”.
Experimentul autorităţilor locale din Tallinn, capitala Estoniei, cu o populaţie de 430.000 de locuitori şi cunoscută ca oraş inovator, de a face transportul public gratuit decurge deja de un an, perioadă în care a mărit baza de impozitare, a decongestionat traficul în marile intersecţii, a înregistrat succes notabil mai ales în cartierele sărace, însă nu a reuşit să descurajeze şoferii să folosească maşinile.
România va primi fonduri de 110 milioane de euro de la Banca Europeană de Investiţii (BEI) în baza unui împrumut pentru acoperirea contribuţiei bugetului de stat la Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) aferentă perioadei iulie 2013 — decembrie 2015, a anunţat Ministerul Finanţelor Publice. Împrumutul a fost semnat la 24 decembrie de ministrul Finanţelor Publice, Daniel Chiţoiu, şi ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, din partea statului român, iar din partea BEI de către şeful biroului din România, Flavio Schiavo Campo de Gregorio, şi Stella Renita, consilier juridic.
Fondul Monetar Internaţional (FMI) a îndemnat Banca Centrală Europeană să ia în considerare aducerea dobânzilor în teritoriul negativ întrucât riscul deflaţionist din zona euro reprezintă o ameninţare pentru economia globală. FMI a subliniat că revenirea din recesiune a economiei globale a fost dezamăgitor de slabă şi a cerut ţărilor dezvoltate şi celor în curs de dezvoltare să îşi intensifice cooperarea pentru a susţine creşterea economică şi stabilitatea financiară.
Încasările Greciei din turism vor creşte anul următor cu 13%, la nivelul record 13 miliarde de euro, estimează principala organizaţie a companiilor elene de profil, sporind astfel şansele economiei de a ieşi din recesiune în 2014, conform aşteptărilor guvernului şi instituţiilor internaţionale. Prerezervările pentru sezonul de vară din Marea Britanie au crescut cu 10%, indicând un număr mai mare de turişti anul următor, a declarat şeful organizaţiei, Andreas Andreadis, pentru agenţia Reuters, citată de cotidianul elen Kathimerini.
Inegalitatea tot mai mare dintre veniturile bogaţilor şi cele ale săracilor reprezintă cel mai mare pericol pentru economia mondială în următorii ani, avertizează Forumul Economic Mondial (WEF). „Prăpastia permanentă dintre veniturile celor mai bogaţi cetăţeni şi ale celor mai săraci este văzută ca fiind pericolul cu cea mai mare probabilitate să producă pagube serioase la nivel global în următorii zece ani“, se arată într-un raport al Forumului publicat înaintea summitului care se va desfăşura între 22 şi 25 ianuarie în exclusivista staţiune montană elveţiană Davos.
Băncile europene încep să caute din nou oportunităţi de achiziţii pentru a se extinde la nivel internaţional, chiar dacă resimt încă efectele crizei financiare, potrivit cotidianului Wall Street Journal. Şefii unor bănci din Spania şi Italia, ţări afectate puternic de criza economică, au anunţat că au în vedere posibile preluări în străinătate. În Franţa, oficiali ai băncii centrale au transmis, în conversaţii private, instituţiilor de credit să analizeze posibile achiziţii în sudul Europei, a declarat o sursă apropiată situaţiei, citată de Wall Street Journal.
Spania a înregistrat creştere economică de 0,1% în trimestrul al treilea, comparativ cu trimestrul al doilea, după doi ani de recesiune, potrivit estimărilor băncii centrale de la Madrid, citate de Bloomberg. Revenirea economiei pe creştere oferă un nou sprijin eforturilor premierului Mariano Rajoy de a reduce deficitul bugetar şi rata foarte ridicată a şomajului, de circa 26%. Raportat la trimestrul al treilea de anul trecut, PIB a scăzut cu 1,2%. Datele prezentate de Banca Spaniei sunt preliminare şi au fost anticipate de analiştii consultaţi de Bloomberg.
Guvernul şi coaliţia de guvernare au adoptat pentru anul fiscal 2014-2015, care va începe la 1 aprilie, un proiect de buget care presupune cheltuieli de 95.880 miliarde yeni (921 miliarde de dolari), potrivit ministrului de Finanţe Taro Aso, citat de Bloomberg. Necesarul de finanţare estimat pentru anul viitor a fost redus uşor, la aproximativ 396 miliarde de dolari.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *